Micdepranz reloaded

Originalul este cel mai bun. Chestia asta este decretată de mult timp, acceptată de foarte mulţi şi potrivită pentru foarte multe lucruri. La mâncare, nu prea cred că se potriveşte, şi asta, mai precis, în funcţie de imaginaţia, lenea şi dispoziţia fiecăruia. Azi m-am trezit devreme, tocmai bine pentru un mic dejun garnisit cu tot ce-i trebuie, numai că am avut ceva în plus faţă de ziua precedentă, şi anume lene. Pe bună dreptate i se spune din străbuni că este mare cucoană. Dar mare rău, al draq de mare, atât de mare că abia m-am ridicat după cafea. În fine, după una stacană de cafea, presă şi ceva animare a încheieturilor, am purces către bucătărie ca să-mi potolesc simfonia stomacală şi blurarea vizuală. Mai întâi, am scotocit după legume, apoi după o tigaie mai pântecoasă, a urmat ceva care să aibe grăsime şi la sfârşit mi-am aruncat ochii în cutia de mirodenii. O ceapă mică şi trei căţei de usturoi, au pornit la drum prin tigaia încinsă, însoţiţi de vreo două linguri de ulei din măsline, sare de mare şi piper tare pişcăcios. Aparte, am tăiat ardei căpiat roşu, d'ăla rotofei verde pal, puţin porumb prefiert, câteva roşii cherry înjumătăţite şi costiţă afumată. Costiţa a sărit prima în tigaie, lângă ceapă şi usturoi, urmată imediat de restul legumelor. La sfârşit am presărat niscaiva busuioc, din păcate d'ăla uscat, iar totul a fost pus la relaxare într-o farfurie ce găzduia deja brânză telemea dezmierdată de piperul multicolor. Ca să fie un carcalete suprem, am mai adăugat pătrunjel tocat şi câteva crutoane făcute din pâine de secară. Ca să vezi, foamea este întotdeauna mai presus ca lenea.
Baftă şi dezmorţire aromată!