Ridica-te! Get up!

Dorinta - toti proactivi. Mda, usor de zis, dar cum... Tic-tac, tic-tac, tic-tac... Este foarte simplu!
   Am uitat lumina aprinsa. Ma ridic si o sting!
   Mi-am adus aminte ca am lasat geamul deschis. Ma ridic si il inchidl!
   A ramas sa... Nu conteaza ce, este ceva ce nu am terminat, ceva ce am uitat, este posibil, este normal (cel putin din punctul meu de vedere), nu suntem roboti programati sa facem asta si asta.
   Creierul are taine nepatrunse, dar ca orice lucru lasat de izbeliste, se va atrofia, va lancezi, ma va "ajuta" sa nu mai am vointa, sa nu mai simt viata, sa ma bucur pe deplin de tot ceea ce pot realiza, de tot ceea ce pot intreprinde. Cum? Simplu!
    Azi imi las sosetele aiurea. Maine nu pun un tricou la locul lui. In alta zi voi lasa lucrul ala asa cum l-am zarit, aiurea in tramvai. Dar pe mine nu ma deranjeaza. Nu acum. Nici maine.
   Poimaine nu, dar, in curand nu voi mai vrea sa cobor dupa paine. La anu' nu voi mai dori sa urc la munte. Incredibil, dar incep sa urasc cantarul si ma pot bucura de minge doar la televizor. Ce fain, am telecomanda, sunt vedeta ca si Al Bundy! Aia nu-mi mai place, nici aia, si ce sa vezi, nici lucrul ala! Nimic! Ioc! Sunt cel mai tare cusurgiu de pe fata planetei! Diabolicul televizor ma ajuta. Sa fiu fiinta furata din prezentul meu si viitor copiilor, nepotilor. 
   Inceputul este simplu, GANDUL. Gandul ca POT. Gandul ca VREAU. Gandul ca imi este UTIL.  
   Ma ridic si pun pas dupa pas. Pur si simplu ma ridic, pur si simplu zambesc si merg mai departe!
   Asta este primul pas, MA RIDIC!
Bafta!

Desire - all proactive. Yeah, easy to say, but how ... Tic-tac, tic-tac, tic-tac ... It's very simple!
 I forgot the bright light. I get up and get it off!
 I remembered that I left the window open. I get up and close it!
 It's left to ... It does not matter what, it's something I have not done, something I forgot, it's possible, it's normal (at least from my point of view), we are not robots scheduled to do this and that.
   The brain has mysterious unsearchable, but as anything left, it will atrophy, it will destroy, it will "help" me no more will, I can not feel my life, I can fully enjoy everything I can accomplish, all what they can do. How? Simple!
   Today I leave my socks down. Tomorrow I do not put a shirt in his place. On the next day, I will leave that thing as I have seen it, an elsewhere in the tram. But it does not bother me. Not now. Not tomorrow.
   No, no, but soon I will not want to get down after the bread. I will not want to climb the mountain anymore. Unbelievable, but I start hating the scale and can only enjoy the ball on TV. Well, I have a remote, I'm the star as Al Bundy! That I do not like it any more, not what, and what to see, that thing!
I'm the best fastidious on the face of the planet! The diabolical TV helps me. Being stolen of my present and future to the children, grandchildren.
   The beginning is simple, the thought. Think I can. The thought I want. The thought of being useful to me.
   I get up and step by step. I just get up, just smile and go on! This is the first step, I GET UP!

Good luck! 

 

La capătul de est, Sfântu Gheorghe - Deltă

   Am visat din copilărie să ajung la capatul lumii. Oricare ar fi el. Să pot spune că până aici se poate merge, mai încolo... Doar dacă poţi zbura. Măcar cu puterea minţii. Am fost fascinat de cărţile din copilărie, stimulat să mă zgâiesc ore în şir la harta, să tocesc în colţ filele atlasului şi să-mi închipui, din dormitor, precum marele Jules, viaţa din tărâmuri nevăzute în delungi neclipiri ale propriilor ochi.

   Am visat că stau pe bancheta din spate a Daciei gri, cea din timpurile gri, şi scrutez în depărtarea drumului, în lungul liniei discontinue, spre debarcaderul care nu mai apare.

   A fost altfel. Uşor toropit de un Soare cu mare chef de muncă, care-şi făcuse simţită prezenţa pe deplin încă din primele ore ale dimineţii, am "drumărit" (cum ar spune Moş) preţ de circa cinci ore, tocmai până la Mahmudia. Din vorbite şi ascultate de pe la cei din locurile poftite, îţi pot da niscaiva sfaturi. Dacă ai chef de loc pe pasager, mergi la început de vară sau în Septembrie, şi, preferabil să te îmbarci din Tulcea. Vei avea timp suficient de făcut poze, mii de poze. De eşti grăbit, şi cu portofelul mai dolofan, poţi să-ţi tocmeşti o barcuţă numai pentru tine. Să nu uit, să-ţi iei apă pe nava, posibil să rabzi până ajungi în Sfântu. Altă idee bună, orice preţ ai cunoscut la vreun produs, uită-l şi măreşte-l, eşti departe, în Deltă, şi nu-i uşor să aduci d'ale gurii. Doar vântul, Soarele şi nisipul sunt gratis. Cu toate astea, dacă nu eşti unul cu maţele prea fine, poţi pleca către Sfântu, chiar cu mâinile în buzunare. Capitalismul a ajuns aici, de mult, şi vei găsi cam tot ce afli într-un butic de cartier.

   Pot să-ţi spun că la viaţa mea am iubit nespus peştele din conservă sau filetat. Am o frică de oasele de peşte, de nu poţi să-ţi închipui. Dar, Lavinia, bucătăreasa lui Victor, este neîntrecută. Îţi pune în mâncare praf de mestecat, este ceva gen fainoşag sau chiar mai mult. Dai din barbă, mamă-mamă!   Mănânci cioarbă şi Storceag, de plezneşti, iar somnul, ăla de apă, nu o să-l mai recunoşti la gust atunci când ţi-l scoate Lavinia pe tavă. Scrumbie, şalău, crap, nu contează, peşte să fie, dimineaţa la prânz şi seara. Vorba reclamei "nici o masă fără peşte", este îndreptăţită până în măduva...

   Plaja este fără vestiare, fără toalete, fără umbrele de închiriat, fără şezlonguri, fără ciment, fără faleză, fără jet-uri, fără o mie şi una de alte tâmpenii numai bune de către doritorii de FB.

   Doreşti să te pişi (micţionezi) te dai vreo cinzeci de paşi mai la o parte, printre scaieţi şi arbuşti, şi vei avea parte de cel mai vânturat şi emoţionant moment de relaxare. Vrei să te schimbi? Ce, nu ai prosop sau altă cârpă uriaşă? Ai la dispoziţie câteva hectare de vegetaţie. Vei prefera să te tolăneşti pe cel mai fin nisip, poate mai fin ca la Tarifa, şi vei avea parte de cele mai blânde scoici - blânde cu tălpile tale. Eşti zgârcit şi nu vrei să plăteşti bilet la Zoo?

   Aici, ai gratis păsăretul dorit de trei mii patru sute douăzeci şi doi de cercetători din lumea întreaga! Başca nişte libelule care au nevoie de helioport, delfini pe care i-ai vazut în filme, peşti demni de orice campionat mondial de pescuit. Ce? Mă întrebi de ţânţari? Da mă, sunt, câtă frunză şi iarbă, dar niciodată aşa cum ai auzit. Noi, ne-am blindat de spirale (d'alea la cutie nu de...), lichide de băgat în priză, spray-uri şi buline şi ce să vezi!? Cam nouazeci de minute, cât să joci un fotbal cu nasturii pe masă, au tăbărât ca turcii, şi apoi... Ioc! Nimic! Ciu-ciu! Lună plină, stele pe cer, vin în pahar, rummy, vorbă lungă, poze în clar de lună, şi alte poveşti nemuritoare.

   Când te duci la plajă, ai două variante. Sau trei. Chiar patru. Pe jos, şi crede-mă că merită fiecare pas făcut prin colbul de pe uliţe. Varianta a doua, să iei trocariciul, adică cursa de plajă, autocarul răsfăţaţilor, mijlocul de locomoţie al celorlalţi. No comment! A treia soluţie, tocmeşte-l pe nenea de lângă tine şi te dă o tură cu căruţa. Sau, şi mai bine, îţi trimiţi maşina, înainte, cu vaporul.

   Revenind la mâncare, ai vreo trei terase unde să-ţi potoleşti foamea, plus stabilimentul verde pentru portofele mai durdulii. Oricum, suficient pentru toată lumea. Dacă eşti cu gătitul, ai vreo două magazinele şi un supermarket (all in one) de minune aprovizionat, inclusiv cu bere ochioasă şi conserve cu ştaif.

   Când ai dor de plecat pe canale, caută un barcagiu care are habar de niscaiva istorie a locului şi totodată să aibă chef de dat din gură. Dan, omu' care ne-a dus în lung şi-n lat, ne-ar fi povestit încă două plimbări plus un taifas de seară. Şi ştie magie!

   Mai trebuie să-ţi alegi o dimineaţă. O dimineaţă în care să te trezeşti foarte de dimineaţă, adică să prinzi răsăritul pe plajă. Cu sau fără poftă de pozat. Sau, varianta a doua, să nu mai adormi. După o seară plină de distracţie, să o lungeşti aşa, mai cu sporovăială, mai cu un joc de cărţi sau rummy, sau poate cu o noapte petrecută în totalitate pe plajă, în jocul luminilor şi al umbrelor născute din foc pâlpâitor şi, spre răsărit atunci când crepusculul se arată, să-ţi coci câţiva cartofi în jar. Ei, ce spui?

   Ce poţi compara cu Sfântu? Poate Corbu şi Gura Portiţei la un loc, dar nu prea mult că strică la imagine şi la imaginaţie. Perioada în care să te bucuri de minunea lumii, acolo unde-i pământul nou? Început de Iulie sau de Septembrie, adicătelea fugi de balamucul din sezon. Bonus, în Septembrie, apă caldă în mare - la liber!

    Dacă vrei o orientare de total, cam câţi bănuţi să-ţi iei la tine, eu zic că o săptămână, cu drum, masă, plimbare şi cazare, trăit belfer, te aranjezi de cam două mii de lei, d'ăştia noi şi fără rate sau scris pe caiet.

    Baftă şi grijă la arsurile de vânt!

PS
Calcul făcut fără tutungeală, şpriţuială pînă-n zori de zi, şi făcută după două ţuici.

PSS
Ai ATM, asta dacă eşti viteaz, rău de tot

PSSS
O să ai impresia că te-ai teleportat în India

La capătul lumii de vest, Lisabona şi Sintra

   Cocoşul, sardina, ceramica, Pasteis de Nata, accesoriile din plută, vinurile roşii şi bacalhau, toate la un loc plus religia, muzica şi fotbalul, fac din Portugalia o ţară unde vrei să te naşti data viitoare sau chiar ţara pentru care să-ţi iei următorul bilet de avion. Doar dus. Eu prefer ceva mai la sud, adică mai la sud-est!  

   Dar să nu zburăm cu gândul în altă parte, ci, să-ţi zic că-i bine să socoteşti minim trei zile pline pentru vizitarea Lisabonei. Mai bine patru zile, şi patru perechi de încălţări. Minimum! Bine, pentru shortcut, dacă eşti cu glezna fină şi nu doresti să-ţi descoperi muschiuleţi pitiţi prin picioare, poţi să-ţi faci niscaiva abonamente şi să te plimbi cu autobuzul cabriolet, prin tot oraşul, şi să asculţi în vreo zece limbi pământene, descrierea locurilor pe lângă care treci.

   Dacă vrei să savurezi pe îndelete viaţa lusitană, mergi pe jos, ai multe, multe avantaje: dai jos din burtă, faci poftă de mâncare, îţi încânţi ochii, vezi o grămadă de fete din toate colţurile lumii, îţi întăreşti fesele, îţi exersezi engleza sau germana sau spaniola sau ce ai tu habar, te transformi în japonez făcător de poze la foc automat, descoperi ce avantajoasă este o bordură, înveţi că mall-ul este o tâmpenie, găseşti o destinaţie pentru fiecare cent din buzunar, te poţi da mare că ai urcat şi coborât mai multe dealuri de cât tot neamul tău, chiar de te tragi din neam de munteni.

   Ce să nu ratezi în Lisabona? Habar n-am ce gusturi ai, dar caută Miradores, adică locurile de belvedere, de unde poţi zări în lung şi-n lat, în mare parte moca. Ideal cu Mocca. Sau Arabica, sau...

   Pe de altă parte, vei vedea ce vechi este un oraş nou, mergi prin Alfama, la turnul Belem, Oceanarium şi liftul Santa Justa (pe scări). Aici a fost cea mai faină privelişte (înedosebi după asfinţit). Eu am ratat Museu Nacional de Azulejo, şi acum îmi vine să-mi iau alt bile de avion către zarea albastră, Santuario Nacional de Cristo Rei de neratat pentru credincioşi, indiferent de confesiune, Ponte Vasco da Gama ideal pentru iubitorii de arhitectură şi pentru toate varstele, se spune că se merită o vizita la Jardim Zoologico de Lisboa. 

   Dar cât să stai în Lisabona să poţi vizita tot? Sunt multe, multe, multe de văzut! Câţi marafeţi să risipeşti (sau să investeşti) pe bunătăţuri iberice? După mine? Toţi! Dar, şi mai bine, este să stai pe drum, fără izmene, doar cu rucsac şi aparat foto. În timpul rămas am dat o gonetă prin zona Sintra-Cascais, la castele ca din poveşti cu feţi şi zâne, unde te pierzi în labirint întortocheat, meşteşugit cu imaginaţie debordantă şi cred că şi vrăjit.

Uiţi de timp, de lumea nebună, uiţi de...

   Cu mintea limpezită, ca de prunc, am luat-o la vale către ţărm. De sus, din înaltul turnului, părea că oceanul spumegă utopic. Tot ce-i alb, ar fi pictat, chiar şi aşa... Ireal!

   Să ai la tine un fâş, o geacă de ploaie, ai şanse imense ca în cinci minute să trăieşti trei anotimpuri. Şi baterii, sau acumulatori. Orice poţi face ca aparatul de fotografiat sau telefonul, să fie pregătit să declanşeze la cel mai mic gest, să faci fără să pregeţi. Când ajungi la Cabo da Roca, îmbrăţişează vântul, vei simţi puterea Geei.

   Mai sunt multe de văzut în Portugalia, în toată Iberia. De aceea, mă bucur că există vacanţe de vară şi de iarnă, weekend-uri prelungite, şi, totodată aeroporturi şi drumuri prin toată Europa. Dar, mai ales, că pot pleca rapid prin România! 

Baftă, să ne plimbăm până la adânci bătrâneţi!
  



 

La capătul lumii de vest, Algarve

    Cât piciul o să stea prin şcoală, ne vom dedica minivacanţa din Februarie pentru descoperirea unor locuri noi. Bine, toată viaţa vom descoperi locuri noi, sau vom vedea cu alţi ochi, ai maturităţii sau ai înţelepciunii, locurile prin care am tocit pingele în urmă cu câţiva ani. Colbul, asfaltul sau pietrele, nu vor mai fi niciodată aceleaşi. Cu aceeaşi înfăţişare. Posibil, ca nimic să nu mai ni se arate cu aceeaşi însemnătate, mai mică sau mai mare. Mă gândesc, acum, că farmecul vieţii este dat de dorinţa de a face, a merge şi de spiritul de observaţie.

   Magellan, da Gama, Columb, Heyerdhal... Poveşti de călătorie, cuvinte înlănţuite care te fac să visezi, să-ţi doreşti călătorii nesfârşite, până la capăt de lume.

    Uite, aşa, pe repede înainte, ne-am pus la drum către Iberia. Februarie, cu foarte puţine grade peste zero, la limita îngheţului, ne împinge, parcă de la spate, să ne dorim şi mai mult o calătorie grabnică în tărâmul vânturilor. Maşină, avion şi gata. Patru ore şi deja ne îmbrăţişează peste douazeci de grade, Soare, Soare şi iar Soare, palmieri şi miros de portocale coapte.
  După o zi de San Pedro, am tulit-o către sudul Portugaliei, mai precis către Algarve. Multă reclamă, strălucitor ambalaj cu poze colorate şi lume cu zâmbetul până la urechi atunci când îţi povesteşte despre coclaurile lusitane.
  Ai auzit de norocul începatorului sau de tot felul de zicale despre noroc cu carul, e, ce să vezi, nici nu ne dăm gleznele la dezmorţeală, că am nimerit lângă o cetate. După câţiva pasi, am nimerit pe faleză. Mai punem stângul în faţa dreptului şi vice-versa că şi nimerim într-o piaţetă plină de cârciumioare cu măsuţe acoperite de feţe de masă rupte din filmele alb-negru cu Gabin, Marais sau De Sica. Bonus, scaune îmbietoare la taifas.

   Ghiftuiţi, am purces la o plimbare prin port, la o croşetare de priviri printre bărcile pescăreşti şi motorizatele lucioase. Nici un velier. Doar tehnologie, când...
   Jaime este o enciclopedie, un personaj demn de Hemingway, care îţi va excita neuronii cu informaţii despre lagună, maree şi faună. Un sfat, uită de fado, lasă-l să-ţi gâdile auzul cu ce ştie el mai bine. Ei, să nu uit, caută-l şi tocmeşte plimbarea pe insule, în toată laguna, în lung şi-n lat, dar sfârşitul plimbării să te prindă-n apus, în plină lagună. Nu o să regreţi nici un şfanţ cheltuit pe toată plimbarea, de acasă până acasă.

   De vrei să te odihneşti, să şti că ai la dispoziţie o mie şi una de hoteluri şi hotelaşe, vile şi viluţe, cât şi apartamente, cu duiumu. Noi, am optat pentru ultima variantă, chiar dacă iniţial am avut ceva strângeri de inimă, dar, la sfârşitul călătoriei, am fost super-mega-ultra încântaţi. Peste tot am avut parte de o curăţenie lună, proprietari brici, servicii de nota 10, la Lisabona chiar de nota 10+!  
   În Lagos nu trebuie să ratezi plimbările pe plaja, şi să stai la taifas cu cârciumarii şi vei afla de plaje minuscule, uitate de lume, ferite de ochii curioşilor, locuri unde te poţi bucura de sălbăticia şi forţa naturii, dar şi de protecţia ei cît şi de peisaje maritime de neuitat. Normal, trebuie să cobori toate treptele de la Punta da Piedad, să rişti o baie suprinzătoare de la un val umflat prin găvanele nevăzute. O să râzi şi o să-ţi bată inima 200-220! Merită cu vârf şi îndesat!

   Îţi mai recomand ceva, pierde-te printre străduţe. Oriunde, în orice orăşel în care păşeşti, în special dimineaţa, ieşi pe uşă cu gândul la o cafea intensă şi o prăjitură (au nişte tarte demenţiale) şi plimbă-ţi trupul sătul de griul estic, prin străduţe strâmte, cu căsuţe colorate şi curţi mici, de zece metri pătraţi, ornate ca la cea mai de soi grădină botanică.
   Seara, foarte important, oricum ai fi obişnuit cu cina, devreme sau târziu, mai devreme de ora 9, adică de ora 21 să nu intri într-un restaurant ca să-ţi iei masa. Niciodată cât stai în sudul ţării! Alege o cârciumă în care se cântă live, indiferent de preferi în portugheză sau în engleză. În Lagos am nimerit într-o nebunie de restaurant, unde pe la ora...
https://www.tripadvisor.co.uk/ShowUserReviews-g189117-d2175056-r476186603-O_Artista_Restaurant_and_Bar-Lagos_Faro_District_Algarve.html
https://web.facebook.com/O-Artista-Bar-Restaurant-134357889998553/?_rdc=1&_rdr
Dar, mai bine vezi cu ochii tăi ce înseamnă o atmosferă de basm, pe care o vei rememora în toate şedinţele şi zilele tâmpite de muncă. Să nu uit, de preferabil să stai în zona barului. Pe bune!
   Încă o chestie, cînd te plezneşte foamea pe drum, dacă eşti pe drumurile naţionale să opreşti în prima tavernă pe lângă care treci şi mănâncă primul lucru pe care-ţi pică ochii în menu. De eşti pe autostradă, parchează la prima staţie de peco sau primul restaurant care-ţi iese în cale. Nu vei regreta. Ori, am fost noi prea norocoşi ori mai puţin mofturoşi.

Baftă şi călătorii sprâncenate!