duminică, 18 martie 2018

Hai-hui. Vis îndeplinit.

   Visurile devin realitate. Dorinţele devin realitate. Cum? Nu ştiu cum. Nu ştiu unde. Nu ştiu cine. Dar, în atomi, în Univers, cumva, undeva, ceva sau cineva are grijă să se îndeplinească. Poate doar unele dorinţe. Nu toate. Nu ştiu cum sunt alese.
   Vise. Mi-a plăcut dintotdeauna, din fragedă pruncie, să colind. Să mă plimb. Poate chiar să fiu, aşa,  hai-hui. Când era vremea ploioasă sau prea geroasă, stăteam în dormitorul de deasupra scării, cu fruntea lipită de geam, privind in lungul aleii, şi-mi închipuiam fel de fel. De călătorii. Un Verne fără hărţi. În câţiva ani, deja ştiam pe dinafară străzile oraşului şi ceva locuri de jur împrejur. Cu pasul şi cu bicicleta. Zănatec chiar, o luam la dreapta pe lângă parc şi ajungeam cine ştie unde, cine ştie când. Doar Soarele şi Pomii îmi spunea încotro trebuie să o iau ca să mă întorc acasă. Dupa câteva seturi de anotimpuri, am văzut cum este să mergi departe. Cu trenul sau cu maşina.  Să vezi altfel de case, altfel de oameni, altfel de mâncăruri, altfel de obiceiuri, altfel de sudalme, altfel de motive de a râde, altfel de noduri la batic, altfel de...
   Visam să merg în fiecare colţ al ţării, în fiecare colţ al continetului, în fiecare colţ al lumii cunoscute, să văd, să miros, să simt, să cunosc. Cum? Când? Este posibil?
   Dorinţa s-a născut. "Aş dori să am un astfel de loc de muncă, ca al tău, să cutreier peste tot!" M-am trezit vorbind cu glas tare, nu ferm, nici gânditor, nici şoptit, ci aşa cum ai spune că mergi să iei pâine dar... Nu ştiu, în aşa fel de parcă ţi-ai povesti toate vrerile dintr-o singură răsuflare. Am simţit.
   Apoi, s-a împlinit. "Vei mergi în toată zona, şi acolo, şi acolo, şi acolo..."

Eu!? Pot!? Hai! Eu nu mai stau pe gânduri! Şi am pornit la drum, un drum lung, de Vară şi de Iarnă, de Primăvară şi de Toamnă, cu Soare şi Vânt, cu Ploaie sau Zăpadă. Vorbeşti cu tot ce este în jurul tău. Totul respiră. Totul te înţelege. Trebuie să-l înţelegi.
   Am putut adulmeca arome nebănuite şi să mă desfăt cu minuni ale Naturii aşezate la un loc de Om, în feluri străvechi sau născociri moderne.


   Am vazut ce poate face Omul atunci cand îi tihnit şi are timp să-şi unească mintea cu mâinile pentru desfătarea ochiului. Fiinţei.

   Ei bine, să nu uiţi să-ţi deschizi ochii, precum şi ochii minţii, atunci când ajungi în locuri de departe, mai ales acolo unde nu se ştie dacă mai ajungi vreodată. Locurile lor, a celor ce vieţuiesc acolo, îţi povestesc firul vieţii, timpurile ce au trecut. Ai timp juma' de oră să o iei la pas, să-ţi arunci ochii pe ziduri. Să vezi. Să simţi. Să înţelegi.








    Zidurile sunt cărţi nescrise în cerneală, dar scrise cu vibraţiile celor care au trecut pe lângă ele, sunt scrise cu umbrele celor care s-au bucurat sub Soare sau sub clar de Lună, de umbrele celor ce au fost osândiţi, de cei care au râs de coasă, de cei care au zburdat în viaţă, umbrele celor ce...
   Eşti un Om norocos de Visul ţi se va împlini. Eu vreau să mai tocesc pingele, să mai schimb roţi după roţi, să pot vedea şi alte feţe a lumii. Vesele.




Vreau ca visul să nu se oprească aici, vreau să mai văd Munţi, Câmpii şi Ape, minunile Planetei, minunile Universului!




Baftă şi Drum bun în visul tău!








miercuri, 14 martie 2018

Călăraşi New Nevada

   Avantajul unei meserii în care trebuie să pleci hai-hui prin lume? Oameni şi lucruri noi, poate nu în fiecare zi, dar sigur ajungi în locuri unde nu a fost nimeni din neamul tău şi sigur întâlneşti o lume pestriţă.
   Totul diferit.
Prima vizită în Slatina mi-a adus născut multe semne de întrebare. Cum poate arăta un "muncipiu" din plină câmpie şi de pe malul Dunării? Diferit de Brăila? Arhitectura? Oare-i jalnică? Oraş curat? Dar gropi, dau de ele sau în ele? Oamenii sunt aspri sau hâtri? Dar... Habar n-ai la câte mă gândeam.
   Recunosc, nu am trecut prin tot oraşul dar am apucat să văd câteva blocuri gri, cu termopane fel de fel, peticite cu polistiren, şi colorate...
   Am văzut case, mai bine zis foste conace. Cum arătau? Cateva erau în mare stil, renovate şi arătoase de te duceai cu maşina-n pom uitându-te dupa ele. Altele...

   Centrul este neaoş socialisto-comunisto-românesc-capitalist. Adică? Cladiri de pe vremea regilor, cu o arhitectură de înebuneşti şi te întrebi, pe bune, cum de există aşa ceva şi noi le lăsăm de izbelişte. Dar, pe de altă parte, construim un Consiliu de toată bafta. Insipid. Şi un sediu de banca, sterp şi inodor. Pun pariu că mai ai habar de încă patru sau cinci stuaţii similare, şi prin Oltenia, Transilvania sau Moldova.
   Hai să-ţi spun de ceva care este diferit, vei găsi o stauie ecvestră a lui Carol I de o frumusete rar întâlnită!

Pe bune! Şi încă ceva, legat tot de istorie, dar pentru asta mai trebuie să o iei la vale, către Dunăre, spre faleză. E, aici vei găsi un părculeţ, vara cred că-i superb de umbros, foarte curat, aproape impecabil, ordonat, cu băncuţe şi alei împletite şi cu o duzină de busturi. Bine, bine, şi ce? Da, şi ce? Şi tu ai la tine în oraş pe Mihai Viteazul? Da! Şi pe Ştefan cel Mare? Da! Şi pe Decebal? Da!? Şi pe Dromichete!? Hai, serios? Şi tot mergând prin oras, am vazut DRAPELUL. TRICOLORUL! Şi nu unul rătăcit.

   O să-mi spui că cei care orânduiesc urbea, au băgat mâna-n miere, da sigur şi de acord cu tine, şi ştim că nu scăpăm de ei repede, peste zi, dar mă bucur când văd bucată de Istorie Românească mărturisită şi povestită în uliţă, în văzul lumii. E bun şi aşa, un prim pas.
    Mai poţi lua la picior faleza, nu o să-ţi pară rău, ai o privelişte faină inclusiv pe vreme mohorâtă şi de-ţi place să faci click cu aparatul de pozat, ai unghiuri faine. Imaginaţie să fie.

   Am mai văzut lume amărâtă. Un nene îi povestea amicului de plimbare, ambii mai tomanticii, cum a trebuit să coasă călcâiul şosetei drepte ca să iasă din casă încălţat cum trebuie. Nu-i o ruşine să-ţi coşi lucrurile, dar e o ruşine pentru cei din "capu' satului" care habar nu au să "strunească căruţa". Păi, mă scuzi, ăştia nu au rusine. Am consumat câteva secunde aiurea din viaţa amândorura.
   Ce cred că poti face în Călăraşi, fără industrie, fără să poluezi (să luam partea plină a paharului), fără altă agricultură (câmpurile arată splendid), cred că poţi face ceva jocuri de noroc. Adica CAZINOURI!
   Cum aşa? Păi da, ce Nevada este la malul mării? Nu! Era cumva staţiune turistică? Ciu-ciu! Era capitală? Ioc! Şi când te gândeşti ca ai două autostrăzi lângă Călăraşi! Pe bune! Aduci clienţi şi din/prin Bucuresti şi din/prin Constanţa. Dacă vrei şi de la Viena sau Budapesta. Îi aduci pe toţi şi pe şosea şi pe apă. Ete că ai aflat a doua autostradă. Hoteluri, baruri, restaurante şi săli de joc. Şi de cinema. Rulete, mese de joc, zaruri, dacă vrei şi pariuri pe curling sau darts, pe cai sau pe peşti. Ăia de înoată.
   Ce zici? Faci rost de locuri de muncă, şi chiar binişor plătite? Dar de bani la buget? Ce zici? Îi ai laolaltă pe toţi mahării din jocuri şi din HORECA?
   Ai pe urmă bani de pomeni electorale, să dai în stânga şi dreapta, să aureşti biserici, da pe bune dacă nu te descurci şi de grădiniţe luminoase cu locuri de joacă utilate, de ceva şcoli şi licee curate şi super dotate, cu laboratoare şi ateliere, parcuri de joacă cu terenuri de joacă. Ce zici de facultate pe profil? Să-ţi vină tineri din toată lumea la specializare. Cred că toţi şoferii te vor vota, serios, că vei avea bani să pui piatră cubică la boloboc, pe toate bulevardele şi toate străduţele din spatele blocurilor. De ce piatră cubică? Pai, d'aia, ca să vină tot străinul să-şi rupă pingeau prin oraş făcând poze ca un asiatic la Paris sau Viena, Budapesta sau Londra. Tu nu asta faci? Mă rog, în afară de shoping şi degustare de bere sau vin

Hai, baftă şi să visăm frumos!
PS
Să visăm New Nevada şi la Zimnicea, Giurgiu, Corabia sau Vulcan, Darabani, Huşi sau Oneşti, Aiud, Rupea sau Marghita, oriunde unde-i nevoie de (re)dezvoltare, de marafeţi, adică de cocoşei, adică de parale, adică de verzişori, adică de coco, adică de euroi, adică de bani frăţie!

joi, 8 martie 2018

La vecini/ Prin Veliko Tarnovo

   Întotdeauna am avut vecini. Da, da, şi tu, nu doar eu. Chiar dacă ai locui în deşert, tot vei avea un vecin, măcar la două sute de kilometri şi tot vei avea.
   Întotdeauna mi-a plăcut prăjitura de la vecini, şi parca joaca era altfel la vecini. E, şi că aşa suntem noi, Românii, mai cusurgii, şi încercăm câteodată sa fim mai ceva ca vecinu', ori care ar fi el. Şi nu ne lăsăm.
   Trebăluind pe la vecinu' cu ceafa lată, cum se zice în popor, am ajuns într-o zonă muntoasă, adicătelea prin M-ţii Yantra, pe la Arbănaşi. Colo, la o smucitură de schimbări de viteze, de circa 90 de minute de la granita
   Având câteva ore la cherem, am început să tocesc pingele prin târgul vecin, prin Tarnovo cum zic vecinii, sau Veliko Tarnovo cum îl ştim aici peste gârla curgătoare. Am citit prin cotloanele binare, o droaie de rânduri, despre istorie, despre case şi uliţe, despre, şi despre, dar, ca întotdeauna, până nu-ţi zgâieşti proprii ochi pe pereţi, stânci, străzi întortocheate, şi la oamenii de fel şi fel, nu te vei lămuri cum stă treaba. De altfel, nici nu doresc să-ţi depăn cum am fost udat pe scăfârlie (adică pe chelie) de niscaiva picături grăbite, că-i "eftin" să sari pârleazul şi să tragi poze cu mânuţa ta. Mă rog, cu degetul tău. Dar ce sfat îţi pot da, lasă maşina unde este, la hotelul cu pricina, că parcări sunt puţine şi la Cuca Măcăii Land, aşa că dacă bagi la fese un kilometru în plus, te vei bucura, gratis, de siluetă.
   A, vezi că-i vorba de dealuri, să nu auzim comentarii maliţioase, gratuite şi tembele. Eşti în concediu! Sau în ziua ta liberă, de slujbaş!
   Încă o chestie, încearcă şi vorbeşte în Româneşte, vei fi suprins de câte cuvinte comune avem, cel puţin fonetic, de la cartof şi cafea, ţigare sau copaie, la teracotă sau izvor, lighean sau pătlăgică. Chiar şi peşteră este tot peşteră. Vezi că prost înseamna altceva, nu-ţi bate capul şi nu te enerva.
   Dacă tot vorbeşti neaoş, mai încearcă încă o chestie, dă o tură pe la fermele din jur, eu am avut o surpriză fantastică. Am dat de o fermă pe un drum ocolitor, mulţumesc ochiului vigilent al lu' nenea gugăl care m-a trimis pe Adunaţii din deal şi am ajuns unde a înţărcat Mutu' Iapa. Alt Mutu, nu ăla cu răceală la nas.
   La fermă era o tăntică la vânzare, adică care stătea şi vindea, nu că ar fi avut peşte, adică era o tanti pe post de sales representative, sau cum vrei să spui, numai nu înţelege că era cu ora sau mai ştiu eu ce. Da? Aşa, tăntica respectivă ştia engleză cât am habar de mandarină. Limba, domnule! Nici Româneşte nu ştia, poate aşa că auzise de Ceauşescu sau de vreun sportiv emerit al naţiei, aşa că m-am înţeles în onomatopee. Ea arăta cârnatul, iar eu întrebam: muuuu? Şi sporovăia preţ de zece secunde din care înţelegem că da, că dădea şi din cap. Apropos, la ei este pe invers, mă refer la datu' din cap. Da este nu şi nu este da. Cam ca atunci când un tip doreşte să plece la bere cu băieţii şi îşi întreabă consoarta. Da mă, era banc, orice asemănare cu realitatea este pură întâmplare sau neşansa ta! Întreb de brânză, ea îmi arată o bucată, de brânmză băi băiatule, şi zice muuuuu! Eu dau din cap, în nu'ul nostru, şi behăi, cam pe două voci ca să înţeleagă că vreau de oaie nu de capră. Aşa am crezut şi aşa am făcut, aşa că nu comenta. Să te văd în cacţiune şi apoi discutăm. Văzusem eticheta cu cap de capră, aia era treaba. Iar dă din cap şi ne înţelegem după o scurtă behăială dea tănticii. Bun aşa, hai să plătesc, şi cu toate că avea casă de marcat, acolo sus pe coclauri, potriveşte mărfurile pe cântarul electronic şi adună cu pixul pe hârtie. Băi, să ştii că vea niste postituri faine rău, nelipicioase. Şi pix drăguţ. Ştiu că am scris destul de mult, dar trebuie să ai la cunoştinţă că nu am avut bani suficienţi. Doar cinsprezece leva din totalul de şaisprezece leva şi vreo şaptezeci de stotinci. Îmi indică printr-o chestie care nu era nechezat dar ceva de genul, şi cu degetul întins, că mai am nişte monezi în portofel. Eu cred că fusese la spital şi îşi pusese ochi de vultur. Hai sictir că-s lei, eu îţi dau dar, n-ai ce face cu ei. Poate nişte naşturi, vorba lui Moş Maftei, şi vor fi mai valoroşi. Senină la faţă îmi spune că-i potrivit aşa şi că nu-i necesar şi restul. Păi dacă nu-l am, dau din umeri şi arăt să-mi taie din branză. Ioc! M-am ales cu preţ mai bun per gram. Aha! Nu mă las, mă duc la maşină şi mă întorc triumfător cu un pix! Nou, negru, lucios şi cu brand pe el, ehe i-am luat ochii şi i-am pus pe faţă un zâmbet cât toate zilele. Uite aşa te înţelegi cu vecinul, tu îi dai grâul şi el îţi ia porumbul, asta-i povestea cu vecniul ăl' mare de la est. Cu vecina asta m-am înţeles de minune. Pun atelajul în mişcare, cu gândul la trocul pe care îl poţi face, până la urmă, oriunde în lume şi când colo ce sa vezi? Cântă Louis Amstrong cu What a wonderful world, nici nu se putea mai bine potrivit, zic în sinea mea. Schimb de două ori vitezele şi cu gândul zburând dintr-o parte în alta, aruncând un ochi pe dealuri şi altul la şosea, bucuros de plimbarea făcută, aud în difuzoare Louis Prima cu Body and soul. Pe bune? Asa de norocos pot fi?
   Baftă şi dă o tură pe la vecin, oricare ar fi el. Să nu uit, dacă tot ai avut răbdare să citeşti până la capăt, aruncă o privire pe aceste poze.
 O biserică, în rest ruine, dar zidul fortăreţei este de mari dimensiuni. Nu se compară cu Cetatea Neamţului sau a Sucevei, dar în extra sezon, în timpul săptămânii, au o căciulă turişti. Avem de învăţat de la vecini.


 Pe străzile principale, faţadele arată bine. Ai fost atent la arhitectura din Comarnic? Pe DN1? Vai, dacă s-ar renova clădirile, ai sta bară la bară pentru poze.

 Drapelul îl zăreşti în orice localitate, şi important, în multe curţi şi la multe balcoane.
 Pieptiş, pe jos, fără să plăteşti abonament la "gym", ca pe Secărie!
 N-ai cum să le potrivesti pe toate, dar şi chestiile astea au farmecul lor.
 "În căruţe colorate, tra, la, la" ca pe la noi, şi pe drumeaguri dar şi pe DN-uri.
 Magazinu' cu pricina. Vezi ce atârnă pe băţ, afară?

miercuri, 10 ianuarie 2018

Proiect de ţară

   Sună... Chiar, cum sună? Prea pompos? Care să fie acel proiect? Sau, acele proiecte? Ceva realizabil? Pentru prima dată am îndrăznit să-l sun pe Moise, scuze pentru tutuiala posibil neacceptată, şi să-mi exprim părerea în public, prin intermediul radioului. Din păcate, fiind pe drum printre dealuri, am pierdut semnalul şi nu am reuşit să-mi expun întreaga idee, care era cam în felul următor.
   Unirea! Să fim toţi Românii în aceeaşi Ţară! Cum? Exact ca la o cerere în căsătorie, trebuie să-şi dorească şi Ea, România din afara graniţelor actuale, să accepte, să năzuiască pentru El aceleaşi sentimente. Cum? Cum facem?
   Păi, de ce ne dorim să ne integrăm în UE? În Shengen? De ce ne dorim să fim laolaltă cu câteva ţări care au un standard de viaţă avansat, în comparaţie cu noi, după standardele actuale? Pentru o calitate a vieţii mai ridicată, pe toate planurile, economic, social, medical, educaţional, recreaţional, etc.
   Cum facem?
   Ne apucăm să construim o infrastructură rutieră, feroviară şi naval fluvială de stă pisica-n coadă!  Să legăm Constanţa de Oradea şi Baia Mare, Calafatul de Botoşani, şi Timişoara de Galaţi.
   Ce câştigăm?
   Investiţii cât cuprinde, vezi zonele din Alba, Hunedoara şi Sibiu, chiar şi Oradea, fiind aproape de autostrada din ţara vecină, au început să închege o viaţă mai bună şi o gândire mai sănătoasă.
   Ce rezolvăm?
   Dispariţia somajului, bani la bugetul de stat prin impozitări şi taxări de toate felurile, venitul mediu va creşte de la sine (concurenţa),  disponibilitate financiară pentru investiţii în Învăţământ, Sănătate şi în orice ne dorim.
   Cine câştigă?
   Eu, tu, ea şi el, noi, noi toţi! În aceşti NOI TOŢI, intră şi clasa politică, care va avea şi votul meu şi al tău şi al celor care nu au avut curajul (voinţa sau chiar posibilitatea de a alege pe cine) să voteze ultima dată. De ce clasa politică? Pentru că "interesul poartă fesul" şi aduce voturi, asta dacă te gândeşti că nu o faci pe banii tăi, ci pe ai UE. Da, dar e o problemă, nu băga mâna!
   Ce se va naşte?
   RESPONSABILITATEA şi RESPECTUL! Cum aşa? Păi, atunci când munceşti, ai! "După muncă şi răsplată"! Munca naşte scara sanătoasă de valori!
   Ce facem?
   Facem UNIREA! Nu ne vom mai uita noi, peste gard la vecini în vest, ci ei la noi şi în special ai noştri! EA va dori să fie cu EL!

Baftă şi hai să facem!
PS
 Să nu uit, felicitări Moise pentru echidistanţă şi luciditate!

luni, 8 ianuarie 2018

La munte, la Ranca, la Casuta

   Imi place Marea. As vietui in pantaloni scurti tot anul, as taifasui pe inserat cu Muntele Gibraltar in ochi. Muntele. Ori cat de mult iubesc Marea, tot Muntele ramane priza cea mai buna. Muntele te incarca oricand, fie Vara fie Iarna, iti bucura ochii si plamanii, picioarele si narile.
   Ei bine, asa, deodata, a aparut o oferta greu de refuzat. "Hai in weekend la Rasnov!" Fac socoteala, inca vreo doua ore si juma' de condus dupa alte sase... Hai ca merge. Dar stai, ca nu-i cum te gandesti. Rasnov se transforma in Ranca! Sa avem pardon! Asta inseamna mai mult de patru ore, poate cinci! Merita!?    
   M-am obisnuit sa nu am mari asteptari. Ce o fi, o fi, cam asa zic. O vorba spune ca este foarte posibil, in urma unor nazuinte imense, nerealizate, sa ai mari dezamagiri. Socoteala era simpla. O zi plina, munca si sofereala pe spranceana. In total vreo 700 de kilometri. Asteptarea era cam asa: gasca colorata

, munte destul de inalt, ceva zapada, si foarte posibil fara ger. Bine! Drumul ca drumul, nu eram inspaimantat ca voi avea aglomeratie si mare intarziere, ci faptul ca voi ajunge si voi povesti la o bardaca de unu' singur.
   Ce a iesit? Pai, simplu ca buna ziua, pe o zi cu Soare, fara vant si vreo opt sau zece grade in termometru, ce crezi? Am stat cuminti pe langa casa? Apropo de casa, iti recomand "Casuta mea din varf de munte" pentru popas de o noapte, doua, trei, pe Transalpina. E la cucuiata sus de tot, nu auzi balamucul altora, habar n-ai cei aia inghesuiala intre alte "hoteluri", nu-ti deranjeaza nimeni rasaritul sau apusul, si unde pui, ai parte de o saltea fantastica. Merita!
   Plimbarea? Fabuloasa! Bine, sa nu zici ca bat campii, a fost minunata! Pâş-pâş, pe poteca, pe marginea drumului (ciu-ciu proiect de dezvoltarea a statiunii, de parca ai fi in tara nimanui), printre masini parcate in botu' ... Goosfraba!
   Partieeeeee! Alba, inalta, lunga! Sus, am ajuns pe sus, cu picioarel in aer si cu degetul pe declansator. Si in stanga, si in dreapta, si pe sus, si pe jos, si in fata si in spate. Lume vesela, colorata, salutari intre cunoscuti si necunoscuti, lume... Dar, vorba multa saracia omului, asa ca in cateva cuvinte, ia-ti prietenii la drum, taifas pe seara la un vin fiert, plimbarica, seara urmatoare alt taifas la o tuica fiarta si uite asa petreci un weekend de poveste. Apropos, "taifas" este modul stealth pentru "hopa diri da, ia microfonul si hat"!
Iti spun pe sleau, fara nicio exagerare, A MERITAT!
   Bafta si calatorii minunate!