luni, 26 decembrie 2016

Crăciun fericit! (sau) Supliciul maţului!

   Crăciun fericit, oriunde ai fi! Române, să sărbătoreşti aşa cum pofteşti! Române, să sărbătoreşti aşa cum poţi! Române, să sărbătoreşti aşa cum...
   Habar n-am cum să-ţi mai spun, căci (mamă ce-mi mai place să pleznesc cu "căci" sau "cică") indiferent de dorinţă, poftă, şi aşa mai departe. Ideea este simplă, vine iarna, te frageşte un val de ger, apoi te încălzeşte un ceai, miroşi un vin fiert şi deja gândul îţi zboară la sărbători. Începi cu Moş' Nicolae... Să-ţi iei ceva dulce, o nuielusă, sau... Oare ce merit? Dar... Hm!
   Mai trece o zi, apoi o săptămână, şi încă una, şi treci febril la organizarea listelor, liste peste liste, gânduri peste gânduri, de'a valma. Cine vine, cine poate, şi de ce, cam aşa parcurgi zilele şi serile. Apoi o iei de coadă, cu ce faci deschiderea, adică ce pui pe masă, de început, apoi cu ce plusezi. Pe bune!? Eu ce decartez? Dar cutare? Dar... Aşa, o salată "beof", un aspic, o jumară, că apoi sari în cârnaţi, caltaboşi şi sarmale. De cumva crezi că nimeni nu plusează, apăi află că vine cutăreasca sau matuşa aia de demult, sau prietenul, sau vecinu', sau verişoara, sau naiba ştie cine, cu nu ştiu ce platou de friptane, că vai...! Vai, vai, vai, neam de neamul tău, de la maimuţă încoace, nu a văzut cărnuri aromate şi frăgezite ca ale lu'...
   Când zici hop... Apare altă salată, ca să nu dai colesterolu' peste cap şi ceva murătură. Nu singură, ci cu altă friptură! Cel mai tare este faptul, că mai toată lumea îţi va spune ce fericit vei fi, daca, ţi numai dacă, mănânci din toate, dar mai puţin proteine animale! Pe bune?! Şi pe masă ce avem? Proteine de extraterestru?
  Nicidecum! Şi ca să fie lată, nu doar farfuria şi faţa de masă, mai apare şi niscaiva piftie şi, sau, tobă, ca să nu cumva să spui că nu a fost masa bogată! Pe bune!?
   E, când zici că toate's terminate, apare platoul cu prăjituri. Şi platoul cu cozonaci. Si platoul cu...
Pe principiul că "nu mănânci, deci nu apreciezi, deci, nu mă respecţi, deci, nu mă..." trebuie să-ţi bagi macaraua prin toate farfuriile, platourile, bombonierele, şi...   E bine? Mai poţi?
   Baftă şi crăciun fericit! sau Baftă şi vezi mai jos!
PS 1
cu colebil
PS 2
cu triferment
PS 3
digex
PS 4
digenzym
PS 5
degetul pe gât şi ceai de lămâie
PS 6
eu mănânc orice, că pot şi ca vreau
PS 7
eu mănânc orice, oricât, deoarece am abonament la sala
PS 8
Mănâncă ce vrei, cand vrei, cât vrei, doar să ne vedem sănătoşi la 100 de ani, spălându-ne singuri la cur, cu apă caldă!


luni, 12 decembrie 2016

Frica de "a construi cu răbdare"

   Doream să-ţi povestesc despre cu totul şi cu totul altceva, să sporovăim despre... Dar, ştirile urmărite aseară la televizor, m-au bulversat. Destul de mult. Am încercat să cumpănesc, să nu mă reped asupra unei concluzii care dorea să-mi sfâşie gândul şi fiinţa: suntem o ţară de tâmpiţi.
   Mulţi gândim aşa, la rece, dar luând cifră cu cifră, comparând şi gândind ce s-a întâmplat cu noi în ultimile decenii, chiar în ultimele trei veacuri, parca imaginea se schimbă uşor, uşor. Nu-mi aduc aminte să fi fost un neam de mari constructori, în toate timpurile. Totul a fost în valuri: Cuza, Ferdinand I, Ceausescu. În perioada fiecăruia, tot ce s-a construit a fost ca urmare a întâmplărilor de pe marile scene politice coroborat cu ambiţiile unei persoane din conducere, şi nu în ultimul rând, cu împingerea de la spate a cetăţeanului, în spiritul fricii.
   Cu mici excepţii, Bucureşti şi pe ici pe colo răzleţ, nu am văzut curajul omului, fie el tânăr, matur sau senior, ţăran, muncitor sau intelectual, de a pune umăr la construcţie. De a avea răbdare. Nu, să fie aici, acum!
   Alegerile prezidenţiale - vuiet, chiot, buluceală, şi s-a reusit o victorie. Apoi... Uşor, uşor, ne-am pierdut, pe rând, om cu om. "N-ai cu cine!" s-a auzit în mulţime. "Tot niste hoţi" s-a bâguit pe ici pe colo." Am auzit foarte rar, şi aproape şoptit, "hai că se poate" sau "hai cu ăştia", cam atât şi cam puţin, foarte puţin.
   Nu ne guvernează speranţa, nu ne guvernează dorinţa de mai bine, de a construi, ci ne guvernează dorinţa de a primi, dorinţa de a sta, ne guvernează frica de ziua de mâine, de ziua în care putem construi, ne este frică de rabdare. Ne este frică de "a construi cu răbdare".
   Dorim ca azi să se îndeplinească gândul, peste noapte să avem ce neam de neamul nostru, de la maimuţă/extraterestru încoace n-am avut! Avem, poate, patru ani la dispozitie să reflectăm, în special cei care nu au mers la vot, să reflectăm asupra ceea ce ne dorim să se petreacă în această ţară, ce dorim să se întâmple cu noi, să ne apucăm cu încredere de construirea cu răbdare a vieţii fiecăruia şi, foarte important, să ne acordam încredere că putem construi o societate productivă şi competitivă, că putem pune câte o cărămidă la citadela viitorului.
   Hai să ne dăm cu mătura în ogradă, hai să ne spălăm mâinile, hai folosim corect şoseaua, hai să nu deschidem buzunarul pentru şpagă, hai să nu întindem banul pentru şpagă, hai sa fim corecţi, hai să ne sprijinim, hai să zâmbim, hai să fim normali!
   Baftă şi construieşte cu rabdare!


vineri, 9 decembrie 2016

Paş’pa sau 4x4, ca să nu fie 44




   Te astepţi să-ţi vorbesc despre maşini? Nicidecum, dar dacă-ţi bate mintea în continuu către acest subiect, te voi pune în legătură cu Mary, Bodo, Guriţă sau Nicu, sau Mishu, fiecare cu segmentul lui, şi crede-mă, nu o să mai ai nevoie de Teleenciclopedia sau 5 gear sau mai ştiu eu ce documentar.
   Doresc să-ţi spun despre altceva, despre ceva viaţă şi sfaturi. Am primit sfaturi, ca şi tine, de la o mie şi una de persoane, sfaturi din cărţi, sfaturi din viaţă, de la persoane hârşâite prin viaţa gri, de la persoane care au râs de viaţă, de la persoane care au luat viaţa-n…
   E foarte uşor să dai sfaturi, aşa-i? Sunt gratis, de când deschizi ochii până te propteşti în pernă şi-n copârseu.
   Eu zic aşa:
-        CITEŞTE – este gratis, atât cât mai este. De când deosebeşti fiecare buche, până-ţi vor tremura mâinile cu ochelarii strânşi în degetele chircite… Nu te opri, citeşte şi eticheta de muştar şi sfaturile din tren, citeşte tot ce prinzi. Orice!
-        TOCEŞTE PINGELE – oricum, oriunde, oricând. Aleargă, ţopăie, dă cu piciorul în beşă, pedalează, urcă pe munte, înoată, fluieră la lună pe faleză, mişcă-ţi picioarele în fiecare zi. Transpiră!
-        POFTEŞTE şi ÎNCEARCĂ – că-i mâncare sau băutură, nu te da la o parte, o să-ţi pară rău! Că-i zburătoare, ţopăitoare, târâtoare sau înotătoare, fiecare vietate are gustul ei, unul mai năucitor sau mai înnebunitor. De lichide… Toate-s bune dacă le pui lângă ce trebuie, eu unu’ îţi dau direcţie către Fetească Neagră sau Cabernet J Să fie roşu, sec, de este cu putinţă, la aer curat şi cu ceva care să-ţi gâdile simţurile.
-        CULOARE – peste tot, dar şi pe tine. Nu-ţi refuza o haină colorată, mai mult sau mai puţin îndrăzneaţă, şi culoare nu mă refer la maro sau lugubrele gri sau negru, ci roşu, galben, roz, verde sau în combinaţii. Chiar de eşti băiat sau bărbat, corporatist sau conţopistă, poţi să-ţi arăţi tonusul interior prin nişte şosete sau dresuri nebune, în dungi sau în picăţele, cu minioni sau baloane J De eşti fată, este mult mai simplu.
-        IUBEŞTE – di-n Primăvară până-n Iarnă, pe Soare şi pe ploaie.  Aici, sfatul se opreste, fiecare cum îl taie capu’, cum crede că simte, cum înţelege că simte şi cum vrea să simtă. E simplu, priveşte adânc în ochi, vezi sclipirea din negrul cel adânc şi vei cunoaşte...
-        SPOROVĂIEŞTE – stai cu PRIETENII la o sfadă. Că-i odată pe lună (norocoasă persoană mai eşti), sau odată-n an sau în cinicinal, nu-ţi refuza aceste momente şi nu te piti după deget, spune ce-ţi trece prin tărtăcuţă.
Văd viaţa ca… Te duci în livada de meri, te urci în pomul pe care-l vei simţi mai drag, culegi mărul cel mai parfurmat… Mărul cel mai verde, cel mai crocant, pârâind de sănătate. Şi-l savurezi… Cu zeama explodând, sărind în toate direcţiile şi apoi să te ştergi cu dosul mâinii. Zâmbind!
Baftă, să te speli singur la cur, cu apă caldă, până la 100 de ani!




miercuri, 30 noiembrie 2016

Aduceri aminte cu...

   Eram printr-un magazin universal. Puneam în coș cele de trebuință, dar, căutam și ceva de... Ceva ce să fie dulce. Pe un raft, nu tocmai la vedere, cine-i în vânzări știe astfel de reguli, poziție, raft, fețe, etc.- ce draq m-am apucat să zic!? Undeva, destul de jos, aprope dosit. Erau de trei feluri, am ales cu alune și stafide. Cunoști acel moment, când vezi o poză, sau nările depistează un miros de demult, sau... E, acel moment când mintea-ți explodează de aduceri aminte. Abia așteptam să ajung acasă.
   Au trecut, cred, două săptămâni, iar pofta de ceva dulce, apare și reapare, parcă-i nebună. Nu spun ce am preparat în acest timp, îmi voi lua multe "urări de bine". Am pășit către cămară, și, curios, am privit printe pachețelele din castron... Era acolo! Cu un cuțit pe care mă bazez mai mereu, am spintecat ambalajul și am tăiat o bucată. Consistentă. Am fost norocos, era aidoma celor din copilărie. Gustul... Sublim, parcă tras la indigo. În minte a început să mi se deruleze filmulețul: eu, mic, de vreo opt-zece ani, pășind atent către cămară. Priveam în spate, și da, Mamaie dormea, nu se auzea prin casă. Prindeam farfuria cu ambele mâini și mă îndreptam către bucătarie. Acolo, cu stângăcie, reușeam să tai o felie cât mai dreaptă și în liniște. Dreaptă, crezând că nu se va vedea că m-am înfruptat ilegal, și în liniște ca să... Întodeauna, dar negreșit, cuțitul pocnea de farfurie. Fir-ar să fie!
   Eh, totul se schimbă, se trece sau evoluează, să sperăm că nu involuează, orice se transformă, dar, amintirile parcă rămân lipite de minte ca marca de plic. Acum am savurat iarăși, același gust inconfundabil de halva, ca pe vremurile gri în stradă dar colorate în suflet.
   Baftă și aduceri aminte parfumate și gustoase!


luni, 28 noiembrie 2016

Sunt in jurul nostru

   Da, oriunde intoarcem privirea, in stanga sau in dreapta noastra, in spate sau, mai ales, in fata noastra. De dimineata pana seara, si de seara pana-n zori de zi, suntem inconjurati de ceea ce vrem sau chiar trebuie sa avem. Ce faci tu, singur, pe lumea asta? Daca ai fi singur intr-o competitie sportiva, pe ce loc ai iesi? Daca ai fi singur, cu cine ai iesi la o bere, cu cine ai povesti si ai spune bancuri? Daca ai fi singur, ai putea sa te bucuri de un sarut? Daca ai fi singur...
   In jurul nostru sunt oameni. Copii, femei, barbati. Scunzi si inalti. Grasi si slabi. Blonzi, bruneti, sateni, roscati, spelbi, albinosi sau spani. Albi, negri, galbeni, rosii sau metisati. Oameni cu ochi caprui, negri, verzi albastri sau culoarea vantului turbat.
   Toti stim ca suntem diversi, o infinitate de posibilitati, toti stim ca suntem... Altfel.
   Ce ne trebuie, ca sa putem zambi zi de zi? Ce nu trebuie sa facem? Ce trebuie sa facem? La ce trebuie sa renuntam? Ce trebuie sa cautam? Ce trebuie sa tinem minte? Dar,ce trebuie sa uitam?
    Ne dorim prea multe? Ascetul este fericit, multumit sau impacat cu sine? Oare daca plec in Honolulu, cu un miliard de dolari, voi putea trai fericit? Daca ocup un canal, ma mut intr-un canal, intr-un oras, voi avea liniste? Daca...
   "Maretia unei meserii este poate, inainte de orice, de a-i uni pe oameni; nu exista decat un singur lux adevarat si anume cel al relatiilor umane".

Bafta, viseaza!

duminică, 27 noiembrie 2016

Papanași zăpăciți 2

   Cred că te-am plictisit cu papanașii, sau te-am enervat, dar nepăsător îmi este greu să cred că te-am lăsat. Ei bine, acum am să-ți povestesc de papanași prăjiți, căci prima încercare a vrut să fie cât mai apropiată de original, adică papanași fierți. Hai să-ți povestesc, am să încerc să fiu cât mai pe scurt, ca să treci la propria producție... Rețeta nu diferă prea mult, nu mai pui griș, în rest...
   Se ia un bol, o strachină, un castron sau cum dorești să-i spui sau ce ai la îndemână, destul de pântecos, ca să ai spațiu suficient de manevră. Mai întâi pui brânza dulce, eu am avut cca 700 grame, foarte bine scursă de zer. Mișcarea numărul doi: trei ouă smotocite cu zahăr vanilat, în numar de trei plicuri, câteva picături de esență de rom și ceva esență de vanilie. Ca să-ți spun cu exactitate - habar n-am, sticluțele au făcut gâl-gâl de vreo trei ori. Am mai pus coajă rasă de la o lămâie babană și două linguri de zahăr, normal nu vreo minunăție brună sau de mesteacăn sau... Nu, ci zahăr d'ăsta industrial de ne bagă calorii în șifonier și construiește colăcei minunați pe șolduri și, colac peste pupăză, face foie-gras din ficatul nostru! Întro lingură, am turnat câteva picături de oțet din mere și am topit un vârf de cuțit de praf de copt. Smotocite și învârtite, toate ingredientele, le-am băgat peste brânza dulce. Mișcarea următoare a fost cu făina. Câte puțin, câte puțin, în malaxorul mâinii mele am pus cred că vreo 400 grame de făina. Așa din ochi. Să nu uit, între timp am mai pus și vreo 50 de grame de brânză sărată de capră. Mmm... Treaba cu brânza sărată este inspirație de la Pepi!
   A urmat crearea papanașilor, în forma cunoscută. Ce prindeam în pumn, se transforma în guguloaie rotunjite pe un fund din lemn și cu cu pahar de țuică, de shot dacă vrei, produceam gaura de gogoașă. Gratis! Gogoșile și biuluțele începeau să facă baie în uleiul încins. Preferabil să le întorci când încep să fie ușor aurii, dacă le întorci când se arămesc... Posibil să fie târziu, să se prăjească prea rău pe prima parte.
   Smântâna... Ideal, de la stână, dacă nu-i, alege una grasă, cea mai grasă pe care o vei găsi în comerț, pe fugă nu am găsit ce ăpofteam. La fel și dulceața, să fie una de casă, home made că-i mai modern, și din fructe de pădure. Am surse bune și minunate, una din ele o vei vedea în poză, ți-o recomand! Combinația de dulce-acrișor înebunește, părerea mea, orice papilă gustativă făurită pentru cele două gusturi, și crează artificii pe cerul gurii. Eu îi mai spun și "orgasm culinar bucal".
   Să revenim, că-i fiecare cu gustul și plăcerea lui, că pune dulceață de merișoare, sau de vișine sau de soc negru sau de ce mai vrea fiecare, preferabil că toate produsele să fie cât mai apropiate de forma brută, cât mai puțin zahăr industrial. Data viitoare voi face fără zahăr, ioc - deloc, și fără praf de copt, iar esențele din sticluțe le voi înlocui cu rom adevărat și baton de vanilie. Zău!
   Baftă și imaginație!  





joi, 24 noiembrie 2016

Moldovan de Cluj-Napoca

   Acum mă gândesc că ar fi fost mai bine să mai fac câteva poze, și nu în fugă. Să fac poză și la galantar, și una la... Dar mă gândesc că-i mai bine să te convingi la fața locului, să-ți arunci ochii peste preparate, să cântărești din ochi calitatea și să-ți faci ceva calcule de cost. Merită!
   Ce vrei să mănânci? Cam așa a sunat întrebarea, simplă, la subiect. Hm... Să fie ceva cald dar să nu fie prăjit, neapărat să nu fie mâncare prăjită, oriunde mă duci, voi găsi ceva de comandat, ceva ce să-mi facă cu ochiul. Cam așa am răspuns, cu gândul să fie undeva cald, confortabil și colorat. Vrei la mall sau undeva la împinge tavă? Of, încă o întrebare! Gândul îmi zbură de la o variantă la alta, aveam de unde alege, colegul era binevoitor și-mi dădea de ales, pe sprânceană, în Napoca chiar ai ce să alegi. Dar ce rău este când ai prea multe variante. Este ca atunci când intri într-un restaurant, gol, fără nici un client și pendulezi între vreo trei locuri unde să te așezi. Unde vrei, să fie mâncare caldă, chiar nu știu la ce să mă hotărăsc. Cam așa am bâiguit. Mergem la Moldovan! Ai mâncat vreodată la ei? Habar n-am cine și unde este, răspund rapid, dar hai acolo.
   Lumina familială, caldă și calmă, fără să-ți rupă irisul în două. Curat, și pe jos și pe pereti, și pe galantar. Nu-i rău, îmi zic în gând. Ete că totu-i aranjat cu tentă vintage către clasic, cochet, aș spune că trăiești deja vu de prin filme interbelice. Coșul, că există coș pentru cumpărături și nu orice fel de coș din nu știu ce plastic anost, comun, neexpresiv. Metalic, parcă evocă vremurile din '70. Lemnul este lemn, n-am băgat de seamă de chestii prefabricate. În galantar găsești ce vrei și ce nu-ți trece prin minte, chiar și pulpe decupate din Tom și Jerry sau gemuri și dulcețuri cu rețete de la bunici. Să nu uit, că aici am ajuns, de fapt, ca să mănânc, nu să cumpăr pentru a mânca altădată. Aș fi cumpărat cât pentru o nuntă.
    De burtă, cu porc și, și, și, ete că are și gulaș, mmm... O frigăruie de vită și una de porc, lângă niște cartofi făcuți la cuptor. Și o cafea, neagră. Și peste o juma' de oră de stat la savurat păpică nebun de gustoasă și cleveteală.
   Îți spun sincer, din punctul meu de vedere, un prânz la Moldovan, nu este un chilipir, dar este corect și își merită fiecare bănuț, fiecare leuț, fiecare clipă petrecută prin carmangeria-magazin-bistro.
   Și este Românesc! Sper că astfel de afaceri să prospere în toată țara, să văd Moldovan și "Moldovani" în fiecare oraș, orășel și de ce nu, și în fiecare sat.
Baftă și savoare în fiecare mâncare!






  PS
am uitat de frigărui, dar mai bine dă o tură pe acolo

  încă un PS
timpul stat acolo, colorat și aromat de tot ce mă înconjura, mi-a șters din simțire ceața și frigul de afară
    

marți, 8 noiembrie 2016

Cu "de capră"

   Îmi place să-mi bag nasul prin crătiţi şi tigăi, să pun ce-mi trece prin minte, chestii luate de prin cămară şi de prin frigider, fără a-mi face o reţetă-n minte. Adică nu mă gândesc că trebuie să alătur nu ştiu ce lângă nu ştiu ce, că musai trebuie să pui ţucumbăr de dinozaur lângă cremă de trestie uscată.
   Primul pas este în magazin. În timp ce-mi cumpăr cele necesare unei vieţi, zic eu, normale, îmi arunc ochii pe rafturile cu tot felul de chestii (fără trestii) făcute pentru ostoirea foamei. Un borcan cu nu ştiu ce sos, o cutie cu nu ştiu ce paste, o bucată de nu ştiu ce brânză şi uite aşa ajung să am una sau alta prin cămară sau prin frigider. De data asta, am luat o juma' de ardei căpiat pe care l-am făcut fâşiuţe mici de tot, o juma' de ceapă pe care am mărunţit-o ca pe fărâmele de pâine, le-am răsturnat pe foc într-o lingură de ulei din măsline şi cu ceva piper şi două lingurinţe de sos picant chinezesc. Pe o farfurie, relativ generoasă, am tolănit pastele, am turnat peste ele toată combinaţia din cratiţă şi apoi am pus branză. Brânză de capră, brânză neindustializată, adică direct de la stână, meşteşugită pe la Pietroasele. Nu am avut altă variantă, şi pe bune de mi-a părut rău. O combinaţie de belea, mai ales că am presărat şi niscaiva busuioc.
   Ce a ieşit? Etete, mai jos, măcar de inspiraţie. Gustul..
Baftă şi inspiraţie la tigaie!

luni, 7 noiembrie 2016

EU, cetăţeanul ROMÂN!

   Eu, cetăţeanul ROMÂN, nu am elicopter, girofar sau secretară. EU, cetăţeanul ROMÂN, plătesc taxe şi impozite, plătesc vignetă, accize aberante şi taxe de pod. EU, cetăţeanul ROMÂN, doresc să mă relaxez, o zi sau două,  tocmai ca să fiu productiv la muncă, să am bani pentru toate taxele inventate de către nişte incapabili care nu pot gândi un plan de dezvoltare a ţării! Şi, dacă nu sunt, prea,  pretenţios, aş dori să munceşti,  TU, politician habarnist, vreo 10 ore pe zi,  minim 5 zile pe săptămână. Şi, îmi doresc să respir aer curat, în orice colţ de ROMÂNIE, să circul fluent pe şoselele patriei, să mă simt în siguranţă în orice cartier, din orice oraş. Şi, vreau să te plimbi, TU politician beymetic, ca noi toţi, cu autobuzul, cu trenul şi cu maşina fără şofer. Şi, vreau să îţi aminteşti de mine, de cetăţeanul ROMÂN, si după alegeri, şi când culegi şpagă. Ce zici,  facem o viaţă mai plină de speranţă? Faci ceva cu cap, până la cap? Poza este pentru a te încărca de energie, mâine este Luni,  ne vedem la muncă. 
   Hai, baftă!

miercuri, 7 septembrie 2016

De ce nu? U 10!

    De ce să nu fie cine nu a mai fost? Adică?
    Uite așa, stam strâmb și tolănit, dând fumul înspre înaltul camerei, încercând să nu pierd firul logicii. Le zice bine, doar și-a tocit pingelele atâția ani prin presă, simte porcii din cealaltă parte a continentului. Pare simplu, sau măcar rezon, dacă nu, serios vorbesc, de bun augur. Ia spune-mi, te-ai cam săturat de stat bară la bară în trafic? Te-ai săturat să-âi pută în oraș? Nu? Vino într-un oraș care mai are ceva industrie, și vei vedea diferența! Te-ai săturat de răhățeii de pe trotuar? Te-ai săturat de drumul la mare sau la munte, care durează cât o plimbare cu bicileta la Polul Nord? Te-ai săturat de îmbulzeala din spitale? Te-ai săturat de indiferența de pe stradă? Te-ai săturat de nonvalorile din media? Te-ai săturat de lipsurile generale din societate? Pe bune, te-ai săturat de toate astea și de încă Ț-șpe mii de alte lucruri?
   Eu zic așa, fără să ne strofocăm pre tare, doar să cumpănim preț de vreo două luni, până-n prag de iarnă, și apoi să punem ștampila fix pe cine credem că nu are șanse, fix pe cine știm că nu și-a aplatizat curul prin casa  aia mare si hâdă, cică-i a noastră. Foarte tare! Păi, dacă-i a noastră, hai să punem în ea ceva persoane care (deocamdată) nu au probleme cu copy-paste, țidule ștampilate de-a-n boulea, girofaruri inutile și mai știue eu ce încornoratul ia mai pus să facă.
   Poate o fi mai senină viața, în vreo doi sau trei ani, dacă ne punem încrederea (vezi căi vorba de ștampilă) pe careva mai de soi, care pedealază (și la propriu) la vedere, își dă fățiș semnale ca te duci la vale cu cei de pe Kiseleff sau cu cei care au săgeata boantă, nu mai zic de whisky sau almanahe, baschetbaliști mitomani sau halate negre la guler și în cerul gurii.
   Eu zic că 10 (M10) sau Uniunea (USR) și alții ca ei, au toate competențele necesare unei bune cârmuiri, au abilitățile necesare realizării unei bune comunicări (doar să deschidem ochii și urechile), au destule creiere prin preajmă, suficient cât să ne spună ce și cum trebuie să facem p-aici prin ograda Românească. Eu cred că pot orândui cu succes toată harababura din economie, toată nebunia din politichie, și toată șerpăria din legislație, și sunt convins că pot readuce zâmbetul (nu peste noapte că n-au furat inelul lui Rumburak) pe moaca mea și a ta și alui și a oricui. Doar să ne dorim.
   Ce ar fi o Uniune de 10? Întreb doar...
Baftă și luciditate!

PS
Habar n-am când începe campania electorală (aia agricolă durează, acum, doar două zile), habar n-am cine ce vrea, habar n-am cine-și pune numele pe liste, am habar că există speranță și cui nu-i convine să-mi șteargă numele din agendă și să ceară azil în Coreea. Aia de Nord, nebunică!

marți, 5 iulie 2016

Moisei și politrucii

   Mă gândeam să povestesc ceva de istorie, de Neam și Țară, de aduceri aminte, de...
   Drumul e lung, și tare aș dori să vă spun despre fiecare lucru, făptură sau trăire zvâcnită din cele văzute. Sunt multe, și merită să-ți iei picioarele la drum, chiar de te vei enerva pe dragii politruci și popii papistași, să colinzi în fiecare colț al Țării. Ai câmpii mari și late, de zărești hăt departe, ai dealuri molcome și dealuri nebune, munți ce-ți pitesc orizontul și-ți zgândăresc gândul în povești cu haiduci și icari.
   Am mai fost în Țara Maramureșului, dar niciodată n-am cutreierat Vișeul și vecinătățile, așa că dorința de a vedea, de a cunoaște, era foarte mare, cu nesaț ocheam fiecare petic de imagine.
   Sosirea în Moisei s-a făcut spre seară, pe suficientă lumină și cu frână fermă. Ansamblul memorial este asa bine semnalizat de parcă ai căuta o strada oarecare dintr-un cartier rău famat. O tăbliță mică, banală, stupidă. Frână, manevră cu spatele și parcare peste hopuri. Nemaipomenit, să nu ai măcar o parcare amenajată la un astfel de loc!? Trec de poartă și înaintez, curios, pe alee. Încep să ochesc fiecare colțișor, fiecare unghi, fiecare piatră. Doisprezece. Înalți, semeți, izbăvitori. Așa-i văd eu. Aha, sunt zece cu doi.
   Nu-i rea priveliștea, nu-i rea ideea, de afli care-i tema, sculpturile-ți vorbesc, și la fel de bine îți vorbește un sulică de prefect, cu numele trecut pe o piatră! Ai înnebunit!? Vin aici să aflu de un prefect, om mic și egoist și nu găsesc o piatră dăltuită cu numele celor douăzeci și noua de victime!?
Bine că m-am enervat pe parcare, politrucii sunt niște... Ar trebui să-i transformăm în dale pentru...
    Care au fost? Un Gheorghe? Un Vasile? Era un Ion? Dar un Marin? Cine? De unde? Câți ani aveau? Întrebări fără răspuns, puțin de fapt, pe internet. În cărțile de istorie? Hm!
    Timpul nu-l putem întoarce, dar am putea povesti celor de acum și celor ce vor veni, că ai, că fiecare ROMÂN are de cine să fie mândru, că are strămoși de care să-și aducă aminte și să-i pomenească peste veacuri.
    Baftă și nu te da în uitare!

https://ro.wikipedia.org/wiki/Masacrul_de_la_Moisei

"Întâia mască: să nu se mai tragă în oameni nevinovați! A doua mască: să nu se mai prade grânele din hambare și fructele din pomi! A treia mască: să nu mai fie aruncați feciorii în războaie! A patra mască: să nu mai fie închisă lumea în țarcuri! A cincea mască: să nu se mai ia vitele din bătătură! A șasea mască: să nu mai fie pângărite fiicele omului! A șaptea mască: să nu mai fie spurcat meleagul cu tranșee, sârmă ghimpată și icre ale morții! A opta mască: să nu mai piară oameni, în dorul lor de libertate, pe drumurile înstrăinării! A noua mască: să nu se mai dea foc caselor! A zecea mască: să nu mai existe lagăre ale morții!"
PS
sper ca acel politruc de doi bani găuriți, trași cu tunu', să-și facă treaba de Român.

duminică, 3 iulie 2016

biserică, religie, Credință

   E Duminică. Se spune că-i zi specială, Sfântă. Nu prea m-am apropiat de taste în ultima vreme, nu pentru blog, nu știu de ce, gândeam subiectul, mi-l imaginam așezat în rânduri, rânduri, dar nu știu de ce, nu am ajuns la partea asta. M-am oprit în fază incipientă. Poate-s mulți ce-mi vor umple frigiderul, dar am niște gheruțe în burtă care-mi dau impuls sa mă răcoresc, chiar în public. Cui nu-i convine, sa nu citească, e liber să comenteze, dar fără să mă înjure de neam și mamă,să nu mai urmărească nimic hai-hui, să...
   Acu' mi-a sărit muștaru', și rău de tot. Nu știu cât de îndreptățit, dacă luam ca linie de viață și gândire, vorba lumii de prin Țara Românească, dar din punctul meu de vedere...
   Anii trec, mai lent, mai iute, îți mai aduci aminte câte ceva, câte ceva nu. Nu am fost (până acum, și nu știu nici dacă voi fi de acum în colo) un habotnic, un practicant fervent al ortodoxiei. În general m-am intersectat cu biserica la evenimentele hotărâte în ultimii doua mii de ani. Adică botez, nuntă și înmormântare, ca deh, așa-i orânduirea. Chiar am vizitat în perindările de prin toată Țara Românească, niscaiva biserici dar în mod deosebit, mănăstiri. La unele lăcașuri am admirat arhitectura, la altele povestea locului, și la câteva am simțit atingerea unei energii de neexplicat. Fiecare o numește în felul său, în înțelegerea sa, și nu am zis nimic de Credința oricui, că-i laică sau mai știu eu cum. Știu, multă lume este indignată de ceea ce fac capii bisericii, care flagelează constant Religia. Încet, încet, am început să ignor acțiunile bisericii, a devenit din ce în ce mai mică, ca un om mic interior, bicisnic, egoist, mârșav, pervers, și aș putea să scriu câteva rânduri fără să mă repet. Ce mă face să expun așa? Când ați vizitat Putna și chilia lui Danil?
   Prima dată, un Călugăr cu har, meditativ, veghea să nu apară nedezvoltații din toate zările, cei cu dorință de scrijelire a emanațiilor orgasmice pe câte o bucată de chilie. Liniște, contemplare.
   A doua vizită. Înserare umedă, plimbare cu prietenul, lacăt. Liniște, poate chiar normalitate.
   A treia dată. Tiribombe, fanfară, zaiafet. Microbuze, călărire de chilie și pozare de stupizi agățați de cruce. Bomba, bombelor, ma repet, din punctul meu de vedere: un călugăr ce-și odihnea oasele pe un scaun și vindea magneți ÎN CHILIE! Nu fac poză unu-i adunător de arginți, nicidecum în așa loc! Înțeleg, mai mult ca niciodată, că orice credință are un preț, că-i debilizare la comun (cel puțin în zilele noastre), că-i mod real de făcut averi pe cârca SPERANȚEI! Se poate vinde orice, oricui, oricând și oriunde, dar așa fără de demnitate și respect? Trebuie să ne căciulim în fața unor pârdalnici care slobod cuvinte tălmăcite și ne jură eliberare? De unde? De ce să-i plătesc limuzina? De ce să-i plătesc fireturile?
  Amăreală-n gând și suflet. Pas după pas, ajung la Putna. Batmani cu cruci aurite, mari, imense, uriașe, gigantice,  de cel putin douăzeci de centimetri! Pe bune!? Cu cât o ai mai mare, CRUCEA, ești mai clar văzut de Doamne-Doamne!? Îți pupă enoriașii poala mai cu sârg?
  M-am scârbit așa de tare, încât mi-a fost lehamite să-i trag și-n poză.
  Pentru ce să susțin biserica? Pentru ce să dau vreun șfanț? Pentru ce atâta lăcomie? Oare așa se cumpăra locul în RAI? Sau primești un loc în față? În fața cui?
  Pentru ce?
  Totuși, vreau să rămân cu o altă imagine-n minte.

   Cândva, cu ceva peste douăzeci de ani în urmă, eram necăjit, chiar frustrat pe întâmplările vieții.    A venit lângă mine și mi-a mângâiat sufletul, mi-a luat amarul din piept: trebuie să fie la tine-n minte și-n suflet, restu-i fală! Mergi și desfășoare-ți mosorul!
   Baftă, fiecare-i cu a lui!


  

marți, 31 mai 2016

Cu zâmbet

   Habar n-am cum să-ți spun. Totuși...
   După foarte multă vreme, cred că-s vreo opt ani, am ajuns iarăși la Medicul de Familie, sau cum îmi place să spun, la Dispensar. Ce să-i faci, metehne de dinozaur. Hai că iar deviez, că la asta cred că am talent, și, de fapt să-ți spun ce m-a surprins, m-ai bine zis ce mi-a adus zâmbetul pe buze, fără să apuc să ies din cabinet, de la acel OM, cu vreo veste bună.
   Cei mai tineri, eu știu, cred că cei apăruți de după '95, nu au mai apucat să vadă dispensarele în forma "roșie"  din apusa orânduială. Ei bine, acum cabinetele medicale, de diferite nații, sunt înghesuite, capitalistic, prin parteruri de bloc în câte un apartament mic, spre foarte mic, cu pereți de un alb îndoielnic, mai potrivit cred că-i un galben turbat în gri. Ce să-i faci, lumea-i lovită-n celule, și nu ajunge la medic de plăcere, la o șuetă, la cafea, așa că se mai sprijină de pereți mai pune o mână, un picior, un cap, un...
  În afară de această imagine, ușor tristă, ești hărțuit de producătorii de minuni. Cu ce vrei și ce nu vrei, cu prafuri, hapuri și lichide, afișe frumos colorate cu oameni zburdalnici, aparent eterni ca eroii unui film american de mâna paișpe'. Eu unul îi înțeleg, dar, m-aș bucura să fie (mai) onești în comunicare, nu doar în rânduri mici, micuțe și foarte mici. Ei bine, cam ți-am zugrăvit atmosfera în care am sălășuit, în picioare, aproape o oră, cu ochii închiși minute întregi, și cu clipiri de bliț atotcuprinzător. La un bliț am zărit culoarea. Culoare, puțin spus, culori. Culori în desen și în minte, culoare în expresia desenului, culoare în trăire, culoare în...
   Hei, tu! Tu, cel cu licăr patinat de niscaiva ani, îți aduci aminte de bursucul și trusa lui de prim ajutor? De piticii care așteptau fâstâciți și speriați la doctor? Ce-ți mai aduci aminte? Parcă dispărea frica de injecție, câteodată, și parcă zâmbetul începea să prindă contur pe fețele placide.
   Baftă și sănătate!

 

luni, 2 mai 2016

Străzi 2

    Am plecat, cu puștii, la o tură prin Brașov, a n-a oară. Nu știu cum face orașul ăsta, dar nu mă plictisesc nici un pic de el, mai ales când rătăcesc aiurea pe străduțe. Pe lângă faptul că vad sau revăd diferite aspecte ale cotidianului, nu mă blochează miliarde de cabluri ca să fac poze, am descoperit o cârciumă plină de vin, cochetă și intima și am zărit bine definit pe fiecare stradă câte ceva. Ceva ce povesteam acum ceva vreme, că mi-aș dori să se petreacă peste tot.
http://haihuiculiviu.blogspot.ro/2015/01/strazi.html
   Ce? Tăblițe cu explicații la fiecare stradă! De ce? Păi bagajul de informații, dacă vrei, cred că poți să-i spui și culturalizare, este bogat din cărți, internet și chiar tv, dar eu cred că se poate contribui și în acest mod.

  Baftă și să avem habar pe unde călcăm!

miercuri, 27 aprilie 2016

O zguduie

   O zguduie la figurat? Nu, la propriu! Cine!? Cum cine băi zăpăceală, ăștia cu partidu roșu. Cum îți explici, au un cârmaci dovedit penal, adică numai bun de priponit vreo doi ani, și asta așa cu indulgență, care rămâne în față liniștit și zâmbind, și altul, care era un fel de numărul doi în partid, ia o țâră de atitudine, are ceva coloană vertebrală, și spune pe șleau că cei cu bube-n cap să o ia la vale, sau pe lângă șanț, să meargă acasă și să doarmă. Cine crezi că-i ascultat de către colegi? Băi, ești sigur!? N-a că n-ai nimerit-o, a câștigat șmecherul, ăla de fură, că așa-i la noi. Toți, dar absolut toți, lipsiți de ouă sau cu coc zălud, politruci sau foști miniștri, indivizii din partid au pus de o alianță și l-au împușcat, la figurat, pe cel de a îndrăznit să deschidă clonțul împotriva penalului. Pun pariu, pe o sticlă de ce vrei tu, pe o tavă de papanași făcuți cu mânuțele mele, că undeva la juma' din primarii și consilierii ce se bat acum, vor fi din partidul roșu! Nu crezi!? Eu m-am lămurit de nebunia, amnezia și decorporarea ce se petrece în momentul votării. Crezi că-și mai aduce aminte vreunu' din votanții de roșu că ăsta a recunoscut, indirect, că-i vinovat. Ba cam pe directe, că a enunțat de genul că doar el este judecat, că de fapt fac toate partidele furtișaguri. Băi, ai sclerozat!? Cum să spui așa ceva și să mai respiri prin București fără de zeghe!?
   Baftă și luciditate!
PS
Nu doresc să mă bag în chestii de politichie despre izmenari d'ăștia, mai ales în public, dar asta-i o mare prosteală pe față, la adresa tuturor.

Scoici

   Ce să faci dacă te plictisești!? Gătești! Păi, nu-ți este foame? Îți vine! Nu ai habar ce!? Dă o tură prin cămară și prin frigider, și sigur îți umpli mâna cu ceva.
   De exemplu, stând în poziția sirenă, cu limba-n gură și cu gândul aiurea-n tramvai, m-a luat așa o sfârșeală de la stomac. Mi-e foame!? Băi, cam da, dar nu prea rău. Așa și așa, dar hai să văd ce naiba bag în maț. Mai mult am sfârșeală de pofte. Ardei căpiat și roșu, jumătate. Ardei gras și roșu, jumătate. Ardei gras și galben, tot jumătate. Ardei mic și gălbui-verzui, pe bune, tot! Ardei d'ăla subțire, verde și lung, de te minte că te pișcă dar când colo ciu-ciu, unul întreg. Aha, și un fir de praz, asta ca să marchez o parte din sânge. Să nu uit, un vârf de cuțit din pastă d'aia de ardei, de-ți ustură curu' și după doua zile. Sos sweet-chili thai, dă-mă naibii, cam vreo trei gâlgâituri, niscaiva ulei de măsline, hispanic brebenele, și un pahar de vin alb și tare. Tot uitam ceva, doi morcovei, mici, pricăjiți, dar aromați precum primăvara însorită.
   Ce-am făcut cu toate astea? Le-am potrivit din cuțit, adică le-am tăiat în stil șuviță, ca și cum ai avea niște paste mai scurte. Ce-i adevărat, iubindu-mi degetele, unele au ieșit mai în litera "I" altele cam ca litera "B". Șuvițele de legume! Apoi, am pus la sfârâit în tigaie, una din ceramică, că aia wok a plecat într-o lume mai bună, pentru ea. Când a început dănțuiala, să clipocească și să facă tumbe un miliard de bule, am învârtit de vreo zece ori la stânga și de vreo zece ori la dreapta tot carcaletele multicolor, și asta așa ca să nu-mi dea senzația de stătut. Într-un moment de respiro am răsturnat scoicile. Scoici cu ceva sos în care-și făcuse intrarea și niște ardei iute, scoici pe care le-am cules din magazinul ala cu "100% pasiune", și că tot îți zic de el,despre magazin, au niște conserve de calamar și de caracatiță, de te lingi pe toate cele. Hai că m-am luat cu vorba și deraiez de la subiect. De altfel și la găteală săream coarda, că uitasem de usturoi. Noroc că s-a întâmplat până să pun scoicile. Am tocat, în viteză supersonică, cinci căței de usturoi și i-am împrăștiat prin tigaie. Uf! Cât pe ce!
   Zăpăceală, cum să-ți spun, întotdeauna îmi doresc ca mâncarea să fie colorată și aromata. Dacă nu-i sățioasă, nu-i bai, repet programul.
   Baftă și poftă mare!
PS 1
Mi-a rămas niște sos. Ai idee ce gust are? Belea, te arunci cu pâine în ambele mâini și ștergi tot, tot, tot!
PS 2
Mai mergea o cafa savurată pe canapea, la umbra, și o pufăială. Toată acțiunea aici după colț, la chiringuito.



vineri, 22 aprilie 2016

Cerșetorul

   Claxoanele sunt enervante. Aș construi mașini fără claxon. Sau poate cu un clinchet de bicicletă.
    Miroase stătut, aproape fetid. Doi dinți apar într-un rânjet de compostor. Poate doarme pe plapumă de bani, dar ăsta-i stilul lui de viață. Da, da, pe o plapumă de bani. În anii '80, în cartierul copilăriei, într-un canal din parcul "DERO", a fost găsit un cerșetor cu aproape o sută de mii de lei cusuți în haină. Fă o echivalare, o să dai în tremur nervos și o să-ți regândești job-ul.
   Tot cerșetor. Tot în colț de stradă. Tot murdar. Tot înfometat. Tot drogat. Tot bolnav. Tot cu o mie de haine pe el în miez de vară. Tot...
   Într-o zi cretinică, cu surghiun al minții și cu împovărare amară a sufletului, o zi care poate fi descrisă doar de un roman rusesc, îmi purtam pașii, haotic, printre clădirile centrale. Căutam un loc unde să stau singur. Doar eu. În felul ăsta să fiu liber. Liber de tot ce mă înconjoară. Dreapta, înainte, dreapta, poate stânga, nici nu știu cum, dar știu că am ajuns în intersecție. Mă zgârâia pe creier, timpanele doreau să explodeze. Claxoanele mă înnebuneau, nu conteneau. Un cerșetor blocase străduța. Apostrofat, de Dumnezei, de familie, de vrute și nevrute, se așeză, bodogănind în barba-i albă, pe bordură. M-am dat câțiva pași în spate, m-am sprijinit de-un stâlp și mi-am aprins o țigară. Trăgând adânc, fumul, cutezam să gândesc ceva, să încerc o lămurire, pentru mine. Doar pentru mine. M-am aprobat, dând afirmativ din cap ca și cum aveam un interlocutor. Eu sunt sclavul meu și al lumii, iar el, stând pe bordură, este liber. Liber să meargă unde vrea, să suduie cum poftește, să se pironească unde dorește, să gândească despre oricine, și asta în gura mare, oricum și oricând. Este un cerșetor! Poate un cerșetor nebun, socotind noi ăștia, cei spălați, apretați și călcați. Poate! Dacă până atunci, aveam repulsie doar de mizeria exterioară a cerșetorului, fără a fi un mizantrop intenționat sau educat, atunci a fost prima zi când i-am mulțumit cerșetorului. Oricărui cerșetor. Și azi. Ochii mari. Mari, mari de tot, și odată cu ei, am început să-mi limpezesc orizontul încețoșat.  
   N-aș construi mașini, mai precis nu pot, și nici nu-mi doresc, dar vreau să construiesc libertate!
Baftă!

PS
Ăsta-i unul din gândurile care m-au dus la urarea: Să te speli singur la cur!
http://haihuiculiviu.blogspot.ro/2015/12/sa-te-speli-singur-la-cur.html

joi, 21 aprilie 2016

Forța și Bărbosul

   Păr alb, lung. Barbă albă, lungă. Nori albi, pufoși. Sună cunoscut, așa-i?
   Ușa-i mare, grea, din blăni de lemn. Scârțâie înfundat. Dată-n laturi, eliberează miasme-n adierea de aer tămâiat, închis, umed. Aer întunecat. Oare? Da, chiar așa se simte, parcă ar fi întunecat. Aerul. Ridic privirea, sus, sus, sus de tot. Ceafa începe să pârâie, parcă aș dori să o frâng. În stânga, în dreapta. Nu-i. Doi pași. Doi. Este acolo sus, mâna-i face un semn, parcă-i vie. Nu mă vede. Oare?
   "Uite Gogule pe-a cincea!" Praf și haos mut. Privesc în stânga, încearcă să iasă. Pivotez pe fund și zbor ușa cu o lovitură dublă. Scirocco, Trabant, Aro 244, stâlp, lume, zarvă, uniforme, Soare, căldură. Doar mâna dreaptă vrea să-mi spună ceva. Am simțit o atingere calmă. Mă întorc. În sus, în jos, în dreapta. Nu-i nicăieri. Oare?
   "Dacă m-ai întârziai douăzeci și patru de ore, te pupa mă-ta rece!" Pe bune!? Zdreanță ordinară! De trei zile stau și aștept, fără șpagă nu miști un deget! Dimineață zâmbitoare. Soarele, tot el, mă mângâie călduț. Aurel a avut dreptate, o să găsească doar sacoul. Sunt stors, mai rău ca o baterie chinezească, dar ceva îmi mângâie creștetul. Mă-n torc, cu greu, transpirând din două mișcări de pleoape. E Soarele! Oare prin el îmi vorbește?
   "Ești nebun!? Abia m-am trezit, nu-s gata... Ne vedem în două sau trei ore, mergi și bea o cafă tare, că nu știu cum dracu' ai ajuns așa repede! Mai avem o grămadă de drum, bea o cafă" Îmi întind picioarele pe sub masă, savurez cafeaua alături de un Lucky. Mi se pare fantastic! Da, da... Peste cinci sute de kilometri în nici șapte ore, când dracu' or să facă ăștia autostradă? Sorb cafeaua pe-ndelete și tresar. Un fior rece îmi zbârlește ființa. Îmi aduc aminte de camion, l-am ferit în ultima clipă. Parcă am văzut prin TIR, cu un AVN combinat cu raze X. Ce ciudat. Apoi, tot drumul am privit stelele. Arătau fantastic. Acolo, departe, printre stele vreau să ajung, să le ating, să scrutez în negura vremurilor prin lumina orbitoare a...
   "Hai Adiță, mai este puțin!" Panta abruptă, aproape verticală, ne-a provocat. Și, noi, am provocat soarta. Asudat privesc spre vârf. Îl zăresc, pare al dracu' de departe. Iar Soarele, Măritul Soare privește curios la noi. Pătrunzător de curios. "Îl scap! Futu-i m***** m****!" Cu multe *. Respir adânc, privesc în dreapta, și-l văd. Un mănunchi de iarbă grasă și groasă, tocmai aici. Un smoc de iarbă. Atât. Oare m-a vazut?
     "Mamă, du-te și vezi-ți de treabă, noi suntem bătrâni și stăm în negru, dar totu-i în suflet și în minte, nu în ce vor să arăți." Cam așa a glăsuit. Am crezut-o, a vorbit din suflet. Îmi port pașii pe aleile umbrite, mi-e dor de el. Îi fac cu ochiul, știu că nu mă vede, și-mi port pașii spre ieșire, spre ziua de maine. O adiere mă îmbrățișează. Oare am să-l mai văd?    
   Înțeapă! Tot pieptul îmi este plin de ace. Simt miliarde de ace. Uf! Sper că mă aude cineva, ce se întâmplă cu mine? Mmm... Miroase a cafea. Cafea proaspăt râșnită și abia luată de pe foc. Sunt acasă! Printre pleoape zăresc o lumină difuză, de neon chior. Și două femei, în halate albe. Sporovăiesc. " Stai cuminte, nu te mișca. Ești bine? Ți-e sete?" A, da, încep să-mi aduc aminte. Lumini puternice, Mama și Mamaie, asistente, doctori. N-am zărit pe nimeni cu barbă. Oare?
   "Forța să fie cu tine!"

miercuri, 20 aprilie 2016

Prin "PECO"

   Hai-hui prin Țara Românească, dintr-un colț în altul, din lunca Dunării până-n Țara Oașului, din Tomis până-n Țara Crișurilor sau din Bucovina până-n Banat. În lung și-n lat. Stând pe drumuri, de multe ori contra timp, n-ai de ales, trebuie să te oprești. De ce? Să-ți dezmorțești oasele, să faci un pipilică, asta ca să nu te faci de râs cu pantaloni în două nuanțe, să papi ceva și, bineînțeles, să-ți iei o cafea care să te revigoreze. Unde să oprești? Am încercat pe la restaurantele de pe marginea drumului. Cu mici excepții, și alea doar pe rutele străbătute intens de TIR-iști, din păcate se pierde mult timp. Am căutat împinge tava. Ei ce părere ai, sunt destul de puține, și o parte cu o servire de parcă trebuie să-ți plătească ei consumația. Uf!
   Am avut ocazia să pap niște chestii fantastice, adică gustoase, colorate, sățioase și corecte cu portofelul, în diferite stații  tip "PECO", dar ce să vezi, nu erau pe plaiurile mioritice. Ci prin țări, comparabile economic, ca Serbia sau Slovacia. Nu pun Polonia sau Croația în calcul, știu că veți spune că-s mai cu moț ăștia. Surpriză, un menu este asemănător, la preț, cu ce te poți hrăni pe coclaurile noastre, și colo și colo.
   Pe la noi, în special pe drumurile cu E (de la european nu de la e-uri, oricum sunt peste tot, e-urile) opresc prin stațiile, așa zise "PECO". Că-s neaoșe, sau de prin țări vecine, din țări de pe bătrânul continent sau de pe lângă Marea Caspică, ideea este că-i cu preparare-servire rapidă, și în multe locuri (adevarat, nu în toate) chiar ai parte de o curățenie exemplară (bravo celor care trudesc și totodată semn bun de civilizare-responsabilizare a călătorului mioritic). Din punctul meu de vedere, cei din estul apropiat sau mai îndepărtat, încep să câștige teren. De ce? Simplu, chiar încep să-ți gătească, nu se bazează doar pe congelate și conserve încălzite la microunde. Păpica ca păpica dar cafeaua, la cei de lângă Caspica... Eu cred că se poate face o afacere mult mai rentabilă, dacă omul de la tejghea nu va mai trebui să lucreze într-un mediu rigid, plin de sticlă și plastic. Acum ma oftic rău de tot, nu am poze (doar una) să vă arăt cum arată popasurile de prin țările enumerate mai sus. Dar, în curând pe micile ecrane. Cred că ai opri mai degrabă la o cârciumă construită din lemn (este una superbă la ieșirea din Rădăuți spre Suceava), cu mobilier din blăni de lemn și cu personal îmbrăcat în strai tradițional. Chestia cu straiul este valabilă și pentru stațiile tip "PECO" , în loc de tricourile roșii, galbene sau verzi, să găsești angajații în cămășuțe brodate cu motive din portul local. Ei, ce spui? Dacă în loc de nu știu ce prăjitură cu iz englezesc sau italienesc, să avem niște poale-n brâu, sau tocinei, sau papanași (ei , aici accept gogoși congelate, nu verbale) niște negrese sau plăcinte cu magiun sau cu gem de dovleac!? Îți place când cutreieri pe coclauri venetice și guști din nebuniile lor tradiționale? M-aș bucura să fim ROMÂNI tot anul!
   Baftă și drumuri bune!
 hai-hui prin Macedonia
 hai-hui prin Polonia 
  hai-hui prin Polonia
 hai-hui prin Slovacia
 hai-hui prin Țara Românească

hai-hui prin Țara Românească