O zguduie

   O zguduie la figurat? Nu, la propriu! Cine!? Cum cine băi zăpăceală, ăștia cu partidu roșu. Cum îți explici, au un cârmaci dovedit penal, adică numai bun de priponit vreo doi ani, și asta așa cu indulgență, care rămâne în față liniștit și zâmbind, și altul, care era un fel de numărul doi în partid, ia o țâră de atitudine, are ceva coloană vertebrală, și spune pe șleau că cei cu bube-n cap să o ia la vale, sau pe lângă șanț, să meargă acasă și să doarmă. Cine crezi că-i ascultat de către colegi? Băi, ești sigur!? N-a că n-ai nimerit-o, a câștigat șmecherul, ăla de fură, că așa-i la noi. Toți, dar absolut toți, lipsiți de ouă sau cu coc zălud, politruci sau foști miniștri, indivizii din partid au pus de o alianță și l-au împușcat, la figurat, pe cel de a îndrăznit să deschidă clonțul împotriva penalului. Pun pariu, pe o sticlă de ce vrei tu, pe o tavă de papanași făcuți cu mânuțele mele, că undeva la juma' din primarii și consilierii ce se bat acum, vor fi din partidul roșu! Nu crezi!? Eu m-am lămurit de nebunia, amnezia și decorporarea ce se petrece în momentul votării. Crezi că-și mai aduce aminte vreunu' din votanții de roșu că ăsta a recunoscut, indirect, că-i vinovat. Ba cam pe directe, că a enunțat de genul că doar el este judecat, că de fapt fac toate partidele furtișaguri. Băi, ai sclerozat!? Cum să spui așa ceva și să mai respiri prin București fără de zeghe!?
   Baftă și luciditate!
PS
Nu doresc să mă bag în chestii de politichie despre izmenari d'ăștia, mai ales în public, dar asta-i o mare prosteală pe față, la adresa tuturor.

Scoici

   Ce să faci dacă te plictisești!? Gătești! Păi, nu-ți este foame? Îți vine! Nu ai habar ce!? Dă o tură prin cămară și prin frigider, și sigur îți umpli mâna cu ceva.
   De exemplu, stând în poziția sirenă, cu limba-n gură și cu gândul aiurea-n tramvai, m-a luat așa o sfârșeală de la stomac. Mi-e foame!? Băi, cam da, dar nu prea rău. Așa și așa, dar hai să văd ce naiba bag în maț. Mai mult am sfârșeală de pofte. Ardei căpiat și roșu, jumătate. Ardei gras și roșu, jumătate. Ardei gras și galben, tot jumătate. Ardei mic și gălbui-verzui, pe bune, tot! Ardei d'ăla subțire, verde și lung, de te minte că te pișcă dar când colo ciu-ciu, unul întreg. Aha, și un fir de praz, asta ca să marchez o parte din sânge. Să nu uit, un vârf de cuțit din pastă d'aia de ardei, de-ți ustură curu' și după doua zile. Sos sweet-chili thai, dă-mă naibii, cam vreo trei gâlgâituri, niscaiva ulei de măsline, hispanic brebenele, și un pahar de vin alb și tare. Tot uitam ceva, doi morcovei, mici, pricăjiți, dar aromați precum primăvara însorită.
   Ce-am făcut cu toate astea? Le-am potrivit din cuțit, adică le-am tăiat în stil șuviță, ca și cum ai avea niște paste mai scurte. Ce-i adevărat, iubindu-mi degetele, unele au ieșit mai în litera "I" altele cam ca litera "B". Șuvițele de legume! Apoi, am pus la sfârâit în tigaie, una din ceramică, că aia wok a plecat într-o lume mai bună, pentru ea. Când a început dănțuiala, să clipocească și să facă tumbe un miliard de bule, am învârtit de vreo zece ori la stânga și de vreo zece ori la dreapta tot carcaletele multicolor, și asta așa ca să nu-mi dea senzația de stătut. Într-un moment de respiro am răsturnat scoicile. Scoici cu ceva sos în care-și făcuse intrarea și niște ardei iute, scoici pe care le-am cules din magazinul ala cu "100% pasiune", și că tot îți zic de el,despre magazin, au niște conserve de calamar și de caracatiță, de te lingi pe toate cele. Hai că m-am luat cu vorba și deraiez de la subiect. De altfel și la găteală săream coarda, că uitasem de usturoi. Noroc că s-a întâmplat până să pun scoicile. Am tocat, în viteză supersonică, cinci căței de usturoi și i-am împrăștiat prin tigaie. Uf! Cât pe ce!
   Zăpăceală, cum să-ți spun, întotdeauna îmi doresc ca mâncarea să fie colorată și aromata. Dacă nu-i sățioasă, nu-i bai, repet programul.
   Baftă și poftă mare!
PS 1
Mi-a rămas niște sos. Ai idee ce gust are? Belea, te arunci cu pâine în ambele mâini și ștergi tot, tot, tot!
PS 2
Mai mergea o cafa savurată pe canapea, la umbra, și o pufăială. Toată acțiunea aici după colț, la chiringuito.

Cerșetorul

   Claxoanele sunt enervante. Aș construi mașini fără claxon. Sau poate cu un clinchet de bicicletă.
    Miroase stătut, aproape fetid. Doi dinți apar într-un rânjet de compostor. Poate doarme pe plapumă de bani, dar ăsta-i stilul lui de viață. Da, da, pe o plapumă de bani. În anii '80, în cartierul copilăriei, într-un canal din parcul "DERO", a fost găsit un cerșetor cu aproape o sută de mii de lei cusuți în haină. Fă o echivalare, o să dai în tremur nervos și o să-ți regândești job-ul.
   Tot cerșetor. Tot în colț de stradă. Tot murdar. Tot înfometat. Tot drogat. Tot bolnav. Tot cu o mie de haine pe el în miez de vară. Tot...
   Într-o zi cretinică, cu surghiun al minții și cu împovărare amară a sufletului, o zi care poate fi descrisă doar de un roman rusesc, îmi purtam pașii, haotic, printre clădirile centrale. Căutam un loc unde să stau singur. Doar eu. În felul ăsta să fiu liber. Liber de tot ce mă înconjoară. Dreapta, înainte, dreapta, poate stânga, nici nu știu cum, dar știu că am ajuns în intersecție. Mă zgârâia pe creier, timpanele doreau să explodeze. Claxoanele mă înnebuneau, nu conteneau. Un cerșetor blocase străduța. Apostrofat, de Dumnezei, de familie, de vrute și nevrute, se așeză, bodogănind în barba-i albă, pe bordură. M-am dat câțiva pași în spate, m-am sprijinit de-un stâlp și mi-am aprins o țigară. Trăgând adânc, fumul, cutezam să gândesc ceva, să încerc o lămurire, pentru mine. Doar pentru mine. M-am aprobat, dând afirmativ din cap ca și cum aveam un interlocutor. Eu sunt sclavul meu și al lumii, iar el, stând pe bordură, este liber. Liber să meargă unde vrea, să suduie cum poftește, să se pironească unde dorește, să gândească despre oricine, și asta în gura mare, oricum și oricând. Este un cerșetor! Poate un cerșetor nebun, socotind noi ăștia, cei spălați, apretați și călcați. Poate! Dacă până atunci, aveam repulsie doar de mizeria exterioară a cerșetorului, fără a fi un mizantrop intenționat sau educat, atunci a fost prima zi când i-am mulțumit cerșetorului. Oricărui cerșetor. Și azi. Ochii mari. Mari, mari de tot, și odată cu ei, am început să-mi limpezesc orizontul încețoșat.  
   N-aș construi mașini, mai precis nu pot, și nici nu-mi doresc, dar vreau să construiesc libertate!
Baftă!

PS
Ăsta-i unul din gândurile care m-au dus la urarea: Să te speli singur la cur!
http://haihuiculiviu.blogspot.ro/2015/12/sa-te-speli-singur-la-cur.html

Forța și Bărbosul

   Păr alb, lung. Barbă albă, lungă. Nori albi, pufoși. Sună cunoscut, așa-i?
   Ușa-i mare, grea, din blăni de lemn. Scârțâie înfundat. Dată-n laturi, eliberează miasme-n adierea de aer tămâiat, închis, umed. Aer întunecat. Oare? Da, chiar așa se simte, parcă ar fi întunecat. Aerul. Ridic privirea, sus, sus, sus de tot. Ceafa începe să pârâie, parcă aș dori să o frâng. În stânga, în dreapta. Nu-i. Doi pași. Doi. Este acolo sus, mâna-i face un semn, parcă-i vie. Nu mă vede. Oare?
   "Uite Gogule pe-a cincea!" Praf și haos mut. Privesc în stânga, încearcă să iasă. Pivotez pe fund și zbor ușa cu o lovitură dublă. Scirocco, Trabant, Aro 244, stâlp, lume, zarvă, uniforme, Soare, căldură. Doar mâna dreaptă vrea să-mi spună ceva. Am simțit o atingere calmă. Mă întorc. În sus, în jos, în dreapta. Nu-i nicăieri. Oare?
   "Dacă m-ai întârziai douăzeci și patru de ore, te pupa mă-ta rece!" Pe bune!? Zdreanță ordinară! De trei zile stau și aștept, fără șpagă nu miști un deget! Dimineață zâmbitoare. Soarele, tot el, mă mângâie călduț. Aurel a avut dreptate, o să găsească doar sacoul. Sunt stors, mai rău ca o baterie chinezească, dar ceva îmi mângâie creștetul. Mă-n torc, cu greu, transpirând din două mișcări de pleoape. E Soarele! Oare prin el îmi vorbește?
   "Ești nebun!? Abia m-am trezit, nu-s gata... Ne vedem în două sau trei ore, mergi și bea o cafă tare, că nu știu cum dracu' ai ajuns așa repede! Mai avem o grămadă de drum, bea o cafă" Îmi întind picioarele pe sub masă, savurez cafeaua alături de un Lucky. Mi se pare fantastic! Da, da... Peste cinci sute de kilometri în nici șapte ore, când dracu' or să facă ăștia autostradă? Sorb cafeaua pe-ndelete și tresar. Un fior rece îmi zbârlește ființa. Îmi aduc aminte de camion, l-am ferit în ultima clipă. Parcă am văzut prin TIR, cu un AVN combinat cu raze X. Ce ciudat. Apoi, tot drumul am privit stelele. Arătau fantastic. Acolo, departe, printre stele vreau să ajung, să le ating, să scrutez în negura vremurilor prin lumina orbitoare a...
   "Hai Adiță, mai este puțin!" Panta abruptă, aproape verticală, ne-a provocat. Și, noi, am provocat soarta. Asudat privesc spre vârf. Îl zăresc, pare al dracu' de departe. Iar Soarele, Măritul Soare privește curios la noi. Pătrunzător de curios. "Îl scap! Futu-i m***** m****!" Cu multe *. Respir adânc, privesc în dreapta, și-l văd. Un mănunchi de iarbă grasă și groasă, tocmai aici. Un smoc de iarbă. Atât. Oare m-a vazut?
     "Mamă, du-te și vezi-ți de treabă, noi suntem bătrâni și stăm în negru, dar totu-i în suflet și în minte, nu în ce vor să arăți." Cam așa a glăsuit. Am crezut-o, a vorbit din suflet. Îmi port pașii pe aleile umbrite, mi-e dor de el. Îi fac cu ochiul, știu că nu mă vede, și-mi port pașii spre ieșire, spre ziua de maine. O adiere mă îmbrățișează. Oare am să-l mai văd?    
   Înțeapă! Tot pieptul îmi este plin de ace. Simt miliarde de ace. Uf! Sper că mă aude cineva, ce se întâmplă cu mine? Mmm... Miroase a cafea. Cafea proaspăt râșnită și abia luată de pe foc. Sunt acasă! Printre pleoape zăresc o lumină difuză, de neon chior. Și două femei, în halate albe. Sporovăiesc. " Stai cuminte, nu te mișca. Ești bine? Ți-e sete?" A, da, încep să-mi aduc aminte. Lumini puternice, Mama și Mamaie, asistente, doctori. N-am zărit pe nimeni cu barbă. Oare?
   "Forța să fie cu tine!"

Prin "PECO"

   Hai-hui prin Țara Românească, dintr-un colț în altul, din lunca Dunării până-n Țara Oașului, din Tomis până-n Țara Crișurilor sau din Bucovina până-n Banat. În lung și-n lat. Stând pe drumuri, de multe ori contra timp, n-ai de ales, trebuie să te oprești. De ce? Să-ți dezmorțești oasele, să faci un pipilică, asta ca să nu te faci de râs cu pantaloni în două nuanțe, să papi ceva și, bineînțeles, să-ți iei o cafea care să te revigoreze. Unde să oprești? Am încercat pe la restaurantele de pe marginea drumului. Cu mici excepții, și alea doar pe rutele străbătute intens de TIR-iști, din păcate se pierde mult timp. Am căutat împinge tava. Ei ce părere ai, sunt destul de puține, și o parte cu o servire de parcă trebuie să-ți plătească ei consumația. Uf!
   Am avut ocazia să pap niște chestii fantastice, adică gustoase, colorate, sățioase și corecte cu portofelul, în diferite stații  tip "PECO", dar ce să vezi, nu erau pe plaiurile mioritice. Ci prin țări, comparabile economic, ca Serbia sau Slovacia. Nu pun Polonia sau Croația în calcul, știu că veți spune că-s mai cu moț ăștia. Surpriză, un menu este asemănător, la preț, cu ce te poți hrăni pe coclaurile noastre, și colo și colo.
   Pe la noi, în special pe drumurile cu E (de la european nu de la e-uri, oricum sunt peste tot, e-urile) opresc prin stațiile, așa zise "PECO". Că-s neaoșe, sau de prin țări vecine, din țări de pe bătrânul continent sau de pe lângă Marea Caspică, ideea este că-i cu preparare-servire rapidă, și în multe locuri (adevarat, nu în toate) chiar ai parte de o curățenie exemplară (bravo celor care trudesc și totodată semn bun de civilizare-responsabilizare a călătorului mioritic). Din punctul meu de vedere, cei din estul apropiat sau mai îndepărtat, încep să câștige teren. De ce? Simplu, chiar încep să-ți gătească, nu se bazează doar pe congelate și conserve încălzite la microunde. Păpica ca păpica dar cafeaua, la cei de lângă Caspica... Eu cred că se poate face o afacere mult mai rentabilă, dacă omul de la tejghea nu va mai trebui să lucreze într-un mediu rigid, plin de sticlă și plastic. Acum ma oftic rău de tot, nu am poze (doar una) să vă arăt cum arată popasurile de prin țările enumerate mai sus. Dar, în curând pe micile ecrane. Cred că ai opri mai degrabă la o cârciumă construită din lemn (este una superbă la ieșirea din Rădăuți spre Suceava), cu mobilier din blăni de lemn și cu personal îmbrăcat în strai tradițional. Chestia cu straiul este valabilă și pentru stațiile tip "PECO" , în loc de tricourile roșii, galbene sau verzi, să găsești angajații în cămășuțe brodate cu motive din portul local. Ei, ce spui? Dacă în loc de nu știu ce prăjitură cu iz englezesc sau italienesc, să avem niște poale-n brâu, sau tocinei, sau papanași (ei , aici accept gogoși congelate, nu verbale) niște negrese sau plăcinte cu magiun sau cu gem de dovleac!? Îți place când cutreieri pe coclauri venetice și guști din nebuniile lor tradiționale? M-aș bucura să fim ROMÂNI tot anul!
   Baftă și drumuri bune!

 hai-hui prin Macedonia

 hai-hui prin Polonia 

  hai-hui prin Polonia

 hai-hui prin Slovacia

 hai-hui prin Țara Românească

hai-hui prin Țara Românească

La Castel

   Da, da, ne vedem La Castel! Sună cu ștaif? Sună arogant? Sună... Nu știu cum îți pare, așa la prima citire, dar... Cum sună la primă citire? Foarte trăsnită asocierea. Să revenim la "dar", dar la ce te gândești când citești "castel"? Vizualizezi o construcție din piatră dură, d'aia cu turnuri înalte, cu străjeri înarmați cu halebarde, stând de pază la o punte mobilă? Și mai vezi domnițe cu diademe meșteșugite cu mare artă și cu rochii în culori electrice? Cavaleri înarmați cu paloș gros și uriaș, călare pe un armăsar alb, puternic, nechezând  de zor? Calul, nechezând! Ar fi fost fantastic, ireal și pitoresc! De poveste!
   Nimic din aceste lucruri, dar... Dar, ca la orice castel, există delicii care să-ți împingă imaginația dincolo de cotidian, să te arunce în dorințe colorate și pline de... De confort. Ca la orice castel, La Castel vei putea să-ți înnebunești simțurile, să salivezi cât pentru o sută de oameni și să-l blestemi pe cel de a fotografiat pentru menu, să mănânce doar pesmeți neînmuiați! Înainte de a face o vizită în culmea Copoului, este de mare potriveală ceva antrenament, adică să înfuleci ceva mai bine cu vreo două chiar trei zile înainte. De ce? La ce-ți va așeza bucătaru-n farfurie, sigur nu te vei opri la doar două feluri de mâncare și un desert. Nu! Pariu! Și, dacă tot ești acolo, sigur vei dori, după masă, să-ți faci o ușoară siestă. Nu-ți refuza o plimbare prin curte, o curte demnă de un castel. Cu cafea. În chioșc. Și dacă nu-ți este de ajuns, rămâi peste noapte, părerile de rău nu le vei găsi, ci vei avea un somn de prunc și un mic dejun liniștit cu vedere peste dealurile dulci ale Iașiului.
   Eh, da, aș fi fost un mic japonez, adică d'ăla cu blițul în mână, dacă vedeam la recepție persoane costumate de epocă, așișderea în restaurant sau pe terasa. Nu deocamdată, dar, mai știi?
   Baftă și te pa, că mi-am zăpăcit burdihanul și trebuie să-l potolesc. Vezi ce face puterea minții?
http://www.lacastel.com/
PS
Dacă ai nevoie de un loc unde să-ți desfășori întâlnirea de afaceri sau de pregătire, au o sală faină, departe de ochi curioși sau larmă sâcâitoare.

 

Edili "de Ca....l"

   Ca la ciorba "a la Grec" care nu este aidoma zonei, sau a "salatei bulgărești" care-i invenție mioritică, sau... Edilii zic, spun, promit, ca-n poveștile Șeherezadei, ca-n basmele lui Ispirescu și ca-n aventurile descrise de Verne, că fac și dreg, că vor moderniza și ca ne vor minuna. Ei bine, cu asta, cu minunatul, au cam reușit. Pe lângă străzi asfaltate pe timp de ploaie, treceri de pietoni în mijlocul intersecției, stații de tramvai construite "strategic", pasaje de pietoni nefuncționale (vezi în Bariera București, treci cu mașina pe la ora 8 dimineața), stâlpi decorați cu mii de cabluri (fă poze la bijuteriile arhitecturale, de poți) a mai apărut și un afișaj public, bine gândit și bine potrivit.
   Arteră de mare circulație, spital la doi pași, deci tranzit de oameni cu duiumul. Dar stai mata în stradă și citește programul culturalizării în urbea găzarilor de pe Dâmbu. Dă-o-n bendix, cum draq le-a trecut prin minte așa ceva? Pot să opresc mașina "pe avarii" ca să citesc cine-i regizorul și cine-mi va desfăta văzul și auzul? Pot să mă dumiresc de pe trotuarul de vis-a-vis cine-i scenaristul și de la ce oră pot să-i strâng mâna? Nu! Dar pot să-i strâng mâna idiotului ce-a gândit așa trăznaie? În ușă!
   Baftă și respiră adânc! (îmi crește pulsul aiurea-n tramvai)
PS
Dragi neamuri de pe malurile Gologanului, nici o ofensă ;)