Așteptarea, bat-o vina

N-am stare de loc. Cafeaua intră alert, năvălește pe gâtlej dar efectul este aproape nul. Mai vreau cafea, dar oare este bine? De obicei, dimineața, prima cafea mă limpezește, aduce liniște și putere pentru a privi profund ceea ce trebuie să fac în acea zi. Azi aduce surplus de adrenalină. Cineva, cred că aghiuță, îmi șoptește întruna că voi pleca în concediu. Îmi șoptește repetitiv, ca să mă scoată din țâțâni. Dar știu că vine vacanța și voi vizita ce ne poftește inima, asta știu, știu foarte bine de multe săptămâni, dar de ce trebuie să am zvârcoliri în stomac? Sper să am timp și de povestire, să prind câteva momente și să vă depăn din cele văzute. Mai am de finalizat și ceva butonări înainte de vacanță. În astfel de situații intru în viteză în șpan și rezolv rapid capitol după capitol. Dar azi nu este un azi normal. Dar știu ce voi face, înfulec ceva pentru a prinde energie la maxim, o omletă sau un sandwich, apoi mă arunc din poziția sirenă în poziția japoneză și mă scot din priză la prânz. Pentru recreere am să-mi gândesc bagajul. Ca să nu pierd timp vă salut din patru zări - patru butoane.
Baftă!

Buruienile se plivesc nu se privesc!

Cu o bucurie debordantă privesc știrile de seară. A început plivirea buruienilor. Aș dori ca această plivire să fie repetitivă, ca fiecare anotimp. Acum să fie sesiunea de iarnă, sesiune în care bălăriile de la centru să fie stârpite în măsură egală cu viteza lor de îmbuibare, chiar înzecit sau însutit. Acum este dovedit ca șutitul cu transformatorul duce buruiana cinci ani la ghenă și aut din viața roditoare. Nu va mai fi în prim planul culturii ci îl vom vedea în hârtiile de can can și la emițătoarele crizate doar ca pe "aproape sinucisul". Sunt convins că în acest an de încălzire electorală, vor fi plătite polițe adânc întipărite în memoria cartoforilor îmbrăcați în costume de lux. Aceste buruieni se vor război cu toată lumea, oricine este de vină pentru pieirea lor numai sufletul lor este candid și nepătat. Grădinarii sunt nedrepți, în viziunea lor, de ce vin acum, după atâta amar de vreme să facă curat în curte? Ce, buruienile nu fac flori? Oare ei, grădinarii, curăță drept sau la ordin? Îmi este indiferent în parcela cui este buruiana, ea trebuie plivită. Ne-am săturat să privim haosul și dezinteresul, mitocănia și mojicia, hoția și minciuna acestor bălării folositoare precum cucuta seacă. Acum prind încă o veste: omul cu drezine trece pe linie moartă. Cică a fost mai curios ca Dl Goe. Așa-i că putem face o grădină frumoasă? O parte de neghină o alegem noi, cealalaltă parte se ofilește singură. Se sărează între ele cu "dragoste" nețărmuită.
Baftă și plivire fructuoasă!

Conștiință & altruism

Sună "comunist" această afirmație, așa-i? În ultimele săptămâni m-am concentrat pe observarea acestor însușiri ale oamenilor din jur, în activitatea rutinantă. Munca este prestată după ureche sau cu știință, din pasiune sau din obligație, dar cu conștiință? Mai există altruism sau numai "hienism"? Câți realizează responsabilitatea acțiunii? Aud frecvent, strident ca șuierul unei locomotive pe aburi, că fără respectiva persoană s-ar duce totul de râpă. Câte râpe ar trebui să găsim la drumul mare. De un lucru sunt sigur: nici un sistem/angrenaj nu funcționează la parametri optimi fără o funcționare normală a subansamblelor. Fiecare rotiță are rolul ei. Ca la un ceas mecanic, există rotițe mai mici sau mai mari, dar fiecare se învârte pentru același țel. Mai primesc un upercut când constat câți de "cel mai tare vânzător" din sud-estul Europei sunt în România. La ce se raportează fiecare? Ne-ar trebui  niște oglinzi mai moi. Sau "eu știu tot" din tot ce vrea vreun muritor, dar nu găsim ideile după câteva zile. Sunt pierdute în neant, agenda rămâne albă ca și câmpurile în aceste zile, pline de zăpadă. Am întâlnit ades pe "eu ajut pe toată lumea" și când sună telefonul e mai tare ca Iosefini. Scoate din buzunar o scuză savantă dar cu miros fetid, mirosul neîncrederii. Dar, cu toate astea, sunt bucuros. Am întâlnit OAMENI care vor să facă, OAMENI care știu să facă, OAMENI care cooperează, OAMENI organizați, OAMENI care întreabă, OAMENI care TE INFORMEAZĂ, OAMENI care TE AJUTĂ, binevoitori și dezinteresați. În astfel de momente simți că avansezi, că mergi înainte și poți reuși mai ușor și mai CALM. Dacă ești calm, ești limpede. Dacă ești limpede, alegi bine. Când alegi bine te simți bine. Când te simți bine, zâmbești din suflet. Când zâmbești, ceilalți îți zâmbesc. Eu cred că zâmbetul ajută la nașterea altruismului, comunicarea relaxată poate șterge stresul  ideii "așa trebuie să acționez, așa voi face bani". Să nu stăm în cap cu încordarea lui Butthead când trebuie să finalizăm un demers, ci cu zâmbetul senin ca atunci când descoperim ghioceii ieșind din zăpadă. Sunt naiv sau prea optimist?
Baftă și fiți senini!

Tava de seară

Dimineață am recuperat mașina. Se odihnea de sâmbătă, era extra, mega, ultra suficient. Am îndrăznit alături de Dani să ne repezim în lupta cu nămeții. Înarmați cu una bucată perie și una bucată racletă, ne-am avântat cu elan într-o elaborată munca. Apoi, cătinel, în drum spre casă am umplut o traistă cu ceva alimente necesare unui prânz. Odată cuprins în febra tastelor, timpul a zburat mai ceva ca în reclamă, și ne-am trezit flămânzi de-a binelea. Avantaj pentru ce-l care sare primul cu furculița în ce rămăsese de ieri. Adică, eu, cu foamea potolită încep să cuget la ce preparat să mă avânt. După cum discutasem cu iubita mea consoartă, de foamea va fi mai tare ca voința mea, trebuia să gătesc cei doi mușchiuleți care ne făceau cu ochiul din frigider. Bine, trec la luptă dar nu singur. Mimând urgența preparării, ora târzie și alte bazaconii, solicit ajutorul neapărat al lui Dani. Ce era de făcut? Se bagă la curățat cartofi și usturoi. Ce a fost mai "greu" am făcut eu. Am privit foarte atent fiecare bucățica de carne. Ceva din fibra ei trebuia să-mi spună cum vrea să fie gătită. La dry C..., înăbușit în cratiță sau tolănit în tavă? Îmi șopti mustind de plăcere că dorește în tavă. O fi fost telepatie, empatie sau nebunie, asta nu știu, dar sigur cineva îmi citește gândurile și-mi potrivește interesul cu o ciozvârtă de carne. Fie ca tine zic, și încep să o tai bucățele, asa cam de cinci centimetri, după care le-am tăiat la jumătate pentru a-și dubla suprafața și să scadă în grosime. Ehe, am învățat de data trecută că nu trebuie sa fie prea gros. Pe fundul tăvii, creez un tapet compact de felii din cartofi. Presar din belșug rozmarin și busuioc. Peste cartofi, așez carnea deja condimentată cu sare de mare, piper multicolor, cimbru, și fulgi de chili. O halbă de jumate' plină cu apă o susur atent printre bucățele, după care completez cu vin alb demisec. Nu mult, doar un pahar. Morcovii, ceapa și usturoiul, toate hăcuite, vin să completeze proteinele de porc. Ultima schemă din arsenal, este învelirea cu un rând de felii de cartofi aromatizați cu rozmarin, busuioc și un praf de sare. La sfârșit acopăr cu folie de aluminiu, astfel fiind, tava este pregătită de supliciul din cuptorul încălzit din timp. Timpul recomandat este de o oră și jumătate. Dar vă spun sincer, niciodată în bucătărie nu mi-a reușit același lucru de două ori identic. Dacă se pune, identic, măsurat din ochi, jur că a ieșit la fel chiar de mai multe ori. Așadar, după cam șaptezeci de minute, un miros se insinuă din bucătărie. Mă duc, cu viteza luminii, să verific posibila tragedie. În bucătărie este cald, mai cald decât aș dori. Un miros ciudat mă-nconjoară și se înfige adânc prin nări direct în creier. Ridic ușor un colț de folie, aburul zbughește nebun spre înaltul camerei. Văd un colț de cartof, mai ridic un pic și zăresc o șuviță de carne. Hotărât lucru, eu nu mănânc nimic, prefer să mănânc doar tărâțe. Casa începe să semene cu un stup. Zumzet continuu, prichindel, unchi, bunică și soție, toți au o opinie. Sfios anunț că bucătăria-i poate găzdui, că tava-i caldă. Mă pitesc în sufragerie, mă înarmez cu telecomanda sub pretextul că știrile sunt fruncea importanței, iar foamea nu-mi dă târcoale. De ce se chicotește? Așa de grav să fie? Oare construiesc o laudă de îmbărbătare? Ioc! Este o victorie colosală, doi bucătari jumate mă laudă cu gura până la urechi. Carnea fragedă și parfumată iar cartofii pătrunși și aromați le-au cucerit inimile. Încrederea fiind recăpătată, promit că voi repeta experiența în bucătărie. Că va fi ceva din carne, paste sau desert, asta nu știu, dar sigur experiența se va îmbogăți și am să vă dau de știre.
Baftă și căldură, distrați-vă gătind!

Ana Maria sau Făptura și emoțiile

Să vă povestesc despre cele petrecute ieri, e foarte greu. E foarte greu dintr-un singur și simplu motiv: mie atât de foame încât nu se mai aud lătrând câinii în Giurgiu. Așadar, mă apuc mintenaș de o tavă cu sandwich-uri. Azvârl în viteză feliile de pâine în tavă, aplic imediat câte o feliuță de piept de porc fiert și afumat, peste care lipesc o felie de cașcaval afumat. Peste acestea presar busuioc urmat de fâșii, roșu intens, de ardei gras umezit cu câteva picături de ulei din măsline, presar sare de mare și piper curcubeu, după care vin cu mușchiulețul file, peste care așez o felie de cașcaval de capră. La două lucrări presar chimen, așa de curiozitate. Pitesc tava în cuptor preț de cam trei minute, o scot la verificat și constat ca este momentul perfect pentru alipirea unei feliuțe de roșie. Având cuptorul încălzit din timp, totul a decurs rapid. M-am așezat frumușel în fața unei farfurii cu trei sandwich-uri, și da, recunosc, a fost nevoie de al patrulea pentru liniștirea tremurului din burtică. De gust n-am ce să spun, a fost superb, ușor aromat, cald, pâine crocantă și învelișul moale. Despre cele doua sandwich-uri cu chimen ... îmi pare rău că nu am folosit mai demult, este ceva fantastic vorbind strict despre percepția mea. Un sandwich cu chimen este nemaipomenit. Fiind sătul, mă tolănesc în poziția sirena (normal, nu dragi colegi?), acompaniat de cafeaua caldă și îmbietoare de taclale. Așadar, ziua de ieri a început foarte fain pentru ochișori. Albul era fermecător, fulgii dansau în aer iar acestea combinate cu căldura casei te trimiteau în visare. Numai că avem treabă, mașina trebuie deszăpezită și să întindem ceva textile sub fierul încins pentru a ne prezenta cuviincios la întâlnirea cu Ana Maria. Cobor sprințar la dat zăpada de parcă aș fugi la săniuș. După câteva momente apare Cami, care-mi explică în doi timpi și trei mișcări, nepotrivirea dintre postarea despre zăpadă și faptul că dragii cumetri se războiesc cu omătul pe cărările patriei, fiind în posibilitatea de a lipsi la magică întâlnire. Cu peripețiile de rigoare, născute din graba unora, indolența "șoferilor profesioniști" din trafic și din micile scăpări ale altora, ajungem aliniați în fața preotului. Nu știu de ce asud în continuu. Ba da, m-am prins. De vină e zgaiba din brațe. Este al patrulea prunc botezat, dar primul pe care-l țin în brațe. Dulceața nu spune nici pâs, n-are cum de altfel...doarme atât de liniștit. Mă rog, pentru ea, că pentru mine sunt emoții cât China. Preotul mă anunță șoptit ca trebuie să țin odorul pe brațul drept. Adică trebuie sa fac schimbarea, așa, când toată  lumea se uita la noi? Uf, din paisprezece mii de mișcări stângace, se rezolvă. Părintele ne spune ce știe el mai bine, îl cred pe cuvânt, dar eu nu mă pot concentra la nimic. Colac peste pupăză, Bogdan face poze strâmbe, adică se strâmbă la mine. Cum naiba - scuze părinte- să stai serios cu atâtea emoții și îndemnuri la hohote nestăpânite. Mă lepăd de Aghiuță, facem ceva raliu prin biserică și începem să ne arătăm interesați de cristelniță. Ce face zgaiba, orăcăe sau nu? Bineînțeles că da. Frățicăăă, are niște plămâni, mai ceva ca tribuna a doua de la Ilie Oană. Doamne ajută! Fugim către cârciuma anunțată din timp. Fugim, așa plastic vorbind. Viteza crește amețitor la patruzeci de kilometrii pe oră, numai bine pentru a începe încetinirea că se termina drumul. Eram aproape trei mașini pe drum. În capătul drumului se găsește vigilenta poliție. Păi, d'aia este capăt, ma rog, a devenit capăt de drum un giratoriu. Se înțelege limpede că nu poți evada din oraș, stihiile sunt dezlănțuite și opresc orice suflare de la o astfel de tentativă. Totul decurge minunat, parcare asigurată, băutură pentru domni și doamne, mâncare de la o extremă la alta, pe alese. De la bobițe mici negre și roșii, ambele de pește, până la omniprezentele sărmăluțe. Sarmale să fie! Și dacă credeți că emoțiile au dispărut definitiv după plecarea din biserică, vă înșelați. Cu gândul pironit în petrecere am uitat de ursitoare. Dacă vă spun că îngerașul comunica cu ele, cu ursitoarele, o să credeți că mi s-a troienit neuronul. Ori, să știți, eu va zic cu certitudine: micuța minune zâmbea la cele spuse și uneori făcea ochii mari, mari, mari, parcă absorbea fiecare cuvințel. Ptiu să nu fie de deochi. Emoțiile părinților? No comment! O să le vedeți în poze și-n "celuloidul" de la Aurel. Peste ani vom povesti toți această zi, cu puls alert, și plin de mulțumire: părinți și bunici, nași și fini, unchi, veri și prieteni de nădejde. Dansul, sau cum vreți sa le spuneți unor mișcări zbuciumate din mâini și picioare, ajută la alungarea emoțiilor, alungare desăvârșită și cu ajutorul lui Bachus. Pentru prichindeii care vă înconjoară, dacă doriți liniște, să aveți pregătite baloane. Multe, foarte multe și colorate. Asigurat vor păpa tot și vor fi la sfârșit de petrecere ca niște baterii 777.   Ziua începuse cu gânduri neliniștite, cine vine, cine nu ajunge? De ce ninge așa tare acum? Dar vorbele preotului au schimbat înțelegerea despre nămeți: la botez de plouă sau ninge înseamnă rod bun în viață. Îți mulțumesc făptură dragă, pentru emoțiile trăite și-ți doresc viată frumoasă petrecută-n fericire și sănătate!
Baftă și să vă bucurați de îngerii din jurul vostru!  

Uraaa, a venit!

   Alb. Totu-i alb. Mă uit pe fereastră și mă minunez de atâta alb. Îmi era dor de albul imaculat al zăpezii. Ieri dimineață mergeam la București, în traficul aglomerat din Băneasa ai timp berechet să-ți trândăvească privirea peste clădiri, pomi sau avioane. O adiere rece mângâie totul în jur, prevestind sfârșitul toamnei, o toamnă mai mult de cât lungă. O perioadă nefirească, cu ceață nesfârșită însoțită de temperaturi de brumărel este anunțată că trebuie sa fugă, să dispară iar firescul să-și intre în rolul cuvenit.  Un stop roșu intens. Un roșu de-mi sfredelește creierul, mă trezește la realitate, urlând mai  zănatec ca orice claxon al unei mașini conduse de un “șofer român”. Mă uit cu “drag” către șoferul din dreapta, ăsta dorește să schimbe banda prin mașina mea. Sunt convins că el vede o hologramă nicidecum o tonă și jumate de fier. Deodată încep să mă luminez: ei sunt, da ei sunt, au venit. Măi fulgilor, voi sunteți sau am vedenii? Sunt răzleți. Singuratici. Stingheri, unul după altul se lasă alene către asfalt. Uraaa, avansez, mă aproprii de casa ziarelor. Hopa! Doar câteva secunde i-am lăsat nesupravegheați și au dispărut. Of, tocmai vedeam bucuria lui Rareș, la gândul că ne vom întrece în bulgări. Ia de aici că n-ai cu ce. Butoane și discuții, discuții și butoane. Pic în puțul gândirii săpând după o idee neprețuită. Ceva se zbenguie în fundalul blurat. Ehe, s-au întors. Au venit ceva rude mai avute ale fulgilor de dimineață.  Aceștia sunt mai mari,  mai pufoși și din neam mai numeros. Sunt așa de frumoși încât te zăpăcesc, te hipnotizează de te aruncă în alte tărâmuri din care nu vrei să te întorci. Bun drog. E o vorbă: ce-i bun nu-i mult și ce-i mult nu-i bun. Așa că trecem la cele zilnice și electrizăm sinapsele ca și cum nimic nu s-a întâmplat. Drum de întoarcere cu lume agitată: eu primul, eu primul, ba eu în față, eu ajung primul. Unde naiba să fiți toți primii? Până la jumătatea drumului, poliția setoasă de chitanțe dar pe drept vigilentă îi potolește pe vreo trei “eu primul” și îngândurați de banii scuturați privesc contemplativ cerul plumburiu. E atât de plumburiu, atât de încărcat încât mâine nu cred că va mai circula careva. Îmi doresc ca nici o buruiană să  fie luată pe nepregătite, dar știm toți, că iarna vine mereu aiurea pentru ei. Adevărat este că am zărit pe multe tronsoane de drum național, întinse, plase pe post de parazăpezi. Ajungem acasă înfrigurați de vântul rece dar cu mintea la fulgii de mai devreme.  La știri anunța peste tot, că-i caz de grijă mare, portocalie sau chiar roșie.  Grija întârzie, se face noapte neagră și hâdă, cu asfalt cenușiu mărginit de  pomi golași. Încet și sigur, spre miez de noapte, fulgi mici și leneși încep să acopere tot ce le iese în cale. Frigul și-a făcut datoria, a pregătit suportul rece pentru zăpadă. Alb?  Nu-i alb total dar este promițător. Refuz să mai fug la geam, mă voi uita dis de dimineață, să văd găteala iernii, găteala așteptată în zadar acum o lună. Dacă avem zăpadă, mai vine odată Moșu’?         

... e dimineață, atât de dimineață încât soarele nu se mijește nicăieri. Vântul a turbat, spulberă totul de pe blocurile din jur. Nu e doar turbat, este rece și tăios, te pătrunde în toate cotloanele. Aerul parcă l-a spălat o mașină, o mașină fermecată, nevăzută. Miroase a curat. Afară este curat. Frunze, chiștoace și peturi au dispărut. Oare zăpada poate curăța și metehnele nesăbuite ale oamenilor?  Acum este alb. Un alb luminos. Un alb odihnitor. Acum că a a venit zăpada mult așteptată, ce facem cu ea?   

  Baftă și bucurați-vă de albul pătrunzător!

Şnițel vienez in Miercurea

Da, o să spune-ți că-s într-o ureche, omule, tocmai ce-ai povestit de șnițele. Deunăzi am poposit în Miercurea Ciuc. Indiferent pe ce cale apuci către această urbe, șoseaua șerpuiește insinuant printre dealuri. Un lucru te va plezni pe nevăzute: aerul. Aerul este de o tărie rar întâlnită. Din varii motive, aerul, este foarte puțin viciat. Ai brazi și la stânga și la dreapta, bogățiile pământului sunt adânc ascunse-n pântece, atât de ascunse în cât nimeni nu cheltuiește un șfanț pentru a le aduce la lumină. Doar exploatarea lemnului, cam intensivă și nesocotită, duce la întristarea peisajului, și a sănătății noastre în timp mai îndelungat. Eee, drumețule, vino să-ți umpli ochii de o liniște matriarhală, chiar în timp iernatic asemuit cu o toamnă târzie și ploioasă, ștergătoare de riduri expresive. Privește în jur... e liniște. Acum, prinde pas după pas și intră în oraș. Petrece câteva minute în centru, nu este mare, dar vei vedea extremele, mă refer la extremele arhitecturale nicidecum la extremele buruienilor de la televizor. Vei vedea clădiri din epoca de aur mohorâte ca o scorbură dar și renovate surâzător (astea sunt sedii de instituții) dar sclipind de viață vei zări clădiri cu ștate vechi de viață, orânduite ca ostașii și cu fațade asemenea: curate, aranjate și dichisite. Vara le vei găsi cu flori la ferestre. Atenție unde-ți găzduiești motorizatul, caută loc regulamentar altfel vei socoti peste trei poli parcarea dubioasă. După plimbare, vrei sau trebuie, să-ți acoperi caloriile cheltuite fără știre. Ai multe opțiuni: restaurante, puburi sau taverne. Dacă vrei să nu-ți suspine buzunarul, mergi la șnițelul vienez, îl găsești pe șoseaua de tranzit către Sf Gheorghe. Să ști că ai parcare berechet. Restaurantul nu este vast, dar este luminos și prietenos. Cere un șnițel de vită cu salată vieneză, o sa-ți pară bine că n-ai cerut și-un gulaș. În "ghiozdan" n-ai loc de amândouă, doar dacă ești neam cu Fomilă sau să faci jumi juma cu un comesean. O să primești o farfurie rotundă. O sa primești un șnițel rotund. Cât farfuria. Îți va ostoi pofta de mâncare mintenaș și e atât de fraged... încât se mestecă singur. Dacă doriți ceva tradițional, cercetați in farfurie un cotlet de porc unguresc preparat măcelăresc cu ragu de șuncă și castraveți murați...este preferatul meu. Asortați-l cu sfeclă, o minunăție (de care nu am știut să mă bucur până în această iarnă). Mmmmm. Vă poftesc și la o porție de clătite, pot spune că sunt mirobolante. Tot acolo te poți și odihni, asta dacă nu ești prea simandicos, e curat și cald, dar nu sclipitor. Pe scurt te asigur că ai parte de gazde prietenoase și făptuitoare de bună dispoziție indiferent ce limbă vorbești.
Așadar și prin urmare, faceți o plimbare!
Baftă și să auzim de bine!

Prânz la șnițele

Cu ce începem? Da, începem cu un suc acidulat pentru gâză (știu că nu este sănătos, dar merită, așa ca un premiu), o apă plată însoțită de o cafea neagră pentru mine și pentru tine? Eu vreau o bere cu trandafir la draft. Acestea până vine supa. Juma' de supă de pui cu tăieței de casă și cărniță de pui pentru gâză, porție întreagă din aceeași zeamă, dar completată de verdețuri pentru mine, și pentru tine? O ciorbă de burtă cu tot ce-i trebuie. Mă uit lung pe fereastră și în colțul gurii, un zâmbet își face simțită prezența. Mă amuz cât de ferm am fost când am decis unde mâncăm. Afară e destul de melancolic, soarele abia se întrezărește, vântul nu vrea să deranjeze niciun fir de praf, iar temperatura este potrivită mai mult pentru luna Aprilie. Inițial am vrut să plecăm la pas spre centru, să tăbărâm pe un restaurant plasat la bulevard, apoi să combinăm plimbarea cu căutarea unui loc unde să ne dezmierdăm cu o cafea aromată. Cel mic a fost tare bucuros, în gând cu noi: "Nu, nu vreau acolo, vreau la șnițele, te rog tatiii, te rooog." Exact cum bănuiam, de fapt, am ajuns să privesc încă o dată caricaturile lui Popas. Am închis portierele cu viteza melcului și am purces la marginea orașului. Mă gândesc ce să înfulec după supă. Aș dori și desert, știu că au niște clătite sănătoase. Dacă cer juma' de porție și pentru mine, ospătarul își va face cruce? Sau va avea acel rictus pe post de zâmbet, prin care vrea să-mi traducă înțelegerea lui pentru portofelul meu? Zemurile au dispărut energic din farfurii, semn că vom ataca următorul fel cu suficient elan, poate rămâne suficient elan și pentru desert (nu pot să-mi iau gândul de la clătite). Păcat că la această oră nu a venit gurista, cântă foarte bine, a fost chiar în fazele finale la concursul mult aplaudat, la cei din Pache. La masa de lângă noi încep să curgă persoane dichisite, cucoane gureșe și domni cu ochi sclipind la gândul udelilor ce-i așteaptă în următoarele ore. Bun, continuăm cu porție tăiată de șnițel cu pastă de cartofi pentru gâză, tortellini cu patru brânzeturi pentru mine, iar pentru Dani o tochitură "mda, o tochitură aș  dori, nu am mai balotat de mult așa ceva". Mă uit împrejur, două mese ocupate de cupluri tinere, în rest familiști. Se simte tihna acestui loc, regret că nu am prins loc la divanuri, aș fi traaas o tolăneaalăăă. Da, da, știu că la masă nu se cuvine, dar vreau sa trândăvesc un pic, un piiic, măcar zece minute. După o masă atât de gustoasă și îndestulătoare, merită și burdihanul poziția de drepți, dar la orizontală. Încep să atac tăvița cu paste și brânzeturi. Poate vă întrebați ce tăviță, păi da, în tăviță, că sunt făcute la cuptor. Așa că mai întâi le mirosiți îndeluuung, le zmotociți și le răvășiți bucățele,bucățele, apoi începeți să le devorați, altfel o să admirați în oglindă limba, nicidecum frizura, o să numărați bășicile de pe limbă. Într-un final apoteotic, desăvârșesc lupta din tăviță și trec indubitabil la cafeluță. Savurez cafeaua cu gândul la bărdacele de acasă. Mereu mă frământă același gând: de ce nu se oferă la localuri cafea în căni de două sute mililitri? Să fie ca la bere, de 0,25 sau 0,33, nu! De ce să comand două cafele, uitându-mă mereu după ospătar sau după barman , când aș putea să-mi oglindesc fața-n cafea ca acasă. Vă dați seama ce economie de pingele pentru ospătari? Nu mai zic, că stând sucit la masă ca să te vadă jupân birtaș, comesenii trăiesc cu gândul, nefondat de altfel, că nu te interesează cuvântarea lor. Așadar, să fie cafea cât pentru doi sau trei la un loc, să simt cafeaua inundându-mi gâtlejul, nu să stau tâmp cu privirea ațintită în fundul ceștii: aici a fost cafea!? Eh, trebuie să ridic ancora. Ospătărița miorlăi un "poftiți" către Dani, în momentul în care-i înmână pachetul cu tocăniță. Bineînțeles că nu a putut să dovedească tochitura, ce dovedit zic eu. A mirosit-o îndelung, a oftat și s-a uitat întrebător pe sub sprâncene, dacă o poate lua acasă. Ciorba de burtă cu de toate îl dovedise. Desert. Ioc desert, unde să-l pitești, în care cotlon de burdihan? Totu-i ocupat. Nu mai spun că piciul, cu o privire de cățeluș plouat îmi spune că-mi lasă niște șnițel dacă vreau, de parcă nu-l cunosc. E torpilat, aproape scufundat. Bine, bine, sus ancora, nu mai zăbovim nicio clipită.
Cititorule, dacă vrei să vezi cele mai năstrușnice șnițele, purcede pe drumul de Ploiești către Păulești, n-ai cum să ratezi, restaurantul e pe dreapta, după brutărie. Pentru zeamă cere ce-ți dorește suflețelul, dacă ești curios de gusturi noi, încearcă supa cu spanac și tortellini. Pentru partea de cărnuri tăvălite și prăjite, alege pe-ndelete, cel al casei, este o splendoare, dar preferabil sa fii flămând bine.
Baftă și siestă dulce!

Locul de joacă

Azi, la radio, am auzit mai multe păreri despre cheltuirea banilor din impozite. Nu înțeleg de ce trebuie să plătim orice trăznaie din orice poziție, iar buruienile să nu pălească niciodată. Sau prea puțin. Am văzut deunăzi o buruiană de litoral chemată la DNA, prea puțin...una, doar una. Urbea noastră este bine dezvoltată economic, sunt atrași diverși investitori, mai mari sau mai mici, mai poluanți sau mai puțin poluanți, magneți mai mari sau mai mici - de bani, dar nu văd o inițiativă avantajoasă direct pentru toate categoriile de oameni.  Într-adevăr, oferă și posturi de lucru, mai bine sau mai puțin bine plătite, dar nu văd ceva direcționat către comunitate. Oful meu este simplu, dacă bați monedă, din patru în patru ani, că vrei să faci totul pentru populație, că vrei să-ți dai și ultima picătură de energie pentru orășenii tăi, că ne vrei binele, hai să facem. Știu, e simplu să ceri, dar trebuie să și dai. Să le luăm pe rând. Cred că fiecare companie mare, nou venită în orașul nostru, poate susține un parc de cartier. Știu că se face ceva firav la Nord, în parcul de la Nord. Eu am copilărit în acel cartier, aveam locuri de joacă la fiecare 3-4 blocuri. Și nu erau doar leagăne și balansoare. Aveam groapă de nisip pentru sărituri, aveam stâlpi pentru fileu de volei, aveam mese de ping-pong, erau învârtitori și bări de cățărat. Cu alte cuvinte aveam locuri pentru mișcare. Și mai găseai ceva, ceva pentru ochi și suflet: opere de artă moderne sau clasice, din ciment sau ceramică, din piatră sau lemn, copii sau originale. Erau locuri de întâlnire, pline de emoții pentru juvenili. Acum sunt locuri de joacă de 10 pe 10 metri pătrați. Mi-aduc aminte cum făceam campionate de fotbal sau baschet în curtea școlii. Ne vorbeam între băieți și organizam întreceri între blocuri, zone de cartier și chiar între cartiere. Azi nu se mai poate, nu ai voie în curtea școlii. Dacă furi asfaltul din curte, sau vrei să pleci cu vopseaua de la tușă? În actualele micro părculețe nu ai cum să alergi, să te antrenezi într-o joacă alertă. Îmi urmăream băiețelul cum încerca să joace prinselea cu alți poznași, aleargă dacă ai unde. Trebuia să alerge aproape în cerc, ca un hamster în roată. Mare parte din terenurile de joaca au fost invadate de mașini. Știu pe propria piele ce înseamnă locul de parcare. Dar chiar nu se pot construi parcări supraetajate în cartiere? Pe parcare se poate realiza și loc de joaca, chiar planta câțiva pomi. La nivel inferior se poate construi și sală de sport binevenită în perioada rece. Exista un superb proiect pentru zona Vest 2, nu am mai auzit nimic, nici eu nici Mulder. În apropiere, la cca 8 km, exista o pădure răcoroasa unde în copilărie exista fervoare în fiecare zi de vacanță, era și o tabără pentru școlari. Pădurea mai există, mari rărită, dar trăiește. Și un restaurant-terasă care-l recomand și despre care o să vă povestesc în curând. Sunt convins că aceste situații se regăsesc în multe orașe din țară. În multe am văzut mișcare, am văzut spații verzi în mijloc de cetate, dar la fel de bine am văzut orașe sterpe, fără vlagă doar cu acel gri, prea năpăditor. Sunt convins că mulți tineri vor ajuta o inițiativă a primăriei. Nu râdeți prea mult, destui tineri au început să aibă conștiință. Vă aduceți aminte de munca voluntară? Dacă lângă locuința voastră se organizează un loc cu verdeață și spațiu sportiv, ați fi de acord să vă alăturați vecinilor la o bidinea urmată de o șuetă? După șuetă, să aruncați la coșul de gunoi sticlele de apă și pungile de semințe? Credeți că noi tinerii sau mai puțin tineri, suntem în stare să sunăm la ușa prietenului stând cu mingea în mână? Da știu, că și voi, și eu dau telefon - nu mai alergi zănatec pe scări. În câteva parcuri de la noi, am văzut vârstnici care lucrau la aparatele de gimnastică. Sunt bucuros că există astfel de exemple, noi oamenii credem în puterea exemplului.
Cred că mă voi juca șah în unul din parcurile plasate în cartier. Cred că voi juca o miuța cu nepoțeii, tot într-un parc din cartier. Cred că voi asista la campionate de minifotbal între echipe de bloc. Cred că toată țara se va răsfăța în parcuri de cartier.
Baftă și trăiți jucându-vă oricând și oriunde!

Crede, lucrul bun se va împlini

În sfârșit...se întâmplă, mă rog, se va întâmpla curând.

http://www.gandul.info/stiri/anunt-oficial-pentru-toti-cei-care-circula-pe-drumurile-nationale-si-autostrazile-din-romania-11886568

Aruncând ochii prin presa neaoșă am dat de un articol, un articol care nu vă ascund că mi-a născut un zâmbet. Mai corect spus mi-a explodat un zâmbet necontrolat. Un zâmbet de care mă bucur din mai multe motive. Un zâmbet care-l aștept de când am scris "Hârtia câștigă". În primul rând, voi vedea verdeață suplimentară acompaniată de viețuitoare sălbatice, mai mult sau mai puțin aripate, pe marginea drumurilor. În al doilea rând sper "să văd" lipsa mizeriilor. Știu că nu vor fi adunate mai cu sârg, ci sper din tot sufletul să nu fie nevoie. Nu vor fi adunate deoarece vor fi pitite de lăstarii pomilor. De ce sper defapt ca nu va fi nevoie de un efort suplimentar? Sper ca toți șoferii să-și arunce chiștoacele în scrumiera mașinii care o conduc, dacă nu le place mirosul infect de scrum și nicotina îmbâcsită dintr-un spațiu restrâns, atunci să nu mai fumeze în mașină. Sper ca acei posesori de neuron plictisit și stingher, nu vor mai arunca peturi sau doze pe drum. Sper ca pungile, hârtiile, pe scurt, ambalajele de fast food, să ajungă într-un tomberon, nicidecum sa orneze "semeț" un tufiș sau o bordură. În al treilea rând sper să nu mai aflu pe calea undelor, în plin trafic, că trebuie să ocolesc segmentul y de drum, de la km x virgula 14 la km z virgula 41. De ce să ocolesc? Simplu...suntem într-o țară plasată în zonă temperată și avem patru anotimpuri din care unul produce fulgi de zăpadă în momente de slabă inspirație organizatorică a diriguitorilor de autostrăzi, drumuri și alte poteci asfaltate. Buuun, poate fi viscol, lucru normal. Anunți pe toate canalele media, domnii în veste verzi vor fi amabili tot programul (fără să abuzeze de chitanțier) și stăm frumos la gura sobei, sau a cuptorului cu o plăcintă aburindă. Având perdea de pomi în zonele cu potențial mare de viscolire, vom sta pe dreapta mai puțin, domnii vătafi vor realiza economii și posibil în timp să cumpărăm mai puține buline pentru neutralizarea tusei .
Pe lână curățenia de pe șoselele patriei, cred cu stăruință că vor fi deschise stații de alimentare și toalete plăcut utilate, pe toate segmentele de autostrăzi trâmbițate în ultimii doi ani. Cred cu putere că voi circula până la Nădlac, nestingherit, în următorii doi ani. Aș dori să dezvălui ce mai cred, dar ce pățim dacă toate vor fi îndeplinite? Or să ceară vesticii ajutor social în România?
Baftă și hai să credem!

Ouă așezate

Indubitabil sunt un mâncău. Pompos zis și gurmand. Rămân la mâncău, cu adăugirea că de vreo doi ani am redus, totuși, din cantitatea înfulecată zilnic sau per exercițiu de masticare. Îmi place să adulmec gătelile de orice fel: zemuri sau rântașuri, dulciuri sau prăjeli, orice are, posibilă, destinație finală, prețiosul și neostoitul meu stomac. Dimineața mă înfrupt din orice este de origine subpământeană, pământeană sau aninată de ceva înțelenit de glie și  bineînțeles înfrățit cu oareșce de proveniență animală. De la înaripate, folosesc foarte des ouăle. Azi dimineață am dorit să le prepar diferit de dățile anterioare. E fermecător să pui laolaltă puzderie de ingrediente, să le amesteci cu ouă zbuciumate și să le tăvălești apoi prin tigaie. Acum am dat startul asemănător, dar cu o continuare și finalizare deosebită. Deosebită, în sensul de diferit. Dacă a fost deosebită prin sensul de special, rămâne să apreciați după ce vă povestesc și în special după rezultatul încercării voastre. Totul a început cu un castron ceramic, castron în care am răsturnat ouăle din găoace. Le-am zăpăcit bine cu piper curcubeu, busuioc și în premieră...nucșoară. Cu toate că se recomandă pentru găteli din spanac sau varză, paste sau vin fiert, se mai folosește și la diferite brânzeturi. Așadar, folosind și telemea de vacă în preparatul de azi, am hotărât să uzez de aroma subtil lemnoasă a nucșoarei. Brânza am împărțit-o pe din doua. Jumătate înmuiată în castronul dominat de ouă, iar cealalaltă jumătate din cantitate, am împrăștiat-o în vasul de sticlă bățoasă la temperatură. Acest vas - binecuvântat să fie descoperitorul sticlei nesperiate de cuptor- l-am blindat cu salam crud-uscat, tăiat mărunt, mărunt. Lângă salam am franjurat hamon urmat de cubulețe de jambon. Off...o să duc doru' hamonului. Bucățelele cărnoase le-am împresurat cu pătrățele mici, mici de ardei gras după care am picurat, bezmetic, ulei de măsline însoțit imediat de un praf de piper curcubeu și o suflare de sare. Toată ingineria din vas, am ascuns-o în cuptorul încălzit din timp, preț de vreo cinci minute. La prima examinare am presărat jumătate de brânză destinată vasului de sticla neînfricată. După alte 3-4 minute am vrut să o admir, moment în care mi-a sărit în ochi un amestec de legume ex congelate, preparate deunăzi. În secunda doi, au fost învârtite laolaltă cu ingredientele semi-bronzate. În durata a circa trei minute, am smotocit cu viteză tot ce se afla în castronaș, ca sa fie ușor spumat și afânat. A urmat turnarea-n vas și așezarea pentru ultima dată în cuptor. Totul este cuprins de înfierbântare și începe să murmure ușor aproape șoptit... a complicitate...gustos, foarte gustos, cel mai gustos. Un minut, încă un minut, alt minut urmat de încă un minut și celălalt minut urmat de fratele său și în sfârșit ultimul minut și ultima aprindere de bec. Taraaa...plăcut rumenit, auriu-rumenit. Aroma se-mprăștie în casă, fuge haihui din bucătărie până-n sufragerie, înșurubându-se până în cel mai pitit atom din încăpere . Numai am răbdare, însoțit de suflă, suflăăăă ce mai stai. Așa am înfulecat hulpav prima îmbucătură. Mmmmmm. A meritat fiecare secundă privită prin hubloul cuptorului.
Baftă și dimineți minunate!

Mulțumesc D-na Ceață!

În aceste zile am mulțumit Mamei Naturi pentru ceața pogorâtă pe meleagurile strămoșești. Poate credeți că-mi filează vreo lampă. Nicidecum. Așezați-vă într-o poziție confortabilă, preferabil pe o canapea sau mai bine cufundați într-un fotoliu cald și pufos (dacă nu este suficient de primitor, creați o zonă tampon între voi și el, căptușiți-l cu perne). Apoi chemați pe cineva cu o lanternă roșie, dirijată drept spre irișii din dotarea personală. Ehe, acum să vă văd! Este mirific, așa-i? No! Stau și mă gândesc la șoferii care-ți sfredelesc ochii în plină zi cu ajutorul nevinovatelor lămpi de ceață aflate pe dosul turismului sau "tancului' de "giip". Aceste lămpi ar trebui să te ajute, să te dirijeze la nevoie, când pâcla-i grea, lăptoasă și de nepătruns. Dar mulți "șoferi" se încăpățânează să le schimbe statutul: să fie armă, să omoare nervii celuilalt din trafic. Tot la ei mă gândesc și când te ajung din urmă, și ești nevoit cu tot Soarele de pe cer, în miezul zilei, să schimbi poziția oglinzii retrovizoare. Așa, parcă ar fi mentaliști, intră-n creier și-ți ordonă: dă-te băi la o parte. Sau: ce mă, nu mă vezi? Na, sunt lângă tine, nu vreau să te depășesc , doar să-ți mătuiesc vopseaua. Cred că există frica de a pierde legătura dintre butoane și becuri. Dacă am becuri, nu trebuie să le aprind? Dacă mâine nu mai funcționează butonul sau maneta? Nu-i păcat? Dacă arată mașina ca un OZN, poate-mi face cu mâna careva. S-ar putea sa-ți facă cu mâna, să te fluiere chiar, nenea-n vestă reflectorizantă. Mai există și situația contrară: pe o ceața deasă iese "jmecherul", "șoferul atotștiutor", "viteazul vitejilor" sau cum vreți să-i spuneți, cu dulapul lui de tablă construit și proiectat antediluvian, cu farurile boicotate. Parcă te lovește cu tifla. "Na mă, eu pot". Acești eroi neînfricați, se uită, parcă-i văd, dimineața-n oglindă (știți bancul, de-și dă o palmă peste frunte) și mijesc ochii cu gândul la NFS.  Ambele situații le trec în partea nefirescului cotidian. Ce-i de la Hollywood ar trebui să realizeze încă un episod, în care Mulder descoperă motivul pentru care ET a făcut acest experiment în cortexul uman.
Norocul nostru, Mama Natura ne protejează. Să vedeți distracție în curând...vine zăpada. Pregătiți-vă sufletește pentru cei care vor fi "surprinși' de zăpadă cu "gume' de vară!
Până una alta:
-se penalizează cu amendă și trei puncte de penalizare „folosirea luminilor de ceaţă în alte condiţii decât pe timp de ceaţă
-folosirea incorectă a luminilor de drum la întâlnirea cu un autovehicul care circula din sens opus” se pedepseşte cu amendă şi 2 puncte de penalizare
Baftă, să ajungeți sănătoși acasă!

Hanul ședințelor

Da, este hanul la care tragem aproape în fiecare lună. Ne-am odihnit și hrănit atât de mult în ultimii 5 ani în această locație, încât, suntem de-ai casei. Ne cunoaștem cu toată lumea, mare parte din personal are cunoștință de tabietul unuia sau altuia, ce preferăm la micul dejun sau cină, chiar ce cameră preferăm la cazare. Pentru noi, are avantaje considerabile. Este aproape de sediu, ușor de ajuns, corpul nou este de calitate și are SPA. Ca și amplasare, e facil de localizat: ieșirea din Roman către Iași/Suceava/Botoșani pe dreapta, chiar la E 85. Parcarea este generoasă și păzită, un lucru important pentru călătorii aflați într-un relache scurt sau mai de durată. Pomeneam mai devreme de corpul nou. Hanul a fost construit pe etape. Corpul "vechi" nu este chiar atât de vechi, dar se simte stilul ușor trecut. Camerele au suficient spațiu pentru două persoane nu foarte mofturoase, împreunate cu o cameră de baie generoasă și călduroasă pe timp de iarnă. În corpul nou se simte și se vede de departe o rafinare a interiorului, rafinare acompaniată și de un spațiu aerisit și vitrat pe măsură. SPA-ul vă oferă o piscină decentă, dar, celor cu sensibilitate la produsele pe bază de clor, le recomand utilizarea ochelarilor pentru înot. Eu unul, am avut un eveniment foarte neplăcut, și îi mulțumesc lui Silvache pentru ajutor. Doamne ajută că a fost inspirat! E foarte rău să nu poți zări nimic, pereții sa fie întotdeauna mai aproape ca niciodată, treptele mai strâmbe ca surcele, sau mai mari și cu balustradă care se termină brusc. Să nu uit... fanta foarte mică pentru card de acces. Încercați printre lacrimi să zăriți o umbră foarte îngustă într-o masă de plastic negru într-un hol cu penumbră... vârâți bucățica plată de plastic.  E, ce iese? Vă zic ce-a ieșit la mine. Mooooșș... alooooo... băăăăăiii...e careva în zonă să-mi deschidă ușa?
Despre fitness (Ioni expert de nădejde) și saună  invit colegii care au abuzat de ele (câteodată mă-ntreb cum naiba încăpeți toți acolo), să vă povestească despre senzațiile finlandezo-claustrofobe. Nu o să înțeleg niciodată de ce trebuie să stai înghesuit și să asudezi super abundent în timp ce stai ca o mămăligă? Nu-i mai bine să dai ceva bazine fără oprire? Ori vorba unui prieten: mai bine, mai ieftin și sănătos este un hanorac...dă ture de bloc/parc și ești mai câștigat. La intrarea SPA-ului vă pune piedică o masă pârâtă de biliard. De ce pârâtă!? Păi dacă am câștigat doar vreo duzina de meciuri pe corecte !? În rest, bagă concurentul câte o neagră când nu trebuie că altfel dau nas în nas cu unul din București sau Timișoara care-și pune sub pernă tacuri cu cretă cu tot. Buuun, cam astea ar fi de cuvântat despre zonele de odihnă și relaxare. În răstimp, puteți profita de sala cu mese dispusă la etaj. Acolo veți găsi prietenul Romulanului, așezat la "clape" de orgă sau acordeon, într-o atmosferă ce se dorește rustic-medievală. Un singur amendament: e cam rece iarna. În sala de jos, vă puteți ospăta la micul dejun, prânz sau cină . Cred că ar fi un atu consistent introducerea micului dejun tip "bufet suedez" în sala din stânga și fără acces la scrumiere. Din lista cu bucate, recomand pentru amatorii de arome mai rare, o chestie "tip" oriental-hindusă cu denumire de monument dedicat unei soții preaiubite sau alta, oriental-extremă, cu tăieței și creveți. La ciorbiță, e de savurat borșul de găină. Foarte bun. Să nu uit, dacă serviți ceva la care se pretează murături, cereți pepene murat... e de belea!
Ce poate desăvârși o masă copioasă și aromată? Un desert foarte gustos. Multă lume sare'n cuvinte agitate și cu plescăit de limbă'n vălul palatin, clamează: papanași, da vreau papanași cu gem de afine. Sunt buni, nu zic nu. Dar, dacă priviți în jur, veți observa o vitrină frigorifică. Înfulecați o felie de tort cu ciocolată. Desigur, trebuie înfulecată prima felie, că la a doua, având burdihanul bine garnisit, să puteți savura pe îndelete, până la ultima îmbucătură. Dacă nu aveți spor, o citronadă vă dă ghes pentru următoarea linguriță.
Așadar, dragii mei, dacă plecați la vânturat, așa haihui, prin nordul Moldovei și nu știți unde să poposiți pentru o cafea, vă stă în drum hanul povestit.
Baftă și să auzim de bine!

Ouă zbuciumate

Se spune că poţi scăpa de nelinişte, frământări sau plictiseală, prin mâncare. Adică prin devorarea ei, în special a dulciurilor. Nu am experimentat pregătirea a ceva dulce, în afară de clătite. În vremurile cu mult trecute, făceam clătite la două tigăi simultan. Bunica mă ținea sub strictă observație cât timp pregăteam aluatul, mai ales când venea momentul artistic. Să nu cumva să plonjeze vreo clătită pe perete sau prin fereastra larg deschisă. Prin fereastră ar fi fost nemaipomenit - locuiam la etajul șapte într-o zonă intens circulată. Cred că puteam crea câteva "pălării" unicat. Era o îndeletnicire haioasă, mai ales când clătitele făceau o tsukahara  perfectă. Problema era timpul, adică mult pentru pregătit și foarte puțin pentru scamatorie. Știți voi, pieirea în neant... în burtică. De la clătite la omletă, a fost doar un pas, inspirat fiind și de tata care făcea niște omlete nemaiîntâlnite, cu un praf de mălai și nițel mărar. Dacă zilele acestea am aranjat câteva tipuri de sandwich-uri cu elemente noi, azi dimineață am purces la concretizarea unei omlete. O omletă o poți găti cu ce-ți trece prin minte. Este un preparat infinit, limitat doar de imaginația celui care trebăluiește în bucătărie la tigaie. Poți combina cam tot ce există din carne copitată sau înaripată, tot ce crește pe pământ sau sub pământ. Important este să-i dai culoare și savoare. Pentru mine, oul la omletă este doar un pretext, de fapt un liant, pentru ingredientele folosite. Brânzeturile folosite sunt și mai slabe (telemea) dar și din cele mai grase (cașcaval), brânzeturi normale, semi-afumate sau afumate dar mai rar caș, deoarece nu am o sursă constantă de aprovizionare. Partea cărnoasă este frecvent asigurată de costiță uscată și afumată, piept de porc afumat sau cotlet în variantă afumat sau cu împachetat în condimente. Pentru azi, am început prin scoaterea din găoace a ouălelor, urmată de o zbuciumare până în pragul spumegării. Pe rând am introdus piper multicolor, mărar (cât poți prinde în triumviratul degetelor mare,arătător și mijlociu), brânză veche de oaie, salvie și busuioc. În paralel am tăiat piept de porc afumat și tăiat mărunt, mărunt pe care l-am tăvălit în tigaia încinsă și unsă cu ulei presat de măsline. În timpul rumenelii, a pieptului de porc, l-am miruit cu piper și sare. Omleta astfel compusă, am lăsat-o la foc molcom să se pârguiască către auriu, după care am întors-o pe bucățele și am încins-o până a ajuns la un galben semafor. Culoarea preferată este galben canar, dar dacă nu ai ouă adevărate, adică de țară, n-ai nici o șansă. Nici o șansă normala, că poți face câteva trucuri și lumea să te aplaude la scenă deschisă, asta e altceva. Donez două trucuri, gratis, folosiți șofran sau mai la îndemână... muștar. La final, am lăsat omleta să se liniștească în tigaie, cu focul stins. În acest răstimp, am pus repede în farfurie un ardei gras lângă castravete și măsline lângă babic, toate urmate bineînțeles de omletă. După răsfățul culinar a urmat cafeaua, desigur că a doua cafea din zi, aburindă dar fără ghimbir (căpos, ghimbirul, a insistat și a reușit de altfel, sa se usuce). Până am terminat cafeaua, am reușit să aștern aceste rânduri prin care sper să vă dau încă un imbold pentru a vizita cămara și bucătăria în aceste dimineți reci și cețoase. Căldura bucătăriei dă ghes și la alte îndeletniciri care să le faceți cu sârguință și plăcere, lucruri care să dea sentimentul plăcut al creației și/sau al vieții. Pentru mine, azi, va fi perfect, ca în fiecare azi, voi merge la shopping. Să știți că am centură neagră cu doisprezece dani la cumpărături și pot deține recordul mondial, scuzați, global (colegii cunosc pentru ce) la speed-shopping.

Multă baftă și "vivir la vida"!

Vise, dorințe pentru 2015,2016, etc.

Cafea aburindă, pipă bună și liniște. Hărmălaie, copiii aleargă prin casă. Mai pufăi un pic. Dans, zbenguială maximă. Cântă ABBA. Mă uit în jur, calmul mă-nconjoară. Plugușoruuuuul, unde sunteți așa ziși maturi bezmetici, vrem gologanii voștri. Da, merge și un vin ars de șapte ani. Mesaje, cine nu dă un sms nu este un bun român. Gustul este sublim, merge un "pleosc" trântit cu nesaț, vin ars catifelat. Tati, tati, tatiiii... uite ce fac la tănculețe. Privesc munții, câtă energie au! Gustarea este cât pentru o armată, platouri, platouri. Parcă ăsta ar fi ordinul zilei, pardon, al nopții. Muntele te trimite în alte simțiri, oriunde ai fi. Salataaa, unde este salata boeuf? E plăcut la munții care intră-n mare. Dar salata cu șunculiță și mărar? Acolo soarele te inundă, îți sfredelește ochii prin pălărie, jaluzele, șapcă, prin tot ce vrei. Toba e divină. În șezlong... pufăiala iese de minune. Alb sau roșu? Daaa, cu granita din portocale stând pe șezloooong. Roșu, ca să-mi fac buzele. Dar la umbra nucului, în munții noștri, tolănit pe iarba!? Vinul roșu, curge mai lin după chestia aia galbenă a "ienglejilor".  Pufăială, cafea și integrame. Păzeaaa ... au venit tătarii peste noi în sufragerie. Plimbare prelungă la umbra teilor în parcul Bucov. Telefonul a intrat în fibrilații, sună, beeeepăie...apeluri și mesage. În jurul lacului, eheee. Mă uit în jur...parcă am fi toți telefoniste. Vrrrr, vrrrrrrrrrr... rolele funcționează desăvârșit. Ha, haa, haaaa, toți suntem Mița centralista! Da' cu bicla? Cu bicla în pădure...că liziera... aproape inexistentă. Friptura mustește'n tavă, mângâiată cu fervoare de nașu. Salina, binecuvântată în mijlocul verii. Ăsta roșu, e roșu rubiniu sau roșu intens? Peștera Urșilor, Scărișoara, Felix. Am ajuns la linia de sosire, linia de sosire pentru friptură. Sighișoara. Ce-i în pahar inodor, incolor și insipid? Brașov... vara sau iarna? Gâtlejul este răsfățat, apa-l curăță de tanin - compuși polifenolici, eee? Oricând, Brașov să fie. Măăăi, dar sărmăluțele mele? San Pedro de Alcantara. Mă uit la curea, ea se burzuluiește la mine. La stânca mare în Casemate Square. Vine, vine prăăăăjiituuraaaaaa. Că până la primăvară mai avem de tremurat. Thessaloniki. Sorcova vesela sau partea a doua a lefterelii. Praha. Fiscul ar trebui să stea la taclale cu prichindeii. Dubrovnik. Acasăăă, unde viața e frumoasăăăăă (patuuul meuuuu, vreau în patul meu). La Monicuța. Pupături și urări. Și colo și colo - Abrudului și Măgura. Taxi, vruuuuum. Cinzecișidouă de sfârșituri de săptămână cu program felurit. În sfârșit, acasăăă. Două fracții de concediu. Pernă ca a mea, n'are nimenea. Mmmm, ce vise...
Vise plăcute pentru 2015, 2016, etc. 2014 a început. Știti cum e, a început și e ca și terminat.
La Mulți Ani!
Să fiți sănătoși și fericiți!
PS
Bilu!