luni, 28 septembrie 2015

Pe post de cafea

Dimineață, foarte de dimineață, atât de dimineață încât și cocoșii pică de pe gard și Soarele se întoarce pe partea cealalaltă fără să dezlipească, încă, vreo pleoapă roșiatică peste Câmpia Română. Dimineața naturii nu se potrivește cu dimineața omului, natura vrea să mai dormiteze un pic, dar omul dorește din străfundul puțului gândirii, să dea bice pe scări, pe troatuare, prin stații de autobuz și pe asfaltul șoselelor. Dând din butoane, am realizat altruismul șoferului neaoș. El se gândește așa, măi tovarășe de drum, poate nu ți-ai băut cafeaua acasă, din lipsă de timp, din lipsă de gaz la aragaz, din cauza unei defecțiuni a cafetierei, sau poate chiar nu ai cafea acasă, păi atunci, de ce să nu te ajut să ajungi energizat la muncă? Ia de aici, una pereche proiectoare de ceață în ceafă, nu contează că-i limpede aerul iar ceața o găsești doar pe Tamisa. De ești în spatele unui altruist vorace (de parca ar fi un haplea modern), vei învăța o nouă tonalitate de roșu, una de-ți sfredelește cereberul mic. Mai dai de un alt altruist, unul care-ți va pune la încercare dis-de-dimineață perspicacitatea, logica și metodele de calcul a mijloacelor aflate în mișcare. De ce crezi că el circulă pe banda a doua, cu șaizeci de kilometri pe oră, în afara localității, fără să aibă măcar o muscă în fața lui, adică în fața mașinii sale? Hai, uimește-mă! Sau altul, care vrea să faci gimnastică, pe nepusă masă, când el, marele virtuoz al pedalei din mijloc (sau cea din stânga pentru cei dotați cu chestii automate) o stârcește de podea, uite așa, tam-nesam, că-i țârâie telefonul crizat și trebuie neapărat să vadă ce-i cu digiții ăia nervoși. Apăi, după atâția altruiști, ai idee cum ajungi la birou? Rupi cafeaua în două! Ca și concluzie finală, cafeaua poate fi înlocuită cu succes, nu doar cu o porție de ceai, ci și cu multă lumină și dragoste din partea aproapelui biped, dar motorizat.
Hai baftă și dimineți plăcute!
PS
telefonul nu vrea sa bea cafea... deocamdată


joi, 24 septembrie 2015

Macedonia, întoarcerea în timp

Mulți încearcă să se întoarcă în tinerețe, în adolescență sau în copilărie. Mă tem, sau nu, dar nu știu când se va reuși, sau dacă se va merita. Dacă o astfel de călătorie, pare de domeniul literaturii de anticipație, atunci să ai în vedere că te poți întoarce în timp, prin lumea reală, prin toate simțurile pe care le poți percepe acum. Vrei să simți atmosfera târgurilor de acum zeci de ani? Vrei să-ți conduci pașii, agale, pe dale de piatră înșirate pe ulițe strâmte și întortocheate? Vrei să afli larma Lipscaniului de altădată? Vrei să simți aroma semințelor sau nucilor prăjite? Vrei să sorbi un ceai sau o cafea la ibric, așa cum doar în vremurile de demult se pomenea pe meleagurile noastre? Vrei să înveți și ceva istorie? Vrei să te relaxezi într-un amalgam de modern răstălmăcit aparte, dar îmbinat cu tradiționalul creștin împletit cu cel musulman? Vrei să te bucuri de culoare și simplitate?  Să știi ca drumul nu-i o corvoadă, de vrei să-l faci cu mașina, prin Bulgaria, vei ajunge de îndată, și cu costuri corecte. Surpriză, în majoritatea locurilor vei putea plăti și cu euroi, nu doar cu denari sau cu plasticul mic și dreptunghiular. Dacă tot ajungi acolo, testează-le vinul și brânza, n-o să regreți. Dar dacă vrei să tragi poze-n public, ai să citești pe chipul oamenilor dacă sunt de acord sau nu, iar în majoritatea magazinelor cu vechituri, chiar vei fi invitat să-ți arăți măiestria în butonarea camerei. Ce să mai, inima în dinți și purcede la drum, te vei întoarce în timp, vei trăi timpurile bunicilor. Pentru toate astea trebuie să faci un popas de minim o zi în Skopje și încă unul mai la sud, în Ohrid. Aici nu strică un popas de cel puțin două zile. Dacă în Skopje vei avea bătaie de cap în trafic ca în Bucureștiul de până acum zece ani, în Ohrid vei fi îmbătat de multitudinea culturală, de jocul culorilor artificiale și naturale, de încrengătura modernismului cu tradiționalismul neaoș. Ce să mai tura vura, viață curioasă dar plăcută, trai ciudat dar colorat, orânduiala aparte dar savuroasă, atmosfera balcanică pură.
Baftă și călătorie sprâncenată!


















marți, 8 septembrie 2015

Aleg, alegi...

Cum spunea un mare clasic, "am văzut lumina zilei într-o noapte fără stele", ete, așa să iei la cunoștință că de atunci tot aleg. Prima alegere a fost pe ce parte să-mi atârne capul când stau la orizontală și urlu din toți rărunchii. Păi ceva mai târziu, am început să triez mâncarea. Ce-mi place și ce este câh, mă rog, pentru mine. Au trecut ceva zile sau luni, și am început să optez pentru anumite jucării. Alea colorate și sunătoare, că alea-mi făceau zâmbetul cât casa pe față și nervii praștie părinților și bunicilor. S-au mai trecut ceva primăveri și am început să sortez distracțiile, să le dau de gard pe alea "academice" și să mă zbengui în ceața gri a timpului obtuz. Păi da, că zbenguiala este cea mai dragă sufletului tânăr, parcă ai mânca mere verzi toată ziua. La ceva vreme, m-am hotărât că niciodată n-am să străbat lumea singur. Clar!  Altă data, într-o vară, am decis să-mi schimb părul, că năravu-i lipit de tine ca marca de plic. Și am reușit, definitiv. De curând am stabilit să revăd crepusculul cum îngemănează noaptea cu ziua prin răsărit. Ia ghici? Am reușit? Da, am reușit, să stau lipit de pernă un sfert de oră în plus, suficient cât să se ducă pe copcă tot ce-am stabilit. Apăi dacă ai bile și sânge în instalație, adică cojones și pitici pe creier, adică să te simiți un pic tâmpițel, te-ai apucat să alegi, păi optează pentru ceva ce poate tria în secundele de viață, trăirile bune sortate deja de cele umbrite de cumpănirile grăbite-n prag de neștiință. Și nu uita, indiferent de ceea ce alegi sau doresti, you'll never walk alone!
Baftă!