Bradul

Când toamna începe să te gâdile cu parfumuri de cămară şi-ţi zburleşte freaza (cine are) cu un vânticel răcoros, gândul îţi fuge către zăpada ce va veni, către sărbători, către bradul de Crăciun. Visezi la el, visezi la ce va fi sub el, visezi la căldura caminului, visezi la paşii care-i faci în pijama, desculţ şi curios, cu privirea ascuţită, ca de vânător, şi auzul încordat la maxim, după tocul uşii, visezi la freamătul din jur atunci când rupi hârtia de nerăbdare, visezi cu ochii deschişi la clipe fericite. În fiecare an, pe sfârşit de toamnă, începe să te însoţească un gând, te seacă uneori, cum naiba ornez bradul. În ce culori? Mai pun beteală? Schimb din globuleţe? Îi pun vârf? Ce vârf? Beculeţe, de care? Şi ca să fie mai amestecat şi mai enervant, ăştia cu măgăoaiele de magazine, încep să-ţi bage sub nas încă din Octombrie, tot felul de ornamente, globuleţe, beculeţe, funduliţe, moşi cu muzicuţe şi alte ţe-uri. Fac de aşa natură, încât îţi provoacă sila, începi să ocoleşti raioanele lucitoare şi cântătoare. La radio totul se transformă în cozonaci, clopoţele şi mere coapte. Reclamele de la tv devin sterile şi asemănătoare, pline de ho-ho-ho-uri copy-paste (nici o aluzie la prim-buruiana ţării) şi promisiuni colosale, nemaivăzute, nemaipomenite şi nefolositoare, îsoţite de reni, sănii cu GPS, crăciuniţe cu obrăjorii la vedere şi moşi îmbujoraţi cu plete de rockeri. Brazi, brăduţi, crăci şi crăcuţe (aşa mai tâmp, căci rămurele parcă sună prea poetic) de brad, ambalaţi, în ghiveci, tăiaţi, ciordiţi, mafiotizaţi, naturali sau artificiali, cu toptanul sau la bucată, ce vrei, de vrei nu vrei şi cum vrei. Orice ai spune, bradul îţi schimbă starea de fapt, te face să-ţi netezeşti fruntea, să-ţi aduci aminte de copilărie, chiar de fragedă pruncie. De eşti cu lipici la dulce, abia mai ai stare până la prima tavă de cozonac. De eşti mai nărăvit, parcă scorţişoara cu vin rosu sec, îţi dă ghes la vorbă dulce şi lungă. Sau ambele amândouă, cum ar spune un celebru şi destoinic moderator. Aşa că, am pus mână cu mână, şi în doi timpi şi trei mişcări am rezolvat dilema. Două mâini l-au asamblat (uite aşa, să fie unul mai puţin tăiat din pădure), încă două mâini l-au aranjat, şi alte două mâini au aplaudat. Ce a ieşit?

Baftă şi să fiţi cumiţi, Moşu' vine negreşit!
PS
Unde-i Hruşcă!_