Întotdeauna am avut vecini. Da, da, şi tu, nu doar eu. Chiar dacă ai locui în deşert, tot vei avea un vecin, măcar la două sute de kilometri şi tot vei avea.
Întotdeauna mi-a plăcut prăjitura de la vecini, şi parca joaca era altfel la vecini. E, şi că aşa suntem noi, Românii, mai cusurgii, şi încercăm câteodată sa fim mai ceva ca vecinu', ori care ar fi el. Şi nu ne lăsăm.
Trebăluind pe la vecinu' cu ceafa lată, cum se zice în popor, am ajuns într-o zonă muntoasă, adicătelea prin M-ţii Yantra, pe la Arbănaşi. Colo, la o smucitură de schimbări de viteze, de circa 90 de minute de la granita
Având câteva ore la cherem, am început să tocesc pingele prin târgul vecin, prin Tarnovo cum zic vecinii, sau Veliko Tarnovo cum îl ştim aici peste gârla curgătoare. Am citit prin cotloanele binare, o droaie de rânduri, despre istorie, despre case şi uliţe, despre, şi despre, dar, ca întotdeauna, până nu-ţi zgâieşti proprii ochi pe pereţi, stânci, străzi întortocheate, şi la oamenii de fel şi fel, nu te vei lămuri cum stă treaba. De altfel, nici nu doresc să-ţi depăn cum am fost udat pe scăfârlie (adică pe chelie) de niscaiva picături grăbite, că-i "eftin" să sari pârleazul şi să tragi poze cu mânuţa ta. Mă rog, cu degetul tău. Dar ce sfat îţi pot da, lasă maşina unde este, la hotelul cu pricina, că parcări sunt puţine şi la Cuca Măcăii Land, aşa că dacă bagi la fese un kilometru în plus, te vei bucura, gratis, de siluetă.
A, vezi că-i vorba de dealuri, să nu auzim comentarii maliţioase, gratuite şi tembele. Eşti în concediu! Sau în ziua ta liberă, de slujbaş!
Încă o chestie, încearcă şi vorbeşte în Româneşte, vei fi suprins de câte cuvinte comune avem, cel puţin fonetic, de la cartof şi cafea, ţigare sau copaie, la teracotă sau izvor, lighean sau pătlăgică. Chiar şi peşteră este tot peşteră. Vezi că prost înseamna altceva, nu-ţi bate capul şi nu te enerva.
Dacă tot vorbeşti neaoş, mai încearcă încă o chestie, dă o tură pe la fermele din jur, eu am avut o surpriză fantastică. Am dat de o fermă pe un drum ocolitor, mulţumesc ochiului vigilent al lu' nenea gugăl care m-a trimis pe Adunaţii din deal şi am ajuns unde a înţărcat Mutu' Iapa. Alt Mutu, nu ăla cu răceală la nas.
La fermă era o tăntică la vânzare, adică care stătea şi vindea, nu că ar fi avut peşte, adică era o tanti pe post de sales representative, sau cum vrei să spui, numai nu înţelege că era cu ora sau mai ştiu eu ce. Da? Aşa, tăntica respectivă ştia engleză cât am habar de mandarină. Limba, domnule! Nici Româneşte nu ştia, poate aşa că auzise de Ceauşescu sau de vreun sportiv emerit al naţiei, aşa că m-am înţeles în onomatopee. Ea arăta cârnatul, iar eu întrebam: muuuu? Şi sporovăia preţ de zece secunde din care înţelegem că da, că dădea şi din cap. Apropos, la ei este pe invers, mă refer la datu' din cap. Da este nu şi nu este da. Cam ca atunci când un tip doreşte să plece la bere cu băieţii şi îşi întreabă consoarta. Da mă, era banc, orice asemănare cu realitatea este pură întâmplare sau neşansa ta! Întreb de brânză, ea îmi arată o bucată, de brânmză băi băiatule, şi zice muuuuu! Eu dau din cap, în nu'ul nostru, şi behăi, cam pe două voci ca să înţeleagă că vreau de oaie nu de capră. Aşa am crezut şi aşa am făcut, aşa că nu comenta. Să te văd în cacţiune şi apoi discutăm. Văzusem eticheta cu cap de capră, aia era treaba. Iar dă din cap şi ne înţelegem după o scurtă behăială dea tănticii. Bun aşa, hai să plătesc, şi cu toate că avea casă de marcat, acolo sus pe coclauri, potriveşte mărfurile pe cântarul electronic şi adună cu pixul pe hârtie. Băi, să ştii că vea niste postituri faine rău, nelipicioase. Şi pix drăguţ. Ştiu că am scris destul de mult, dar trebuie să ai la cunoştinţă că nu am avut bani suficienţi. Doar cinsprezece leva din totalul de şaisprezece leva şi vreo şaptezeci de stotinci. Îmi indică printr-o chestie care nu era nechezat dar ceva de genul, şi cu degetul întins, că mai am nişte monezi în portofel. Eu cred că fusese la spital şi îşi pusese ochi de vultur. Hai sictir că-s lei, eu îţi dau dar, n-ai ce face cu ei. Poate nişte naşturi, vorba lui Moş Maftei, şi vor fi mai valoroşi. Senină la faţă îmi spune că-i potrivit aşa şi că nu-i necesar şi restul. Păi dacă nu-l am, dau din umeri şi arăt să-mi taie din branză. Ioc! M-am ales cu preţ mai bun per gram. Aha! Nu mă las, mă duc la maşină şi mă întorc triumfător cu un pix! Nou, negru, lucios şi cu brand pe el, ehe i-am luat ochii şi i-am pus pe faţă un zâmbet cât toate zilele. Uite aşa te înţelegi cu vecinul, tu îi dai grâul şi el îţi ia porumbul, asta-i povestea cu vecniul ăl' mare de la est. Cu vecina asta m-am înţeles de minune. Pun atelajul în mişcare, cu gândul la trocul pe care îl poţi face, până la urmă, oriunde în lume şi când colo ce sa vezi? Cântă Louis Amstrong cu What a wonderful world, nici nu se putea mai bine potrivit, zic în sinea mea. Schimb de două ori vitezele şi cu gândul zburând dintr-o parte în alta, aruncând un ochi pe dealuri şi altul la şosea, bucuros de plimbarea făcută, aud în difuzoare Louis Prima cu Body and soul. Pe bune? Asa de norocos pot fi?
Baftă şi dă o tură pe la vecin, oricare ar fi el. Să nu uit, dacă tot ai avut răbdare să citeşti până la capăt, aruncă o privire pe aceste poze.
O biserică, în rest ruine, dar zidul fortăreţei este de mari dimensiuni. Nu se compară cu Cetatea Neamţului sau a Sucevei, dar în extra sezon, în timpul săptămânii, au o căciulă turişti. Avem de învăţat de la vecini.
Pe străzile principale, faţadele arată bine. Ai fost atent la arhitectura din Comarnic? Pe DN1? Vai, dacă s-ar renova clădirile, ai sta bară la bară pentru poze.
Drapelul îl zăreşti în orice localitate, şi important, în multe curţi şi la multe balcoane.
Pieptiş, pe jos, fără să plăteşti abonament la "gym", ca pe Secărie!
N-ai cum să le potrivesti pe toate, dar şi chestiile astea au farmecul lor.
"În căruţe colorate, tra, la, la" ca pe la noi, şi pe drumeaguri dar şi pe DN-uri.
Magazinu' cu pricina. Vezi ce atârnă pe băţ, afară?
