duminică, 30 martie 2014

după amiază cu plăceri

Ca de obicei, fac mici combinații de activități simultane. Azi de exemplu, priveam la TV și aruncam un ochi prin postări mai vechi. Priveam la Paprika, cum o duduie englezoaică prepara de zor dulcegării fistichii și pe deplin aruncătoare în păcat. Priveam la minunățiile din ciocolată și încercam să mai fac câte o corectură prin blog, cu această ocazie îmi cer scuze pentru creponările de iris sau de cortex pe care vi le produc din când în când și atunci în gând. Dulciuri la TV și gânduri către bunici. Ce-ți vine să faci în astfel de momente? Să te înfrupți bineînțeles, cu nesaț, din ceva dulce după pofta inimii. Așa că ai două variante: să cumperi sau să faci. Apreciez destule tipuri de prăjituri din comerț, dar nimic nu se compară cu cele făcute în casă. Fiind și cam lenos la acea oră, am preferat să încerc spiritul familial al năzdrăvanului. "Tati, mergi să cumperi ouă și făină?" Am fost mândri de el, s-a întors mintenaș cu tot ce era de trebuință. Imediat, au fost sparte patru ouă în care am turnat o fiolă de vanilie, și le-am bătut zdravăn până au făcut spumă. A urmat făina, turnată ușor, ușor până a devenit o cocă consistentă. După omogenizarea cocăi, am început să amestecăm cu lapte, turnat ușor, până a devenit o substanță lichidă, fluidă ca o smântână de gătit, fără nici cel mai mic cocoloș. La finalizarea compoziției, am trecut la încins tigăile. Da, tigăile, că am încercat senzații tari, ca în adolescență când răsuceam clătită după clătită, le aruncam în aer și le tolăneam iar în tigaie. Prima clătită... Nici subțire, nici groasă, nici uniformă dar nici crudă. Cam maro, dar comestibilă. Și uite așa, una după alta, zvârlire și răsucire urmată de tolănire într-o farfurie generoasă, am făcut un maldăr de vreo douăzeci de clătite. A venit momentul umplerii și rulării, bucată cu bucată, act la care a participat și năzdravanul. Doar atât, că de mâncat... Nu se poate dulceață! Cum să-l conving? Așa că am pornit la luptă dreaptă, eu și ele. La a șasea am zis pas. Dar mă întorc, mergem la meci, așa vedem cum câinii încep să latre a pustiu și lupii a victorie (sper).  Când vin de la meci, o să fie aer rece și calorii consumate, prilej pentru a mă întrema. După această experiență, simplă dar gustoasă, aș dori pe viitor să mă arunc în pandișpanuri, tarte sau alte minunății dulci și apetisante, lucru care vi-l doresc din tot sufletul. Să preparați cel mai minunat desert familial de weekend.
Baftă și spor la preparat bunătățuri dulci, inclusiv la înfulecat!


PS
O echipă iubită, o galerie fantastică cu o coregrafie rar întâlnită. Un pic de șansă și concentrare și foarte important, echipa oaspete să joace... nu să se tăvălească. 

sâmbătă, 29 martie 2014

Genzano di Roma

La prima vedere nu este un oraș spectaculos. Trebuie să-l iei la pas pentru a realiza ce s-a construit de-a lungul veacurilor. Din Roma se ajunge foarte ușor, pe Via Appia tot înainte spre Napoli imediat dupa Castel Gandolfo - reședința Papilor. Orașul te întâmpină cu clădiri aristocrate, împrejmuite de multă vegetație. Este o zonă cu relief înălțat de vechi vulcani acum stinși, cu temperaturi mai suportabile în timpul verii, din acest motiv a devenit o zonă, denumită de localnici, "castellano". Mulți avuți și-au clădit reședințe de vară mai mult sau mai puțin pompoase, avuți cu care te intersectezi pe stradă sau în cochetele magazine alimentare, fără mofturi sau priviri pătrunzătoare însoțite de vorbe înțepătoare, cum de altfel întâlnești în patria mamă. Aici ești om pe stradă, sau client pentru "comersantul din colț". Ca pe tot drumul, și a doua zi am fost întâmpinați dis de dimineață de o vreme rece și ploioasă, destul de mohorâtă, încât să te îndemne la tolănit în pat. N-ar fi rău, dar când străbați amar de drum, să stai trântor? Nu se potrivește. Așadar, ne-am luat de mânuță și am plecat la străbătut orașul, mai întâi pe dreapta și apoi pe stânga. Orașul este tăiat de strada centrală totodată și principală, pe partea de sus, spre creastă, sunt clădirile vechi și foarte vechi, iar înspre vale vei găsi case noi și blocuri pitice, asemănătoare cu ale noastre, doar că mai vesele, cu jardiniere la balcoane. Nu fac trei pași, că și trag un cadru. E, sună fain cadru? De parcă aș avea cine știe ce unealtă super-mega-ultra-fotograficească. Cu bridge-ul meu țintesc de toate - sărna' nașu - case, oameni, păsări, pomi orice. Cu toate că au trecut doar doi ani de la vizita anterioară, orașul ni se deschide un pic altfel. În centru se adună zi de zi partea bărbătească a urbei. De la juni până la seniori, se strâng în jurul fântânii cu alură de columnă sau în piațetă și sporovăiesc neîncetat de isprăvile aflate din ziare sau de la televizor.
Inspirăm adânc și mergem mai departe cu aerul haihui al unor turiști lipsiți de grija prânzului, de va fi un croissant sau o pizza, paste sau junk food pentru noi contează mai puțin. Da, într-adevăr, magazinele alimentare ne atrag, au un magnet imens în vitrină, etalate peste tot zărești pâine pe vatră, brânzeturi fanteziste, prosciutto mii și mii de feluri sau brioșe cu ciocolată, cu fructe sau simple. Unul ne atrage atenția în mod special, este un magazin de vinuri, mai precis un magazin cu lichide care au la bază struguri. Vin, brandy, vin ars sau grapa tradițională, un fel de rachiu din tescovină cu alcoolemie apreciabilă, niciodată mai puțin de 32 grade dar nici mai mult de 60 grade, cu un colorit variat de la incolor pana la un maron-auriu sau roșu stacojiu. Faptul că puteai degusta sau servi pe îndelete tot ce-ți poftea inima, la botul calului, într-un cadru intim, îl făcea special, un loc unde cu siguranță - dacă aș locui în zonă - m-aș reîntoarce periodic, mână în mână cu prietenii, să despicăm viața-n patru.
Cu regret nedisimulat, părăsesc prăvălia îndreptându-ne pașii spre parcul central, o aleea generoasă străjuită de ficuși imenși și alocuri pini seculari. Pas cu pas realizăm un ocol considerabil, plimbarea începe să fie dătătoare de mici crampe la gambe, cel puțin mie. Stoic, avansez neîntrerupt, mizând pe o vorbă hâtră sau un banc reamintit din senin, când deodată la un demisol apare ceva nefiresc nouă: o pivniță de vinuri cu teasc cu tot. Să vezi așa ceva la întâiul nivel al unui bloc? O doamnă din Galați ne povestește în câteva cuvinte ce-i cu domnul posesor de fes, și ce licoare neîntrecută are. Dani cu italiana pe gâtlej, îi cere simplu: cel mai bun vin roșu și sec, de este cum povestește doamna, noi cu părăluțe-ți umplem buzunarul. Ne uităm lung unul la altul, apreciativ, gustăm, așa ușor, de parcă am fi sensei de somelieri, și înghițim în sec. E ceva de nedescris, cred că italienii sunt înțărcați cu vin roșu, altfel nu -mi pot explica astfel de realizări. Plătim și decolăm. Aproape la propriu. Știți reclama cu zeama de-ți dă aripi, cam așa cu acest vin, din care m-am bucurat nițel de mi-au înmugurit aripioare. Crampe? Unde? Cui?
     Curând ajungem iar în centru, unde o cafenea  - bar național în accepțiunea locală - ne face cu ochiul. Prâslea este înfometat, se jură că ar devora și un dinozaur. Mă-ndoiesc dar intrăm tiptil și ne sfătim pe scurt ce sa îmbucăm. Curajoși ne decidem doar la un produs. Una bucată gogoașă și una bucata brioșă denumită pe origine muffin. Doar una, că mai avem de colindat și să mai putem înghiți pe scurt și alte bunătăți.
Ghiftuiți ne întoarcem spre casa Neagului, să ne odihnim nițel, nu fără să facem un mic popas la brutăria din colț, unde speriem din vitrină câteva prăjiturele de casă, umplute cu ciocolată și presărate cu stafide plus două feluri de prosciutto, așa de poftă. După numai juma de oră ne opintim nițel și mergem de vale să vizităm lacul. 
Cum fetele au dat fuga la nu știu ce market capitalist, noi ,băieții, plecăm teleleu singuri singurei. Mergem și pozăm, pozăm și mergem, râdem și ne prostim. Dăm dovadă de o maturitate bizară, așa sunt băieții în vacanță. Numai ploaia e vinovată de stricarea bunei dispoziții. Telefonul sună salvator. Unchiul ne caută de zor cu mașina, văzând ploaia și lipsa noastră din bătătură, a sărit imediat ca o cloșcă să ne cocoloșească. Binecuvântat să fie, că de reveneam agale pe jos, puteam fi clienți destoinici pentru vreo farmacie. Numai că... trebuia să fabricăm o poveste... cum de am plecat fără să așteptăm fetele. Eu știu ce sa întâmplat și spun adevărul însoțit de martori: doi extratereștrii, aburiți bine de vinul roșu italian, m-au răpit fără nici o remușcare, dar cumnatu' și cu varu' au luat urma de ulei a OZN-ului și m-au scăpat din ghearele bezmeticilor. Și... fugind în zig zag, să ne ferim de laserele lor, am ajuns pe malul lacului unde am fost vrăjiți de frumusețea lui și am rămas pironiți în ploaie până a sunt telefonul. 
Ziua a fost completată de vizitarea unui magazin universal, cu peripețiile de rigoare, adică cu semi-rătăcirile de rigoare, târcoale la giratorii sau poposiri la bariere ca la Buhăiești și căutarea unui loc de parcare la întoarcere. Seara ne-am documentat pe-n delete din volumul omului cu fes, l-am ciocnit pe Sorinel iar unii s-au văzut mai buni ca Bobby Fisher. Pe dimineață am profitat de somnul prelung al unora, munca altora și de plecarea fetelor la un târg local, iar eu, acompaniat de o cafea cremoasă și gustoasă mi-am azvârlit degetele-n taste pentru a vă povesti ultimele trăiri. 
Baftă și credeți-mă, mă-ntorc!

primul profesor

Morocănos, taciturn, cu voce baritonală și cuvântare laconică. Din varii motive, sărac în cuvinte de iubire, dar plin de fapte de ajutor. Pe el, unul, viața zbuciumată l-a făcut un om aspru în purtare, pe altul, ființa care l-a însoțit în viață, un om cald, sfătos, aproape posesiv. Cu toate astea, un om atent la tot ce se-ntâmplă în jurul lui. Un astfel de om nu ți-l închipui pe post de elefant, din "Daktari", tras de urechi și dând ture de masă cu nepoțeii în spinare. Sau cultivând flori, să aibă grijă de o gradină de trandafiri, roșii ca sângele, sau mai târziu în viață, mare apicultor. Un om care ocrotea fiecare albinuță prinsă în vârtejul mierii, slobozită din faguri și alergată, pierdută prin centrifugă. Când eram mic, mic de tot, cam de cinci anișori, era o fericire să adorm cu povești de istorie sau geografie. De unde de neunde, avea o tolbă plină de istorisiri din viață, și o bibliotecă ambulantă cu lecții despre regi sau soare. Așa, întins pe spate în pat, privind tavanul în noapte, îmi închipuiam în albul de var, că zăresc un film, aievea, cu soldați și cai, domni și domnițe sau cavaleri în armuri, care făuresc fapte eroice pentru neam și țară. În timp ce povestea, vocea i se transforma, devenea tranchilizant, anihila orice agitație interioară și te făcea să simți, să auzi, chiar să miroși toate imaginile făurite în cuvinte și vârâte în urechi. La geografie, pumnul strâns devenea Pământul sau Soarele, iar mâna întinsă, axa principală. A doua mână se transforma în satelit, rachetă sau mai știu eu ce planetă. În plimbări, la munte în special, învățam de ce să iubesc pomii, animalele și gâzele, sau aflam cu observații directe pe subiect, cum au devenit munții așa măreți și falnici. Anii au trecut în zbor, lin și planat, de la el am învățat să prețuiesc munca, să nu-mi bat joc de ceea ce fac, că-i socotit c-am irosit zilele degeaba. Veniseră vremuri noi, și tinerii prețuiau altfel libertatea, dar el făurea mereu ceva din lemne, nu-și pierdea zilele în zadar. De la EA am învățat să prețuiesc orânduirea faptelor în zi, iar de la EL să respect munca, fie ea ce-o fi. Doar răbdarea nu-mi iese mereu la socoteală, pesemne nu-i pentru oricine, pentru unii este în fire iar pentru alții o corvoadă. Peste alți ani, a venit rândul să i se spună Bibicul și năzdrăvanul să-l alinte, să-i aducă zâmbete și licăr în ochii obosiți, să-l salute și să preia drumul neamului în lume. Anii trec la fel de lin, amintirile revin, proaspete și îmbucurătoare, pline de imagini însorite cu peripeții și povești de neuitat. Bunici vom fi și noi? Vom avea poveți și istorisiri?
Sărut mâna pentru lecții Bibicule!
Baftă, amintiri vesele și mângâietoare!




joi, 27 martie 2014

București. Cu punct.

Dimineață. Soare. Cafea. On line. Proaspăt. Plecare. Bine. Autostradă. Straniu. Centură. Haos. Periferie. Acceptabil. Frână. Pieton. 1. 2. 3. Frână. Roșu. Inert. Verde. Inert. Rosu. Cald. Verde. Mulțumesc. Giratoriu. Mașini. Stăpâni. Asfalt. Sclav. Parcare. Liber. Minune. Cruce. Discutii. Pasiune. Zâmbete. Cafea. Discuții. Fervoare. Zâmbete. Concluzii. Discuții. Nemulțumire. Înfocare. Lămurire. Zâmbete. Analiză. 1.2.3. Frână. Repetare. Multiplă. Șosea. Viteză. Sosire. Laptop. Stop. Punct.
Baftă!

miercuri, 26 martie 2014

Microbiști și Microbiste, într-un suflet: HAI PETROLUL!

De ce nu și microbiste?
Încep să dau din butoane înainte de plecarea spre stadion, în același timp stau cu un ochi și o ureche pe TV. O declarație a antrenorului echipei din orașul în care urlă patrupedele maidaneze, îmi atrage atenția. O declarație plină de fair-play, pentru cititorii de A de treflă - FAIRPLAY s. n. Acceptare loială a regulilor (într-un joc, într-un sport, în afaceri), în care declara cu respect "îmi doresc ca fiecare echipă să aibă susținători ca la Ploiești". Eu îmi doresc mai mult. Să pot vedea în tribune mai mulți copii și mai multe fete/femei iar Petrolul să joace meciuri fenomenale si la Pitești sau Oradea, Arad sau Craiova, în Regie sau Giulești. După renovarea stadionului, am trăit pe pielea mea emulația creată și am simțit în aer bucuria cetățenilor care se adună cu mic cu mare și vin la stadion, curg pe străzi, se adună la cap de bloc sau la scara  blocului și pleacă cântând și fluturând steaguri sau trâmbițând spre stadion. Mai mult, există de ceva vreme și https://www.facebook.com/LupisoriiGalbeni , o inițiativă de toată lauda. Astfel se creează, pe zi ce trece, o relație din ce în ce mai strânsă cu lumea fotbalului, implicit cu lumea sportului. Poate mai multi oameni încep să se încânte de atmosferă și încep să facă plimbări pe la "Stere" sau în Vest la "Sporturilor" sau în alte parcuri sau să practice sporturi la îndemână. O miuță, un badminton sau un tenis cu piciorul, un ping pong (numai sunt mesele vestite din cartiere), o aruncare la un coș sau pentru ambițioși o alergare simplă sau pe role. Când faci mișcare ești sănătos, când ești sănătos zâmbești mai mult, când zâmbești creezi armonie cu cel/i de lângă tine. Vă aștept la stadion, hai să ne bucuram împreună, să-i susținem pe băieți și apoi în weekend să ne vedem în parc.
Baftă și zâmbete!
poate mai socotim inca una

duminică, 23 martie 2014

Soare și Munte

Ce-ți poți dori mai mult? Soare, pentru a te plimba nestingherit oriunde dorești și munte pentru aerul curat sau aproape curat cum este cel din zone modernizate. Plimbarea era dorită de mult timp, de foarte mult timp, dar vremurile și plănuirile nu se doreau a fi deopotriva. Nerăbdarea se instaurează, treptat, treptat, până în momentul în care devine agasantă, sâcâitoare, nu te lasă să-ți vezi de treburile zilnice. Ho, gata, ajunge...calm! Iau totul de la capăt, rumeg atent variantele disponibile pentru weekend. Urban sau extraurban? Grea alegere...mi-e dor de ambele. Mă gândesc să împletesc oarecum ambele variante. Propun aproape șoptit, cu volum redus al glasului, din teama de a fi ostracizat de prichindei dar și din posibila opoziție a adulților, să mergem agale spre Sfat și împrejurimi, să ospătăm la cârciuma zidita între Mureșenilor și Eroilor apoi să ne încântăm cu apusul în obraz spre casă. Surpriza este imensa, plenul hotărăște în unanimitate trecerea la acțiune, la acțiunea propusă. Dar nu așa cu una cu două, hop, sari în bascheți și tule-o la drum. Așezăm o cafea, recunosc ce mai în colo și încoace, chiar două, și apoi ne vedem de plimbare. Ne luam picioarele la spinare pe strada cea mai lungă a urbei, alternând pasajele inundate de lumină cu cele umbroase, născătoare de noi energii. Soarele, cel dorit din suflet, e mai darnic decât ne doream și vântul cel hoinar, colindă prin alte părți de lume, ne lasă singuri fără de apărare, sub un cer azur nesfârșit.
Așa că improvizăm, și votăm pe loc schimbarea de macaz. Lenoși și toropiți, trecem pe parte total umbroasă și răcoroasă. Ajungem în zona visată zile în șir, e așa cum o știam. Pestriță, colorată, zumzăitoare, energică dar cu toate astea, încântătoare. Babilonul este aici. Auzi ce vrei și ce nu vrei, vezi ce crezi și ce nu crezi că exista-n lumea asta, și da, începi să simți, să miroși aroma fremătoare a primăverii. Toți sunt prosternați minunatului Soare și mărețului Munte. Un gând nu-mi dă pace, cu ce semănăm? Da, da cu lemurienii. Parcă vrem să sorbim toată energia într-o clipită, să ne încărcăm bateriile pentru eternitate. Cotim agale pe străduțe, privirea mângâie totul în jur, ne dezmierdăm pierzându-ne printre oameni senini și zâmbitori. E gata, burtica bate toba neîncetat, semnal stringent de ospăț, fără amânare sau vreun compromis fad de... fast food. Cum se spune..la cârciumă birjar! Coborâm scara îngustă, intrăm în holul păzit cu strășnicie de gazde harnice și meticuloase. Desigur, pentru cine știe cearda - adică restaurantul, că așa-i spune prin câteva zone transilvane și prin bucovina- nu-i caz la oră de amiază să ai speranța de masă liberă. Mă uit în stânga și-n dreapta, nici unul n-are inelul Arabelei, deci norocu-i neam cu noi, ne însoțește, altfel nu pot socoti ca într-un minut se risipi lumea de la o masă. Mă poziționez strategic, lângă năzdrăvani, că deh trebuie să savuram în liniște bunătățurile ce le dorim.
Mintenaș limba începe a înota, inundată de aromele declanșate-n minte la citirea listei de bucate. Piept de pui înfrățit cu castravete murat și ciupercuțe champignon, toate învelite în felii subțire de piept de porc și înfipte-n bețe. Adică frigărui peste care ung un sos de Dijon și le amestec în pântec cu o garnitură de dovlecei și ardei gras, înmiresmată cu mărar. Ca un magician desăvârșit, fac totul să dispară mai iute ca gândul, ca gândul să-mi vină, să imortalizez bunătățurile din farfurie. Mă jur, sunt o grozăvie. Și vă asigur, orice ați pofti să savurați aici, va fi pe placul vostru. De mașină de uitați și agale vă plimbați, vă recomand din suflet vinul de butoi. Pentru final, o încărcare calorică și dulce am potrivit.
Apoi, la siestă plimbăreță, dacă pot spune, am pornit. Mai de grabă, zoriți de "colăceii drăgălași", să nu-i mai înmulțim pe-ndată. Ieșim la aer curat și ozonat, să-l inspirăm pe îndelete, dar vraja e rupta brusc și zgomotos. Adrenalina crește iute, inima saltă repetat și tare iar ochii cercetează originea larmei și a... mirosului. Da, miroase a nebunie. Gaze și cauciuc. Eșapament și scârțâit de roți, rateuri și ambalări acute de motor. Mașini mai noi sau mai vechi, cu herghelii nemăsurate sub capote, mai preparate sau mai dichisite, cu piloți profesioniști sau amatori, pe rând au nechezat și au galopat în sus, pe munte.

O oră din viață a zburat pe nesimțite, dar cu farmec imprimată-n ungherele minții. O cafea aburindă mă însoțește la întoarcere, revigorantă pentru cele șase ore de mers alene prin urbea cu rădăcini în neolitic. Ceva mai trebuie respectat. Făgăduința către năzdrăvani, că-i vom păstori la o plimbare cu rolele. Suntem fericiți că se accepta parcarea pe post de alei de parc și-n sinea lor (de-ar putea gândi) și picioarele ar mulțumi.
Vă povestesc de aceasta zi minunată, în dimineața ce a urmat, la o cafea neagră, mare și aburindă cu gândul la viitoarele peregrinări prin țara Bârsei sau a Făgărașului alături de Husa&Co.
Baftă, vă salut de sub Tâmpa, să aveți weekend-uri relaxante!

duminică, 16 martie 2014

ce-ți face Soarele?

Ce-ți face Soarele? Vara te pitește la umbră, te prăjește și te face de multe ori să nu te suferi. Dar îl dorești, opt luni pe an tânjești după Soarele arzător. Toamna îți dă surâs melancolic, că vara-i trecută și iarna așteaptă după colț. Toamna vezi Soarele cu alți ochi, mari și înțelepți. Parcă încerci să-l memorezi, să-l prinzi în suflet și în simțiri. Dar vine iarna, când Soarele ne amăgește prin ferestre. Stăm tupilați după perdea și suspinăm după vara moleșitoare. Te bucuri de El când îți strălucește-n zăpadă și mergi cu ochi mijiți și încețoșați. Îl iubești nespus, și-ți dorești să nu mai fugă de tine. Dar totuși îl mai dojenești, după ce gerul mușca din noi și zăpadă ne înconjoară. Atunci îți face zile grele, zoaie și mocirlă vezi peste tot. Da, dar ăsta-i semn de bucurie, bucurie ascunsă, pitită și ne-nțeleasă pe moment. Știm că-i primul semn de primăvară. E acolo, nevăzută dar aproape simțită. Mai întâi, apare un șnur alb cu roșu și o potcoavă înnodată în el. E primul semn că Soarele va veni îndată, mai stăruitor cu fiecare zi ce trece. E primăvară-n calendar și socotim când vine și-n natură, când vine vremea zilelor lungi și hainelor scurte. Acum a venit. E primăvară. Prima vară. Mai mică-n ziuă și-n termometre, dar uriașă-n ochii noștri. Soarele ne scoate la plimbare, să îmbrățișăm natura, să aruncăm flanelele, să dezmorțim privirea. Ochii aleargă din loc în loc, scanează ca un radar, unde-s florile, unde-s mugurii? Brebenei și ghiocei apar sfioși printre ierburi plăpânde și-și înalță privirea către mugurii de salcie. Sunt primii. Îți fac cu ochiul, complice, și declară dezinvolți: am venit, rămânem, nu te păcălim! Ne răsfățăm în Soare! Toți ne dezmierdăm în mângâierea lui, îl sorbim cu nesaț... ah...ce sete ne era de El. Mă uit în jur la lume...parcă am fi lemurieni, fiecare încearcă, se străduiește să-l absoarbă, să-l îmbrățișeze să-i spună: BINE AI VENIT! Plimbarea-i pe sfârșite, mă răsucesc, să pot cuprinde o priveliște cât mai largă, mai colorată și mai odihnitoare.
Zâmbesc și mulțumesc.
Soarele-ți face zilele mai vesele, te destinde la cerebel, te recreează și te face comod.
Mulțumesc pentru veselia care ne-o dai! Mulțumesc pentru relaxarea mentală și trupească! Mulțumesc și pentru lejeritatea în purtare, în haine sau în gând!
Baftă și zile senine!

sâmbătă, 15 martie 2014

sandwich cu "perișorii"

E minunat, antrenant, când ai variații de activități în aceeași zi, când începi dimineața așa cum îți dorești și continui energizant. Înainte să fug la moșia lui Stere, la margine de urbe, să iau o porție zdravăna de aer și soare, așez literele de zor și cu spor. Totul a început cu o promisiune, către "perișori" - yasu Anghelos, promisiune că-i voi delecta cu ceva arome și texturi combinate cu "mânuțele astea două" - "proprietate proprie și personală". Ce vă mirați, nu auziți așa ceva la televizor? Și vocalizat de cine nu te aștepți!? Că dau din una-n alta: compactat (tov. colonel de capitală), succesuri (tov. feminin de parlament UE), sau alte năzbâtii! Trag aer în piept, și revin. Ce-i adevărat, sunt mai multe promisiuni în curs. Într-o seară, pe neașteptat, "perișorii" au aterizat cu bucurie de taifas, la o fripturică și un vinișor. Și într-un glas proclamară! "Hai să repetăm în weekend, cu omletă sau cu sandwich-uri!" Cu sandwich parcă-i mai îmbietor, mai dătător de viață în spirit de fast food. Zis și făcut, dimineață, nu prea de dimineață, că-i zi de lăfăială, am dat startul la o zi energică. Primo, cafeluță, mare, neagră și fierbinte. Secondo, poziția sirenă și presă din belșug...on line, că-i mai "FACILE". Presă, presă, dar începe să sune alarma... se pierd calorii fără a fi înlocuite. La primul apel, una bucată "perisor" zice PREZENT. La al doile apel, vine răspunsul surd: nu răspund, sforăi, telefoanele nu există pentru mine, jaluzele sunt desfășurate, ziua-i noapte pentru mine, etc. Toate astea, subînțelese. Fie... vei rămâne cu pofta'n cui, văru'! Așa ca încep în formula de patru plus năzdrăvanul matematician. O tavă mare, cât mai mare, pentru a potrivi cât mai multe sandwich-uri. Pâine neagră aranjată geometric, eficient, învelită cu cașcaval de capră de origine muntoasa, din plaiul Cibinului. Presar un praf de busuioc, înainte de a așeza câte o feliuță de mușchi țigănesc făurit pe la Mărginime. Picături de ulei, de măsline extra virgin, preling pe felii. Vine rândul ardeiului. Un ardei gras și verde, tăiat fideluță și orânduit pe fiecare felie. Un praf de piper multicolor și sare de mare, nu multă, că regăsim și în cașcaval suficientă sare. Urmează o feliuță de mușchi file, fiert și afumat, de aceeași origine muntoasă. Totul acoperit cu cașcaval afumat, plimbat tocmai de unde pui harta-n cui, mai sus de mânăstiri, și răsfățat cu busuioc și piper multicolor. Le-am lăsat la înfierbântat preț de cam patru minute, în cuptor deja înroșit. Pauză de cca un minut, le răcesc ușor, pentru a deveni pâinea crocantă și totodată, moment prielnic de colorat sandwich-urile cu câte o feliuță de roșie. După alte două minute, totul este pregătit pentru devorare. Hocus pocus preparatus, cirbic ciribaboi, totu-i dispărut de-ndată. Cașcavalul, mușchiulețul țigănesc și uleiul de măsline, au meșterit frățește la "însiroparea" feliilor de pâine. Busuiocul a dat o aromă subtilă, discretă, dar pregnantă, de "ca la țară", la gura sobei. Ce-i bun nu-i mult și ce-i mult nu-i bun. Așa că a venit mănușă doar trei bucăți de căciulă, suficient să ne delectăm dar să nu ne pună pe trândăveală. De ce nu? Pentru că este soare, cald și ziuă lungă.
Baftă și weekend minunat!  

  

multicolor și bicolor

Ieri dimineață, știind ce mă așteaptă, adică cheltuială mare de energie prin atenție distributivă cu gonetă hiper-maxi-ultra-mega prin taste și timp pe sponci, am hotărât să-mi încarc bateriile temeinic. Să nu devin o chinezărie d-aia, știți voi, 777 bună de ultimul drum ci să devin o adevărată bombă, energetică, normal. Aveam de ales mai multe variante, să beau un energizant, dar nu-mi plac chimicalele, să trag cafetiera lângă mine, nu-i rău... dar ce mă fac cu "motorașul", sau să mă alimentez cu proteine. Din belșug și amestecate. Pare cea mai viabilă și sănătoasă opțiune. Fiind născut cu atracție puternică și neostoită către plăceri gustative, gândul îmi dă ghes către noi provocări, noi încercări sau vorba lui Dani, noi probări. El mereu spune că totul trebuie probat, încercat, că nu ști când se mai ivește ocazia sau ce minunăție ratezi. Datorita lui am devenit mare devorator de mici mergători prin mări și oceane, ăia mici și portocalii, cu ochișori foarte mici și negri însoțiți în vârf de cap, de niște mustățele-antenuțe. Gata, că mi se naște Niagara în cavitatea bucală pe alt subiect, de altfel intangibil acum.  Așadar, zis și făcut. Înșir pe masă: una bucată tocător, trei roșii nici mari dar nici pipernicite, un ardei gras și portocaliu, patru ridichi de lună, juma' de castravete lung și țăpănos, juma' de ardei iute și verde ca bradul toamna, două fire de ceapă verde, crudă și suplă, un fir de mărar stufos, un fir de pătrunjel arătos, sare de mare, piper multicolor și ulei de măsline. Nu știu dacă am uitat ceva, dar verificăm de-ndată. Roșiile le feliez atent, ca la măsurare să nu se certe între ele, le împrăștii prin castron și le prăfuiesc cu sare și piper. Iau ridichiile de coadă, le tai mustățile, le înjumătățesc și apoi le feliez. Castravetele îl tai în lung și-l feliez pe secțiune verticală. Ardeiul dolofan, îl sfârtec pe jumate', apoi îl fac șuvițe, șuvițe și-l alătur ridichilor, castravetelui și roșiilor. Toate amestecate așa, una-n stânga una-n dreapta, învârtite un pic pe loc. Ardeiul mic și iute, născător de senzații tari, l-am drămuit cum se cuvine: feliuțe mici, micuțe de le pierzi în catare. Mărarul l-am cules firicel cu firicel și apoi l-am spălat. Cine așa face, așa pățește...îl pierde printre degete la spălare. Varianta doi, adică cu bis: un fir de mărar clătit sub jet de apă rece și apoi cules fir cu fir și presărat în castron. Văru' pătrunjelu' la urmat de-ndată, cu aceeași schemă de pregătire. Ceapa verde am culcat-o pe o parte, una lângă alta, am scurtat-o de mustăți și de vârfurile sparte și-am tăiat-o după cum bine știți: în bucățele nu mai lungi de un centimetru, cam așa zic eu. Toată adunătura de legume a primit o învârtită, ceva mai serioasă, că a fost și unsă cu spor ... doua gâl-gâl de sticlă de ulei.. La sfârșit am fărâmițat ceva brânză de oaie, grasă și untoasă, d-aia de oițe uitate-n loc de munte. Înca o învârtită și totu-i gata de înfulecat. Stop! Lipsește ceva. Aha, știu, ceva cărnos, mai musculos. Repede, repede feliez mușchiuleț crud uscat, mamă ce uscat. Așa de uscat că trebuie sa inovez, să schimb unealta tăietoare. Din ochi, aleg cuțitul de brânză, ala de la H..., și tai fin și subțire ca la master c... Castron și farfurie. Multicolor și bicolor. O minunăție!
Baftă și mic dejun fantastic!
PS
urmează o nouă sesiune de sandwich-uri calde, o promisiune trebuie respectată!
Din păcate poza "după" nu relevă cu adevarat realitatea.

joi, 13 martie 2014

pulpa curcanului înecată în legume

Astăzi, două lucruri mi-au dat bătaie de cap, dar d-aia, infernală. Așa de presante, de stringente și de sâcâitoare, încât nu știu nici când am băut a doua cafea, darămite prima. Să le luăm pe-ndelete, primul lucru de rezolvat, era bătutul cu sârg în tastatură. Am atâta de alergat prin laptop, că aș dori să echivalez cu o alergare prin parc sau coclauri rătăcite, se poate? În felul ăsta cred că mi-aș atinge țelul, țelul de a strânge un pic cureaua. La propriu. Al doilea lucru, de care nu scapi fie ce-o fi, este foamea. Măi băiete cucuiete, de asta nu scapi decât odată, și atunci de tot. Așa că a trebuit sa îmbin și una și alta, fără să știe una de alta. Când am luat o pauză de vedere-n sticlă, am zbughit în bucătărie și am pus carnea la aromat. Adică pulpa de curcan dezosată. Nu una ci patru bucăți, mari și sănătoase, că deh, parcă vine vremea foametei. Le-am curățat după cum am crezut eu de cuviință și le-am tolănit într-un vas de sticlă neînfricată de căldură. Am presărat sare de mare, piper multicolor, puțin praf de chili și cimbru. Am lăsat la fezandat, de parcă ar fi fost fazan, și am tulit-o la tastatură. După ceva vreme, când a început iarăși alarma, burtica răcnea și șuiera ca trenul în gară, am trecut la pasul următor. Curățat de grabă doi morcovi, nici prea mari, dar nici prea mici, apoi tăiați feliuțe, feliuțe. După morcovi, am tăiat trei fire de ceapă verde în bucățele, nu mai lungi de un centimetru. Usturoiul l-am plesnit, că așa zice la postul tv dedicat gurmanzilor. Mărarul a urmat, rupt în fire mici, și presărat de colo colo. Totul este uns cu ulei de măsline și apoi învelit în apă, timp în care, cuptorul începe să-și facă datoria. Mă așez rapid la taste, nu fără însoțitor de liniștit foamea. O minunăție de cozonac asociat cu o bărdacă de apă rece. Acum, după îndestulare cu cocă dulce, pot suporta, destul de calm, mirosul ce începe să-și facă de cap prin casă. Se ivește insinuant, și ușor, ușor, devine îmbietor și amețitor. Nu. Hotărât zic, nu. Nu acum, doar am înfulecat ditamai dulceața de cozonac. Timpul trece aiuritor de repede, am reușit să mă detașez de absolut orice, și mă uit cu uimire la ceas. Cronos este mare magician. E deja timpul să plec după năzdrăvan. Plimbarea pe-nserat prinde de minune, aerul răcoros îmbie la mișcare ușoară, potrivit pentru poftă de mâncare. Poftă care crește alarmant, parcă se transforma în amețeală, când încep să urc scările. La fiecare etaj miroase a ceva. Mâncăruri felurite, arome nebănuite. Finișul este aproape. Farfurie, cuțit și furculiță, friptură cu legume și brânză de oaie. De oaie pierdută-n munți, departe. Mai am putere de-un clipit. Gata de luptă. Aromă de friptură, împletită subtil cu mărar și usturoi, însoțit subțire definit, de superbul cimbru. Textura...corpolentă și pătrunsă la interior, o crusta arămie la exterior. Zece, noua, opt...zero. Zero. Nu timpul, ci farfuria. E nud.
Baftă, imaginație & gust!  

luni, 10 martie 2014

prima zi de primăvară

Gonetă. Adică viteză mare, cât de mare se poate, pe o autostradă neaoşă vizată de vestele galbene posesoare de maşină supersport fără girofar. Asfaltul rece şi gri se întinde lung şi slăbănog, se pierde în zare, urmărit de linii albe. Albe şi reci. Mă joc în gând cu ideile, încerc să aşez înfăptuirea lor pe o logică de fier, când ceva îmi întrerupe învălmăşeala din cap. Parcă-mi face trei puncte de suspensie. E ceva în aer, ceva ce zboară şi nu prea, "decolează" greoi, e mare, chiar foarte mare. E uliu? N-are cum, ce văd, are aripi mari, lungi. Aha, e un pescăruş pierdut pe râu sau micile bălţi din jur. Nici. E mai mare, mult mai mare. E o barză. Băăăi, e o baaarzăăă, trezeşte-te! E primăvarăăă! Treeziireaaa! Mama Natură nu ne minte niciodată. Ea, ştie cu precizie demnă de cel mai mare ceasornicar, de altfel este ceasornicarul suprem. Dacă Mama Natură a trimis berzele în Câmpia Română, înseamnă ca a urat drum bun Babei Dochia şi suratelor ei şi a sfădit cu Nea Ilie să dea numai ploaie, fără lapoviţă sau zăpadă. Dacă prima barză era solitară, stingheră, poate era deja la locul de odihna, la locul unde îşi va învăţa urmaşii să zboare. Era un semn de primăvară, un semn ce va fi întărit de suratele ei. La numai câţiva kilometri distanţă, un stol, un stol adevărat, în zbor în  înaltul cerului nu în jurul propriului cap, vestea trufaş primăvara. Încep să scormonesc în minte, deschid pe rând sertarele, dacă mai sunt şi alte semne de primăvară. Da, daaa. Sâmbătă zărisem la Mari, în curte, ghiocei. Nu un smoc, ci mulţi, mari, semeţi şi viguroşi. Berze şi ghiocei, ce lipseşte? Soarele! E acolo, ştiu, pitit după nori. Ne frământă, ne creşte dorinţa de EL. În curând...soare, berze şi ghiocei. Egal: cald, zâmbet şi frumos. Să vă spun şi semnul de primăvară citadin? În orice oraş îl veţi regăsi, vă asigur. Mergeţi cu maşina tiptil, tiptil şi veţi simţi semnul de primăvară... montat în preajma "zebrelor" dar şi în locurile mai puţin aşteptate. Deh...e primăvară!
Baftă şi zile însorite!

vineri, 7 martie 2014

ziua Femeii sau ziua Mamei?

Ziua Femeii sau ziua Mamei?
Ziua Femeii.
Începutul a fost dat de capitalişti. Să cinstim lupta de clasă a Femeii. Foarte corect, dacă n-ar fi fost și subversiv.  Adică...cum impozităm mai mult și mai bine, cum plătim mai puţin forţa de muncă? Hai să dăm startul la emanciparea Femeii, un lucru foarte bun, să avem Femei în viaţa noastră peste tot. Nu doar acasă la cratiţă, dereticat și spălat. Un lucru care a împins economia. Forţa de muncă, concurenţă în piaţa muncii, venituri suplimentare şi bineînţeles taxe şi impozite suplimentare. Partea cea mai bună? Majoritatea Femeilor au ieşit din marasm, din umbră şi din tăcere. Azi, Femeia cântă şi încântă viaţa, colorează prezentul şi zâmbeşte viitorului. De-i fiică, soră, verişoară, Mamă, soţie, bunică sau străbunică trebuie fericită şi onorată. O floare şi un zâmbet.
Ziua Mamei.
Comuniştii n-au vrut să rămână mai prejos şi transformă această dată în curcubeu de felicitări. Cei care am copilărit în vremurile cu căldură parţială, învăţam să fim creativi în urări şi meşteri făurari de cadouri plastice, unele demne de expoziţie.
Neocomuniştii au ales o dată diferită. Din 2010 ne sărbătorim sufletul creator în prima Duminică a lunii Mai. Următoarea Duminică aducem omagiu, ce sterp sună din cauza epocii, Tatălui.
Indiferent de cauză, motiv sau dată, ne vom aduce aminte de MAMA, de FEMEIE. Este fiinţa care nu ne uită niciodată, fiinţa care te iartă întotdeauna, fiinţa care-ţi doreşte binele oricât ai supărat-o, oricât te-o fi certat vreodată, mângâierea nu-i uitată şi mereu te va îndrăgi.
MAMA este FEMEIA de lângă noi, cea care-ţi dă energie, putere de viaţă. FEMEIA este MAMA care te ocroteşte şi suspină că nu te vede. MAMA îţi spune să fi bărbat, să fi demn şi respectuos, să fi curat în vorbă, port şi gând. MAMA îţi spune să ai FEMEIE.  
FEMEIA te încântă, te inspiră şi-ţi dă fiori la început de adolescenţă. FEMEIA vine şi ţi se alătură la drum de viaţă, te sprijină şi te încurajează. FEMEIA te fericeşte cu suflete neprihănite. FEMEIA îţi îndulceşte ridurile.
De este MAMA sau FEMEIE, să fie fericită şi sănătoasă, viaţă lungă şi duioasă, să fie bucuroasă de cei din jur şi dragoste să aibă!
LA MULŢI ANI! Margareta, Cătălina, Daniela, Maria, Vali, Săftica, Mădălina, Sanda 1 şi 2, Geta, Gabriela 1şi 2, Anca, Camelia, Florentina, Monica, Paula, Alexandra, Nicoleta şi toate florile din lume.
PS
Baftă şi primăvară însorita!
PS 2 :)
atenţie cu ce intonaţie citiți înşiruirea de nume :)

sâmbătă, 1 martie 2014

după 7 ani

Ieri m-am întâlnit cu un vechi amic, amic cu care nu mă văzusem de mai multă vreme. Discuția a decurs firesc și fără poticneli, în mintea mea, până la momentul în care am discutat de copii. Fața i sa luminat și ochii îi râdeau, fascinați de imaginea mogâldeței întipărită profund, în adâncul memoriei. Această imagine, a unui om bucuros de aducerea aminte de altă persoană, m-a trimis cu gândul, ca un cercetaș, în alte cotloane și unghere ale memoriei personale. De ce să fim bucuroși doar la amintirea celor de lângă noi? De ce să nu ne umplem de bucurie când ne gândim la cei plecați în alte lumi liniștite? Azi dimineață m-au năpădit amintirile, cum cei care te-au petrecut un timp în drumul vieții, te-au învățat cele trebuincioase vieții de zi cu zi. Din varii motive, de sănătate sau din cauza firii cam prea energice, periodic trebuia să ascult diverse povețe care mai de care, de trebuință imediată sau de lungă aplicare. Altele erau datorate vremurilor trăite, în perioada alb-negru și mai târziu în parțial color. Unele învățături erau demne de cele mai puternice mesaje de marketing. Așadar, de vrei fată harnică și curată ci nu o urduroasă, zi de zi, de dimineață până seara mânuiește periuța și săpunul. De sănătos și puternic vrei să fi, totul din farfurie vei mânca. Îndemânatic și atent vei fi, atunci când cu mâna și ochiul vei lucra... coase și spală de îndată. Odihnit și lucid vei fi, când somnul dulce și curat te stăpânește...gândește frumos și citește voios. Respectul de cu seama te însoțește, dacă fără tăgadă-l vei împărtăși. Sărut mâna. Bună ziua. Poftiți. Mulțumesc.
Sărut mâna, Mamaie!