Ți-aș spune cum am plămădit coca și am întins-o treptat pe masă și am tăiat-o în pătrățele, pe care le-am împăturit cu umplutură din spanacul cules din grădină și uscat în bucătărie, sau cu brânză de capră de la munte, totul socotit la gramajul perfect, și cum le-am fiert fix patru minute în apă de izvor cu sare potrivită ideal la miligram și granulație perfectă, cum le-am asezonat cu busuioc din curte și piper multicolor proaspăt râșnit și mozzarella proaspăt scoasă din borcan. Ce să mai, de poveste.
Dar îți spun că mă așteptau două caserole în frigider, și cât am făcut pe mașina de spălat vase am rezolvat prânz-cina în doi timpi și trei mișcări că așa-i realitatea, crudă ca la televizor, ca atunci când te lovești de colțul patului sau te înjură șoferul de lângă tine, ca atunci când desfaci ciocolata din cel mai minunat ambalaj și constați că face doar 1% din prețul plătit, realitatea-i la fel și când urlă mațele în tine și ochii îți iau foc de foame iar limba se lipește-n gură, și te zgâiești la eticheta atent studiată și desenată cu descriere impozantă de categoria 3 stele Michelin crezând că a dat norocul peste tine și te vei simți ca în paradisul Toscan.
Baftă, festin în orice farfurie!
