joi, 5 iulie 2018

Omu' sau Tata lu' Mos

   L-am vazut de trei ori. Poate in patru randuri. De fiecare data m-a impresionat. Puternic. Un om care-ti impunea tacerea si ascultarea doar prin simpla prezenta. Elegant. Brici. Spirt. Coloana vertebrala, la propriu si la figurat.
   Ai trait momentele acelea cand intalnestiu un Om si nu mai ai cuvinte? Adica le ai cu tine, dar nu le poti slobozi pe gura, ti le infranezi in varful buzelor, preferand sa asculti, sa sorbi, fiecare glasuire. E, cam asa a fost Domul Velniciuc si spirit ca Dansul vei dori sa cunosti. Poate ai zarit in calatoria ta si daca nu, sper sa te fericiesti cu astfel de incrucisari in acest taram. Avem ce invata de la aceste Personalitati rare, sa intelegem cumpatarea vorbelor si atitudinea ferma, vorba sincera si lipsa de trufie, povata dreapta si suflu optimist.
   Sper ca trecere sa nu-i fi fost grea, iar calatoaria aceasta sa-i fie fantastica, asa cum ne dorim sa avem fiecare. In Eden.
    Drum bun!

vineri, 22 iunie 2018

Caracatiță. Octopus în farfurie.

   Trecând de la un raft la altul, printre galantare și oameni, ochii îmi alunecă peste bunătățuri. Alimentare. Unele... Nu-s bune, ce-i drept, cam multe, sunt doar gusotase și nesănătoase. Fiecare alege după cum îl taie capu' sau portofelu'. Apă, ceva legume, și am ajuns la nebunii puse pe ghiață.     Am ales file de somon. Am ales de două ori, adică provizii pentru atunci când nu vrei să mănânci ce ai în frigider, vrei să gătești dar să nu pierzi mult timp, să mănânci ceva bun, gustos și sănătos. Așa că am ales și caracatiță. Tentacule. Lungi, lungi, al naibii de lungi păreau. Cred că te-ai prins de idee, a fost țeapă. Nu cu caracatița în sine, ci cu gândul că pe lângă somon, și caracatița se prepară rapid.
   Ciu-ciu! Ioc! După căutări pe net și sunat o specialistă emerită a sportului, Mona îți ajunge lauda, merit o porție de gambas a la pil-pil, m-am hotărât ca data viitoare să gătesc o octopodă doar după ce mă hrănesc de mic dejun, altfel... "Cântă foame-n noi, tra, la, la, la, și cu ea cântăm și noi, tra, la, la, la!" Am trimis buzduganul înainte, adica am profitat de tehnologie și am sunat-o pe Cătă, rugând-o să scufunde în apă impricinatele brațe, deoarece trebuia să bolborosească vreo trei sferturi de oră. Cu lămâie. N-am. Așa că achit trei bucăți la magazinul din colț și viteză cu ele acasă. A, să nu uit, i-a mai pus și câteva boabe de piper, vreo șaptisprezece. Ajuns acasă, scufund lămâia și pironesc ochii la ceas. Mă rog, mai întâi am privit cum devorez două bucăți de somon. Dispăreau incredibil de repede din farfurie. Gol, somonul, ca să încapă și bucățile de cefalopodă.
   În paralel, adică în altă cratiță, altă apă, am scufundat la fiert și cartofi. Vechi. Mari. Foarte buni ca să-i poți felia ca pe franzele. De ce? Ca să faci un "pat" pe care să tolănești rondelele de tentacule. Cu boia de ardei, dulce. Și cu ulei de măsline, presat la rece, original, de la măsa din Espana!
   Adică a arătat așa, gustul nu știu să ți-l explic, dar pot să-ți spun că Rareș a mestecat în regim de TGV, iar eu în sistemul consacrat "hai că poți, ia și bucățica asta"!

   Baftă și spor la teste!
   

marți, 19 iunie 2018

Parcul tău, doar al tău

   M-am hotărât așa, cu ceva tragere de inimă. Să mă dau jos din pat, să nu mă dau jos. Era Luni, spre seară, nu prea cald, chiar noros, iar Nea Ilie era cam supărat, tuna de te gândeai că vine furtuna  furtunilor, vijelia vijeliilor. Până una alta, ne-am urcat în motorizat și am luat drumul spre Bucov.
   Când intru în parcarea parcului, ce să vezi, mare dilemă. Unde să parchez, în stânga sau în dreapta, în față sau... Pe bune, dacă-i liber, la fel ca la restaurant, nu știi unde să te bagi, unde să te pui. Când e ocupat, te mulțumești cu locul pe care-l prinzi, așa!? Ce faci? M-am înfipt ca și cuiul în masă, drept în față, primul loc la îndemână. Mai erau fix trei mașini, și a cincea care a sosit imediat dupa noi, minus una care a plecat până ne-am pus rolele plus aia a paznicului, deci, în total? Puțin, foarte puțin!

   Am luat-o pe aleea cu tei, este preferata mea, datorită asfaltului iubitor de role, umbrei dese ca de pădure și pentru că era cea mai apropiată. După câteva ture de dute-vino am obosit. Normal, că dacă-ți pui ghete în picioare odată la țâșpe luni, nu o să fi vreun zmeu și o să rulezi cu zâmbet tâmp pe față, nu, nicidecum. Mi-am șoptit vreo două mantre-n gând și am luat-o la rotițe mai departe. Înconjur de lac, pe alei umbrite, privind pescari fugiți de acasă.

Cum așa? Simplu, în acest lac vei prinde cel mai mare pește într-o zi de Joi, și va avea vreo șapse centimetri. Lungime. Bieții oameni se duc apoi la magazin și cumpără doi ciortani apoi se laudă două zile de ce lucru bun au făcut pe baltă, lupta cu monstrul, și cum și-au hrănit familia, adevărul fiind că au tulit-o de acasă de gura nevestei, sau mai rău de gura soacrei, sau de sâcâiala plozilor.

Am mai dat o tură pe la poligon, care-i frumos foc, doar lizieră, pomi și pomisori, bălării și pălămide. Frumos! Idem și terenul de fotbal. Mint, se mai zărește o poartă. Ruginită. Am mai făcut vâj-vâj pe asfalt până la amfiteatru. Ăsta respiră aer semi-proaspăt, băncuțe colorate, pregătite de centenar.       Apropos, de ce doar acum trebuie să devenim patrioți!?

   Terasele... Închise. Triste. Chioșcurile... Colorate. Stinghere. Să ne înțelegem, oamenii aceștia plătesc chirie și utilități, nu toți oamenii doritori de plimbări, dețin mașini sau motociclete, bicilete sau putirință de a împinge la pingele vreo 10 kilometri dus-întors. Un autobuz, o caleașcă, o ceva!
   Partea bună, și paharu-i plin bine, parcul este al tau. Nu te stingherește nimeni, nimeni, nimeni!


   Oameni buni, ieșiți și faceți mișcare, care cum puteți, pe jos, motorizați sau cu pedale, cu chetă pentru taxi, cum poate fiecare. Profită de fiecare clipă în care poți respira fără televizor, fără să țintuiești privirea în telefon, tabletă sau laptop. Respiră!

Baftă și mergi prin parcul tău!
 

duminică, 18 martie 2018

Hai-hui. Vis îndeplinit.

   Visurile devin realitate. Dorinţele devin realitate. Cum? Nu ştiu cum. Nu ştiu unde. Nu ştiu cine. Dar, în atomi, în Univers, cumva, undeva, ceva sau cineva are grijă să se îndeplinească. Poate doar unele dorinţe. Nu toate. Nu ştiu cum sunt alese.
   Vise. Mi-a plăcut dintotdeauna, din fragedă pruncie, să colind. Să mă plimb. Poate chiar să fiu, aşa,  hai-hui. Când era vremea ploioasă sau prea geroasă, stăteam în dormitorul de deasupra scării, cu fruntea lipită de geam, privind in lungul aleii, şi-mi închipuiam fel de fel. De călătorii. Un Verne fără hărţi. În câţiva ani, deja ştiam pe dinafară străzile oraşului şi ceva locuri de jur împrejur. Cu pasul şi cu bicicleta. Zănatec chiar, o luam la dreapta pe lângă parc şi ajungeam cine ştie unde, cine ştie când. Doar Soarele şi Pomii îmi spunea încotro trebuie să o iau ca să mă întorc acasă. Dupa câteva seturi de anotimpuri, am văzut cum este să mergi departe. Cu trenul sau cu maşina.  Să vezi altfel de case, altfel de oameni, altfel de mâncăruri, altfel de obiceiuri, altfel de sudalme, altfel de motive de a râde, altfel de noduri la batic, altfel de...
   Visam să merg în fiecare colţ al ţării, în fiecare colţ al continetului, în fiecare colţ al lumii cunoscute, să văd, să miros, să simt, să cunosc. Cum? Când? Este posibil?
   Dorinţa s-a născut. "Aş dori să am un astfel de loc de muncă, ca al tău, să cutreier peste tot!" M-am trezit vorbind cu glas tare, nu ferm, nici gânditor, nici şoptit, ci aşa cum ai spune că mergi să iei pâine dar... Nu ştiu, în aşa fel de parcă ţi-ai povesti toate vrerile dintr-o singură răsuflare. Am simţit.
   Apoi, s-a împlinit. "Vei mergi în toată zona, şi acolo, şi acolo, şi acolo..."

Eu!? Pot!? Hai! Eu nu mai stau pe gânduri! Şi am pornit la drum, un drum lung, de Vară şi de Iarnă, de Primăvară şi de Toamnă, cu Soare şi Vânt, cu Ploaie sau Zăpadă. Vorbeşti cu tot ce este în jurul tău. Totul respiră. Totul te înţelege. Trebuie să-l înţelegi.
   Am putut adulmeca arome nebănuite şi să mă desfăt cu minuni ale Naturii aşezate la un loc de Om, în feluri străvechi sau născociri moderne.


   Am vazut ce poate face Omul atunci cand îi tihnit şi are timp să-şi unească mintea cu mâinile pentru desfătarea ochiului. Fiinţei.

   Ei bine, să nu uiţi să-ţi deschizi ochii, precum şi ochii minţii, atunci când ajungi în locuri de departe, mai ales acolo unde nu se ştie dacă mai ajungi vreodată. Locurile lor, a celor ce vieţuiesc acolo, îţi povestesc firul vieţii, timpurile ce au trecut. Ai timp juma' de oră să o iei la pas, să-ţi arunci ochii pe ziduri. Să vezi. Să simţi. Să înţelegi.








    Zidurile sunt cărţi nescrise în cerneală, dar scrise cu vibraţiile celor care au trecut pe lângă ele, sunt scrise cu umbrele celor care s-au bucurat sub Soare sau sub clar de Lună, de umbrele celor ce au fost osândiţi, de cei care au râs de coasă, de cei care au zburdat în viaţă, umbrele celor ce...
   Eşti un Om norocos de Visul ţi se va împlini. Eu vreau să mai tocesc pingele, să mai schimb roţi după roţi, să pot vedea şi alte feţe a lumii. Vesele.




Vreau ca visul să nu se oprească aici, vreau să mai văd Munţi, Câmpii şi Ape, minunile Planetei, minunile Universului!




Baftă şi Drum bun în visul tău!








miercuri, 14 martie 2018

Călăraşi New Nevada

   Avantajul unei meserii în care trebuie să pleci hai-hui prin lume? Oameni şi lucruri noi, poate nu în fiecare zi, dar sigur ajungi în locuri unde nu a fost nimeni din neamul tău şi sigur întâlneşti o lume pestriţă.
   Totul diferit.
Prima vizită în Slatina mi-a adus născut multe semne de întrebare. Cum poate arăta un "muncipiu" din plină câmpie şi de pe malul Dunării? Diferit de Brăila? Arhitectura? Oare-i jalnică? Oraş curat? Dar gropi, dau de ele sau în ele? Oamenii sunt aspri sau hâtri? Dar... Habar n-ai la câte mă gândeam.
   Recunosc, nu am trecut prin tot oraşul dar am apucat să văd câteva blocuri gri, cu termopane fel de fel, peticite cu polistiren, şi colorate...
   Am văzut case, mai bine zis foste conace. Cum arătau? Cateva erau în mare stil, renovate şi arătoase de te duceai cu maşina-n pom uitându-te dupa ele. Altele...

   Centrul este neaoş socialisto-comunisto-românesc-capitalist. Adică? Cladiri de pe vremea regilor, cu o arhitectură de înebuneşti şi te întrebi, pe bune, cum de există aşa ceva şi noi le lăsăm de izbelişte. Dar, pe de altă parte, construim un Consiliu de toată bafta. Insipid. Şi un sediu de banca, sterp şi inodor. Pun pariu că mai ai habar de încă patru sau cinci stuaţii similare, şi prin Oltenia, Transilvania sau Moldova.
   Hai să-ţi spun de ceva care este diferit, vei găsi o stauie ecvestră a lui Carol I de o frumusete rar întâlnită!

Pe bune! Şi încă ceva, legat tot de istorie, dar pentru asta mai trebuie să o iei la vale, către Dunăre, spre faleză. E, aici vei găsi un părculeţ, vara cred că-i superb de umbros, foarte curat, aproape impecabil, ordonat, cu băncuţe şi alei împletite şi cu o duzină de busturi. Bine, bine, şi ce? Da, şi ce? Şi tu ai la tine în oraş pe Mihai Viteazul? Da! Şi pe Ştefan cel Mare? Da! Şi pe Decebal? Da!? Şi pe Dromichete!? Hai, serios? Şi tot mergând prin oras, am vazut DRAPELUL. TRICOLORUL! Şi nu unul rătăcit.

   O să-mi spui că cei care orânduiesc urbea, au băgat mâna-n miere, da sigur şi de acord cu tine, şi ştim că nu scăpăm de ei repede, peste zi, dar mă bucur când văd bucată de Istorie Românească mărturisită şi povestită în uliţă, în văzul lumii. E bun şi aşa, un prim pas.
    Mai poţi lua la picior faleza, nu o să-ţi pară rău, ai o privelişte faină inclusiv pe vreme mohorâtă şi de-ţi place să faci click cu aparatul de pozat, ai unghiuri faine. Imaginaţie să fie.

   Am mai văzut lume amărâtă. Un nene îi povestea amicului de plimbare, ambii mai tomanticii, cum a trebuit să coasă călcâiul şosetei drepte ca să iasă din casă încălţat cum trebuie. Nu-i o ruşine să-ţi coşi lucrurile, dar e o ruşine pentru cei din "capu' satului" care habar nu au să "strunească căruţa". Păi, mă scuzi, ăştia nu au rusine. Am consumat câteva secunde aiurea din viaţa amândorura.
   Ce cred că poti face în Călăraşi, fără industrie, fără să poluezi (să luam partea plină a paharului), fără altă agricultură (câmpurile arată splendid), cred că poţi face ceva jocuri de noroc. Adica CAZINOURI!
   Cum aşa? Păi da, ce Nevada este la malul mării? Nu! Era cumva staţiune turistică? Ciu-ciu! Era capitală? Ioc! Şi când te gândeşti ca ai două autostrăzi lângă Călăraşi! Pe bune! Aduci clienţi şi din/prin Bucuresti şi din/prin Constanţa. Dacă vrei şi de la Viena sau Budapesta. Îi aduci pe toţi şi pe şosea şi pe apă. Ete că ai aflat a doua autostradă. Hoteluri, baruri, restaurante şi săli de joc. Şi de cinema. Rulete, mese de joc, zaruri, dacă vrei şi pariuri pe curling sau darts, pe cai sau pe peşti. Ăia de înoată.
   Ce zici? Faci rost de locuri de muncă, şi chiar binişor plătite? Dar de bani la buget? Ce zici? Îi ai laolaltă pe toţi mahării din jocuri şi din HORECA?
   Ai pe urmă bani de pomeni electorale, să dai în stânga şi dreapta, să aureşti biserici, da pe bune dacă nu te descurci şi de grădiniţe luminoase cu locuri de joacă utilate, de ceva şcoli şi licee curate şi super dotate, cu laboratoare şi ateliere, parcuri de joacă cu terenuri de joacă. Ce zici de facultate pe profil? Să-ţi vină tineri din toată lumea la specializare. Cred că toţi şoferii te vor vota, serios, că vei avea bani să pui piatră cubică la boloboc, pe toate bulevardele şi toate străduţele din spatele blocurilor. De ce piatră cubică? Pai, d'aia, ca să vină tot străinul să-şi rupă pingeau prin oraş făcând poze ca un asiatic la Paris sau Viena, Budapesta sau Londra. Tu nu asta faci? Mă rog, în afară de shoping şi degustare de bere sau vin

Hai, baftă şi să visăm frumos!
PS
Să visăm New Nevada şi la Zimnicea, Giurgiu, Corabia sau Vulcan, Darabani, Huşi sau Oneşti, Aiud, Rupea sau Marghita, oriunde unde-i nevoie de (re)dezvoltare, de marafeţi, adică de cocoşei, adică de parale, adică de verzişori, adică de coco, adică de euroi, adică de bani frăţie!