marți, 18 septembrie 2018

Inghetata

   Clinchete puternice. De fapt o melodie de trei secunde. Ca o alarma. Ba nu, ca un anunt, ca atunci cand fluieri in fata blocului sa aduni toti baietii pentru fotbal. Da, chiar asa se aude.
   Il intreb pe pusti daca este o masina de inghetata, se aude ca in filmele alea in care totul este roz in cartier si mereu la ora sase seara,  apare masina cu inghetata. Raspunsul este afirmativ.
   Nu-mi vine sa cred, mintea-mi zburda deodata si ma vad stand pe varfuri si agatat de tejgheaua lui Olive, de langa Complexul Mare, cerand o inghetata la pahar cu doua lingurite. Diferite la culoare.
   De ce?
   Pai era cea mai tare colectie a acelor vremuri, sa strangi cat mai multe lingurite de diferite culori. Ce ruble, ce timbre sau capace!? Lingurite de inghetata!
 

    Vreau inghetata! Dimineata, la pranz si seara! Imbaiata in dulceata de afine!
Pana sa ma hotarasc, masina a plecat in treaba ei, dar, sper sa se intoarca, altfel voi fi nevoit sa-mi cumpar cutii de inghetata, asa macar cobor patru etaje si le urc la loc si  mai lupt impotriva caloriilor care-mi fac hainele mici!
   Bafta si fugi la inghetata!

luni, 10 septembrie 2018

Prima zi

   Liniile se succed cu repeziciune. Cafeau a început să-și facă efectul și un zambet, în colțul gurii, înmugurește. Îl ajută cafeaua, radioul și Soarele. Vălul nopții a fost destrămat de aroma cafelei, țăcăniții din FM, țăcăniți de leat apropiat, spală mintea cu amintiri din prima zi. Imi scutură amintirile de praf și le scot în fața ochilor minții precum un tablou proaspăt pictat. Soarele începe să-mi mângâie fața. Un pic. Clipește printre nori plumburii și căpoși, dar, pentru că-i pulsează miliarde de minți în speranța vieții, este colorat, aprins, si luptă să spargă norii.
   "Ia uite ce școler avem aici!" Aud... Ca atunci. Îmi vine să închid ochii, vorbele le aud ca prima dată, iar mirosul sufrageriei este aidoma anilor de demult. Încă nu erau gri.
    Pas după pas, îmi venea să zbor, m-am înfățișat în fața lui Tataie. M-am oprit, teapan, militaros chiar, cu chipiul pe cap și un zâmbet până la urechi. "Iată-mă!"Mamaie dăduse alarma că-s gătit și pregătit de prima zi, îmi așezase uniforma și mă ferchezuise de straluceam precum Steaua Polara.
    Îi revăd zâmbetul care-i inundase fața, cu toate că părea un om aspru, poate chiar era. Era un zâmbet molipsitor, care mă inunda de veselie. Și a început să râdă, așa, ușor sacadat, parcă nedorind să uite clipele, să nu treacă: "Ce școler avem aici!"
   Prima zi. De chin pentru unii, De jale pentru altii. De bucurie pentru careva. De distractie pentru ceilalti. De nebunie pentru toti! Prima zi de școală!
 

sâmbătă, 1 septembrie 2018

Blue Júzcar

   Trei, doi adulți și un junior, am purces la cunoașterea a înca unei părți din Andaluzia. Ne place, cred că o iubim. Fățiș. Sufletul bun al lui Cojo ne-a urcat la etajul volanului și am dat bice peste munți. Toți au spus că suntem curajoși, sau nebuni, poate chiar inconștienți, pentru simplu fapt că plecăm la drum pe cod portocaliu de caniculă. Ei, și? Mă îndoiesc că voi ajunge când vreau unde vreau pentru cât timp vreau. Acum pot!
   Geografia locului îmi cere atenție sporită la volan. Chiar și pe litoral am parte de viraje rapide urmate de linii drepte care mă zgândare la piciorul drept, ca apoi să intru într-o succesiune de viraje îmbătătoare. Amețitoare pentru unii. Cu cât mă îndepărtez de litoral cu atât nu-mi mai vine să stau cu geamul deschis. La mașină. Vara. Arșiță, briza marii se pierde pe drum, munții zăgăzuiesc și zădărnicesc orice tentativă a brizei de a mângâia stâncile sterpe și uscăciunea omniprezentă.     Atmosfera îmi creiona în minte imagini din filmele western. Mai bine zis din desenele animate cu prăduitori mexicani care erau bâzâiți de muște pe la sombrero.
   Drumul șerpuieste încantator, din San Pedro am ieșire directă către Ronda și stiu că voi opri în Juzcar. Pentru o cafea. Dupa tocirea pingelelor.
   Aerul călduț, simfonia insectelor și albastrul caselor îmi vorbesc despre o plimbare plăcută, de bun augur pentru zilele ce vor urma. 
  De ce Juzcar!?  Pentru că ai ocazia să-ți albăstrești ochii, să te bucuri de câteva momente de pură copilărie chiar dacă ai sărit de optzeci de ani. Doar un pic, un dram de imaginație îți trebuie. 
   Îmi plac la nebunie satele andaluze cu casele văruite în alb, parcă aș vedea satele noastre de demult. Acum, satele noastre parcă sunt un mozaic de... 
   Albastru! Albastru odihnitor, albastru liniștitor, albastru răcoritor.


   O mare companie de film a propus principiul win-win, a reparat casele pe propriul buzunar ca să poată turna un film în decor veritabil, iar locatarii au salvat bănuții pe care și așa nu prea îi aveau și au început să profite de pe urma marketingului capitalist-eficient.    
   M-am putut bucura de câțiva strumfi giganți care m-au îndemnat la posturi hilare și grimase copilărești, iar o tanti pusă pe afaceri aducătoare de gologani albi pentru zilele de balansoar, mi-a scuturat monezile la un cost deloc pretențios. Bună afacere! Apropos, statuile și picturile sunt gratis, inclusiv parcarea și ghidul tipărit.





   Căldura începea să ne frângă pofta de plimbare, dar chiar lângă parcare ochisem o terasă umbrită natural, care trebuia să fie locul de cafegit. Cafea! Chiar bună!
   

   Combinația ideală, racoare, cafea și vacanță. Aș mai pune un praf de mers și câteva bucăți de locuri noi, inclusiv frânturi de povești ale vieții și un pahar de vin roșu. Sec!

Baftă și hai, hai-hui!

luni, 27 august 2018

Córdoba

   Plan. Îți trebuie un plan de bătaie. Nu unul extraordinar, dar, unul care să-ți poată da alternative. În primul rând, când te duci? Când vrei să dai o raită? Iarna sau vara? Poate primăvara sau... Cel mai bine este să ajungi în... Când poți! Asta-i sfatul meu, planul de rezervă să nu conteze, doar în bagaj.  Pe bune, nu contează când o iei la pas prin Cordoba, contează să poți. Eu am fost în miez de vară în plin cod portocaliu. Și ce? Am murit? Nu! Am făcut planul așa, plecăm mâine și ne întoarcem Joi.
   Bagaj. Cât mai cu de toate, adică cu cămăși subțiri, albe, și mâneci lungi, chiloți sau fără, și teniși. Cei mai confortabili. Nu papuci, mă rog, șlapi. Urăsc târșâitul și pe ce-i ce târșâie papucii! Mergi soft, că nu-ți place să mă auzi cum fac fleanca- fleanca pe caldarâm sau să urlu-n telefon lângă tine sau la masa vecină să molfăi niscaiva potol.
   Obiective. De fapt, unul singur. Să te întorci acasă cu mintea îmbogățită și mirat de ce au reușit unii să facă cu ceva secole în urma. Ciu-ciu macarale râzătoare! 
   Plan. Dacă aterizezi la Malaga, este bine. Dacă aterizezi la Sevilla, ești norocos. Dacă aterizezi în Gibraltar, ai mâncat rahat când erai mic. Ai aterizat în Cordoba, n-ai scutit nimic, ba da, ceva de vizitat, ai rămas mai sărac/a. Eu zic să o iei peste munți și văi cu o mașina mică. Foarte mică. O poți parca și în poziția fier de călcat, cu toate beneficiile care izvorăsc din treaba asta. Aruncă un ochi pe hartă și vei vedea că poți prinde printr-un S magic, mai multe orășele faimoase, cât și ceva sătucuri de care nu ai auzit niciodată, nimeni din neamul tău. Și al meu.
   Pune în plan să-ți tocești pingele și prin Juzcar, Ronda și Setenil, poate Granada și Sevilla, Cadiz, Jerez, Conil și Tarifa, poate Gibraltar, Marbella și Mijas. Ai pingele?
   Treci pe la Moschea - Catedrala, Podul Roman, Palatul Regilor, Piata cutare și Bodega racoroasă, vezi Mănăstirea și Casa memoriala, dute incolo si vino-n dărăt, intră-n patio și stai pe trepte!
   Până să intru în Cordoba, m-am oprit la o benzinărie ca să-mi umplu mintea de ceva cofeină. Termometrul o făcea pe nebunul, ba arăta 43, ba 44. Grade Celsius. Era nehotărât. Clădirea mă ucidea, chiar dacă am parcat în latura umbroasă. Mă împingea în asfalt. Clădirea, domne'! Cel mai bun adăpost în astfel de situație!? Peștera!
   Am luat-o la picior înainte de înserat, să apucăm ceva din liniștea vechiului târg. Soarele era semeț, sus, sus de tot pe cer. Semeț și nemilos. Vântul îl întovărășea. Venea în valuri, valuri, și te usca. Îmi usca ochii, îmi stafidea pielea, îmi topea gândul și-mi făcea dor de Carpați. Parcul era inutil. Pomii străjuiau în van, ocrotirea lor era efemeră, paraca erau făcuți din... Holograme!? Parcă erau dar nu existau!

   Între casele albe, pe vechile ulițe ale orașului, Soarele te găsește cu greu. Am început să respir în voie și să-mi pot plimba ochii pe clădiri. Albe. Ferestre acoperite de jaluzele din... Habar n-am din ce, părea papură împletită și inspira răcoarea unui lac.

   Apă. La jumate'. Am putut supraviețui, foarte bine, făcând opriri repetate în mici magazine de colț de stradă, pentru o butelcuță de apă.
   A meritat o plimbare în plus pentru a putea simți Podul Roman. Palma întinsă peste pietrele tăiate-n linie perfectă, îți va povesti ororile lumii vechi și jurămintele lumii noi. Vei vedea un mic Turn Babel cu limbi neștiute, dar dezlegate.




   Moscheea - Caterală am rezervat-o pentru a doua zi, la prânz. Când Soarele vrea să-și înfigă sulițele în muritori, să pot sta pitit în umbra răcoroasă a coloanelor lucioase. Merită! Merită să vezi transformarea, acoperirea, afișarea, unui lăcaș supraviețuitor în timp.








   Muzica. Muzeul muzicii Flamenco îți va da cunoștintele peste cap, nu vei înțelege cum în două civizații diferite și îndepărtate se pot construi două case pe aceleași principii - idem casa transilvăneană din zona urbană, cu curte interioară.


  Mâncare. În Spania incerc să mănânc în străzile din linia a doua sau a treia, niciodată în prima linie. Chestie de preț, gust, înghesuială, capriciu sau baftă. Când nu am de ales, pun mâna pe prima masă libera de la umbră și departe de zona toaletei. Chestie de confort. În parcul central vei gasi Market Victoria, și dacă nu-l găsești, asta este, întrebi un polițist sau pe cine nimerești. A nimerit orbu' în Brăila și nu găsești cel mai bun loc de mâncat, tu venit de la patru mii de kilometri? Acum chiar îți fac o recomandare, ori te duci pe la orele douăzeci, ori pe la unu, spre sfârșit de program, nu de alta, dar poate vrei să mănânci stând pe scaun, nu la varice sau la tine în cameră.

   Camera. Apropos de cameră, am gasit o cazare vis-a-vis de vis! 
   Una peste alta, și în miez de vară merită să vizitezi Spania, departe de mare sau ocean, dar cu mărunțiș pentru apă, tălpici moi și chef de culori în iris!
Baftă și plimbare plăcută!

marți, 31 iulie 2018

Nisip pe tălpi

   Teniși, pantaloni scurți și tricou. Eventual ochelari pentru Soare. Când conduc. Pipă half bent, tutun black cavendish, vin roșu. Sec. Seara. Pe răcoare. Cu sporovăială.
   Dimineață.
   Soarele s-a gătat de drum, îmi mângaie fața. Are rol de cafea și dus rece. În nări se joacă aroma sărat-dulceagă, perna este pe undeva iar telefonul îmi este prieten bun. Tăcând. Pe mute. Teniși, pantaloni scurți și tricou. Mic dejun cu "pâinița iepurașului" cum ar spune Moș, ceva roșie "spartă în patru", pate de rață cu carne de porc (invenție alimentară internațională) și cafea. Cană de cafea. La ibric. Cu caimac. Și scorțișoară. Niciodata suficienta. Cafeaua. Apă și Soare, nisip și scoici, prosop și arșita. Nisip pe tălpi.
   Amiază.
   Soarele de o suliță pe cer. Prajești ouă pe piatră. Halou de lumină prin pleoape. Sunt una cu prosopul, sunt învelit în puful său, sunt împletit în fibra lui. Nisip pe tălpi. Teniși, pantaloni scurți și tricou. Trotuare fierbinți sub Soare, iubite de șopârle. Trotuare răcoroase sub portocali, îmi vine să le îmbrațișez. Dală cu dală. "Roșie spartă în patru", verdețuri, scoici. Multe. O bere. Un țap.
   Seară.
   Ultima baie a zilei. Soarele mă mângâie de "La revedere". Se furișează după palmieri. Parcă îmi face cu ochiul. Nisip pe tălpi.Teniși, pantaloni scurți și tricou. Piele sărată. Aerul miroase turbat. Amestecat. Sare și flori. Dușul rece mă face ca nou născut. Îl iubesc. Pe balcon, pe sofa, la lumina lampadarelor de pe stradă.
   Pipă half bent, tutun black cavendish, vin roșu. Sec. Cu sporovăială.
Baftă, calcă pe nisip!