miercuri, 30 ianuarie 2019

Zacusca și psihopatu'

   Urmează sărbătorile. Vremea nu este prietenoasă, în sensul că este rece, lucru care nu deranjează, dar nu este zăpadă. Chestie care nu mai surprinde de vreo douăzeci de ani. Or fi de vină buruienile din piața Victoriei? Lua-le-ar să le ia încornoratul! Hai să-ți spun mai departe, că de fapt multe gânduri ne vin pe budă sau când stăm aiurea, cu limba'n gură la volan.
   Ei bine, așa cum conduceam, așa și ascultam radioul, și așa și gândeam. Linear. A început povestea "ce mănânci la birou după ce rămâi peste program"? La morning glory cu sudorii, cocorii și cartofiorii, a răsunat în difuzoare povestea unui suspect: a mâncat juma' de borcan de zacuscă! Adică jumătate din cantitate de zacuscă din borcanul plin, să nu se înțeleagă că a păpat omu' cioburi!     Reacția celor din studio, în special a meșterului mânuitor de cuvinte și cuțit, a fost de stupefacție, adică tipu' este psihopat de a lăsat juma' de cantitate neatinsă! Exclamare dupa exclamare! Am jurat că afirmația este adevărată, și am suportat cu greu restul audiției, pâna am ajuns la birou. Am avut, recunosc, și tentația de a schimba postu' dar am rezistat eroic! Cu salivă cu tot! Cu poftă cu tot!
   Toată ziua, și dacă aș fi avut ocazia să mă înfrupt din caracatiță sau scoici și tot nu m-aș fi putut opri din lingerea unui borcan de zacuscă! M-a durut capu', vedeam vinete pe monitor, mi s-au umflat țâțele și mi-au explodat biluțele spațiale, am îndurat cele mai grele ore până am ajuns acasă. Mi-a fost foame după ce am luat prânzul, am salivat în timp ce beam apa, am...
    Am ajuns acasă și nu am vrut să mă transform într-un psihopat! Am terminat un borcan mai repede ca sprintul lui Usain! Am, am...
    Baftă și poftă mare!
PS
dacă ai poftă de o zacuscă faină de termini toată pâinea din cartier, iaca, în poză vei vedea unde o găsești.
PSS
gândurile le am de anu' trecut, dar de frică că nu am zacuscă, nu m-am apucat de povestit 

luni, 28 ianuarie 2019

Polițist sau milițian

   Este o meserie, de unii hulită, de alții iubită și de câțiva... Mă rog, să le spunem nepăsători. Pe vremurile gri, era o poantă legată de numele acestei meserii, cum că în marea Chină, Țianul este unitate de măsură a inteligenței iar un submultiplu este mili-țianul. Mă gândesc că și acum are farmec, prin prisma alăturării de idei, sintagme, situații și fapte, aceste poante vor trece peste decenii.
   Despre Polițistul de la rutieră doresc să vă spun, și mă jur că ideea o am de vreo șase sau șapte luni. Este cam așa, odată cu mutarea sediului firmei, am avut ocazia oferită de către edilii și miniștrii de după '89 să mă bucur de statul la țeava de eșapament. Adică bară la bară, la munte și la mare, la țară și la oraș. Hmm, la țară, adică satele din jurul capitalei noastre!
   Tot într-o astfel de "țară", mă rog, mai precis un oraș cu câteva blocuri, dar o dată denumită urbe te taxează edilul de-ți rupe portofelul în două, am avut ocazia zile în șir, săptămâni la rând, luni de zile, să observ Polițiști și milițieni. În aceleași trei intersecții! Adevărat, unii de la rutieră, alții de la locală.
   Care-i diferența!? Fermoarul! Nu de la geacă sau șliț, ci fermoarul făcut de mașini! Unii oameni în uniformă, introduceau în fluxul circulației, ba o mașină de pe o străduță, ba una de pe cealalaltă străduță, și tot așa, ore întregi până ajungea omu' cu mașina acasă, la birou, la școală sau la grădiniță.      Cel mai tare Polițist, a fost un nene de vreo patruzeci de ani, care nici măcar nu întindea mâinile, pur și simplu prin atitudinea lui impunea un Respect nemaipomenit. Alura atletică, privirea pătrunzătoare dar blândă, te îndemna să fii atent la mișcarea capului său, care-ți indica printr-o mișcare simplă că-i rândul tău. S-a circulat fantastic în acea dimineață! Adevărat, pe sectorul lui era cea mai mare fluență, fluență care a avut inerție până în marea intersecție, unde țicnalele unor milițieni făceau presiune suplimentară pe nervii și pedalele tuturor.
   Treaba asta cu fermoarul mașinilor, o stiam de mulți ani de la Guriță, cel mai vechi prieten al meu. Tipu' este camionagiu, cum se spune în popor, are harta Europei în cap, și-mi povestea cum în Germania, indiferent de situația care impune restrângerea la o singură bandă sau din două străzi în una singură, mașinile vin de la sine: una din stânga, una din dreapta, una din stânga, una din dreapta.
   Acu' ca idee de patriotism, și în special de mândrie locală, la noi în Ploiești, la ieșirea "de la podu' de la Billa" spre centură, tot așa se procedează. În 90% din situații.
   Baftă și fără nervi în trafic!
PS
Știu că am scris Polițist și milițian

marți, 18 septembrie 2018

Inghetata

   Clinchete puternice. De fapt o melodie de trei secunde. Ca o alarma. Ba nu, ca un anunt, ca atunci cand fluieri in fata blocului sa aduni toti baietii pentru fotbal. Da, chiar asa se aude.
   Il intreb pe pusti daca este o masina de inghetata, se aude ca in filmele alea in care totul este roz in cartier si mereu la ora sase seara,  apare masina cu inghetata. Raspunsul este afirmativ.
   Nu-mi vine sa cred, mintea-mi zburda deodata si ma vad stand pe varfuri si agatat de tejgheaua lui Olive, de langa Complexul Mare, cerand o inghetata la pahar cu doua lingurite. Diferite la culoare.
   De ce?
   Pai era cea mai tare colectie a acelor vremuri, sa strangi cat mai multe lingurite de diferite culori. Ce ruble, ce timbre sau capace!? Lingurite de inghetata!
 

    Vreau inghetata! Dimineata, la pranz si seara! Imbaiata in dulceata de afine!
Pana sa ma hotarasc, masina a plecat in treaba ei, dar, sper sa se intoarca, altfel voi fi nevoit sa-mi cumpar cutii de inghetata, asa macar cobor patru etaje si le urc la loc si  mai lupt impotriva caloriilor care-mi fac hainele mici!
   Bafta si fugi la inghetata!

luni, 10 septembrie 2018

Prima zi

   Liniile se succed cu repeziciune. Cafeau a început să-și facă efectul și un zambet, în colțul gurii, înmugurește. Îl ajută cafeaua, radioul și Soarele. Vălul nopții a fost destrămat de aroma cafelei, țăcăniții din FM, țăcăniți de leat apropiat, spală mintea cu amintiri din prima zi. Imi scutură amintirile de praf și le scot în fața ochilor minții precum un tablou proaspăt pictat. Soarele începe să-mi mângâie fața. Un pic. Clipește printre nori plumburii și căpoși, dar, pentru că-i pulsează miliarde de minți în speranța vieții, este colorat, aprins, si luptă să spargă norii.
   "Ia uite ce școler avem aici!" Aud... Ca atunci. Îmi vine să închid ochii, vorbele le aud ca prima dată, iar mirosul sufrageriei este aidoma anilor de demult. Încă nu erau gri.
    Pas după pas, îmi venea să zbor, m-am înfățișat în fața lui Tataie. M-am oprit, teapan, militaros chiar, cu chipiul pe cap și un zâmbet până la urechi. "Iată-mă!"Mamaie dăduse alarma că-s gătit și pregătit de prima zi, îmi așezase uniforma și mă ferchezuise de straluceam precum Steaua Polara.
    Îi revăd zâmbetul care-i inundase fața, cu toate că părea un om aspru, poate chiar era. Era un zâmbet molipsitor, care mă inunda de veselie. Și a început să râdă, așa, ușor sacadat, parcă nedorind să uite clipele, să nu treacă: "Ce școler avem aici!"
   Prima zi. De chin pentru unii, De jale pentru altii. De bucurie pentru careva. De distractie pentru ceilalti. De nebunie pentru toti! Prima zi de școală!
 

sâmbătă, 1 septembrie 2018

Blue Júzcar

   Trei, doi adulți și un junior, am purces la cunoașterea a înca unei părți din Andaluzia. Ne place, cred că o iubim. Fățiș. Sufletul bun al lui Cojo ne-a urcat la etajul volanului și am dat bice peste munți. Toți au spus că suntem curajoși, sau nebuni, poate chiar inconștienți, pentru simplu fapt că plecăm la drum pe cod portocaliu de caniculă. Ei, și? Mă îndoiesc că voi ajunge când vreau unde vreau pentru cât timp vreau. Acum pot!
   Geografia locului îmi cere atenție sporită la volan. Chiar și pe litoral am parte de viraje rapide urmate de linii drepte care mă zgândare la piciorul drept, ca apoi să intru într-o succesiune de viraje îmbătătoare. Amețitoare pentru unii. Cu cât mă îndepărtez de litoral cu atât nu-mi mai vine să stau cu geamul deschis. La mașină. Vara. Arșiță, briza marii se pierde pe drum, munții zăgăzuiesc și zădărnicesc orice tentativă a brizei de a mângâia stâncile sterpe și uscăciunea omniprezentă.     Atmosfera îmi creiona în minte imagini din filmele western. Mai bine zis din desenele animate cu prăduitori mexicani care erau bâzâiți de muște pe la sombrero.
   Drumul șerpuieste încantator, din San Pedro am ieșire directă către Ronda și stiu că voi opri în Juzcar. Pentru o cafea. Dupa tocirea pingelelor.
   Aerul călduț, simfonia insectelor și albastrul caselor îmi vorbesc despre o plimbare plăcută, de bun augur pentru zilele ce vor urma. 
  De ce Juzcar!?  Pentru că ai ocazia să-ți albăstrești ochii, să te bucuri de câteva momente de pură copilărie chiar dacă ai sărit de optzeci de ani. Doar un pic, un dram de imaginație îți trebuie. 
   Îmi plac la nebunie satele andaluze cu casele văruite în alb, parcă aș vedea satele noastre de demult. Acum, satele noastre parcă sunt un mozaic de... 
   Albastru! Albastru odihnitor, albastru liniștitor, albastru răcoritor.


   O mare companie de film a propus principiul win-win, a reparat casele pe propriul buzunar ca să poată turna un film în decor veritabil, iar locatarii au salvat bănuții pe care și așa nu prea îi aveau și au început să profite de pe urma marketingului capitalist-eficient.    
   M-am putut bucura de câțiva strumfi giganți care m-au îndemnat la posturi hilare și grimase copilărești, iar o tanti pusă pe afaceri aducătoare de gologani albi pentru zilele de balansoar, mi-a scuturat monezile la un cost deloc pretențios. Bună afacere! Apropos, statuile și picturile sunt gratis, inclusiv parcarea și ghidul tipărit.





   Căldura începea să ne frângă pofta de plimbare, dar chiar lângă parcare ochisem o terasă umbrită natural, care trebuia să fie locul de cafegit. Cafea! Chiar bună!
   

   Combinația ideală, racoare, cafea și vacanță. Aș mai pune un praf de mers și câteva bucăți de locuri noi, inclusiv frânturi de povești ale vieții și un pahar de vin roșu. Sec!

Baftă și hai, hai-hui!