Moisei și politrucii

   Mă gândeam să povestesc ceva de istorie, de Neam și Țară, de aduceri aminte, de...
   Drumul e lung, și tare aș dori să vă spun despre fiecare lucru, făptură sau trăire zvâcnită din cele văzute. Sunt multe, și merită să-ți iei picioarele la drum, chiar de te vei enerva pe dragii politruci și popii papistași, să colinzi în fiecare colț al Țării. Ai câmpii mari și late, de zărești hăt departe, ai dealuri molcome și dealuri nebune, munți ce-ți pitesc orizontul și-ți zgândăresc gândul în povești cu haiduci și icari.
   Am mai fost în Țara Maramureșului, dar niciodată n-am cutreierat Vișeul și vecinătățile, așa că dorința de a vedea, de a cunoaște, era foarte mare, cu nesaț ocheam fiecare petic de imagine.
   Sosirea în Moisei s-a făcut spre seară, pe suficientă lumină și cu frână fermă. Ansamblul memorial este asa bine semnalizat de parcă ai căuta o strada oarecare dintr-un cartier rău famat. O tăbliță mică, banală, stupidă. Frână, manevră cu spatele și parcare peste hopuri. Nemaipomenit, să nu ai măcar o parcare amenajată la un astfel de loc!? Trec de poartă și înaintez, curios, pe alee. Încep să ochesc fiecare colțișor, fiecare unghi, fiecare piatră. Doisprezece. Înalți, semeți, izbăvitori. Așa-i văd eu. Aha, sunt zece cu doi.
   Nu-i rea priveliștea, nu-i rea ideea, de afli care-i tema, sculpturile-ți vorbesc, și la fel de bine îți vorbește un sulică de prefect, cu numele trecut pe o piatră! Ai înnebunit!? Vin aici să aflu de un prefect, om mic și egoist și nu găsesc o piatră dăltuită cu numele celor douăzeci și noua de victime!?
Bine că m-am enervat pe parcare, politrucii sunt niște... Ar trebui să-i transformăm în dale pentru...
    Care au fost? Un Gheorghe? Un Vasile? Era un Ion? Dar un Marin? Cine? De unde? Câți ani aveau? Întrebări fără răspuns, puțin de fapt, pe internet. În cărțile de istorie? Hm!
    Timpul nu-l putem întoarce, dar am putea povesti celor de acum și celor ce vor veni, că ai, că fiecare ROMÂN are de cine să fie mândru, că are strămoși de care să-și aducă aminte și să-i pomenească peste veacuri.
    Baftă și nu te da în uitare!

https://ro.wikipedia.org/wiki/Masacrul_de_la_Moisei

"Întâia mască: să nu se mai tragă în oameni nevinovați! A doua mască: să nu se mai prade grânele din hambare și fructele din pomi! A treia mască: să nu mai fie aruncați feciorii în războaie! A patra mască: să nu mai fie închisă lumea în țarcuri! A cincea mască: să nu se mai ia vitele din bătătură! A șasea mască: să nu mai fie pângărite fiicele omului! A șaptea mască: să nu mai fie spurcat meleagul cu tranșee, sârmă ghimpată și icre ale morții! A opta mască: să nu mai piară oameni, în dorul lor de libertate, pe drumurile înstrăinării! A noua mască: să nu se mai dea foc caselor! A zecea mască: să nu mai existe lagăre ale morții!"
PS
sper ca acel politruc de doi bani găuriți, trași cu tunu', să-și facă treaba de Român.

biserică, religie, Credință

   E Duminică. Se spune că-i zi specială, Sfântă. Nu prea m-am apropiat de taste în ultima vreme, nu pentru blog, nu știu de ce, gândeam subiectul, mi-l imaginam așezat în rânduri, rânduri, dar nu știu de ce, nu am ajuns la partea asta. M-am oprit în fază incipientă. Poate-s mulți ce-mi vor umple frigiderul, dar am niște gheruțe în burtă care-mi dau impuls sa mă răcoresc, chiar în public. Cui nu-i convine, sa nu citească, e liber să comenteze, dar fără să mă înjure de neam și mamă,să nu mai urmărească nimic hai-hui, să...
   Acu' mi-a sărit muștaru', și rău de tot. Nu știu cât de îndreptățit, dacă luam ca linie de viață și gândire, vorba lumii de prin Țara Românească, dar din punctul meu de vedere...
   Anii trec, mai lent, mai iute, îți mai aduci aminte câte ceva, câte ceva nu. Nu am fost (până acum, și nu știu nici dacă voi fi de acum în colo) un habotnic, un practicant fervent al ortodoxiei. În general m-am intersectat cu biserica la evenimentele hotărâte în ultimii doua mii de ani. Adică botez, nuntă și înmormântare, ca deh, așa-i orânduirea. Chiar am vizitat în perindările de prin toată Țara Românească, niscaiva biserici dar în mod deosebit, mănăstiri. La unele lăcașuri am admirat arhitectura, la altele povestea locului, și la câteva am simțit atingerea unei energii de neexplicat. Fiecare o numește în felul său, în înțelegerea sa, și nu am zis nimic de Credința oricui, că-i laică sau mai știu eu cum. Știu, multă lume este indignată de ceea ce fac capii bisericii, care flagelează constant Religia. Încet, încet, am început să ignor acțiunile bisericii, a devenit din ce în ce mai mică, ca un om mic interior, bicisnic, egoist, mârșav, pervers, și aș putea să scriu câteva rânduri fără să mă repet. Ce mă face să expun așa? Când ați vizitat Putna și chilia lui Danil?
   Prima dată, un Călugăr cu har, meditativ, veghea să nu apară nedezvoltații din toate zările, cei cu dorință de scrijelire a emanațiilor orgasmice pe câte o bucată de chilie. Liniște, contemplare.
   A doua vizită. Înserare umedă, plimbare cu prietenul, lacăt. Liniște, poate chiar normalitate.
   A treia dată. Tiribombe, fanfară, zaiafet. Microbuze, călărire de chilie și pozare de stupizi agățați de cruce. Bomba, bombelor, ma repet, din punctul meu de vedere: un călugăr ce-și odihnea oasele pe un scaun și vindea magneți ÎN CHILIE! Nu fac poză unu-i adunător de arginți, nicidecum în așa loc! Înțeleg, mai mult ca niciodată, că orice credință are un preț, că-i debilizare la comun (cel puțin în zilele noastre), că-i mod real de făcut averi pe cârca SPERANȚEI! Se poate vinde orice, oricui, oricând și oriunde, dar așa fără de demnitate și respect? Trebuie să ne căciulim în fața unor pârdalnici care slobod cuvinte tălmăcite și ne jură eliberare? De unde? De ce să-i plătesc limuzina? De ce să-i plătesc fireturile?
  Amăreală-n gând și suflet. Pas după pas, ajung la Putna. Batmani cu cruci aurite, mari, imense, uriașe, gigantice,  de cel putin douăzeci de centimetri! Pe bune!? Cu cât o ai mai mare, CRUCEA, ești mai clar văzut de Doamne-Doamne!? Îți pupă enoriașii poala mai cu sârg?
  M-am scârbit așa de tare, încât mi-a fost lehamite să-i trag și-n poză.
  Pentru ce să susțin biserica? Pentru ce să dau vreun șfanț? Pentru ce atâta lăcomie? Oare așa se cumpăra locul în RAI? Sau primești un loc în față? În fața cui?
  Pentru ce?
  Totuși, vreau să rămân cu o altă imagine-n minte.

   Cândva, cu ceva peste douăzeci de ani în urmă, eram necăjit, chiar frustrat pe întâmplările vieții.    A venit lângă mine și mi-a mângâiat sufletul, mi-a luat amarul din piept: trebuie să fie la tine-n minte și-n suflet, restu-i fală! Mergi și desfășoare-ți mosorul!

   Baftă, fiecare-i cu a lui!