Plimbare'n oraş

   Am vizitat Lisabona, în Februarie, într-o zi am avut baftă doar de ploaie. Am vizitat Istanbulul tot într-un Februarie, şi într-o zi am avut Soare doar la televizor. Am vizitat Venezia şi în Decembrie şi în Februarie când timp de şase ore a plouat neîncetat. În fiecare situaţie, nu eram noi singurii trecători, şi nicidecum singurii turişti. Şi erau destui localnici, mă rog, vorbitori nativi din fiecare loc vizitat care se plimbau pe străzi, prin parcuri sau erau la cafenele.
  Azi, pe o vreme închisă şi rece, am străbătut oraşul. La pas. Patru kilometri din care un sfert prin centrul urbei. Oameni destui, în maşini, în autobuze, troleibuze şi tramvaie. Câţiva şi pe trotuare.
  Nimeni în parcuri. Mint, o Doamnă citea dintr-o carte pe o bancă lângă "Sindicate". Nici un copil, nici un Bunic sau o Bunică. Nimeni. Un proverb nordic, spune că nu exista vreme rea ci doar haine nepotrivite.
  O să-mi spui că era zi de sărbătoare şi lumea fierbea fasolea şi tăia şunca. Posibil. Sau îmi vei spune că nu ai ce vedea într-un oraş cenuşiu ca Ploieştiul, îndeosebi la sfârşit de toamnă. Posibil.  Dar, pun pariu că-s puţini care-şi cunosc oraşul şi au habar de ceainăria din colţ sau de cofetăria care are mese şi scaune noi sau de restaurantul cu un anumit specific. Pariu că-i la fel şi în Târgovişte, Bacău, Satu Mare, Tulcea sau Călăraşi? Să mai pomenesc de Cluj, Iaşi, Timişoara, Constanţa sau Braşov, acolo unde ai de tocit pingele, nu gluma? 
  Totuşi, eu cred că-i mult mai fain să ieşi la o plimbare, să-ţi dezmorteşti oasele, eventual să mănânci o îngheţată (ce dacă-i frig, gâtul e "aclimatizat") sau o gogoaşă, în loc să stai să rupi canapeaua în două în faţa televizorului sau a calculatorului. Ce zici, îmi trimiţi săptămâna viitoare o poză din centrul oraşului? De unde vrei, acolo unde vei fi.
  Baftă, data viitoare îmi iau (iaraşi) rolele!

Gând de seară

   Aseară am adormit cu un gând. "Ce înseamnă să fii patriot?" Stând cu capul în pernă, pe sub pernă şi pe mână, m-am tot gândit dacă sunt patriot. Sunt? Se poate măsura? Adică sunt doar 30% sau aproape patriot sau super patriot!? Dacă aş fi etnic ţigan (rrom pentru alţii, că apropos, toţi amicii mei din această etnie îşi spun ţigani, nicidecum altfel) maghiar, secui, german, rus, evreu, tătar, grec, sârb sau bulgar, aş putea fi patriot? Pot fi patriot de zilele naţionale sau tot timpul? Pot purta tricolorul doar în anumite zile sau... Daca aş ieşi din casă, cu fularul tricolor toată iarna, deranjez? Sau, poate par extaziat? Sau fanfaron!? Ori, dacă aş purta o insignă tricoloră, ar fi prea desuet?
  Pentru lămurire am dat o căutare prin meandrele internetului şi am gasit că:
PATRIÓT, -Ă, patrioți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care își iubește patria (1) și luptă pentru apărarea și prosperitatea ei. 2. (Înv.) Persoană originară din aceeași patrie sau regiune cu altcineva; compatriot. [Pr.: -tri-ot] – Din ngr. patriótis, fr. patriote, germ. Patriot.  
    M-am liniştit oarecum, îmi iubesc ţara, chiar dacă-mi vine câteodată să fug până n-oi mai avea pingele, şi da, se pare că îndeplinesc şi celalalte criterii, în felul meu. Şi chiar m-am născut pe aceste plaiuri, sub Carpaţi, deci, se pare că-s patriot! Pe bune!?
    De o perioadă, un anunţ îmi atrage atenţia, şi azi dimineaţă l-am accesat. Este simplu şi la subiect.
 http://www.digi24.ro/stiri/economie/companii/p-cumpara-fabricat-in-romania-2-834938

   Fiecare are crezul său, trăirea şi modul de exprimare, nu cred că poţi calcula în procente, părţi sau segmente, cât şi cum eşti patriot, eu zic aşa:
   La mulţi ani DACIA!
Baftă!

Cu cafea, sau de cafea

    Sunt cafegiu. Înrăit. Aş bea cafea şi în somn. Îmi place cafeau tare şi aromată, şi ristretto dar şi cappuccino. Nu lungă ca o ploaie de toamnă. Răpăială! Dar fără zahăr, fie el alb, brun, sau căcăniu în dungi. Mierea este o nebunie de aliment, sănătos şi gustos, iubesc mierea (mulţumesc Tataie), dar să nu o simt în cafea. Poate în ceai, altă poveste.
   Aşadar, pe unde mă poartă viaţa, caut locuri de cafegit, măcăr de o cafea simplă, un espresso măcar, unul mic dar cu repetiţie. Dacă am norocul să ajung şi prin locuri cu dichis, mai abitir îmi doresc să zăbovesc mai mult timp. Să tăifăsuiesc cu careva, despre una despre alta, despre maşini, munţi, plaje şi şlapi. Despre orice. Dar, aş prefera să citesc şi presa. Scrisă. Pe hârtie! Să stau cu gandurile mele, îmbătate de arome, de scorţişoară sau ghimbir. Sau o marghilomană, ehe!
   Am câteva locuri în care revin, de câte ori am ocazia, mai ales după plimbări cu prieteni cu cuvintele la ei. Aşa se întâmpla şi când sun în Braşov, pe la...

   Mic, cochet, cu un alt parfum. Ştiu, vei spune că-i înghesuit şi dosit. Da, nu este "la mare vedere" unde să te "vază" lumea de-ndată şi să-ţi pui ochii în vitrină, în spatele ochelarilor. Este loc de şuetă, de "hai să gustăm o cafea" nu "să bem o cafea". Chestie de "mood" sau "mody".

   Să nu uit, vei avea ocazia să dai şi de ceva răvaşe, cuvinte cu tâlc sau sfătoase.

Baftă, cafea cu scorţişoară! 

Check-in

   Ca de obicei, când ajung în Braşov, o iau la picior pe tot felul de străduţe, savurez o cafea într-un loc pitoresc, apoi trec pe alte străduţe încercând să surprind din arhitectura urbană de acum două, trei secole, precum şi din tumultul vieţii cotidiene. Aici, ca în orice oraş turistic, ai ocazia să zăreşti tot felul de oameni, de toate vârstele, originile şi condiţiile (actuale) sociale. Este foarte amuzant să te opreşti la colţ de stradă şi să priveşti în lung şi-n lat, oameni care păşesc agale, unii încercând să treacă nevăzuţi, alţii încercând să facă un bănuţ, alţii...
 

   Ne-a venit pofta de o fasole cu ciolan, normal că după atâţia paşi în aerul rece să ne trăznească o foame cruntă. Dar şi pofta de ceva, mai altceva. Mai neaoş. Aşa că am mai parcurs încă vreun kilometru până la cârciuma din pantă, foarte populară pentru aşa ceva. E simplu să o găseşti, este spre drumul de Poiană, pe dreapta, fără ştaif cu preţuri prietenoase şi mâncăruri săţioase.
   Aşteptând livrarea fasolei cu ciolan, Mircea pomeneşte de telefoane şi oameni, toţi împreună, conectaţi în acelaşi moment în acelaşi loc, culmea la aceeaşi masă şi într-un loc public. Dacă întorci capul în stânga şi în dreapta, este real 100%. Acelaşi lucru l-am trăit cu vreo patru ani în urmă, la Cluj, într-o dimineaţă de pomină la Bolero. Ei check-in, eu ce chin să-i privesc!
   Baftă şi sporovoială savuroasă la masă! 

Cine, cum şi când. Lider!

   La o pauză de bătut în taste, cu o cană pântecoasă, de cafea cu scorţişoară (sic!), se dezbătea un subiect cotidian. Subiectul? Simplu... Cine, cum şi când?
   Pe cine pui Căpitan de Plai şi totodată Baci peste mioare, câini şi asini. Dezbaterea este simplă, alegerea aşişderea, aşadar, tot înainte şi vânt din pupa. Uşor, aşa de uşor, la prima vedere.
   Un proverb sună cam aşa "Vrei să cunoşti un om? Învesteşte-l cu o mare putere", se pare că-i spus de Pitagora. Dar nici Abraham nu s-a lăsat deoparte, şi a zis "Aproape toţi oamenii rezistă nenorocirilor. Dacă vrei să testezi cu adevărat caracterul unui om, dă-i putere." Dar Rowling a cuvântat "dacă vrei să cunoşti un om cu adevărat, priveşte cum îi tratează pe cei inferiori, nu pe cei egali cu el", si am putea fiecare din noi să adaugăm câte o vorbă, chiar cu tâlc, sau în mod şugubăţ, dar tot acolo am ajunge. Din popor se spune că "lupul îşi schimbă părul, dar năravaul, ba" şi asta-i valabil şi atunci când lupu-i mare-n haită. Alfa.
   De această dezbatere mi-am adus aminte când am ajuns la service şi încercam să-mi umplu timpul cu ceva din vitrina oaspeţilor. Cred că-i perfect valabil/ă. 

Baftă, şi poftă bună!

PS Felicitări Arena pentru mini biblotecă!
PS 2 Orice asemănare cu bipezi reali nu este întâmplătoare
PS 3 Oricine se enerervează poate să mă excludă, să dea bir cu fugiţii, să dea "icsu" roşu sau blocare, sau ce vrea el/ea.

Carte fantastică

   Puştiul dorea o carte, nu una anume, nu una dictată de către "Doamna Profesor" ci una care să-l atragă, să-l facă să nu o mai lase din mână. Timpul a zburat, şi văd "pe viu" cum s-ar spune, schimbul de generaţie, schimbarea mentalităţii, cum se modifică percepţia, modul de gândire... Absolut tot.
   Mă rog, nu doresc să judec sau să punctez schimbările survenite în oameni, în societate, oriunde în jurul nostru sau cu noi, dar o mică întâmplare mi-a dat drumul la rotiţe.
   Stăteam în faţa standului de cărţi, privind pe o copertă sau alta, la un moment dat, jumătatea mărului îmi atrage atenţia asupra unei cărţi. Sunt sigur că nu era o greşeală de poziţionare la raft, pur şi simplu cineva a răsfoit-o şi a lăsat-o la întâmplare, dar ansamblul imaginii create a întruchipat, într-o bună parte, realitatea: "Ghidul bunelor maniere" găsită în sectorul de literatură SF!
  M-am amuzat, la fel şi acum când îmi aduc aminte, la fel şi când merg prin magazine, străzi sau...

Baftă şi atenţie la SF-uri!

Ambiţie.

Leonard Susskind. Fizician. La 16 ani, era instalator în Bronx.

Ed O'neil. Actor. La 61 de ani a dobândit centura neagră în
BJJ.

   Ambiţia îţi aduce răsplata mult visată. Zi de zi, gândul trebuie să-ţi lucreze pentru reuşită. Poţi contribui cu fiecare zâmbet.  Dacă pui şi o picătură de responsabilitate, un dram de atitudine şi o fărâmă de  altruism vei putea gusta din nectarul reuşitei.
   Da, şi altruism. Un ţânc, de vreo patru ani, îmi spunea într-un moment magic că "fiecare OM are Soarele în el".
   El, Soarele, are energie pentru un sistem întreg, la fel, fiecare din noi, avem energie suficientă pentru sistemul nostru, a razbate, pentru a ne realiza dorintele, unele poate mai nebunesti. Se pare ca este foarte important cum iti canalizezi energia, si asta doar prin simplu gand. Pare atat de banal incat nu-ti vine sa iei in considerare, dar merita sa incerci.  
    Eu am testat energia gandului, si ce sa vezi, am constat ca asa este, am reusit sa-mi indeplinesc dorinta. Am socotit ca a fost ambitia, dar ea, ambitia, chiar acolo s-a nascut, in primul gand. Privind in jurul tau, poti vedea reusita, la orice pas, doar trebuie sa-ti deschizi ochii, sa privesti atent, fara graba, si sa-ti socotesti vrerea, dorinta. Este primul pas. Ai dat frau liber gandului.
  
 Baftă!

Alte ganduri nebune

   Un tampit, un nebun, un nevorbit, un inchistat, un adormit, un las. Da? Poate, poate am fost las. Am fost las si am refuzat sa mai cred in oameni, am fost las si mi-am oprit zborul, am fost las si... Vreau sa zbor iarasi, sa simt ca ceasul este un decor inert, vreau sa simt ca respir prin toti porii, vreau sa inebunesc seara si dimineata, vreau sa stau in ploaie pe nisip si sa-mi fauresc vremea, sa-mi petrec visele in zori de viata, sa-mi dreg vlaga la umbra mirosului de mar.                                                       Randuri nebune la asfintit de constiinta. Randuri nebune, randuri fara de cuvinta in constiinta diurna.
   Acum, taci. Taci si inspira, inspira-te, soarbe-te ca un val care se stinge sub urmatorul val... si taci.
   Amuteste si traieste. Randuri nebune, elegie frivola si tembela, a unui tacanit plecat cu mintea hai-hui. Randuri nebune ale unei fiinte construite din plamada tinereasca si coordonata cu constiinta pentru munca, pentru supravietuire, pentru "fa altfel", pentru "viseaza", pentru "traieste", pentru "lupta", pentru "crede", pentru...
   Ploua tanguitor si rece. Gandul ar trebui sa-ti sucombe, dar culmea, el, gandul, din strafundurile sinapselor incepe a zbura si a chicoti. Da, sigur, gandurile chicotesc. Nu poti fi mulat pe litere si ganduri, pe sperante, si sa poti ramane de piatra. Sufleteste.
   Bafta si hai cu gandul la plimbare!

Poza de muncă

   N-am înţeles de ce poza pentru legitimaţia de muncă, e-mail-ul de serviciu, sau pentru diferite website-uri de socializare sau profesionale trebuie să exprime încorsetare, docilitate şi/sau servilism.    Câte unul, îşi trage o poză de te aştepţi să apară, cu o dinamică stearpă în zona pieptului, un număr din mai multe cifre sau un cod de bare. Dacă stai smirnă, de parca ai lua poziţia de drepţi la apelul bocancilor, ce naiba reiese? Mai bine un om de zăpadă, sau un roboţel, un strung sau un tractor, ceva ce poate exprima (pentru cine are un dram de imaginatie) ce meserie ai, cu ce te ocupi sau la ce naiba te pricepi. Dă-o încolo de treabă, chiar nu poţi zâmbi, acolo, măcar de doi bani găuriţi traşi cu tunul, măcar aşa de vax albina. Chiar aşa, nu se poate tria după zâmbet? Să avem ceva culoare pe lângă noi? Dacă stăm aşa stahanovişti, impresionăm/păcălim mai bine?
   Baftă şi zâmbeşte, aşa prinzi culoare!

Balcic

   Balcic, cu bis. M-am indragostit de acest orasel, de demult, din poze. Din poze si documentare urmarite la diferite canale de televiziune. Recunosc, cel mai bun documentar l-am urmarit la televiziunea publica. Avea tot ce-ti trebuia, primplanuri si detalieri spectaculoase insotite de o naratiune nascuta dintr-o voce calda, aproape paritnteasca. Anul trecut am avut prima ocazie sa-mi traduc seductia fata de acest oras, sa vad daca reclama i se potriveste. Pe langa latura istorica, am fost fascinat si de geografia locului, cultura metisata si arhitectura combinata.
   Dupa ce am haladuit in doua randuri prin zona, pot sa-ti spun ca merita o raita de doua, chiar trei, zile in care sa te bucuri de liniste, aerosoli, culoare, muzica, arome si gusturi bogate.
   Sa incepem cu cazarea, unde vei gasi, via internet, o gramada de variante, pe bugete variate dar oricum sensibil mai mici ca pe la noi. Importanta este perioada, ce pretentii ai de la locul de cazare si departarea de faleza. Oricum, am senzatia ca ceva este dat peste cap, ce zaresti de trei stele trebuie sa le socotesti cam de doua pe la noi. Bineinteles ca-i parere personala. De curat este curat, dar nu te astepta la camere in care sa-ti intorci TIR-ul sau balcoane unde sa joci leapsa. Daca ai baierele pungii stranse, vei avea micul dejun potrivit pentru imprietenirea cu cantarul. Sau socoteste ca-i un bun motiv sa-ti pui sangele in miscare de la prima ora. Recomand cazare departe de faleza, asta ca sa poti regasi muschii de la gambe, sa faci putina miscare inainte de somnic.
   Drumul, zic sa mergi pe Negru Voda, am avut noroc sa prind vama mereu goala, ce-i adevarat am mers catre Balcic mereu seara si ne-am intors de fiecare data in jurul pranzului. Apropos, vigneta iti cumperi din vama. Eu zic ca-ti va place ideea bulgarilor de a construi drumuri de o singura banda care trec pe langa majoritatea localitatilor si astfel nu esti nevoit sa ocolesti carute si biciclisti, sa franezi la douasutetreizecipatru de treceri pentru pietoni sau sa te chinui sa depasesti tractoare, combine sau inteligenti parcati unde vrei si unde nu vrei.
   Limba de conversatie cu vamesii, osptatarii si barmanii, este Romana in 90% din cazuri. Daca balbai si ceva engleza, considera ca esti o persoana rezolvata din orice problema.
   Plaja, este minuscula si vei avea ocazia sa-ti testezi echilibrul prin mersul pe pietre. La fel de bine si in apa in primii metri. In rest, dupa ce dai de doua ori din manute, te vei bucura de o apa limpede si un nisip foarte fin.
   Ce sa vizitezi? Bineinteles castelul si gradina botanica, cu aparatul de fotografiat la dispozitite. Oricat de bun este un telefon, profunzimea nu o vei avea ca la un aparat de fotografiat, dar nici nu se exclud unul pe celalalt. Si timp, timp la dispozitie, deoarece ai ce sa privesti si sa citesti. Da-te un pas la o parte si lasa-i pe "grabiti" sa circule. Vei avea ocazia sa savurezi pe indelete fiecare ungher, cu putine perturbari din partea publicului cu gandire aprofundata in A de trefla.
   Unde vrei sa mananci? Ai destule variante, si vei fi uimit facand comparatii intre "la ei" si "la noi". Eu zic sa-ti faci o rezervare de pe la pranz la El Simpatico sau la Hemingway si vei vedea ca scorul la compararea preturilor trage catre ei.
   Nu stiu cat iti place sa insotesti mancarea cu bautura, dar eu iti propun sa gusti ceva de la Mavrud sau Melnik, in special vin rosu.
   Cand socotesti ca te-ai saturat de plimbari prin dealurile Balcicului, asta asa ca sa intelegi ca-i musai sa-ti iei incaltaminte confortabila, si vrei sa purcezi catre casa, iti recomand sa te opresti la Dalboka . 
    Oricat de satul vei fi, sigur vei comanda minim doua feluri de fiecare persoana. Midii in primul rand si midii in al doilea rand. Daca nu doresti midii in al treile arand, sari pe un peste.
   Dupa o astfel de calatorie vei fi bucuros ca ai scutit din portofel, ca ai vazut locuri noi, ca ai testat alte variante de gusturi si arome, ca ai crescut in gamba si ca ti-ai bucurat ochiul.
   Bafta si descopera locuri noi!

   PS
Poze cu papica si plimbarica, nu. Ca sa vezi cu ochii tai, sa mirosi cu narile tale, s.a.m.d. 

Ridica-te! Get up!

Dorinta - toti proactivi. Mda, usor de zis, dar cum... Tic-tac, tic-tac, tic-tac... Este foarte simplu!
   Am uitat lumina aprinsa. Ma ridic si o sting!
   Mi-am adus aminte ca am lasat geamul deschis. Ma ridic si il inchidl!
   A ramas sa... Nu conteaza ce, este ceva ce nu am terminat, ceva ce am uitat, este posibil, este normal (cel putin din punctul meu de vedere), nu suntem roboti programati sa facem asta si asta.
   Creierul are taine nepatrunse, dar ca orice lucru lasat de izbeliste, se va atrofia, va lancezi, ma va "ajuta" sa nu mai am vointa, sa nu mai simt viata, sa ma bucur pe deplin de tot ceea ce pot realiza, de tot ceea ce pot intreprinde. Cum? Simplu!
    Azi imi las sosetele aiurea. Maine nu pun un tricou la locul lui. In alta zi voi lasa lucrul ala asa cum l-am zarit, aiurea in tramvai. Dar pe mine nu ma deranjeaza. Nu acum. Nici maine.
   Poimaine nu, dar, in curand nu voi mai vrea sa cobor dupa paine. La anu' nu voi mai dori sa urc la munte. Incredibil, dar incep sa urasc cantarul si ma pot bucura de minge doar la televizor. Ce fain, am telecomanda, sunt vedeta ca si Al Bundy! Aia nu-mi mai place, nici aia, si ce sa vezi, nici lucrul ala! Nimic! Ioc! Sunt cel mai tare cusurgiu de pe fata planetei! Diabolicul televizor ma ajuta. Sa fiu fiinta furata din prezentul meu si viitor copiilor, nepotilor. 
   Inceputul este simplu, GANDUL. Gandul ca POT. Gandul ca VREAU. Gandul ca imi este UTIL.  
   Ma ridic si pun pas dupa pas. Pur si simplu ma ridic, pur si simplu zambesc si merg mai departe!
   Asta este primul pas, MA RIDIC!
Bafta!

Desire - all proactive. Yeah, easy to say, but how ... Tic-tac, tic-tac, tic-tac ... It's very simple!
 I forgot the bright light. I get up and get it off!
 I remembered that I left the window open. I get up and close it!
 It's left to ... It does not matter what, it's something I have not done, something I forgot, it's possible, it's normal (at least from my point of view), we are not robots scheduled to do this and that.
   The brain has mysterious unsearchable, but as anything left, it will atrophy, it will destroy, it will "help" me no more will, I can not feel my life, I can fully enjoy everything I can accomplish, all what they can do. How? Simple!
   Today I leave my socks down. Tomorrow I do not put a shirt in his place. On the next day, I will leave that thing as I have seen it, an elsewhere in the tram. But it does not bother me. Not now. Not tomorrow.
   No, no, but soon I will not want to get down after the bread. I will not want to climb the mountain anymore. Unbelievable, but I start hating the scale and can only enjoy the ball on TV. Well, I have a remote, I'm the star as Al Bundy! That I do not like it any more, not what, and what to see, that thing!
I'm the best fastidious on the face of the planet! The diabolical TV helps me. Being stolen of my present and future to the children, grandchildren.
   The beginning is simple, the thought. Think I can. The thought I want. The thought of being useful to me.
   I get up and step by step. I just get up, just smile and go on! This is the first step, I GET UP!

Good luck! 

 

La capătul de est, Sfântu Gheorghe - Deltă

   Am visat din copilărie să ajung la capatul lumii. Oricare ar fi el. Să pot spune că până aici se poate merge, mai încolo... Doar dacă poţi zbura. Măcar cu puterea minţii. Am fost fascinat de cărţile din copilărie, stimulat să mă zgâiesc ore în şir la harta, să tocesc în colţ filele atlasului şi să-mi închipui, din dormitor, precum marele Jules, viaţa din tărâmuri nevăzute în delungi neclipiri ale propriilor ochi.

   Am visat că stau pe bancheta din spate a Daciei gri, cea din timpurile gri, şi scrutez în depărtarea drumului, în lungul liniei discontinue, spre debarcaderul care nu mai apare.

   A fost altfel. Uşor toropit de un Soare cu mare chef de muncă, care-şi făcuse simţită prezenţa pe deplin încă din primele ore ale dimineţii, am "drumărit" (cum ar spune Moş) preţ de circa cinci ore, tocmai până la Mahmudia. Din vorbite şi ascultate de pe la cei din locurile poftite, îţi pot da niscaiva sfaturi. Dacă ai chef de loc pe pasager, mergi la început de vară sau în Septembrie, şi, preferabil să te îmbarci din Tulcea. Vei avea timp suficient de făcut poze, mii de poze. De eşti grăbit, şi cu portofelul mai dolofan, poţi să-ţi tocmeşti o barcuţă numai pentru tine. Să nu uit, să-ţi iei apă pe nava, posibil să rabzi până ajungi în Sfântu. Altă idee bună, orice preţ ai cunoscut la vreun produs, uită-l şi măreşte-l, eşti departe, în Deltă, şi nu-i uşor să aduci d'ale gurii. Doar vântul, Soarele şi nisipul sunt gratis. Cu toate astea, dacă nu eşti unul cu maţele prea fine, poţi pleca către Sfântu, chiar cu mâinile în buzunare. Capitalismul a ajuns aici, de mult, şi vei găsi cam tot ce afli într-un butic de cartier.

   Pot să-ţi spun că la viaţa mea am iubit nespus peştele din conservă sau filetat. Am o frică de oasele de peşte, de nu poţi să-ţi închipui. Dar, Lavinia, bucătăreasa lui Victor, este neîntrecută. Îţi pune în mâncare praf de mestecat, este ceva gen fainoşag sau chiar mai mult. Dai din barbă, mamă-mamă!   Mănânci cioarbă şi Storceag, de plezneşti, iar somnul, ăla de apă, nu o să-l mai recunoşti la gust atunci când ţi-l scoate Lavinia pe tavă. Scrumbie, şalău, crap, nu contează, peşte să fie, dimineaţa la prânz şi seara. Vorba reclamei "nici o masă fără peşte", este îndreptăţită până în măduva...

   Plaja este fără vestiare, fără toalete, fără umbrele de închiriat, fără şezlonguri, fără ciment, fără faleză, fără jet-uri, fără o mie şi una de alte tâmpenii numai bune de către doritorii de FB.

   Doreşti să te pişi (micţionezi) te dai vreo cinzeci de paşi mai la o parte, printre scaieţi şi arbuşti, şi vei avea parte de cel mai vânturat şi emoţionant moment de relaxare. Vrei să te schimbi? Ce, nu ai prosop sau altă cârpă uriaşă? Ai la dispoziţie câteva hectare de vegetaţie. Vei prefera să te tolăneşti pe cel mai fin nisip, poate mai fin ca la Tarifa, şi vei avea parte de cele mai blânde scoici - blânde cu tălpile tale. Eşti zgârcit şi nu vrei să plăteşti bilet la Zoo?

   Aici, ai gratis păsăretul dorit de trei mii patru sute douăzeci şi doi de cercetători din lumea întreaga! Başca nişte libelule care au nevoie de helioport, delfini pe care i-ai vazut în filme, peşti demni de orice campionat mondial de pescuit. Ce? Mă întrebi de ţânţari? Da mă, sunt, câtă frunză şi iarbă, dar niciodată aşa cum ai auzit. Noi, ne-am blindat de spirale (d'alea la cutie nu de...), lichide de băgat în priză, spray-uri şi buline şi ce să vezi!? Cam nouazeci de minute, cât să joci un fotbal cu nasturii pe masă, au tăbărât ca turcii, şi apoi... Ioc! Nimic! Ciu-ciu! Lună plină, stele pe cer, vin în pahar, rummy, vorbă lungă, poze în clar de lună, şi alte poveşti nemuritoare.

   Când te duci la plajă, ai două variante. Sau trei. Chiar patru. Pe jos, şi crede-mă că merită fiecare pas făcut prin colbul de pe uliţe. Varianta a doua, să iei trocariciul, adică cursa de plajă, autocarul răsfăţaţilor, mijlocul de locomoţie al celorlalţi. No comment! A treia soluţie, tocmeşte-l pe nenea de lângă tine şi te dă o tură cu căruţa. Sau, şi mai bine, îţi trimiţi maşina, înainte, cu vaporul.

   Revenind la mâncare, ai vreo trei terase unde să-ţi potoleşti foamea, plus stabilimentul verde pentru portofele mai durdulii. Oricum, suficient pentru toată lumea. Dacă eşti cu gătitul, ai vreo două magazinele şi un supermarket (all in one) de minune aprovizionat, inclusiv cu bere ochioasă şi conserve cu ştaif.

   Când ai dor de plecat pe canale, caută un barcagiu care are habar de niscaiva istorie a locului şi totodată să aibă chef de dat din gură. Dan, omu' care ne-a dus în lung şi-n lat, ne-ar fi povestit încă două plimbări plus un taifas de seară. Şi ştie magie!

   Mai trebuie să-ţi alegi o dimineaţă. O dimineaţă în care să te trezeşti foarte de dimineaţă, adică să prinzi răsăritul pe plajă. Cu sau fără poftă de pozat. Sau, varianta a doua, să nu mai adormi. După o seară plină de distracţie, să o lungeşti aşa, mai cu sporovăială, mai cu un joc de cărţi sau rummy, sau poate cu o noapte petrecută în totalitate pe plajă, în jocul luminilor şi al umbrelor născute din foc pâlpâitor şi, spre răsărit atunci când crepusculul se arată, să-ţi coci câţiva cartofi în jar. Ei, ce spui?

   Ce poţi compara cu Sfântu? Poate Corbu şi Gura Portiţei la un loc, dar nu prea mult că strică la imagine şi la imaginaţie. Perioada în care să te bucuri de minunea lumii, acolo unde-i pământul nou? Început de Iulie sau de Septembrie, adicătelea fugi de balamucul din sezon. Bonus, în Septembrie, apă caldă în mare - la liber!

    Dacă vrei o orientare de total, cam câţi bănuţi să-ţi iei la tine, eu zic că o săptămână, cu drum, masă, plimbare şi cazare, trăit belfer, te aranjezi de cam două mii de lei, d'ăştia noi şi fără rate sau scris pe caiet.

    Baftă şi grijă la arsurile de vânt!

PS
Calcul făcut fără tutungeală, şpriţuială pînă-n zori de zi, şi făcută după două ţuici.

PSS
Ai ATM, asta dacă eşti viteaz, rău de tot

PSSS
O să ai impresia că te-ai teleportat în India

La capătul lumii de vest, Lisabona şi Sintra

   Cocoşul, sardina, ceramica, Pasteis de Nata, accesoriile din plută, vinurile roşii şi bacalhau, toate la un loc plus religia, muzica şi fotbalul, fac din Portugalia o ţară unde vrei să te naşti data viitoare sau chiar ţara pentru care să-ţi iei următorul bilet de avion. Doar dus. Eu prefer ceva mai la sud, adică mai la sud-est!  

   Dar să nu zburăm cu gândul în altă parte, ci, să-ţi zic că-i bine să socoteşti minim trei zile pline pentru vizitarea Lisabonei. Mai bine patru zile, şi patru perechi de încălţări. Minimum! Bine, pentru shortcut, dacă eşti cu glezna fină şi nu doresti să-ţi descoperi muschiuleţi pitiţi prin picioare, poţi să-ţi faci niscaiva abonamente şi să te plimbi cu autobuzul cabriolet, prin tot oraşul, şi să asculţi în vreo zece limbi pământene, descrierea locurilor pe lângă care treci.

   Dacă vrei să savurezi pe îndelete viaţa lusitană, mergi pe jos, ai multe, multe avantaje: dai jos din burtă, faci poftă de mâncare, îţi încânţi ochii, vezi o grămadă de fete din toate colţurile lumii, îţi întăreşti fesele, îţi exersezi engleza sau germana sau spaniola sau ce ai tu habar, te transformi în japonez făcător de poze la foc automat, descoperi ce avantajoasă este o bordură, înveţi că mall-ul este o tâmpenie, găseşti o destinaţie pentru fiecare cent din buzunar, te poţi da mare că ai urcat şi coborât mai multe dealuri de cât tot neamul tău, chiar de te tragi din neam de munteni.

   Ce să nu ratezi în Lisabona? Habar n-am ce gusturi ai, dar caută Miradores, adică locurile de belvedere, de unde poţi zări în lung şi-n lat, în mare parte moca. Ideal cu Mocca. Sau Arabica, sau...

   Pe de altă parte, vei vedea ce vechi este un oraş nou, mergi prin Alfama, la turnul Belem, Oceanarium şi liftul Santa Justa (pe scări). Aici a fost cea mai faină privelişte (înedosebi după asfinţit). Eu am ratat Museu Nacional de Azulejo, şi acum îmi vine să-mi iau alt bile de avion către zarea albastră, Santuario Nacional de Cristo Rei de neratat pentru credincioşi, indiferent de confesiune, Ponte Vasco da Gama ideal pentru iubitorii de arhitectură şi pentru toate varstele, se spune că se merită o vizita la Jardim Zoologico de Lisboa. 

   Dar cât să stai în Lisabona să poţi vizita tot? Sunt multe, multe, multe de văzut! Câţi marafeţi să risipeşti (sau să investeşti) pe bunătăţuri iberice? După mine? Toţi! Dar, şi mai bine, este să stai pe drum, fără izmene, doar cu rucsac şi aparat foto. În timpul rămas am dat o gonetă prin zona Sintra-Cascais, la castele ca din poveşti cu feţi şi zâne, unde te pierzi în labirint întortocheat, meşteşugit cu imaginaţie debordantă şi cred că şi vrăjit.

Uiţi de timp, de lumea nebună, uiţi de...

   Cu mintea limpezită, ca de prunc, am luat-o la vale către ţărm. De sus, din înaltul turnului, părea că oceanul spumegă utopic. Tot ce-i alb, ar fi pictat, chiar şi aşa... Ireal!

   Să ai la tine un fâş, o geacă de ploaie, ai şanse imense ca în cinci minute să trăieşti trei anotimpuri. Şi baterii, sau acumulatori. Orice poţi face ca aparatul de fotografiat sau telefonul, să fie pregătit să declanşeze la cel mai mic gest, să faci fără să pregeţi. Când ajungi la Cabo da Roca, îmbrăţişează vântul, vei simţi puterea Geei.

   Mai sunt multe de văzut în Portugalia, în toată Iberia. De aceea, mă bucur că există vacanţe de vară şi de iarnă, weekend-uri prelungite, şi, totodată aeroporturi şi drumuri prin toată Europa. Dar, mai ales, că pot pleca rapid prin România! 

Baftă, să ne plimbăm până la adânci bătrâneţi!
  



 

La capătul lumii de vest, Algarve

    Cât piciul o să stea prin şcoală, ne vom dedica minivacanţa din Februarie pentru descoperirea unor locuri noi. Bine, toată viaţa vom descoperi locuri noi, sau vom vedea cu alţi ochi, ai maturităţii sau ai înţelepciunii, locurile prin care am tocit pingele în urmă cu câţiva ani. Colbul, asfaltul sau pietrele, nu vor mai fi niciodată aceleaşi. Cu aceeaşi înfăţişare. Posibil, ca nimic să nu mai ni se arate cu aceeaşi însemnătate, mai mică sau mai mare. Mă gândesc, acum, că farmecul vieţii este dat de dorinţa de a face, a merge şi de spiritul de observaţie.

   Magellan, da Gama, Columb, Heyerdhal... Poveşti de călătorie, cuvinte înlănţuite care te fac să visezi, să-ţi doreşti călătorii nesfârşite, până la capăt de lume.

    Uite, aşa, pe repede înainte, ne-am pus la drum către Iberia. Februarie, cu foarte puţine grade peste zero, la limita îngheţului, ne împinge, parcă de la spate, să ne dorim şi mai mult o calătorie grabnică în tărâmul vânturilor. Maşină, avion şi gata. Patru ore şi deja ne îmbrăţişează peste douazeci de grade, Soare, Soare şi iar Soare, palmieri şi miros de portocale coapte.
  După o zi de San Pedro, am tulit-o către sudul Portugaliei, mai precis către Algarve. Multă reclamă, strălucitor ambalaj cu poze colorate şi lume cu zâmbetul până la urechi atunci când îţi povesteşte despre coclaurile lusitane.
  Ai auzit de norocul începatorului sau de tot felul de zicale despre noroc cu carul, e, ce să vezi, nici nu ne dăm gleznele la dezmorţeală, că am nimerit lângă o cetate. După câţiva pasi, am nimerit pe faleză. Mai punem stângul în faţa dreptului şi vice-versa că şi nimerim într-o piaţetă plină de cârciumioare cu măsuţe acoperite de feţe de masă rupte din filmele alb-negru cu Gabin, Marais sau De Sica. Bonus, scaune îmbietoare la taifas.

   Ghiftuiţi, am purces la o plimbare prin port, la o croşetare de priviri printre bărcile pescăreşti şi motorizatele lucioase. Nici un velier. Doar tehnologie, când...
   Jaime este o enciclopedie, un personaj demn de Hemingway, care îţi va excita neuronii cu informaţii despre lagună, maree şi faună. Un sfat, uită de fado, lasă-l să-ţi gâdile auzul cu ce ştie el mai bine. Ei, să nu uit, caută-l şi tocmeşte plimbarea pe insule, în toată laguna, în lung şi-n lat, dar sfârşitul plimbării să te prindă-n apus, în plină lagună. Nu o să regreţi nici un şfanţ cheltuit pe toată plimbarea, de acasă până acasă.

   De vrei să te odihneşti, să şti că ai la dispoziţie o mie şi una de hoteluri şi hotelaşe, vile şi viluţe, cât şi apartamente, cu duiumu. Noi, am optat pentru ultima variantă, chiar dacă iniţial am avut ceva strângeri de inimă, dar, la sfârşitul călătoriei, am fost super-mega-ultra încântaţi. Peste tot am avut parte de o curăţenie lună, proprietari brici, servicii de nota 10, la Lisabona chiar de nota 10+!  
   În Lagos nu trebuie să ratezi plimbările pe plaja, şi să stai la taifas cu cârciumarii şi vei afla de plaje minuscule, uitate de lume, ferite de ochii curioşilor, locuri unde te poţi bucura de sălbăticia şi forţa naturii, dar şi de protecţia ei cît şi de peisaje maritime de neuitat. Normal, trebuie să cobori toate treptele de la Punta da Piedad, să rişti o baie suprinzătoare de la un val umflat prin găvanele nevăzute. O să râzi şi o să-ţi bată inima 200-220! Merită cu vârf şi îndesat!

   Îţi mai recomand ceva, pierde-te printre străduţe. Oriunde, în orice orăşel în care păşeşti, în special dimineaţa, ieşi pe uşă cu gândul la o cafea intensă şi o prăjitură (au nişte tarte demenţiale) şi plimbă-ţi trupul sătul de griul estic, prin străduţe strâmte, cu căsuţe colorate şi curţi mici, de zece metri pătraţi, ornate ca la cea mai de soi grădină botanică.
   Seara, foarte important, oricum ai fi obişnuit cu cina, devreme sau târziu, mai devreme de ora 9, adică de ora 21 să nu intri într-un restaurant ca să-ţi iei masa. Niciodată cât stai în sudul ţării! Alege o cârciumă în care se cântă live, indiferent de preferi în portugheză sau în engleză. În Lagos am nimerit într-o nebunie de restaurant, unde pe la ora...
https://www.tripadvisor.co.uk/ShowUserReviews-g189117-d2175056-r476186603-O_Artista_Restaurant_and_Bar-Lagos_Faro_District_Algarve.html
https://web.facebook.com/O-Artista-Bar-Restaurant-134357889998553/?_rdc=1&_rdr
Dar, mai bine vezi cu ochii tăi ce înseamnă o atmosferă de basm, pe care o vei rememora în toate şedinţele şi zilele tâmpite de muncă. Să nu uit, de preferabil să stai în zona barului. Pe bune!
   Încă o chestie, cînd te plezneşte foamea pe drum, dacă eşti pe drumurile naţionale să opreşti în prima tavernă pe lângă care treci şi mănâncă primul lucru pe care-ţi pică ochii în menu. De eşti pe autostradă, parchează la prima staţie de peco sau primul restaurant care-ţi iese în cale. Nu vei regreta. Ori, am fost noi prea norocoşi ori mai puţin mofturoşi.

Baftă şi călătorii sprâncenate!