miercuri, 19 iulie 2017

La capătul de est, Sfântu Gheorghe - Deltă

   Am visat din copilărie să ajung la capatul lumii. Oricare ar fi el. Să pot spune că până aici se poate merge, mai încolo... Doar dacă poţi zbura. Măcar cu puterea minţii. Am fost fascinat de cărţile din copilărie, stimulat să mă zgâiesc ore în şir la harta, să tocesc în colţ filele atlasului şi să-mi închipui, din dormitor, precum marele Jules, viaţa din tărâmuri nevăzute în delungi neclipiri ale propriilor ochi.
   Am visat că stau pe bancheta din spate a Daciei gri, cea din timpurile gri, şi scrutez în depărtarea drumului, în lungul liniei discontinue, spre debarcaderul care nu mai apare.

   A fost altfel. Uşor toropit de un Soare cu mare chef de muncă, care-şi făcuse simţită prezenţa pe deplin încă din primele ore ale dimineţii, am "drumărit" (cum ar spune Moş) preţ de circa cinci ore, tocmai până la Mahmudia. Din vorbite şi ascultate de pe la cei din locurile poftite, îţi pot da niscaiva sfaturi. Dacă ai chef de loc pe pasager, mergi la început de vară sau în Septembrie, şi, preferabil să te îmbarci din Tulcea. Vei avea timp suficient de făcut poze, mii de poze. De eşti grăbit, şi cu portofelul mai dolofan, poţi să-ţi tocmeşti o barcuţă numai pentru tine. Să nu uit, să-ţi iei apă pe nava, posibil să rabzi până ajungi în Sfântu. Altă idee bună, orice preţ ai cunoscut la vreun produs, uită-l şi măreşte-l, eşti departe, în Deltă, şi nu-i uşor să aduci d'ale gurii. Doar vântul, Soarele şi nisipul sunt gratis. Cu toate astea, dacă nu eşti unul cu maţele prea fine, poţi pleca către Sfântu, chiar cu mâinile în buzunare. Capitalismul a ajuns aici, de mult, şi vei găsi cam tot ce afli într-un butic de cartier. 

   Pot să-ţi spun că la viaţa mea am iubit nespus peştele din conservă sau filetat. Am o frică de oasele de peşte, de nu poţi să-ţi închipui. Dar, Lavinia, bucătăreasa lui Victor, este neîntrecută. Îţi pune în mâncare praf de mestecat, este ceva gen fainoşag sau chiar mai mult. Dai din barbă, mamă-mamă!   Mănânci cioarbă şi Storceag, de plezneşti, iar somnul, ăla de apă, nu o să-l mai recunoşti la gust atunci când ţi-l scoate Lavinia pe tavă. Scrumbie, şalău, crap, nu contează, peşte să fie, dimineaţa la prânz şi seara. Vorba reclamei "nici o masă fără peşte", este îndreptăţită până în măduva...

   Plaja este fără vestiare, fără toalete, fără umbrele de închiriat, fără şezlonguri, fără ciment, fără faleză, fără jet-uri, fără o mie şi una de alte tâmpenii numai bune de către doritorii de FB.

   Doreşti să te pişi (micţionezi) te dai vreo cinzeci de paşi mai la o parte, printre scaieţi şi arbuşti, şi vei avea parte de cel mai vânturat şi emoţionant moment de relaxare. Vrei să te schimbi? Ce, nu ai prosop sau altă cârpă uriaşă? Ai la dispoziţie câteva hectare de vegetaţie. Vei prefera să te tolăneşti pe cel mai fin nisip, poate mai fin ca la Tarifa, şi vei avea parte de cele mai blânde scoici - blânde cu tălpile tale. Eşti zgârcit şi nu vrei să plăteşti bilet la Zoo?

   Aici, ai gratis păsăretul dorit de trei mii patru sute douăzeci şi doi de cercetători din lumea întreaga! Başca nişte libelule care au nevoie de helioport, delfini pe care i-ai vazut în filme, peşti demni de orice campionat mondial de pescuit. Ce? Mă întrebi de ţânţari? Da mă, sunt, câtă frunză şi iarbă, dar niciodată aşa cum ai auzit. Noi, ne-am blindat de spirale (d'alea la cutie nu de...), lichide de băgat în priză, spray-uri şi buline şi ce să vezi!? Cam nouazeci de minute, cât să joci un fotbal cu nasturii pe masă, au tăbărât ca turcii, şi apoi... Ioc! Nimic! Ciu-ciu! Lună plină, stele pe cer, vin în pahar, rummz, vorbă lungă, poze în clar de lună, şi alte poveşti nemuritoare.

   Când te duci la plajă, ai două variante. Sau trei. Chiar patru. Pe jos, şi crede-mă că merită fiecare pas făcut prin colbul de pe uliţe. Varianta a doua, să iei trocariciul, adică cursa de plajă, autocarul rasfăţaţilor, mijlocul de locomoţie al celorlalţi. No comment! A treia soluţie, tocmeşte-l pe nenea de lângă tine şi te dă o tură cu căruţa. Sau, şi mai bine, îţi trimiţi maşina, înainte, cu vaporul.

   Revenind la mâncare, ai vreo trei terase unde să-ţi potoleşti foamea, plus stabilimentul verde pentru portofele mai durdulii. Oricum, suficient pentru toată lumea. Dacă eşti cu gătitul, ai vreo două magazinele şi un supermarket (all in one) de minune aprovizionat, inclusiv cu bere ochioasă şi conserve cu ştaif.

   Când ai dor de plecat pe canale, caută un barcagiu care are habar de niscaiva istorie a locului şi totodată sa aibă chef de dat din gură. Dan, omu' care ne-a dus în lung şi-n lat, ne-ar fi povestit încă două plimbări plus un taifas de seară. Şi ştie magie!

   Mai trebuie să-ţi alegi o dimineaţă. O dimineaţă în care să te trezeşti foarte de dimineaţă, adică să prinzi răsăritul pe plajă. Cu sau fără poftă de pozat. Sau, varianta a doua, să nu mai adormi. După o seară plină de distracţie, să o lungeşti aşa, mai cu sporovăială, mai cu un joc de cărţi sau rummy, sau poate cu o noapte petrecută în totalitate pe plajă, în jocul luminilor şi al umbrelor născute din foc pâlpâitor şi, spre răsărit atunci când crepusculul se arată, să-ţi coci câţiva cartofi în jar. Ei, ce spui?

   Ce poţi compara cu Sfantu? Poate Corbu si Gura Portitei, dar nu prea mult că strică la imagine şi la imaginaţie. Perioada în care să te bucuri de minunea lumii, acolo unde-i pământul nou? Început de Iulie sau de Septembrie, adicătelea fugi de balamucul din sezon. Bonus, în Septembrie, apă caldă în mare - la liber!

    Dacă vrei o orientare de total, cam câţi bănuţi să-ţi iei la tine, eu zic că o săptămână, cu drum, masă, plimbare şi cazare, trăit belfer, te aranjezi de cam două mii de lei, d'ăştia noi şi fără rate sau scris pe caiet.

    Baftă şi grijă la arsurile de vânt!

PS
Calcul făcut fără tutungeală, şpriţuială pînă-n zori de zi, şi făcută după două ţuici.

PSS
Ai ATM, asta dacă eşti viteaz, rău de tot

PSSS
O să ai impresia că te-ai teleportat în India

duminică, 16 iulie 2017

La capătul lumii de vest, Lisabona şi Sintra

   Cocoşul, sardina, ceramica, Pasteis de Nata, accesoriile din plută, vinurile roşii şi bacalhau, toate la un loc plus religia, muzica şi fotbalul, fac din Portugalia o ţară unde vrei să te naşti data viitoare sau chiar ţara pentru care să-ţi iei următorul bilet de avion. Doar dus. Eu prefer ceva mai la sud, adică mai la sud-est!  
   Dar să nu zburăm cu gândul în altă parte, ci, să-ţi zic că-i bine să socoteşti minim trei zile pline pentru vizitarea Lisabonei. Mai bine patru zile, şi patru perechi de încălţări. Minimum! Bine, pentru shortcut, dacă eşti cu glezna fină şi nu doresti să-ţi descoperi muschiuleţi pitiţi prin picioare, poţi să-ţi faci niscaiva abonamente şi să te plimbi cu autobuzul cabriolet, prin tot oraşul, şi să asculţi în vreo zece limbi pământene, descrierea locurilor pe lângă care treci.

   Dacă vrei să savurezi pe îndelete viaţa lusitană, mergi pe jos, ai multe, multe avantaje: dai jos din burtă, faci poftă de mâncare, îţi încânţi ochii, vezi o grămadă de fete din toate colţurile lumii, îţi întăreşti fesele, îţi exersezi engleza sau germana sau spaniola sau ce ai tu habar, te transformi în japonez făcător de poze la foc automat, descoperi ce avantajoasă este o bordură, înveţi că mall-ul este o tâmpenie, găseşti o destinaţie pentru fiecare cent din buzunar, te poţi da mare că ai urcat şi coborât mai multe dealuri de cât tot neamul tău, chiar de te tragi din neam de munteni.

   Ce să nu ratezi în Lisabona? Habar n-am ce gusturi ai, dar caută Miradores, adică locurile de belvedere, de unde poţi zări în lung şi-n lat, în mare parte moca. Ideal cu Mocca. Sau Arabica, sau...

   Pe de altă parte, vei vedea ce vechi este un oraş nou, mergi prin Alfama, la turnul Belem, Oceanarium şi liftul Santa Justa (pe scări). Aici a fost cea mai faină privelişte (înedosebi după asfinţit). Eu am ratat Museu Nacional de Azulejo, şi acum îmi vine să-mi iau alt bile de avion către zarea albastră, Santuario Nacional de Cristo Rei de neratat pentru credincioşi, indiferent de confesiune, Ponte Vasco da Gama ideal pentru iubitorii de arhitectură şi pentru toate varstele, se spune că se merită o vizita la Jardim Zoologico de Lisboa. 

   Dar cât să stai în Lisabona să poţi vizita tot? Sunt multe, multe, multe de văzut! Câţi marafeţi să risipeşti (sau să investeşti) pe bunătăţuri iberice? După mine? Toţi! Dar, şi mai bine, este să stai pe drum, fără izmene, doar cu rucsac şi aparat foto. În timpul rămas am dat o gonetă prin zona Sintra-Cascais, la castele ca din poveşti cu feţi şi zâne, unde te pierzi în labirint întortocheat, meşteşugit cu imaginaţie debordantă şi cred că şi vrăjit.

Uiţi de timp, de lumea nebună, uiţi de...

   Cu mintea limpezită, ca de prunc, am luat-o la vale către ţărm. De sus, din înaltul turnului, părea că oceanul spumegă utopic. Tot ce-i alb, ar fi pictat, chiar şi aşa... Ireal!

   Să ai la tine un fâş, o geacă de ploaie, ai şanse imense ca în cinci minute să trăieşti trei anotimpuri. Şi baterii, sau acumulatori. Orice poţi face ca aparatul de fotografiat sau telefonul, să fie pregătit să declanşeze la cel mai mic gest, să faci fără să pregeţi. Când ajungi la Cabo da Roca, îmbrăţişează vântul, vei simţi puterea Geei.

   Mai sunt multe de văzut în Portugalia, în toată Iberia. De aceea, mă bucur că există vacanţe de vară şi de iarnă, weekend-uri prelungite, şi, totodată aeroporturi şi drumuri prin toată Europa. Dar, mai ales, că pot pleca rapid prin România! 

Baftă, să ne plimbăm până la adânci bătrâneţi!
  



 

vineri, 14 iulie 2017

La capătul lumii de vest, Algarve

    Cât piciul o să stea prin şcoală, ne vom dedica minivacanţa din Februarie pentru descoperirea unor locuri noi. Bine, toată viaţa vom descoperi locuri noi, sau vom vedea cu alţi ochi, ai maturităţii sau ai înţelepciunii, locurile prin care am tocit pingele în urmă cu câţiva ani. Colbul, asfaltul sau pietrele, nu vor mai fi niciodată aceleaşi. Cu aceeaşi înfăţişare. Posibil, ca nimic să nu mai ni se arate cu aceeaşi însemnătate, mai mică sau mai mare. Mă gândesc, acum, că farmecul vieţii este dat de dorinţa de a face, a merge şi de spiritul de observaţie.
   Magellan, da Gama, Columb, Heyerdhal... Poveşti de călătorie, cuvinte înlănţuite care te fac să visezi, să-ţi doreşti călătorii nesfârşite, până la capăt de lume.
    Uite, aşa, pe repede înainte, ne-am pus la drum către Iberia. Februarie, cu foarte puţine grade peste zero, la limita îngheţului, ne împinge, parcă de la spate, să ne dorim şi mai mult o calătorie grabnică în tărâmul vânturilor. Maşină, avion şi gata. Patru ore şi deja ne îmbrăţişează peste douazeci de grade, Soare, Soare şi iar Soare, palmieri şi miros de portocale coapte.
  După o zi de San Pedro, am tulit-o către sudul Portugaliei, mai precis către Algarve. Multă reclamă, strălucitor ambalaj cu poze colorate şi lume cu zâmbetul până la urechi atunci când îţi povesteşte despre coclaurile lusitane.
  Ai auzit de norocul începatorului sau de tot felul de zicale despre noroc cu carul, e, ce să vezi, nici nu ne dăm gleznele la dezmorţeală, că am nimerit lângă o cetate. După câţiva pasi, am nimerit pe faleză. Mai punem stângul în faţa dreptului şi vice-versa că şi nimerim într-o piaţetă plină de cârciumioare cu măsuţe acoperite de feţe de masă rupte din filmele alb-negru cu Gabin, Marais sau De Sica. Bonus, scaune îmbietoare la taifas.

   Ghiftuiţi, am purces la o plimbare prin port, la o croşetare de priviri printre bărcile pescăreşti şi motorizatele lucioase. Nici un velier. Doar tehnologie, când...
   Jaime este o enciclopedie, un personaj demn de Hemingway, care îţi va excita neuronii cu informaţii despre lagună, maree şi faună. Un sfat, uită de fado, lasă-l să-ţi gâdile auzul cu ce ştie el mai bine. Ei, să nu uit, caută-l şi tocmeşte plimbarea pe insule, în toată laguna, în lung şi-n lat, dar sfârşitul plimbării să te prindă-n apus, în plină lagună. Nu o să regreţi nici un şfanţ cheltuit pe toată plimbarea, de acasă până acasă.

   De vrei să te odihneşti, să şti că ai la dispoziţie o mie şi una de hoteluri şi hotelaşe, vile şi viluţe, cât şi apartamente, cu duiumu. Noi, am optat pentru ultima variantă, chiar dacă iniţial am avut ceva strângeri de inimă, dar, la sfârşitul călătoriei, am fost super-mega-ultra încântaţi. Peste tot am avut parte de o curăţenie lună, proprietari brici, servicii de nota 10, la Lisabona chiar de nota 10+!  
   În Lagos nu trebuie să ratezi plimbările pe plaja, şi să stai la taifas cu cârciumarii şi vei afla de plaje minuscule, uitate de lume, ferite de ochii curioşilor, locuri unde te poţi bucura de sălbăticia şi forţa naturii, dar şi de protecţia ei cît şi de peisaje maritime de neuitat. Normal, trebuie să cobori toate treptele de la Punta da Piedad, să rişti o baie suprinzătoare de la un val umflat prin găvanele nevăzute. O să râzi şi o să-ţi bată inima 200-220! Merită cu vârf şi îndesat!

   Îţi mai recomand ceva, pierde-te printre străduţe. Oriunde, în orice orăşel în care păşeşti, în special dimineaţa, ieşi pe uşă cu gândul la o cafea intensă şi o prăjitură (au nişte tarte demenţiale) şi plimbă-ţi trupul sătul de griul estic, prin străduţe strâmte, cu căsuţe colorate şi curţi mici, de zece metri pătraţi, ornate ca la cea mai de soi grădină botanică.
   Seara, foarte important, oricum ai fi obişnuit cu cina, devreme sau târziu, mai devreme de ora 9, adică de ora 21 să nu intri într-un restaurant ca să-ţi iei masa. Niciodată cât stai în sudul ţării! Alege o cârciumă în care se cântă live, indiferent de preferi în portugheză sau în engleză. În Lagos am nimerit într-o nebunie de restaurant, unde pe la ora...
https://www.tripadvisor.co.uk/ShowUserReviews-g189117-d2175056-r476186603-O_Artista_Restaurant_and_Bar-Lagos_Faro_District_Algarve.html
https://web.facebook.com/O-Artista-Bar-Restaurant-134357889998553/?_rdc=1&_rdr
Dar, mai bine vezi cu ochii tăi ce înseamnă o atmosferă de basm, pe care o vei rememora în toate şedinţele şi zilele tâmpite de muncă. Să nu uit, de preferabil să stai în zona barului. Pe bune!
   Încă o chestie, cînd te plezneşte foamea pe drum, dacă eşti pe drumurile naţionale să opreşti în prima tavernă pe lângă care treci şi mănâncă primul lucru pe care-ţi pică ochii în menu. De eşti pe autostradă, parchează la prima staţie de peco sau primul restaurant care-ţi iese în cale. Nu vei regreta. Ori, am fost noi prea norocoşi ori mai puţin mofturoşi.

Baftă şi călătorii sprâncenate!
 

duminică, 28 mai 2017

Da' poftiţi! - Povestioarea zilei

"Da' poftiţi!"

   Se străduia să câştige. Lupta era în toi, şi se părea că va continua toată ziua. Acum era Soare, acum... Ne-am decis să vedem ce a hotărât soarta, dacă vom râde nebuneşte, muraţi de o ploaie torenţială sau ne vom petrece plimbarea sub ocrotirea unei adieri plăcute, însoţită de zâmbiri sporadice a Domnului Soare. Pe role. Pe alei, pe troatoare înguste, cu asfalt lin ca mătasea sau zgrunţuros ca cimentul, sau pe dale zgâlţâitoare, am ajuns în centrul târgului.
  Şahişti. Şahişti, aruncători de zaruri şi jucători de rummy, un potpuriu de bărbaţi de toate vârstele şi cam toate condiţiile sociale, fizice şi mentale. Şi, să nu uit, veşnicii chibiţi, antrenori şi comentatori neîntrecuţi, ce să mai spun, cei mai vestiţi.
   Dar, nu despre aceşti domni as dori să vă povestesc, doream să vă povestesc despre...
   "Da' poftiţi! Priviţi şi aceste cărţi, poate vă place una, sau... Uitaţi, şi aici avem titluri din BPT (Biblioteca Pentru Toti), iar aici, cîteva..."
   Soarele a hotărât să nu ardă, doar să lumineze acea faţă ca de iarnă, uşor timpurie. În comparaţie cu verva mentală şi claritatea vorbelor.
   "V-o dau gratis!" Glăsui direct, inopinat, dar cu căldură. Mă privea direct, pătrunzător şi ar fi dorit, cred, o mică şuetă, o sporovăială cu şi despre cărţi care au încântat minţile trecuţilor. Am recunoscut multe titluri, cărţi pe care le citisem cu ani în urmă. Da, pe vremea când era o distracţie, adică cititul era o mare distracţie, şi era Discovery, National Geografic, Google şi Wikipedia... All in one!
   Văzând că nu mă las înduplecat, că voi cumpăra o altă carte, a plusat: "V-o dau şi pe aceasta, tot cadou!" Cadou! Nu, gratis! Geaca roşie părea atemporală, total nepotrivită de a-l saluta pe Domnul Soare, dar îi dădea un tonus special. "Vă aşteptăm şi în zilele următoare, dacă nu, Dumineca!" Mă privi săgalnic şi spuse "Veniţi şi cu băiatul!". Cred, şi sper, că are fler şi îl va talona în alegerea unei cărţi. Sămânţa a început să rodească, citul nu-i este o taină, şi sigur va continua. De acum, îl aşteaptă pe măsuţă, "Domnul Lecoq" îl va conduce în lumea polisierului de acum aproape două veacuri.
   Ceasul nu te lasă să zăboveşti prea mult, te uită sau te împinge de la spate, aşa că trebuie să învârteşti mintea, trupul şi sufletul.
   Baftă!
    

PS
Oare, cum de a putut şti că eram interesat de literatura culinară!



duminică, 21 mai 2017

Maps offline sau pe unde vrei, ca tot acolo ajungi

   Prima data a durut. Rau de tot. A durat si al naibii de mult. Vreo 16 ore. Si in frig. Si intr-o rabla de masina. Si cu doi tipi prea putin cunoscuti. Os prin os, 16 ore de drum, mare parte in noapte, peste o mie doua sute de kilometri, vorbind in romaneste doar intre noi si spaguind copoii in sistem tourette dar cu zambetul pe buze. Nicu a si spus la un moment dat, ca prin Polonia poti merge din punctul A in al B pe vreo patru sau cinci variante, fara sa te repeti nici macar un kilometru. Bai, a avut dreptate.
   De data asta, dupa vreo duzina de alte drumuri facute prin Polonica, am plecat singur, singurel. Am mai fost, dar pe repede innainte, cu vreo 800 de km/h. Acum... Viteza medie vreo 70, si aia muncita, nu gluma, ca Polonia, vorba aceluiasi Nicu, este un mare sat - mergi din sat in sat. Stiind drumul, cam pe de rost, am zis sa-mi incerc norocul si sa merg alene catre sosire. Ba, dar m-a lovit o plictiseala, d'aia crancena, de nu aveam stare nici sa clipesc, sa beau cafea sau sa privesc ceva. Asa ca...
   Am pornit mapsu' de la G, dar fara semnal, costa brebenele, si am facut si stanga si dreapta, asa cum mi-a aratat sticla geniala. Ce sa vezi!? Am mers pe unde nu a trecut picior de trac in transhumanta prin toti Carpatii, de la Est la Vest, din fiecare punct terminus ai dori matale.
  Sa-ti spun ce mi-a placut sau ce m-a surprins?
- astia isi tund iarba de pe langa casa si in creierul muntilor, nu ca noi nici in fata scarii
- astia au faneata pana langa casa, nu doar in creierul muntilor
- la astia, gardul este ultimul lucru pe care-l fac, nu ca la noi cetai, bastioane, etc, etc, etc.
- ultima hartie am vazut-o pe la Bors
- au asfalt si unde nu recunoaste ochiul magic al lu' G
- au tractoarele fara noroi pe roti
- nu au fire la stalpi
- primaria nu-i mai mare ca scoala
- nu parcuri cu banci si tobogane la tara
- fiecare sat are teren/uri de sport, in principal de fotbal cu cateva scaune sau gradene
- chiar daca nu-i tencuita casa, au o dambla cu florile - le pun peste tot
- au dambla cu pomii, si in special cu brazii, chiar obsedati, d'aia sunt plantati peste tot
- ...
   Cred ca mai au cateva fixatii, cum este sa nu depaseasca pe linie continua sau sa se opreasca la zebra, la chestia asta am crezut ca m-am teleportat vreo patru miii de kilometri mai la Vest - unde esti tu vacantaaaa!
   Mai bine mergeam pe drumul stiut, vedeam aceleasi case (sper), aceleasi drumuri (sper), aceiasi oameni, aceleasi dealuri si aceleasi paduri. Si fara maps, tot acolo am ajuns, ca m-am sucarit, am tras la dreapta si am revenit pe unde stiam ca ma plictisesc. Vezi, e buna si plictiseala la ceva.
   Hai bafta!

marți, 2 mai 2017

Mă dusei

   Păi, mă dusei...
   Acu' vreo şapte ani, pe la Craiova. Mă luase Răzvan de o aripă şi a zis că-i musai să văd centrul Băniei, că-i moment potrivit. Nu ploua. Dar nici Soare nu era. Am văzut una biserica, veche ce-i drept, nişte trotuare, cam deşelate ce-i drept, şi niscaiva blocuri, cam întunecate ce-i drept. Şi ceva case vechi, cu tencuială paradită rău de tot. Ce să mai, o imagine numai bună de pus pe fugă turiştii.
În rest, multă speranţă de bine, de prosperitate. 
   Păi, mă dusei...
   Acu' ceva zile, să tot fie vreo trei săptămâni, sau mai puţin de o lună, şi ce să vezi... Am crezut că au pus ăştia în funcţie teleportorul, că au pornit să frece sigla de la oltsitu' de pe piept (vezi star şi trec) şi să mă ducă într-o altă dimensiune.
   Cristi, cel mai nou oltean din dream team, a ţinut morţiş să văd una dintre grădinile Craiovei. Aia botanică, căci (ce-mi place să o dau în dudele mării) cea mai mare din parcare rămâne pentru data viitoare, când o să fie ziua mai lungă şi filmul foto cu mai multe cadre. Aşa că, în Grădina Botanică poţi ajunge cu autopingeau sau cu motorizatu' parcat pe unde poţi şi apoi să o iei la pas pe aleile fain separate, cele umbroase de cele cu insolaţie, poţi vedea milioane de flori, pomi şi arbuşti, cu mai multă sau mai puţină explicaţie despre ce este şi de unde vine şi la ce-i bună planta.
   Concluzie... Merită să stai vreo 2-3 ore şi să-ţi relaxezi ochiu', gamba şi creieraşu'.



    Păi, mă dusei...
    În centru vechi. Pe înserare. Fără aglomeraţie. Cu puzderie de terase. Nebunie de mirosuri, şi nicidecum d'alea pestilenţiale. Grafiti gârlă, şi de pozat şi de închis aparatul. Clădiri faine, cu staif, cu tencuială nouă şi geamuri drăguţe. Unele, geamurile, le-as împrieteni cu o praştie. Statui faine, d'alea de cauţi ca un tâmpit, prin occident, ca să faci poze cu ochelarii pe nas şi îmbrăţişaâd un bronz pupat de toţi albii, galbenii, negrii şi roşii de pe planetă, şi să pui poza pe zidu' lui ţuchenberg. Dacă pui pe instagram, alege # cu românia şi cu steagul tricolor, asta aşa de sanchi, că dă bine să promovezi ţara ca să ai şi mata de o pensie de la turiştii care-şi freacă cardul prin hotelurile şi restaurantele din românica, unde lucrează venetici şi "speranţişti" care plătesc taxe la stat ca să-ţi iei pensie. Am mai ziso' p'asta, dar să nu uiţi că ban la ban trage, şi paduche la păduche!




  Concluzie finală, cu ultim raspuns, valabil şi definitiv!?
  Să-ţi iei vreo două zile de relache prin Craiova, o să pui în balanţă şi ceva orăşele de prin Transilvania, şi o să simţi că nu-i tot draq negru ca pucioasa (atenţie dâmboviţeni, nici un apropo dubios - asta aşa ca să mă dau în bărci că ştiu cu harta) şi că merită să speri, că merită să te plimbi prin ţara ta, cu ceva marafeţi de cheltuială de dormit şi de halit şi să-ţi clateşti ochiu'.
   Era să uit, dacă nu nimeresti o parcare, bagă pe harta din telefon, parcarea din centru. E mare şi curată şi doar un şfanţ pe oră. Dacă n-ai chestii electronice, treci la varianta clasică: întreabă un trecător, un taximetrist sau un poliţist! Sper să găseşti... Un poliţist!
   Baftă şi plimbare sănătoasă!

miercuri, 8 martie 2017

Echipa

   În fotbal, echipele au un manager, antrenor/antrenori (principal, secunzi și pe rol/post de jucător) și jucători. Mai sunt masorii, magazionerul, bucătarul și șoferul. Mai avem pe cineva la relaţiile cu publicul, ceva oameni de şi pentru imagine, pe cineva care se ocupă de competiţii şi alţi TESA - să le zicem aşa, niscaiva mape adică. Managerul creează planul de dezvoltare al echipei iar restul îl transpun cât mai fidel sau chiar îmbunătățesc acolo unde sclipirile de moment sau experiența aduc un plus de eficiență și/sau valoare. Managerii pot fi șefi sau lideri. În timp, se constată înmulțirea liderilor, se schimbă optica sau informația este mai facilă, sau echipa este deschisă la nou. Sau toate la un loc, sau câte un pic din fiecare.
   Antrenorii sunt de multe ori huliți. Ba că fac jocurile în echipă pentru unul sau altul, ba că ascultă prea puțin dorința unui atacant sau ofurile unui fundaș. De obicei sunt luați "de șefi", sunt între ciocan și nicovală. Mulți chiar sunt "șefi", îndeosebi dacă nu au rezultatele scontate. Într-o lecție de management, de la un manager către un antrenor, a fost subliniată clar ideea: să fii intransigent cu tine, apoi cu echipa... Altă idee: ce-ți dorești? Dar pentru echipă?
   Jucătorii. Sunt jucători de fotbal și fotbaliști. Buni și sclipitori. Muncitori și oportuniști. Altruiști și egoiști. Toți își doresc reușita, o carieră de invidiat. O carieră plină de "succesuri", bătăi de felicitare pe spate și strângeri de mână însoțite de zâmbete largi și cuvinte meșteșugite care să gâdile ego-ul. Unii, răbdători și buni marcatori, ajung faimoși, care mai muncitor sau sclipitor, ajunge chiar antrenor. Unul mai renumit altul mai nimerit. Altul se transferă, ba că-i năzărește câinele cu covrig în coadă, ba e un campionat mai dinamic, ba nu mai are răbdare.
   Echipele se fac și se desfac, evoluează și involuează, promovează sau retrogradează, câștigă cupe și campionate sau intră în anonimat. Ce-și dorește fiecare? Echipă puternică (tehnic și tactic) cu onoare, abnegație și discernământ în fața porții.  
   Totul se poate construi cu răbdare, comunicare și altruism. Manageri, antrenori și fotbaliști, nu uitați unul de altul și totodată de bucătari sau magazioneri, de masori sau șoferi. Toți fac o echipă, o echipă ce poate fi invidiată și dorită din vestitul și sofisticatul apus pană în îndepărtatul, diversificatul și promițătorul răsărit. Privește atent, în stânga și în dreapta, în față și în spate, mereu vei avea un coechipier de ajutor în atac sau în apărare, pe bancă sau în tribună. Fiecare jucător este propriul antrenor și manager, poate deveni liderul echipei. Fiecare se poate transforma într-un model de urmat, năzuința unui junior și speranța coechipierilor.
   Bafta și echipă meritorie!

miercuri, 1 februarie 2017

TOTI!

   Nu trebuie sa renuntam!
   Ca in orice sport, daca eu renunt, oponentul va castiga!
   Daca noi renuntam, ei vor castiga!
   S-a spus ca in Decembrie a fost o revolutie care a mascat o lovitura de stat. De ce sa nu facem o lovitura de stat care sa mascheze o revolutie!? Sau o REVOLUTIE curata, linistita, de matase, cu cap. Cred ca asta-i sperie cel mai mult si mai rau. Sa facem o noua revolutie, sa nastem un nou timp, o noua era pentru noi, pentru tine, pentru el si ea, pentru ei si pentru noi, pentru noi toti. Sa punem toti umarul la imobilizarea acestor buruieni politice conduse de niste minti marsave si lase, sa-i imobilizam efectiv, fizic, sa-i imobilizam si sa-i punem sub cheie.
   Prefer sa mai platesc inca o taxa, taxa pentru alegeri anticipate, si sigur de data aceasta vom avea un parlament (cu mai putine persoane) si un guvern trezit, atent cu ceea ce se intampla in jurul lor.       Tebuie sa ne adunam mai multi ca pana acum, toti daca se poate, ca sa nu abereze actuala putere ca vocea strazii este de fapt o soapta care nu reprezinta majoritatea. Si nu numai, trebuie sa vina in sprijin si formatorii de opinie, cei lucizi si drepti in gand, sa fie si in fapta. Le multumim pentru gandurile motivationale, gandurile sanatoase de viata si de economie, dar trebuie sa fie alaturi de noi... Acolo, cu totii! Nu sovai, ca-ti ucizi viitorul, nu te gandi ca esti intr-un oras mic, departe de capitala si ca prezenta ta in strada nu conteaza. Conteaza! Gandeste, respira, si hai!
   Bafta, ne vedem in strada, toti!

marți, 31 ianuarie 2017

Simplu!

   Ma uit la televizor si ma furnicaie pielea. Un cor imens canta, canta din toti rarunchii de amutesc maimutele in Madagascar si incremeneste Condorul in Anzi, canta din ce in ce mai tare, canta cu patos. Se aude doar You'll never walk alone!
   Cum oare poti fi sigur ca nu vei merge in uitare, ca nu-ti vei sterge singur pasii, ca-n oglinda vei vedea doar lucirea stearpa a luminii artificiale, ca vei scartai cheia-n broasca fara sa-ti raspunda presul a asteptare, cum vei putea bea cafeaua privind singur in gol? Cum oare vei putea sa nu-ti trimiti singuri vederi din colutri tulburi? Cum?
   Gandurile au zburat in lung si-n lat, au revenit si s-au spulberat, au renascut din cenusa ametelii si s-au energizat la verdele de pe ecran. Da, verde! Verde-i viata, este renastere in cart de an si de viata, cu putere de refacere si repetare. Verdele-i omniprezent, te imbata si te insufleteste. Asa-i ca zambesti primavara? Asa-i ca verdele te face sa zambesti? Asa-i ca atunci cand fata ti se lumineaza de zambet, ai usurat putinta de  ajuta? Asa-i? Ce usor este sa zambest, te costa un fleac si te imbogateste pe data.
   Zambesti, si sufletul pluteste, zambesti, si spiritul altruist se misca, se insufleteste...
   Asa-i ca nu-i greu? Asa-i ca iti doresti sa te insotesti? Zic ca-i simplu, si tu o gandesti de mult, la fel si el, si ea, si ei, si... Stim ca astfel ne unim energiile si nicodata nu vom fi singuri. Doar noi hotaram.
   Bafta si You'll never walk alone!

  
  


vineri, 27 ianuarie 2017

Guaca-haihui

   Guacamole. Mancare venetica, culoare turbata si gust... Nici nu stiu cum sa-l descriu, l-am luat ca atare si am mancat de... De parca se sfarseau zilele. Eram aproape de capatul continetului, si, acolo "probez" tot ce prind, tot ce este comestibil. Guacamole, o nebunie de gustare, si cel mai bine este...
    Sa-ti faci singur. De ce? Pentru ca pui ce vrei, cat vrei si fara conservanti si/sau coloranti, sa-ti faci mai sarat sau mai picant, mai mult sau mai putin, pentru toata lumea sau doar pentru tine.
    Prima data, n-am stiut, m-am cam chinuit cu frcutul, era tare si l-am pasat... Mai mult, nu!
    Acum, a doua oara, l-am lasat in paner vreo trei zile, s-a mai copt si s-a fragezit, era ca o masa usor pastoasa, ca de piure rece. L-am taiat, bucata de avocado, nu piureul, pe din doua pe axa longitudina, si l-am scobit cu ajutorul unei linguri. De ciorba. Tot miezul l-am stropit cu zeama de lamaie, din belsug, ca sunt generos si-mi plac acriturile, apoi am rasfirat juma' de ardei capiat rosu ca focu', taiat in bucatele paralelipipedice. Dupa ardei, am amestecat si cateva rosii cherry (as manca dimineata, la pranz si seara) mici si taiate foarte mici in bucatele nedefinite ca forma geometrica, si ceva sare. De fapt, sare iodata si piper nehotarat la culoare. Ce-am mai pus? A, da! Marar si patrunjel, cam... Cateva fire din fiecare, tocate impletit, mic, mic, si foarte mic. Am mai pus si ceva merisoare. Da, ce te miri? Merisoare, stafidite si aromate, ne-bu-ni-e! Era sa uit de ceapa, deoarece am pus-o. Ceapa! Juma' de ceapa rosie, care nu era mica, dar nici mare, cam asa, cat un pumn de copil de cam doisprezece ani. Si lipie sau biscuit sau... Ceva mega-ultra crocant pe denumirea de crackers, ce naiba, doar suntem murdarei la gurita de jengleza...
   Daca a fost bun? Pardon, gustos? Eu zic ca da, si bun si gustos. 👌 Si daca nu ma crezi, eu zic sa incerci, degraba, sa-ti pui ce mai doresti. Ce-mi pare rau ca nu am pus? Ardei, ardei iute ca focu'!
   Bafta si imaginatie in farfurie!

luni, 16 ianuarie 2017

Cu mintea-n cap sau în zid

   Militez şi voi milita pentru originalitate, chiar originalitate trăznită, şi dacă se poate să fie însoţită de o picătură de farmec, de bun gust, de... de ceva care să nu şocheze (nu musai), dar să fie îndrăzneţ şi cu mesaj. Despre clădiri şi posesorii lor, am mereu adevărate colocvii alături de prieteni, şi, invariabil ajungem la aceeaşi concluzie. Dacă ai draq marafeţi (sau nu) cât să-i întorci cu lopata, sau să-ţi satisfaci anumite dorinţe, de ce să nu stai la taclale cu un arhitect sau cu un designer. Bine, bine, dar să şi asculţi parerea lor, să asimilezi în proiect ceva din ce-ţi spune. Acum, cum de altfel mereu ai parte, una rece şi una caldă. Tocmai am fost cazat la un hotel, in Roman, culmea şi nou, cu nume pompos. Prima impresie, bună. Parcare pântecoasă şi aranjată, curte aşişderea, iar la interior la fel de curat, şi atât.
   Unu - de ce să faci intrarea în hotel, la camere, pe afară? Acces şi iarna şi vara, doar pe afară, adică de la recepţie, faci un ocol drăguţ, la minus zece grade, şi un sprint pe scări până ajungi la căldura mult dorită. Pentru discreţie? Să cunoască, adică să aibă idee, şerifu' ce legi se vor aproba?
   Doi- maro! Unde întorci capu', totul este maro. Închis, deschis, cu nuanţe aurii sau intercalat cu bej şi crem. Atât, doar maro!
   Trei - florile de plastic. Băi, frăţie, n-am mai văzut aşa ambundenţă de ornamente din plastic, din fragedă pruncie, când erau la modă alături de mini-urile cele mai mini pe care le-am zărit vreodată (ce se poartă acum este tentativă de mini) şi pantalonii evazaţi, cât mai evazaţi şi favoriţii mai mari ca ai lui Elvis. Pentru ce să aşezi pe masa de restaurant, prin holuri şi camere, astfel de flori? Din nebunie sau economie? Din plăcere? Dilemă sau trilemă? Mai bine un coş cu papură, să fie asortat cu fluviul de maro.
 Păcat de păpica care o poţi savura le ei, nu ceva colosal, dar cu preţ şi gust corect. Nani şi papa, ok! 
  Să vedem şi parte caldă, un jupan cu imaginatie. De intri în Bacău, dinspre Piatra Neamţ, după calea ferată, treci pe banda întâi şi rulează încetişor. Ce vei vedea pe partea stângă, sigur îţi va lipi de moacă un zâmbet, sau îţi va mări ochii până-ţi vor da lacrimile. Amice, ideea mi se pare tare grozavă. De ce să nu faci altfel? Habar n-am (încă) de povestea maşinii, dar de ce să nu-ţi exprimi personalitatea, sau vreun hobby mai trăznit? Să-ţi faci o casă sau motelul, în formă de cetate, sau să pictezi peşti (acvatici) sau păsărele (cu pene), sau aspecte din viaţa satului, sau de la vânătoare. Cum ar fi o frescă inspirată din Grigorescu? Sau o clădire cu forme şi culori a la Gaudi? Un pic de viaţă!
Baftă şi imaginaţie!

PS
şi pentru că mi-a plăcut:
http://www.pensiuneasoferul.ro/html/camere2stele.html

sâmbătă, 14 ianuarie 2017

Clasic, cu trenul

   În perioada gri, am călătorit frecvent cu trenul. Nu ca un navetist, dar, de cel puţin de două ori pe an, trebuia să ajung prin Bucureşti sau pe la Covasna. Am avut ocazia să circul atât cu Personalul cât şi cu Acceleratul dar niciodată cu Rapidul. Distanţa era scurtă şi nu se justifica cheltuiala.
   În perioada de înmugurire a capitalismului Dâmboviţean, tot dădeam ture prin Capitală, ba pentru câte o distracţie ba că-mi sfârâiau călcâiele, deci tot pentru distracţie. Vremurile s-au schimbat, dar trenurile nu. Ioc! La fel de aglomerate, indiferent de era Accelerat sau Rapid. Da, ce să vezi, vremuri noi, metehne noi.
   Mult timp după aceea, vreme de o adolescenţă, nu am mai pus picorul în nici un fel de tren, fie el şi mocăniţă sau tren de bâlci. Motorizarea îşi spusese cuvântul, şi m-am avântat în toate călătoriile, scurte sau mai lungi doar ţinându-mă de covrig. Tot aşa, până într-un Ianurie geros.
   Ploieşti - Roman în doar patru ore, la căldurică cu lumină din belşug şi ziare la dispozitie. Da, toate acestea, într-un vitezist Inter City de un roşu italian. Pe urmă... Doar larma de pe asfalt, indiferent de oraş sau ţară. Doar stând în spatele altei ţevi de eşapament sau ocolind gropi, crescând barbă în trafic sau muşcându-mi buza ca să nu ajung la ştirile de la ora cinci din cauza unor bizoni. Of, câte permise aş rupe, şi câte fiare aş concasa. Dar, mă rog, nu sunt eu cel cu aură deasupra capului, aşa că...
   Ţi-am mai spus de Brasov, este unul din oraşele preferate pentru plimbare, de agrement, pentru vestigii istorice sau descoperiri şi redescoperiri de cotloane culinare. Urmând o minivacanţă, am decis să ne salutăm prietenii din... Cum este stereotipul? Oraşul de la poalele Tâmpei! Aveam de ales, cu maşina sau cu maşina, aşa că am aruncat, o vorbă, la mica încercare, să dăm o tură cu trenul. Cel mic atât a aşteptat, da, da, da, mergem cu trenul, ar fi minunat.
  Cică (minunat cuvânt, acest cică) poţi cumpăra biletele şi on-line, dar am preferat să fac un drum, cu o zi înainte, la ghişeu, în gară. Poţi cumpăra, pe loc, bilete şi pentru întors, şi beneficiezi de ceva reducere, dacă ai ceva noroc îţi cam alegi şi locurile în vagon. Mai trebuie să te familiarizezi cu noile denumiri şi... Şi să pornesti la drum.
   Un aparat foto, măcar telefonul, nu trebuie să-ţi lipsească într-o astfel de călătorie, deoarece ai altă perspectivă a drumului pe care îl cunoşti, şi dacă se înoptează, o integramă sau o şuetă cu vecinii, o să-ţi scurteze drumul. 😉
   Ţi-aş mai spune câte ceva, dar, mai bine este să trăieşti o astfel de experienţă pe pielea ta, aşa că...
   Baftă şi călatorie sprâncenată!