La ștampilat

   Am sărit peste o baltă și am intrat în curte. Lumina obscură, parcă ne-am întors în timp. Trei Domnițe de la paza locală, stăteau la taifas pe hol. Mai mult sau mai puțin cu uniforma conformă. Deh, cică-i tot Poliție. Ar fi bună o Strajă Strașnică în Țară.
  Mirosul stătut mi-a atras atenția și mi-a abătut gândurile, era miasma bătrâneții singure și bolnave. Așa-mi spunea Bunica, că bătrânețea-i urâtă și grea. Ei, tocmai o astfel de Bătrânețe m-a pus pe gânduri: mers gârbov, cu bastonul la subțioara stângă, cred că o semi-pareză pe partea stângă, și scotocea pe sub pulpana hainei de fâș, după buletin. Sub baticul gros, din lână, puteam bănui că-i obișnuită cu timpurile gri și că a prins poate bucuria de până-n '39. Oare ce a împins-o să iasă pe o ploaie măruntă și stăruitoare, pe o temperatură de maximum 6 grade, la o sesiune de votare? Ai putea spune că "ce-i mai trebuie"? Cred că ăsta-i un exemplu de Respect față de tine, de comunitate, de exercițiul Democratiei. Nu vreau să mă gândesc la: n-ai pe cine vota, n-am avut timp, nu contează votul meu, ăștia fac tot ce vor, eram departe sau alte alegații.
   Este simplu, dorești să-ți fie mai bine, pas cu pas trebuie să încerci, după crezul tău, să faci să fie mai bine. Să acționezi! Nu-ți place cum se parchează, fă-o tu corect, nu-ți place cum arată la ghenă, pune tu gunoiul unde trebuie, nu-ți place cum se îmbracă lumea pe stradă, ai grijă de tine și poate chiar tu vei da tonul. La fel și Bătrâna, era în mersul ei, în mișcările ei, ceva care trăda ambiția, insistența, încrederea pentru mâine, și asta indiferent pe cine a pus ștampila.
   A mers la stampilat!

Baftă!

Teatru, nuntă, foame și shaorma

   Cam îți blochează neuronii, această inșiruire. Parcă nu se potrivesc, nu sunt din același film, aceeași poveste, dar...
   "Vrei la teatru? Joi, pe seară?" cam așa a sunat invitația făcută la telefon. Păi, cum să nu, vremea este superbă pentru plimbare până-n centru și o porție de râs sau stat cu ochii lipiți de fiecare gest al actorilor, că fie vorba, nici nu știam la ce să mă aștept. Bine, bine, numele regizorului îmi cam dădea de înțeles la ce să mă aștept.
    Merită să-ți rupi circa două ore dintr-o seară ca să-ți fixezi curu'n fotoliul teatrului și să urmărești Nunta lui Krecinski pusă-n mișcare de Mihai Bendeac, și pe bune, chiar a dat viață foarte fain poveștii, o pețire cu învârteli și personaje pestrițe, poveste în care actorii au dezvoltat o gestică de belea.
   Clar de unde vine foamea, după atâta timp, poate pentru unii cam puțin, dar vremea călduță, a 98-a zi de August ca să-l citez pe Exarhu, te îmbie la hălăduit pe străzi și să-ți umpli gura cu mușcături hulpave dintr-o shaorma cu de toate, deh.
   Ce zici, merge teatrul cu nuntă și foame de shaorma? Hai la o seară de bucurie pentru toate simțurile, mai ales dacă te trece și o micțiune!

Baftă, și râzi în fiecare zi!

Dilema - momente cu tuș

   M-am întors pivotând pe călcâie. Mirosea profund, adânc, aproape religios aș spune, cu patimă, cu nesaț, cu dorința de a retrăi momente de demult. Inspira... Inspira...
  "Vai, cum miroase!" Cred că așa a spus, și și-a închis ochii.
   Nu știu dacă suntem melancolici din fire, ne plac multe lucruri de de mult, să le reîntâlnim, multe întâmplări ni le dorim înapoi. Să le retrăim. Să simțim ce...
   Am început să fiu în simbioză cu internetul, cu tastele și cu ecranul tactil, dar nu pot să mă desprind de hârtia cu tuș. Periodic mă arunc într-o carte, mă pierd în câte un ziar sau săptămânal, filez paginile înainte de a mă apuca de citit. Așa cum ai face când joci cărți, trăiești momentul, și vrei să-ți dezvălui pe rând fiecare carte, așa privesc paginile. Apoi, iau rând cu rând inclusiv anul și numărul ediției, data, paginile și prețul. Prețul este... Timpul este... Vorba reclamei, sunt de neprețuit.
   Visez la fotoliul de lângă veioză, sau mai bine de sub lampadar, da, da fotoliu cu lampadar și măsuță pentru ceașca de cafea. Și, să fie fereastra în dreapta, ca și când.... Hai că m-am dus departe!
Pe prima pagină mă zgândăre un citat: "Cel care citește, trăiește o mie de vieți înainte să moară, spuse Jojen. Cel care nu citește, trăiește doar una." citire de la George R.R. Martin
   Da, chiar așa, îmi aduc aminte de visările de după Jules Verne, James Fenimore Cooper, Karl May sau Isaac Asimov, și, de ce nu, de închipuirile date de către Frații Jderi sau Rodica Ojoc Brasoveanu, peripeții fantasmagorice născute în minte de copil.
   Termin de butotnat și mă întorc la hebdomadarul care așteaptă să fie răsfirat și tocit la colțuri.
Baftă, să ai timp pentru citit!

 

Baia de la scoala

   Sunt multi, foarte multi. Roiesc efectiv, in jurul nostru. Sunt extaziati ca a venti, la ei, o echipa de filmare. Nu conteaza cine si de unde, ci, conteaza ca este cineva caruia ii pasa de ei. Se simt bagati in seama. Simt ca exista si ei in tara aceasta! Se intreaba daca-i filmam, daca se vor vedea la televizor. Nu stiu cat de stramba-i legea, dar cred ca ar fi chiuit toti, daca-i puteam filma si sa-i redam o secunda. Ar fi fost una din cele mai pretioase secunde din viata lor. Larma se stinge cand incepe ora de curs. Sunt convins ca fiecare din ei a asteptat pauza mai mult ca niciodata. Pauza! Larma incepe din nou, in clase. Nu au voie sa iasa pe culoar. Sunt ca apa tumultoasa din timpul ploilor torentiale, apa ce vine la vale si se impinge-n zid. Zidul rezista, usa nu se deschide.
   Timpul s-a scurs, picii pleaca catre casa, cate doi sau trei, cate unul singuratic, unii in larma altii in liniste. Ma uit in urma lor, nu conteaza ce clasa este fiecare, nu se uita intre ei ca-s majoritari sau minoritari, ce grai au acasa sau la biserica, sunt bucurosi si cu chef de joaca.
  Traiesc derularea unui proiect, am avut ocazia sa-i iau pulsul la inceput, atunci cand a fost lansat, si acum la final, sa simt si sa vad reactia oamenilor. Sunt multi! De la noi, de la scoli, de la constructori, de mai stiu eu de unde. Poate si tu esti angrenat, poate esti o persoana dintre cei care au participat la proiect. Acum, am ocazia sa vad rezultatele muncii unor oameni care nu aveau cunostinta de cei care vor beneficia de actiunea lor. Copiii! Multi copii, si ma gandesc ca ar putea sa fie si mai multi. Majoritatea covarsitoare sunt de la tara, din sate mici. Sate mici, parca uitate de lume, unele de care habar nu ai ca exista sau unde se gasesc pe harta. Parca-s nascute din neant.
   Trebuie sa vezi fata unor copii care au baie, adica grup sanitar cum ai tu acasa, cu vas wc modern si functional, cu faianta si gresie, intreaga si luminoasa, si chiar oglinda pe perete.
   Da, oglinda! La una din scoli, copiii erau fermecati de faptul ca-si puteau admira chipul...
   In oglinda!
   Acum invata cum trebuie sa foloseasca un grup sanitar, cum sa-si spele mainile, cand si de ce. Cu apa calda. Da, cu apa calda! Unii nu au avut apa calda!

https://www.youtube.com/watch?v=4OB84X1XMyQ

In curand, in maretia internetului, vom putea vedea imagini si auzi reactii de la fata locului ;)
Ce limbaj de lemn, uf!

Bafta, baia curata sa fie!

Succes = Rabdare

   Salutare, nu ne-am auzit de mult timp.
Nu ti-am mai povestit de nici unele. Am sa reincep cu o mica poveste despre succes si rabdare. Nu-ti voi spune despre minuni, despre citite in carti, ci, despre un fapt cu totul si cu totul real, poveste de viata din zilele noastre.
   Omul din poveste, a dorit sa devina corporatist, a inceput cu primul pas - alergator pe zona, in lung si in lat. Nu spun ca nu s-a acomodat, sau ca nu i-a placut, cert este ca avea un vis, un gand care-i dadea impuls pentru alceva. Pentru A FACE! Omul este tanar, si pana la urma spiritul trebuie sa fie tanar, vointa trebuie sa fie tanara.
   Ne-am revazut dupa cateva luni dupa ce a plecat din firma, ne-am vazut la o cafea, la el la sediu. Sediul fiind casa si masa si atelier si birou si loc de relaxare. A fost mai bine asa.
   Tanarul a pornit la pas, efectiv, prin tot orasul, si a stat de vorba om cu om, din spalatorie in spalatorie din service in service, si-a ros pingelele si nervii pret de cateva saptamani.
   Nu a cedat, A RABDAT si bine a facut. A aparut primul client. Al doilea client. Ei bine, a venit si alt treilea si tot asa pana a trebuit sa faca chiar programari.
   Inca o chestie, vara, ora 05:00 este ora de trezire, nu de adormire, deh, grija pentru lucru bun.
   Daca vrei sa vezi ce face George, ca asa-l cheama, arunca un ochi aici:
https://www.instagram.com/revogarage.ro/?hl=en
sau aici
https://www.facebook.com/RevoGarageDetailing/ 
   Sunt o gramada de lozinci despre ce si cum trebuie facut ca sa iasa lucrul bun, si totul este ca la gatit, efectiv o reteta de baza: pui rabdare, adaugi preseverenta, mai pui si energie, toci suficient timp, gusti din preparat si cauti farfuriile in care pui ce-ai facut.
   Bafta!

Cultural - RRC

   Petrec foarte multe ore la volan. Nu zilnic, dar cand o fac, o fac in stil cur plat si amortire de balamale cu chef de tacere si aruncare de televizor la ghena.
   Am tocit scala pe toate posturile nationae, am frecat discuri la vremea lor de le-am dat super polish la laser si am crapat cateva stickuri, toate astea in ideea de a-mi petrece timpul mai usor. Pe drum. In tara si afara. La munte, deal si campie. Oriunde.
   Dimineata imi place sa ascult cartofiorii si realizatorii dar nu au semnal in toata tara, arunc urechea in fm pentru ce-i de-o varsta cu mine dar si la cuvintele de 10 euro, ce sa mai, peste tot! Dar tot degeaba, era ceva ce nu se potrivea. Prea mult nimic, prea multe reclame, prea multa galagie.
   Nu ma consider un cult, vreun simandicos, nu am crescut cu vioara sub perna sau filozofia in buzunar, dar cred ca fiecare in felul lui trebuie sa-si gaseasca modul de relaxare de la care poate sa si mai invete ceva, sa-i zburde neuronul.
   Tocind scala, am dat de Cultural, Radio Romania Cultural, si fiind intr-o stare de relaxare am avut rabdare sa-i urmaresc pret de vreo sapte ore. Daca aveam autostrada, era doar pret de cam patru ore.
   De la jazz la hard rock, de la simfonica la muzica de film, de la ceva la altceva, de la stiri la interviuri cu oameni care au facut. Ai ceva mereu pentru urechi. Si vorba lui Alifantis, daca am memorat corect "ascultati RRC si nu o sa va para rau"!
   Bafta, drumuri relaxante!

Culori pe perete

   Faianta colorata, sau mozaic. Mai nou, se numeste patchwork. Cred ca-i la indemana pentru corporatisti, nu bag mana in foc pentru toti. In teren... Ma uitam la clienti in magazine, dadeau din cap aprobator, dar cu privirea pierduta sau intr-o parte.
   Ideea acestor modele si culori este foarte veche, le-am zarit in Alhambra si stralucesc chiar dupa 1200 de ani, de parca au fost fabricate azi. Scoase calde din cuptor. Culmea, am auzit afirmatie de genul "ai vazut ce-am scos noi, ceva nou-nout" de parca... 
   Hai inapoi la ideea culorii si a modelului, poate fi ideea aerului proaspat pe care-l poti da unui interior mai mic si posibil slab luminat. Vesel! Poti combina cu mobila in "enspe" mii de variante, preferabil nuante deschise, chiar alb. Simplu, alb.
   Poti folosi la exterior, cum de altfel vei vedea foarte des in Andalucia, pentru zona de gratar sau zona de relaxare - chiosc, foisor, etc. Faianta la exterior!? Desigur, daca folosesti un chit adecvat si-l sigilezi cu lac protector, poate rezista foarte multi ani fara probleme. Daca mesterul tau este "gioglas" cauta un showroom in orasul tau si stai la taclale cu un consilier care are habar de aplicarea in straturi, ce inseamna o hidroizolatie, un chit aquastatic si alte lucruri de trebuinta.

   Poti gasi placi minunate, la bucata sau la metru patrat, cu model si dimensiune definita sau cu amprenta de rost, care poate avea rol de sectionare a placii. Poti combina cu brauri supra-dimensionate, tocmai sa nu ai rost liniar de sus pana jos sau de la stanga la dreapta, sa poti rupe traditionalul si sa nu ai complicatii cu variatia in dimensiune a placilor, lucru de altfel normal.

Bafta si inspiratie!

PS
   Nu exista placi ceramice perfecte la dimensiune, chiar si placile rectificate au abateri minore, sub 0,5 mm. Cine spune altceva, a baut apa din glastra florilor de acum trei ani, sau fumeaza ceva prost.

 

Tortilla sau omleta spaniola

   Oua. Fierte, prajite, murate, batute, coapte, crude, zbatute, si... Si habar n-am in cate feluri se mai poate prepara, sau nu un ou. Sau mai multe. De gaina, rata, gasca, strut, crocobaur, prepelita, sau dinozaur, pitulice, porumbel, fazan, nici un apropo!
   Omleta. Este preferata mea, pot combina ouale cu ce gandesc si cu ce doresc, cu ce gasesc in camara sau in frigider, cu ce imi pica pe moment, doar sa bat cateva oua cu ceva, dar sa fie gata repede, si sa ma apuc de infruptat.
   La noi, se pune ceapa si sunca, branza si marar, piper si sare, boia si... Si? Tu ce mai pui?
   In spania ii spune tortilla, dar este acelasi draq, doar ca-i pun si cartof! Nu-i potrivit? Ba bine ca da, si sa-i pui si ceva cascaval si... Verdeata, ceva aromat! Eu as pune si menta!

   Asa ca nu mai sta pe ganduri, repede la frigider, doua, maii bine trei oua, un castron, bate tare si rapid sa se inspumeze, in timp ce cartofii decojiti si taiati cubulete sunt pusi la fiert. Este greu? Ioc!
   Tigaie adanca, nu d'aia pentru clatite, cat mai groasa, daca ai din fonta esti marfa de bucatar, si pui strat de cartofi, strat de sunca/bacon/jamon/prosciuto sau cum iti trece prin cap sa o numesti, invelesti cu cascaval si inca un strat de cartofi cu oua!
   Ai o farfurie? Mare, cat mai intinsa, este buna ca sa intorci rapid, tortilla/omleta ca sa o coci si pe cealalalta parte!
   Iti place?
   Bafta si pofta buna/ bon appetit/ enjoy your meal!

7 ani

   Intru în sală, o mulțime de puști, majoritatea au mintea nepervertita. Sper! Au chef de joacă.
Un bindoc spune: 'Neața, salutare Boss! Era ora 19:00!
Alt bindoc, ceva mai tarziu: Dacă tu poți, pot și eu! Sensei executase un procedeu.
   Sunt frânturi din întâlnirile cu doi puști, care fac primii pași la școală.
   Se spune că-i ai sau că nu-i ai, că toți acei primi 7 ani din viață, te vor așeza pe o cale. Nu vei ști dacă-i mai bună sau mai rea, nimeni nu știe până nu se va termina drumul. Nu poți spune ca atunci cînd ai trei sute de diplome sau niciuna, vei fi cel bun sau cel rău. Dar, mentalitatea, modul cum vezi lucrurile, trairile, și cum le exprimi, asta cred că conteaza mai mult. Atitudinea! Respectul!
   Aflu că bindocului numărul unu, îi place să se joace cu cuvintele, că-i sensibil ca să spun așa, dar, mereu există câte un dar, așa-i bine (jmecher adică) să vorbești atunci când ești băiat și practici arte marțiale. Să pari dur. Pe bune!?
Baftă, ai grijă ce sădești!

Cămeșa și puricele

   În meandrele internetului, indiferent de rețeaua de socializare, vei găsi nenumărate chestii motivaționale, despre minte, corp, dietă, învățătură, și câte și mai câte. Unele sunt cu iz de carte tocită de către savanți, altele au argumentări cu citate de la oameni învățați, gânditori sau lideri spirituali, recunoscuți pe toată planeta, și mai rar vei găsi sfaturi și idei născute din proverbe și zicători.
   Desenele, nu orice imagine, mi se par cele mai atractive, ne gâdilă irisul, mintea, orgoliul, și ce mai vrei, pe unde vrei și în ce ordine dorești, din cea mai fragedă pruncie și până atunci când băluțele se vor înfrâna în bărbiță.
   O tâmpenie sădită în creierul nostru, românesc, poate și balcanic, nu știu dacă global, este să "ne râdem" de cel care încearcă altceva, ceva care nu este în tipare, sau care la prima vedere nu se vede a fi compatibil cu persoana respectivă.
   Eu am trecut prin astfel de etape, și nu cu o singură activitate, cunosc prieteni care au trecut prin acest exercițiu, și-au văzut de treabă și au ajuns ca la sfârșit să fie aplaudați la scenă deschisă. Eu... Habar n-am dacă și când sau dacă-mi doresc cu adevărat.
   Ideea este că trebuie să-ți vezi de treaba ta, fără să-ți pese de câinii care latră a pustiu, până îți vei atinge țelul. Bine, acum îi mai spune și target, sau limită sau cum îi mai trăznește unuia sau altuia.
   Desenul de mai jos mi se pare potrivit :)
   Sau daca dorești, una neaoșa, auzită la bătrâna hâtră și sfătoasă - Nu voi arunca cămeșa-n foc, pentru un purice!
Baftă, bagă mai departe!

M'am sucit

Salut,vreau să-ți spun că m-am sucit.
De mult. 
De pe țigări pe pipe. 
Cu tutun.
Începusem să urăsc țigara, rău de tot.
Țoalele puțeau, și nu mai aveai voie să fumezi oriunde.
A venit și doctorul să-mi spună că este cam groasă.
Șunca.
Pe burtă și pe piept.
Noroc că am prieteni.
Este bine să ciulești urechile la ei.
Unul mă îndemna să mă sucesc. 
Că aroma-i alta.
Și la țoale și în casă.
Că bei altceva.
Fară bule, dar cu gust.
Și aromă clasa întâi.
N-am crezut.
Așa că am condus în paralel.
Dar, e ca atunci când călărești o bicicletă și mai o ții pe alta de coarne.
Biciletă.
Cam nasol echilibrul.
Și portofelul.
M-am sucit pe pipă.
Drace, este de lucru.
La început.
Dacă-ți place, e plăcere, fără durere.
M-am sucit și am pus pe aștepatare și pipatul.
Câte una sau două săptămâni.
Cam nasol când faci pauză, îți vine să te sucești de tot.
Să renunți.
Cred că-i mai bine.
Poți urca scările mai bine.
Dar, când stau la taifas, cu dă'l negru și sec, mă sucesc la loc.
M-am sucit.
Am scos pipa ș-am pufăit.
Vârtos.
WOL 2019 cu Capitol.
Și cafea.
Și Soare de Primăvară.

Ia d'aici

   Românul s-a născut poet. El poate rima orice, oricând, oriunde. Poate croșeta cu sinapsele, gânduri dulci, urâte și ciudate. Românul poate face ce n-a văzut tot Parisul cu suburbii cu tot. Tot el, Românul, îți dă șah la orice gând. Nebunaticul de Român, îți poate crea ghicitori la tot pasul. Românul este combinația de Einstein și Dorel, nu doar de Traian și Decebal! Vrei un exemplu de imaginație pură? Privește în jurul tău, doar ești Român!
   Ete, Românul a inventat teleportarea!
   Vreau să cred, că nea Știe-tot, slujbașul de la primărie, se gândește la binele tău, să nu cumva să te ia careva pe capotă! Călătoriile gratis sunt interzise, sau vor fi!

Baftă, vezi-ți de drum!

PS
Românul poate bate câmpii cu eleganță! Am zis!

Șpagă mulțumită!

   Am trăit să o aud și p'asta, adică șpaga este un mod de mulțumire, de bine și chiar indicată! Adică cineva face ceva pentru tine, și tu îi mulțumești printr-o sumă de bani. Este rău!? Nu! Dar dacă acel cineva lucrează la o instituție, publică să zicem, și îți rezolvă niscaiva treburi peste rând, sau acceptă un contract cu prețuri umflate, așa-i că tu îți arăți mulțumirea?
   Este ceva rău?
Nu contează că în urma șpăgii rămân alții cu buza umflată și portofelul belit.
   Era o categorie de articole într-o revistă cu țepi (cu țepi pentru bipezii din Victoriei), din puțu-l gandirii intitulată, păi pe bune, cum să-ți spună tovarășa prim-ministru că-i "bini di tăt" dacă rezolvi treburile necurate cu sume de bani pe sub tejghea, este demnă afirmația de puțu-l gândirii!?
   Este!
   Apăi și la restaurant am auzit că-i dă, cineva, ospătarului șpagă, păi de ce? Te servește preferențial? Sau ai fost mulțumit de prestația bucătarului și a ospătarului și a barmanului, și a cui vrei tu, și dorești să te arăți băiat salon și-i dai un bănuț peste nota de plată, apăi ăla-i ciubuc!
   Turcu' ne-a învățat despre ciubuc și peșcheș, totu-l fiind pe față la vremea respectivă, fie de bine (ciubuc) fie de rău (peșcheș - ca să-l dai pe alt domnitor la gâde), dar acu' să te arunci ca bolovanu' la fundu' apei spunând că-i bine cu șpaga, că-i ceva mioritic și minunat pentru toată suflarea de p'acilea, bre, înseamnă ca ai lut-o pe arătură rău de tot, să recunoști că asta-i faptă merituoasă și de pus în ramă pe peretele din față.
   Dac ătot vreți să fiți pomeniți și arătați tuturor, nu-i mai bine să facem un panou mare, mare, mare de tot, cu pozele voastre, cu mustață, cu râs bolșevic și cu coc dezlânat și tapat, și pe acel panou să fie scris RETINEȚI ȘI EVITAȚI!? Sau, poate doriți niscaiva cămăși cu mâneci foarte lungi!
   Să avem pardon, domniilor voastre, cititori încă liberi, băgați la cap, că altfel belea v-ați căpătat!

Casa House

   Ca să-ți fie casa, casă... ai mai auzit urarea. Păi, dacă este să-ți fie, să-ți fie peste tot, să te simti ca acasă, oriunde ai fi. Bine, și asta este cu dus-întors, dacă te duci în deplasare și vrei să te simți ca acasă, eu spre exemplu, mă duc la careva și îi spun: unde-i bucătăria, ce ai de spălat, Liviu washing machine mă cheamă, hai la treabă! Normal că omu' sare cu mintea cam într-o parte, de ce draq vrei la mine în bucătărie? Păi, na-i zis să mă simt ca acasă!? Și tot așa, putem bate câmpii, dealurile sau munții, până la adânci bătrâneți.
   Chestia cu Casa House, este că mi-a placut foarte mult locul ăsta de cumetrie, de petrecere, de zbenguială cu cei dragi, loc unde te poți aduna și vreo 40-50 de nebuni la un loc, fără să te calci pe bătături. Și de ești fumăcios și vrei să combini tutnul cu niscaiva arome montane, ai unde să stai la fereală de vânt și ger. Pui și mata doua lemne și transpiri până la chiloți. Dacă ai chef de dat din glezne, și trebuie să ai, că altfel nu mergi până acolo doar să te blegești pe scaun, îl întrebi pe Laurențiu de ceva poteci pe care să-ți rupi plămânii. Zău, îți dă un traseu de 30 de minute de o să juri că mâine te duci la olimpiadă.
   Nu-i bai până la urmă, că-ți faci loc în burdihan de calorii proaspete, alea mici de-ți micșorează țoalele în șifonier. Pe bune!
   Că tot vorbim de mâncare, doar prima dată am întrebat ce vom mânca acolo, apoi nu m-a mai interesat, știu că-i bun și mă ghiftuiesc, chiar de ar fi pulpă de pui cu piure, nu știu cu ce naiba o vrajește (pulpa de pui) pe foc, că are gust de struț fezandat cu kiwi și portocale, stropită cu porto. Asta nu-i tot, să te vorbești de ceva ștrudel, o să mănânci de n-a văzut toată Viena cu suburbii cu tot. Eu n-am mai prins supliment nici măcar cojile de marginea tăvii. Oricum, nu mă crezi, dar după ce mergi acolo și-ți pleznește praporul, mai vorbim.
   Când vrei să te bagi cu cornu' în pernă, recomand camera patrusprezece, cred că aia era, oricum, îi spui că vrei camera cu chituci pe perete și pe șifonier, este la etajul doi. Apropo, cabina de duș este garaj, aveți loc amândoi, toți trei. Sau patru, mă rog, câți vreți voi.
    Ți-am zis de plimbare, de fumat, de mâncare și dormit, ce-ți mai trebuie? Loc de parcare? Ai, slavă Domnului, faci și drift! Dar dacă vrei să ajungi negreșit, încearcă pe nea Gugu' cu "house of river moeciu de sus" și întreabă de Laurentiu. Pam-pam!
   Baftă și sejur trăznet!

Zacusca și psihopatu'

   Urmează sărbătorile. Vremea nu este prietenoasă, în sensul că este rece, lucru care nu deranjează, dar nu este zăpadă. Chestie care nu mai surprinde de vreo douăzeci de ani. Or fi de vină buruienile din piața Victoriei? Lua-le-ar să le ia încornoratul! Hai să-ți spun mai departe, că de fapt multe gânduri ne vin pe budă sau când stăm aiurea, cu limba'n gură la volan.
   Ei bine, așa cum conduceam, așa și ascultam radioul, și așa și gândeam. Linear. A început povestea "ce mănânci la birou după ce rămâi peste program"? La morning glory cu sudorii, cocorii și cartofiorii, a răsunat în difuzoare povestea unui suspect: a mâncat juma' de borcan de zacuscă! Adică jumătate din cantitate de zacuscă din borcanul plin, să nu se înțeleagă că a păpat omu' cioburi!     Reacția celor din studio, în special a meșterului mânuitor de cuvinte și cuțit, a fost de stupefacție, adică tipu' este psihopat de a lăsat juma' de cantitate neatinsă! Exclamare dupa exclamare! Am jurat că afirmația este adevărată, și am suportat cu greu restul audiției, pâna am ajuns la birou. Am avut, recunosc, și tentația de a schimba postu' dar am rezistat eroic! Cu salivă cu tot! Cu poftă cu tot!
   Toată ziua, și dacă aș fi avut ocazia să mă înfrupt din caracatiță sau scoici și tot nu m-aș fi putut opri din lingerea unui borcan de zacuscă! M-a durut capu', vedeam vinete pe monitor, mi s-au umflat țâțele și mi-au explodat biluțele spațiale, am îndurat cele mai grele ore până am ajuns acasă. Mi-a fost foame după ce am luat prânzul, am salivat în timp ce beam apa, am...
    Am ajuns acasă și nu am vrut să mă transform într-un psihopat! Am terminat un borcan mai repede ca sprintul lui Usain! Am, am...
    Baftă și poftă mare!
PS
dacă ai poftă de o zacuscă faină de termini toată pâinea din cartier, iaca, în poză vei vedea unde o găsești.

PSS
gândurile le am de anu' trecut, dar de frică că nu am zacuscă, nu m-am apucat de povestit 

Polițist sau milițian

   Este o meserie, de unii hulită, de alții iubită și de câțiva... Mă rog, să le spunem nepăsători. Pe vremurile gri, era o poantă legată de numele acestei meserii, cum că în marea Chină, Țianul este unitate de măsură a inteligenței iar un submultiplu este mili-țianul. Mă gândesc că și acum are farmec, prin prisma alăturării de idei, sintagme, situații și fapte, aceste poante vor trece peste decenii.
   Despre Polițistul de la rutieră doresc să vă spun, și mă jur că ideea o am de vreo șase sau șapte luni. Este cam așa, odată cu mutarea sediului firmei, am avut ocazia oferită de către edilii și miniștrii de după '89 să mă bucur de statul la țeava de eșapament. Adică bară la bară, la munte și la mare, la țară și la oraș. Hmm, la țară, adică satele din jurul capitalei noastre!
   Tot într-o astfel de "țară", mă rog, mai precis un oraș cu câteva blocuri, dar o dată denumită urbe te taxează edilul de-ți rupe portofelul în două, am avut ocazia zile în șir, săptămâni la rând, luni de zile, să observ Polițiști și milițieni. În aceleași trei intersecții! Adevărat, unii de la rutieră, alții de la locală.
   Care-i diferența!? Fermoarul! Nu de la geacă sau șliț, ci fermoarul făcut de mașini! Unii oameni în uniformă, introduceau în fluxul circulației, ba o mașină de pe o străduță, ba una de pe cealalaltă străduță, și tot așa, ore întregi până ajungea omu' cu mașina acasă, la birou, la școală sau la grădiniță.      Cel mai tare Polițist, a fost un nene de vreo patruzeci de ani, care nici măcar nu întindea mâinile, pur și simplu prin atitudinea lui impunea un Respect nemaipomenit. Alura atletică, privirea pătrunzătoare dar blândă, te îndemna să fii atent la mișcarea capului său, care-ți indica printr-o mișcare simplă că-i rândul tău. S-a circulat fantastic în acea dimineață! Adevărat, pe sectorul lui era cea mai mare fluență, fluență care a avut inerție până în marea intersecție, unde țicnalele unor milițieni făceau presiune suplimentară pe nervii și pedalele tuturor.
   Treaba asta cu fermoarul mașinilor, o stiam de mulți ani de la Guriță, cel mai vechi prieten al meu. Tipu' este camionagiu, cum se spune în popor, are harta Europei în cap, și-mi povestea cum în Germania, indiferent de situația care impune restrângerea la o singură bandă sau din două străzi în una singură, mașinile vin de la sine: una din stânga, una din dreapta, una din stânga, una din dreapta.
   Acu' ca idee de patriotism, și în special de mândrie locală, la noi în Ploiești, la ieșirea "de la podu' de la Billa" spre centură, tot așa se procedează. În 90% din situații.
   Baftă și fără nervi în trafic!
PS
Știu că am scris Polițist și milițian