miercuri, 31 decembrie 2014

Ce-ţi doreşti?

Sănătate. Cu asta începem mereu, şi pe bună dreptate, dacă o ai, faci mai multe.
Fericire. Păi asta şi-o cam face fiecare după putinţă şi ştiinţă.
Baftă. Sau noroc, sau şansă, sau bulan, sau cum vrei să o botezi. Asta e cam la fel, ce faci înainte de a trebui să ai parte de ea, că altfel trebuie să "pice para mălăiaţă în gura lui nătăfleaţă".
Minte. Sau înţelepciune. Sau chibzuială. Sau... mai spune şi tu alt sinonim. Cred că asta este foarte importantă, de unde şi vorba din bătrâni "dă-i românului mintea de pe urmă!". Sau alta, "unde nu-i cap, vai de picioare" sau mai în argou "de nu beleşti ochii, beleşti cocarul". Toate te duc la minte, la gândire, la cumpănire. Eu aş cam potrivi-o după, poate chiar înainte de sănătate, că, dacă-i minte suficientă, apoi poţi să-ţi faci şi niscaiva fericire, iar de baftă s-ar putea să nu prea mai ai nevoie.
Aşa că, hai să respiram un pic, aşa mai adanc, şi apoi să ne aruncam în dorinţe dintr-o răsuflare.
Un an nou chibzuit, cu sănătate şi veselie, cu familie şi prieteni, plin de succese nebănuite, călătorii bucuroase şi nepregătite, nisipul să te gâdile, zăpada să te răcorească, la anul şi la mulţi ani!

PS
Să nu te aud de loterie, merţane şi palate!

luni, 29 decembrie 2014

M-am săturat de "iadul alb"

An de an, mă enervez la prima nisoare mai abundentă. De ce draq trebuie să văd mereu la televizor cât de incompetenţi sunt primarii, prefecţii şi guvernanţii? Ăştia, pe lângă faptul că sunt escroci, leneşi şi plagiatori, mai sunt şi limitaţi. De ce draq nu întorc în favoarea lor şi în beneficiul nostru, toată nisoarea, tot deranjul ăsta dat de viscol. Să spună aşa: dragilor, ca să scăpăm de blocaje prin nămeţi, să vă desfăşuraţi cu cu drag pe şoselele patriei, să vă cheltuiţi banii pe benzină şi motorină, să aibă hotelierii şi cârciumarii clienţi în plină iarna, trebuie să plantăm vegetaţie în trei trepte, peste tot ce se numeşte şi se găseşte margine de drum în plin câmp şi are risc de înzăpezire. Adică perdele forestiere. Punct. Asta înseamnă bănuţi băgaţi în curul unor firme pentru a planta nişte arbuşti şi două tipuri de pomişori, alţi bani cheltuiţi pe ceva expropieri şi cireaşa de pe tort, anual să toace biştari cu nemiluita pentru întreţinerea acestor zone de vegetaţie. Una peste alta, chestia asta ar mai genera şi ceva locuri de muncă şi habitat pentru insecte, păsărele şi mici mamifere. Hai gata cu zăluzii ăştia,  m-am mai răcorit. De data asta.
Baftă, să aveţi parte de edili nu de debili!

  

Micdepranz reloaded

Originalul este cel mai bun. Chestia asta este decretată de mult timp, acceptată de foarte mulţi şi potrivită pentru foarte multe lucruri. La mâncare, nu prea cred că se potriveşte, şi asta, mai precis, în funcţie de imaginaţia, lenea şi dispoziţia fiecăruia. Azi m-am trezit devreme, tocmai bine pentru un mic dejun garnisit cu tot ce-i trebuie, numai că am avut ceva în plus faţă de ziua precedentă, şi anume lene. Pe bună dreptate i se spune din străbuni că este mare cucoană. Dar mare rău, al draq de mare, atât de mare că abia m-am ridicat după cafea. În fine, după una stacană de cafea, presă şi ceva animare a încheieturilor, am purces către bucătărie ca să-mi potolesc simfonia stomacală şi blurarea vizuală. Mai întâi, am scotocit după legume, apoi după o tigaie mai pântecoasă, a urmat ceva care să aibe grăsime şi la sfârşit mi-am aruncat ochii în cutia de mirodenii. O ceapă mică şi trei căţei de usturoi, au pornit la drum prin tigaia încinsă, însoţiţi de vreo două linguri de ulei din măsline, sare de mare şi piper tare pişcăcios. Aparte, am tăiat ardei căpiat roşu, d'ăla rotofei verde pal, puţin porumb prefiert, câteva roşii cherry înjumătăţite şi costiţă afumată. Costiţa a sărit prima în tigaie, lângă ceapă şi usturoi, urmată imediat de restul legumelor. La sfârşit am presărat niscaiva busuioc, din păcate d'ăla uscat, iar totul a fost pus la relaxare într-o farfurie ce găzduia deja brânză telemea dezmierdată de piperul multicolor. Ca să fie un carcalete suprem, am mai adăugat pătrunjel tocat şi câteva crutoane făcute din pâine de secară. Ca să vezi, foamea este întotdeauna mai presus ca lenea.
Baftă şi dezmorţire aromată!



duminică, 28 decembrie 2014

Micdeprânz

La prima oră, s-a potrivit de minune o cafea. Mai precis, o cană de cafea. După o zi cu un prânz, care a depăşit titlul de consistent, udat cu ceva rachiu şi vin roşu, a urmat o seară garnisită cu un desert fructat, înmuiat într-o licoare canadiană. Aşadar, zorile m-au găsit în faţa unei căni cu cafea aburindă. După ce mi-am aruncat ochii prin presă şi m-am dezmorţit oleacă, stomăcelul a început să-mi cânte, nu tocmai suav. Arunc ochii pe ceas, şi fug la bucătărie. Nefiind o oră matinală, am potrivit de minune un cârnat tradiţional, tăiat pe jumătate de-a lungul şi apoi porţionat în bucăţele mici de-o înghiţitură, şi lăsat la sfârâit în tigaie. Mintenaş am tăiat juma' de ardei şi patru roşii cherry aromate. Tăvălite în tigaie, potrivite cu un praf de piper, ceva sare de mare şi oregano, apoi totul răsturnat într-o farfurie tapisată cu caş bucovinean şi piper multicolor, am zăpăcit un traznit micdeprânz . Sau brunch, sau cum vrei să-i spui.
Baftă şi distracţie!
PS
A mai urmat o cană cu cafea aromată.

Călător

Să călătoreşti. E modul cel mai plăcut să înveţi istorie şi geografie, să-ţi cunoşti ţara şi originile. Să-ţi cunoşti vecinii, să ai habar de lumea în care trăieşti, să-ţi potoleşti setea de cunoaştere. Rămâi curios. Pe drumuri, şosele, poteci, trotuare şi în pieţe. Prin bordeie, căsuţe, conace, cetăţi şi palate. Pe lacuri, râuri, mări şi oceane. Cu pingeaua, rolele sau bicicleta, maşina, vaporul, trenul sau avionul, Babilonul modern îl poţi descoperi oriunde te poartă paşii, aproape sau departe de casă. În cartierul tău, în oraşul tău, în ţara ta, în lumea ta şi a mea, putem să conştietizăm bogăţia în care trăim.
Baftă şi o viaţă călătoare!
https://www.youtube.com/watch?v=U3SjOCCS9ng
PS
Până să termin filmuleţul, s-a deschis pofta de a-mi pierde paşii prin Asia de Sud Continentala, aşa, un pic de Thailanda şi Vietnam.

sâmbătă, 27 decembrie 2014

De mic dejun

Dacă ai chef de mini "bucătăreală", bagă câteva felii de pâine într-o tavă, picură ceva ulei (preferabil de măsline), şi presară un amestec de sare cu ierburi aromate, sau chimen. Înveleşte feliile cu ceva mai gras, o şunculiţă sau o costiţă, peste care aşează ceva caşcaval şi busuioc. Merge şi brânză, dar caşcavalul se topeşte fain şi se contopeşte cu restul. La sfârşit, se potriveşte de minune muşchiuleţ afumat şi un praf de piper, apoi piteştele în cuptor, încâlzit deja, pentru vreo patru-cinci minute. Tot un sandwich iese, simplu, cald, aromat şi săţios, iar o roşie alăturată... Între timp, se face şi cafeaua.
Baftă şi poftă bună!





vineri, 26 decembrie 2014

Cititul este gratis!

   Dacă ai ceva timp, lecturează un roman. Dacă nu un roman, poate o nuvelă. Dacă nu o nuvelă, măcar o schiţă. Dacă nu o schiţă măcar o revistă. Dacă nu o revista, pune mâna pe un ziar. N-ai chef de un ziar, mâzgăleşte într-o integramă. Te enervează integrama, trage două taste în calculator. Dacă şi asta este o chestie complicată, măcar aruncă-ţi ochii pe etichete. Dacă şi asta-i o greutate, urmăreşte un film la televizor. Măcar o telenovelă. Dacă şi asta este de nesuportat, mai bine stinge lumina şi dormi.
Baftă!
PS
astăzi am aflat de existenţa unui cuvânt, şi sensul lui.
COGNÓMEN s.n. Al treilea nume al unei persoane, care arată familia, potrivit vechiului drept roman. ♦ Poreclă, supranume. [< lat. cognomen]. 
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

joi, 25 decembrie 2014

De ce vin?

De ce vin?
Ca să stau şi să savurez.
Să simt trăirea celor de demult.
Ca să observ în linişte.
Că nu mă înţeapă pe limbă.
Ca să gândesc arome.
Ca să traduc gusturi.
Că pot savura o pipă.
Ca să am tihnă.
Ca să stau la taclale cu prietenii.
Ca să simt viaţa.
Ca să pot povesti cu spor şi trăire.
Ca să mă bucur.
Vinul, viaţa şi cugetarea.
"Sezi aici, pe iarba verde, si sa bem din cupe pline, cat n-o creste iarba verde si din mine, si din tine!"
Omar Khayyam
"Beţia tinereţii este mai puternică decât beţia provocată de vin"
Proverb persan
"Vinul este inocent, doar betivul este vinovat."
Proverb francez
"Cine nu iubeste deloc vinul, femeile, cantecul, va ramane prost toata viata."
Martin Luther
"Cine bea din sticla, nu e om de pahar."
Tudor Musatescu
"Adevarul este in vin."
Proverb latin
Baftă, gust, culoare şi aromă!



miercuri, 24 decembrie 2014

Moşul, cel nou şi zbanghiu.

 L-au pervertit pe Moşu' în fel şi chip, dar cel mai crunt în mare promotor şi om de vânzări. Ce-ţi doreşti? Ce-ţi lipseşte prin casă? Ce crezi că vrea soţul, soţia, copilul, neamul, ruda şi vecinul? Habar n-ai, şi atunci când reuşeşti să întrezăreşti o fărâmă de idee pură şi folositoare, hop şi teveul cu o altă idee. Bagă de seamă, Moşu' de la teveu' poate să-ţi vâre-n cap frigidere şi calculatoare, sucuri, becuri sau ponturi, beri, pampoane şi şampoane, doi plus unu, sau minus douăzeci la sută, uite aşa cuvântează de dimineaţa până seara neobosit şi negândit. Moşu' are şi ajutoare noi, plini de muşchi sau silicoane, că cei cu fesuleţ, cu obrajii înroşiţi de ger, mici şi haioşi, ar cam fi perimaţi şi ofiliţi. Dacă ai răbdare, îl vei vedea pe Moşu' că-i îndrăgostit de sport, este fotbalist, hocheist şi handbalist. Ba, să ştii, că nu-i mereu în alb şi rosu, îl vei vedea cu mov, albastru, galben sau portocaliu, poate si prazuliu, fucsia, acvamarin sau auriu, sau mai ştiu eu în ce culoare de vânt turbat. Până la urmă, oricum ar fi, numa' să vină, cu bucurie şi veselie!
Baftă şi pândă bună!  


PS
Moşu', ştiu că tu poţi citi orice şi de oriunde, şi poţi implini dorinţe. Dacă aduci, poţi să şi iei?
M-am gândit aşa, tot e noapte şi nu te vede nimeni, mai urcă în sanie câte un cocalar şi du-l, departe, departe, departe...

Bradul

Când toamna începe să te gâdile cu parfumuri de cămară şi-ţi zburleşte freaza (cine are) cu un vânticel răcoros, gândul îţi fuge către zăpada ce va veni, către sărbători, către bradul de Crăciun. Visezi la el, visezi la ce va fi sub el, visezi la căldura caminului, visezi la paşii care-i faci în pijama, desculţ şi curios, cu privirea ascuţită, ca de vânător, şi auzul încordat la maxim, după tocul uşii, visezi la freamătul din jur atunci când rupi hârtia de nerăbdare, visezi cu ochii deschişi la clipe fericite. În fiecare an, pe sfârşit de toamnă, începe să te însoţească un gând, te seacă uneori, cum naiba ornez bradul. În ce culori? Mai pun beteală? Schimb din globuleţe? Îi pun vârf? Ce vârf? Beculeţe, de care? Şi ca să fie mai amestecat şi mai enervant, ăştia cu măgăoaiele de magazine, încep să-ţi bage sub nas încă din Octombrie, tot felul de ornamente, globuleţe, beculeţe, funduliţe, moşi cu muzicuţe şi alte ţe-uri. Fac de aşa natură, încât îţi provoacă sila, începi să ocoleşti raioanele lucitoare şi cântătoare. La radio totul se transformă în cozonaci, clopoţele şi mere coapte. Reclamele de la tv devin sterile şi asemănătoare, pline de ho-ho-ho-uri copy-paste (nici o aluzie la prim-buruiana ţării) şi promisiuni colosale, nemaivăzute, nemaipomenite şi nefolositoare, îsoţite de reni, sănii cu GPS, crăciuniţe cu obrăjorii la vedere şi moşi îmbujoraţi cu plete de rockeri. Brazi, brăduţi, crăci şi crăcuţe (aşa mai tâmp, căci rămurele parcă sună prea poetic) de brad, ambalaţi, în ghiveci, tăiaţi, ciordiţi, mafiotizaţi, naturali sau artificiali, cu toptanul sau la bucată, ce vrei, de vrei nu vrei şi cum vrei. Orice ai spune, bradul îţi schimbă starea de fapt, te face să-ţi netezeşti fruntea, să-ţi aduci aminte de copilărie, chiar de fragedă pruncie. De eşti cu lipici la dulce, abia mai ai stare până la prima tavă de cozonac. De eşti mai nărăvit, parcă scorţişoara cu vin rosu sec, îţi dă ghes la vorbă dulce şi lungă. Sau ambele amândouă, cum ar spune un celebru şi destoinic moderator. Aşa că, am pus mână cu mână, şi în doi timpi şi trei mişcări am rezolvat dilema. Două mâini l-au asamblat (uite aşa, să fie unul mai puţin tăiat din pădure), încă două mâini l-au aranjat, şi alte două mâini au aplaudat. Ce a ieşit?

Baftă şi să fiţi cumiţi, Moşu' vine negreşit!
PS
Unde-i Hruşcă!_

marți, 23 decembrie 2014

Cotletul lu' Kloo

Acuşica am terminat, şi vă povestesc stând la o cană de cafea, aburindă şi aromată de-ţi gâdilă creieraşul prin nări şi prin ochi, nu numai prin papile. Aşa că, uite cum a fost. Îmi era foame şi nu prea, aşa că având timpul de partea mea, am deschis larg uşa frigiderului şi am cugetat adânc, adânc, dacă să bag la maţ şi ceva legume sau nu. Am zis, da, căci sunt colorate, gustoase şi sănătoase. Cum să le fac, salată sau tigaie. Adică să le părpălesc o ţâră. Am încercat să-mi aduc aminte din sfaturile vreunui master chef, dar ioc, nici din google nu-mi venea nimic. Recunosc că mă inspir, asta este clar, e sănătos să-i urmăreşti pe alţii care sunt cu creierul mai dopat. Problema este alta, mă chiombesc în "teveu" sau în "computator", dar până ajung la faptă, cam fug ideile. Se pare că am creierul cam neted şi alunecă ideile afară din scăfârlie. Bine, gata cu vrăjeala ieftină cu ghivent, şi hai să-ţi spun ce-am făcut. Mai întâi am luat câţiva căţei de usturoi, adică doi, dar babani rău de tot, pe care i-am cojit, feliat şi pitit într-un castronaş, după care, i-am udat cu ulei de măsline şi i-am răsfăţat cu un praf de busuioc şi unul de sare. Apoi, am luat trei morcovi (care făceau cât unul zdravăn), curăţaţi şi feliaţi i-am transferat într-o crăticioară cu apă, numai bună de pus la fiert. Am luat un ardei capia roşu ca draq, un ardei galben-verde (cred că era oltenesc, corcit cu prazul), o roşie potrivită şi o ceapă mică, mică, pe care puteam să o cuprind în palmă fără probleme şi puţin porumb prefiert. Toate astea le-am tăiat feliuţe, feliuţe, sau fâşii, fâşii, cum îţi vine mai bine, le-am strâns într-o farfurie şi le-am presărat un praf de sare din mare şi piper multicolor. În paralel, am pus feliile de cotlet îmbălsămate de o zi jumate în sare, piper şi cimbru, la fript într-o tigaie neagră ca tăciunele. Morcovul fiert, dar încă ferm şi consistent, l-am alăturat fraţilor de găteală. Pentru ei, am luat o tigaie cu dedicaţie, doar a lor, am încins-o frumuşel, le-am pregătit o băiţă din unt de casă de la munte adus (ce mă fac că se termină untul de la Măgura), combinat cu ulei de măsline, ştiţi de care, d'ăla super-mega-ultra virgin. M-am jucat frumos cu toate în tigaie, ba învârteam răsfirat, calm, şi încet de la stânga la dreapta, ba stăteam şi priveam cu jind la ele. Începuse şi carnea să-mi dea de furcă, să o înfulec simplă, aşa, fără nimic, sau să am răbdare până sunt gata şi legumele. Mare dilemă. Imediat, am răsturnat şi usturoiul saturat de busuioc, sare şi ulei de măsline, totodată încercând să aranjez totul în paritate corectă, egală. Adică să stea ardeiul roşu şi lângă ceapa, usturoi, morcov, roşie şi porumb, nu doar pe lângă fracsu' ăla ciudat de galben-verde. Peste toată amestecătura asta, super mirositoare şi voluptoasă, am răsfirat câteva frunze semi-tocate de pătrunjel. Mai poţi? Eu încă înghit în sec, mai am o porţie oprită pentru Cătă. Deocamdată. Dacă mai întârzie, trebuie să gătesc de la capăt. Aşa... am mai pus o linigură de sos din roşii, ca să-i fac rost de ceva savuros pentru a lăsa la scăzut, nu am vrut să subţiez cu apă, era mai nasol, mai fad, părerea mea. La sfârşit am potrivit bucăţica (corect ar fi  - bucatele) de cotlet şi mare parte din legume, uite aşa, frăţeşte, în aceeaşi farfurie, şi am socotit de vreau ca aceste clipe să dureze mai mult, trebuie să le savurez, să le contemplu un pic şi să mestec mult şi bine. Ia dă-ţi cu părerea, cât a durat? Fix patru minute, trecute fix!
Baftă şi treci la tigaie!

Mirosul & aroma

Mirosim totul în jurul nostru, adulmecăm încă din fragedă pruncie, toate miasmele ce ne înconjoară.
Aroma, o trăim din prima zi de viaţă... mama, laptele.
Trăim într-o lume naturală dar umplută, pe timp ce trece, de artificial, de comun, de vicios. Aromele artificiale ne ameţesc, ne vrăjesc, spânzurate prin prize sau cocoţate pe mobile. Alte arome sintetice, ne rup nasul şi ne îneacă, prin baruri, taverne, parcuri sau maşini. Dar, avem de ales între sintetice proaste şi preparate plăcut aromate, care pentru unii au devenit hobby sau chiar stil de viaţă. Hobby-stil de viaţă care îţi influenţează toată viaţa, de la alimentaţie până la garderobă, de la ce citeşti până la ce vorbeşti. Nu te face mai deştept, doar, poate, mai atent. Adevărat este, că unii au dus-o la rang de artă, au pictat-o sau au povestit-o pe îndelete.
Baftă şi plăcere în fiecare zi!














luni, 22 decembrie 2014

Normalitate

Se întâmplă din ce în ce mai des, începem să reintrăm în normal, să reaşezăm scara valorilor. Ne-a luat ceva vreme. Peste timpurile cenuşii comuniste şi cele gri turbate cu tentă capitalistă, a început să se tragă cortina. Sper, una solidă şi definitivă. Românul parcă a reînceput să trăiască adevărat, să simtă normal şi să se comporte mai normal. Media de toate felurile a început, uşor, uşor, să ne înfăţişeze şi faţa bună a naturii noastre. În online se află mai repede, se împărtăşesc gândurile mai repede, mai frumos şi chiar se empatizează. Una peste alta, simţim (cel puţin eu) că lucrurile se merg către o normalitate.
Deunăzi, am aflat despre următoarea faptă petrecută în oraşul de pe Dâmbu. Un bătrânel îmbracat simplu dar curat, stătea la rând la casa unui supermarket, împingând un căruţ de marfă. Avea zahăr, făină, ulei şi bomboane pentru împodobirea bradului. Din rândul vecin, un tanar s-a întins şi i-a cerut voie, politicos, să-i achite cumpărăturile.
Tot pe Dâmbu, acum vreo trei săptămâni, un alt tânar, în alt centru comercial, a găsit un plic cu bani (mulţi români nu câştigă într-o lună sumă respectivă), a sunat la poliţie şi a aşteptat echipajul în locul respectiv.
Baftă, normalitatea trebuie să fie cotidiană!


http://haihuiculiviu.blogspot.ro/2014/04/sa-ne-bucuram-normal-de-normal.html

duminică, 21 decembrie 2014

Fiecare cu a lui!

- Ştii ce înseamnă împărtăşania?
- Da, curăţarea păcatelor şi Dumnezeu te ajută să fii sănătos.
- Şi atunci de ce nu vrei să mergi?
- Mami, fac de trei ori pe săptămână Tai Chi, unde adun energie pozitivă şi las Soarele să-mi pătrundă prin frunte în cap, inimă, stomac şi ajunge la rinichi. Fac şi Karate, o dată pe săptămână, asta mă ajută sa fiu sănătos. De ce trebuie să beau vin şi să mănânc pâine uscată?
Cam aşa poate să sune logica unui puşti în era informaţiilor transmise, interpretate şi înţelese în mare viteză. Nu zic că ar fi rea credinţa, e liniştitoare, te îndeamnă la cugetare, la cumpătare. Dar nu sunt de acord cu forţarea, parcă îţi îndeasă cu pumnul, îţi violează dreptul de a opta pentru ce (crezi că) simţi. Consider că educaţia religioasa trebuie să plece dinspre familie către biserică. Dacă eu sunt de altă confesiune? De ce trebuie să dau în fiecare an taxă către biserică? De ce trebuie să plătesc pentru botezare, cununie şi înmormântare iar ea, marea biserică ortodoxă, să nu contribuie cu nimic!? Se recuperează pierderile din vremea Domnitorului Cuza şi din perioada cenuşie a comunismului? Acea contribuţie, pentru care eşti trecut în catastif, de care nu ai cum să scapi, te caută acasă, la prima vizită la biserică eşti întrebat de bani. Păi, nu se potriveşte cu ce propovăduieşte fiecare om în sutană. Zi de zi, pe stradă sau la televizor, văd doar îmbuibarea bisericii, indiferent de rit. Clădiri însemnate nenumărate, mari, chiar uriaşe, şi clerici cu maşini fiţoase. Dacă biserica este mai mare, mai înaltă, ne vede Dumnezeu mai bine? Dacă biserica are cupolă aurită, ne găsesc îngerii mai uşor? Pentru cel care doreşte, nu-i de ajuns o cruce din lemn sau piatră pe o pajişte, pentru a se ruga? Cu aceiaşi bani, n-ar fi mai potrivit să construim şcoli luminoase, să dotăm laboratoare pentru studiu şi ateliere pentru punerea în practică a celor învăţate? Să ne plătim învăţătorii? Să dotăm spitale şi sanatorii, să ne plătim medicii! Sunt sume colosale, cu care ne putem construi o ţară deşteaptă şi sănătoasă. Ştiu că sunt şi oameni, prelaţi sau nu, cu faţa către Dumnezeu, dar de ei aflam mai greu. Că vorbim de bani, nu-i o contrazicere, biserica vs. ban? Şi asta nu-i valabil doar pentru BOR. Am avut ocazia să văd şi transpunerea religiei în Vest. Fără cuvinte. Ştiam că trebuie să ai credinţă în suflet şi cruce de lemn, dar acum, aproape totu-i răsturnat.
"Pe vremuri, oamenii aveau cruce de lemn şi inimă de aur. Acum, au cruce de aur şi inimă de lemn."
Părintele Adrian Făgeteanul
Fiecare face, ce şi cum crede, dar cu respect pentru cel de lângă el.
Baftă şi luciditate!

https://www.youtube.com/watch?v=jIJWwns9qyU&feature=share

sâmbătă, 20 decembrie 2014

Ce crezi, te văd?

Să-mi bag picioarele! Există două categorii de cretini pe străzile patriei mumă, şi aici mă refer doar la categoriile discutate mai jos, nu mai fac acum referire la cei care parchează de-am bouleă pe două locuri sau pe locurile rezervate celor cu handicap, nu mai discut de scursurile care blochează intersecţii şi treceri de pieton, nu mai discut de cocalarii care ascultă muzică infectă cu geamul deschis, nu mai comentez acum despre frustraţii care-ţi fleşuiesc creierii că ai tupeul să mergi cu viteză legală. Lua-le-ar capu' foc! Primii, sunt cei care fac economie de becuri la asfinţit/răsărit şi pe timp de ceaţă, a doua parte de tâmpiţi, cei care folosesc ceaţa abuziv pe timp senin sau pe ceaţă (ce ar fi corect) dar în localitate când stai bară la bară. Ce crezi, îi vezi bine pe tâmpiţi? Pe primii îi regăseşti de multe ori la ştirile de la ora cinci, pentru ceilalţi...4M! Pe retarzii care nu-şi aprind luminile la asfinţit/răsărit sau pe timp de ceaţă, le-aş cam rupe abecedarul şi portofelul'n două. A doua categorie de tembeli... i-aş lega de bară cu pleoapele sudate de scalp şi ochii beliţi larg de tot şi fixaţi în becul de ceaţă, aşa vreo zece minute de terapie, o dată pe an.
Să aveţi baftă de călătorii liniştite!

http://haihuiculiviu.blogspot.ro/2014/01/multumesc-d-na-ceata.html

Art. 114. – (1) Conducătorii de autovehicule, tramvaie şi mopede sunt obligaţi să folosească instalaţiile de iluminare şi/sau semnalizare a acestora, după cum urmează:
c) luminile de întâlnire şi cele de ceaţă pe timp de ceaţă densă

PS
De data asta fără poze, îi găsiţă singuri.

joi, 18 decembrie 2014

Să ai pensie mare!

"Ce mă fac? Dacă acum îmi cereţi atât, când voi fi mare? Sper să aveţi pensii mari!" Zise cu o sprânceană ridicată şi cu un zâmbet până la urechi, dar, mărinimos, întinzându-mi o sută de lei. Foarte tare, el se gândeşte doar la puşculiţa proprietate proprie şi personală (cum ar enunţa un miliţian de soi), de parcă noi ne gândim doar la discoteci! Habar n-am dacă am cugetat la ceva de genul ăsta când eram de vârsta lui, un ţânc fără gând de tuleie. Ştiu doar că nu visez la pensie, cel puţin declarativ, nu mă aştept să ajung să fărămiţez o pensie lună de lună, vreo "enspe" ani. Dar dacă mă gândesc bine, cred că trec de declarativ. Poţi combina "trăieşte clipa" cu "pensie mare"? Pe bune de nu-mi dă cu virgulă, un non sens beton. În capul meu se potriveşte doar dacă pici pe cele şase norocoase, altfel ciuciu clipă efervescentă şi pensie liniştită în vremurile colosale care le trăim.
Hai baftă şi pune de'o parte!


Ceafă lată

Da, ceafă lată înmiresmată nu îmbuibată. Era nevoie de ceva proteină caldă, fragedă, aromată şi gustoasă. Mă enervează ceaţa, da ştii cum, rău de tot. Îmi crează o stare letargică pierzătoare de timp aiurea-n tramvai şi colac peste pupăză mă face să mă gândesc întruna la mâncare caldă. N-aş suporta răcituri, brr! Aşa că mi-am aruncat ochii prin cămară, prin frigider şi congelator şi am decretat apoi simplu: fira-ar, trebuie să cobor până la magazin! Jap în încălţări, geaca strânsă la gât şi trap săltat la prima tejghea plină de carne. Aia nu, nici aia, cred că alea sunt mai împănate. M-am oprit la nişte piese de ceafă cu os, o mândreţe. Dacă nu mă opream, cred că mă trezeam cu nişte lasere din partea vânzătoarei. Ce-o fi zis cucoana, ietete bre şi la chelu' ăsta, ce pretenţios este, ce maţe fine crede că are, l-a fătat măsa în carmangerie? Zâmbesc amabil şi încuviinţez că-i apreciez cărnurile (adică cefele bre) arătate. Ea nu avea, o scofâlcită pipernicită care trebăluia de zor prin galantar cu un zâmbet iliescian lipit cu prenandez pe moacă. Zbor înapoi acasă şi încep a rumega, la figurat "metre", cu ce naiba să le gătesc. Am luat un castronaş, rozmarin, cimbru, sare de mare, piper multicolor şi ulei de măsline ultra-mega-extra virgin. Le-am învârtit până le-am ameţit şi apoi le-am vârât în ceafă. Adică am făcut o tăietură profundă dinspre lateral către mijlocul fiecărei bucăţi. Ca şi cum ai dori să o lăţeşti, că este prea groasă, dar nu faci o tăietură de colo până colo. Ca şi cum ai vrea să-i faci un buzunar. Acolo am vârât parte din amestecul aromat, iar restul l-am întins pe fiecare parte a fiecărei bucăţi. Ăştia la tv-eu le ung cu o pensula, dar ce, eu sunt pictor? Uite aşa cu fundul linguriţei de colo-colo. Întinse pe o farfurie şi acoperite cu o folie de aluminiu, uite aşa le-am pus la rece. Mai târziu, cam după vreo patru ore, am încins un grătar de fontă şi le-am rumenit pe ambele părţi de câte două ori, ca să se pătrundă mai bine. Ceafă, rozmarin, cimbru, sare şi piper, o combinaţie care zăpăceşte toţi vecinii. Apoi, am completat cărnurile cu o porţie zdravănă de legume congelate, desăvârşite de Cătă cu o bucată sănătoasă de unt de la munte. Puse laolalta în farfurie, o nebunie, numai bune pentru un hulpav diliu.
Baftă şi poftă mare!


miercuri, 17 decembrie 2014

Înapoi e mai repede

Fiecare ne gândim la timpul ce a trecut, la timpul ce-l petrecem şi la timpul ce va sosi. Adevărat, dar ca deunăzi, niciodată aşa de profund. Că trece timpul, remarcăm toţi: în oglindă, pe haine, când urcăm scări, când ne salută copiii vecinilor, atunci când vrem să trecem strada aiurea şi mai ales când privim vreo poză. Pozele sunt poze, poze între poze, unele mai serioase, altele mai haioase, unele mai tulburate altele mai limpezi, unele mai încărcate altele mai...Pe draq, toate au o încărcătură. Priveşti o poză, călătoreşti de îndată în timp. Parcă era ieri, auzi de îndată sunetele din jurul tău din acele momente, parca şi miroşi parfumul cuiva sau mireasma naturii. Te uitai înainte, oho, mai este mult şi bine. Priveşti acum înapoi, când naiba a trecut? Important, zic eu, este să ne păstrăm sufletul tânăr, să ne maturizăm râzând şi să îmbătrânim frumos şi lucid. Şi mai este un lucru, să nu uităm să ne distrăm, să ne facem zilele frumoase indiferent de vreme şi vremuri. Un amic spunea că nu vrea poze, pozele sunt pentru senili. Eu sunt senil, uit de timpul trecut şi vreau să-mi bucur sufletul şi mintea chiorându-mă la imagini alb-negru sau colorate în care să ghicesc starea fiecăruia, să-mi redescopăr trăiri, fapte şi gânduri. Vreau să mă distrez pe seama modei ce a trecut, pe frizurile care cereau îndemânare şi insistenţă, să mă hlizesc de mutra unuia mai şugubăţ. Să râd de inapoi!
"Ce tineri şi frumosi eram, mai ales eu, şi ce bătrâni şi urâţi suntem acum, mai ales tu!"
https://www.youtube.com/watch?v=6bp-KwCDWQg

Baftă, sănătate şi fericire!

marți, 16 decembrie 2014

Chimen, rozmarin şi busuioc

Chimen, rozmarin şi busuioc... o îmbinare mirifică. Efectiv îţi explodează fiecare receptor din corp.
Dar cum să le combini rapid pentru un mic dejun energizant? Păi.. am luat două ouă de găină crescută la curte, le-am zăpăcit intens, într-un bol, apoi am turnat şi câteva linguri de lapte nedegresat (adică d'ala de la ţară) peste care am presărat niscaiva piper multicolor. Am văzut la tv-eu nişte medici care se jurau că piperul face bine la gât. Adică să nu mai faci gât (sic!). În acelaşi timp, sau concomitent, sau simultan, sau cum vrei să-i spui, am rumenit în tigaie ceva salam crud-uscat de vită amestecat cu porc. Pentru rumenire adecvată, am tăvălit nişte unt de casă, adus tocmai din vârf de munte, şi am presărat chimenul. Băi ce aromă a început să plutească prin bucătărie. Ştergându-mă de bale, am terminat de bătut ouăle până au făcut spume peste spume şi le-am răvăşit în tigaie până au deprins o culoare turbată de galben-auriu-maroniu. În tigaia super încinsă şi cu urme de grăsime de la omletă, am întins două felii de pâine. Mai precis, cu ele am şters pâna la ultima dâră de grăsime din tigaie şi apoi le-am lăsat la prăjit. Când stăteau cu burta-n jos, le-am tras pe spate un praf de sare de mare cu rozmarin şi ceva busuioc. Îţi povestesc imediat mai departe, dar stai să înghit încă o dată în sec. Pe alt ochi de aragaz, fierbea apa pentru ceai. Când am întors feliile de pâine, am turnat şi apa opărită peste o combinaţie de mentă cu fructe de pădure şi o felie babană de lămâie tăiată pe jumătate, că nu dorea sa intre în halbă. Da în halbă, ce te miri? Aşa se bea responsabil... ceaiul. Să revin la nebunica de omletă. Am înghesuit-o pe farfurie lângă o roşie (mi-e dor de o roşie de la ţară, fie mică sau mare, dar să fie roşie de la ţară), un ardei capia şi un castravete. Chimen rumenit (dacă pot zice aşa) în omletă, rozmarin şi busuioc pe pâinea prăjită, şi abur aromat din halba de ceai. Nemaipomenit pentru o dimineaţă rece şi ceţoasă.
Bafta şi mic dejun aromat!
 

vineri, 12 decembrie 2014

Obişnuinţa sau blestemul orei

Dezlipesc uşor pleoapele. Sunt cam mototoale, leneşe, greoaie. Ceva lumină se întrezăreşte pe afară, parcă zăpada începe să fie lucitoare. A răsărit Soarele? Pe naiba, zăpada reflectă luminile de la hotel. Dacă acum nu pot sforăi pe îndelete, că nici Duminica nu reuşesc să sar peste ora şapte, atunci ce naiba să mai fac? Să mă vâr în pat la ora şase dimineaţa? Aşa de mare, de puternică este obişnuiţa asta, să însoţeşti în fiecare dimineaţă Soarele într-un nou drum, încât nu mai poţi să schimbi nimic. Devine chiar o pacoste. Bagi o sârbă în căruţă, o cumetrie ceva, o plimbare prelungită sau urmăreşti un meci în miez de noapte, apoi butonezi la sonerie să-şi facă prezenţa mai târziu, dar degeba. Băi, ochii devin un "Gică Contra", ei nu şi nu, vor să-ţi bage lumina cu tot cu acele super-mega-ultra ascuţite oboselii cu tot până în miezul creierului, să-ţi vlăguiască şi ultima fărâmă de energie, să-ţi strâmbe oglinda cu riduri profunde şi ridicări de sprânceană. Frăţie, dar cumva, un geniu, ar putea să creeze un buton de resetare? Dai un "push" şi apoi eşti proaspăt, fresh ca o dimineaţă de primăvară. Păi ce naiba, câtă cafea să sorb?
Baftă şi somn profund!
PS
Ştiu că pozele nu au legătură directă cu cele pomenite mai sus, dar, iarăşi, vreau să subliniez că este păcat să ajungi în preajma Tâmpei şi să nu-ţi rătăceşti paşii prin centrul vechi al Braşovului.





miercuri, 10 decembrie 2014

Primul an

La fiecare aniversare tresărim, realizăm că timpul nu stă pe loc. Seară, dimineaţă, pranz, seară, dimineaţă... O succesiune care ne detaşează de trecerea timpului, ne face să nu sesizăm viaţa. Pulsăm. Dorim. Visăm. Sperăm. Trăim. Aşa a început şi această mică nebunie, asta cu aşezatul literelor în diverse forme, cu diferite sensuri, mai ciudate sau mai des întâlnite, mai banale sau mai curioase, a început cu o dorinţă. Vreo trei ani am visat că aş putea ordona câteva idei, totodată confruntându-mă cu gândul neliniştitor în prima fază - pe cine ar interesa. Gând în gând şi după gând, am hotărât că trebuie să încerc. Ce a ieşit, vedeţi... vedeţi şi vă delectaţi, sau... sau nu. Sper că timpul cheltuit pe aceste rânduri să nu fie şi irosit, iar buchiselile campioane, în ordinea numerelor de pe tricou:
San Pedro de Alcantara
O brăduţ, brăduţ
Ana-Maria sau Faptura şi emotiile
Descurcă lume
Venezia
Roma - episodul trei
Genzano
Micuţa cu penel şi graficianul rebel
Roma - episodul unu
Soveja&Lepsa
Prieten

Vă mulţumesc:
România
5085
Statele Unite ale Americii
1807
Spania
503
Germania
262
Italia
262
Rusia
119
Turcia
93
Franța
82
Polonia
68
Regatul Unit
43
Baftă, sănătate şi fericire!

luni, 8 decembrie 2014

În viteză

Acum abia distingi ceva în faţa ochilor.
Acum abia poţi ridica căpăţâna.
Acum dacă te ridici în două, rişti să-ţi învineţeşti curul.
Acum dacă ţopăi, te loveşti de masă.
Acum dacă te ridici pe vârfuri, poţi să-ţi pui singur apă.
Acum eşti în stare să te ştergi corect la fund.
Acum eşti capabil să spui o glumă.
Acum poţi să pui literă lângă literă pe o hârtie.
Acum înţelegi de ce sunt bărbaţi şi femei.
Acum pricepi mai mult de 1+1.
Acum înţelegi că freaza este ceva efemer.
Acum ai primul plastic cu moaca ta.
Acum te-ai prins de ce şi mândrele au doi ochi, ca şi tine.
Acum te-ai prins că-ţi trebuie mai mulţi bani.
Acum te-ai prins că trebuie să exişti independent.
Acum te-ai prins cum să trăieşti independent.
Acum cunoşti oameni fel de fel.
Acum te loveşti de pragul cel de sus.
Acum începi să devii matur.
Acum îţi construieşti familia.
Acum visezi şi pluteşti la prima orăcăială.
Acum transpiri la prima nebunie a piciului.
Acum amuţeşti la prima zi de şcoală a piciului.
Acum...
Acum constaţi că timpul zboară în viteză.

Baftă, soarbe clipa!


Clădiri vii, străzi vii...

Ce ai face în oraşul tău, dacă ai avea puterea să schimbi ceva, să faci altfel. Cam aşa ar fi pe scurt discuţia înfiripată la o mică raită prin centrul "găzăriei". Eu aş face parcare supraterană cu spaţii de destindere care să aibă vederea spre exterior, iar la ultimul nivel, teren de sport multifuncţional. Şi nu una, cam şase sau şapte. Dar o idee pentru o imagine mai vie, o faţă mai veselă a oraşului, a venit tocmai când treceam pe lângă maternitate. Să desenez pe faţada maternităţii, bebeluşi şi berze, zice Cătă. Corect! Tot se cheltuie o căciulă de lovele pe culori ţipătoare şi trăznite, nu ar fi mai bine să desenăm aspecte vesele din viaţa noastră? În loc de blocurile terne, să avem adevărate poveşti, întâplările lui Creangă. Pe grădiniţe să avem zugraviţi eroii lui Ispirescu. Pe şcoli să prindă viaţă Eminescu, Topârceanu sau Teodoreanu. Liceele să fie şevalet pentru Enescu, Moisil sau Ţiţeica. Facultăţile să ne exprime creaţia lui Coandă, Cioran sau Babeş. Parcurile industriale să ne amintească de geniul românesc: Vuia, Antipa, Odobleja, Karpen, Poenaru, Aslan sau Paulescu. De ce să avem un gard gri, sterp şi trist? De ce să stăm în staţia de autobuz cu ochii tâmpi, doar pe reclame spălătoare de creier? De ce să nu beneficiem de exuberanţa, ingeniozitate şi imaginaţia tinerilor desenatori?
Baftă şi un oraş viu!