marți, 16 decembrie 2014

Chimen, rozmarin şi busuioc

Chimen, rozmarin şi busuioc... o îmbinare mirifică. Efectiv îţi explodează fiecare receptor din corp.
Dar cum să le combini rapid pentru un mic dejun energizant? Păi.. am luat două ouă de găină crescută la curte, le-am zăpăcit intens, într-un bol, apoi am turnat şi câteva linguri de lapte nedegresat (adică d'ala de la ţară) peste care am presărat niscaiva piper multicolor. Am văzut la tv-eu nişte medici care se jurau că piperul face bine la gât. Adică să nu mai faci gât (sic!). În acelaşi timp, sau concomitent, sau simultan, sau cum vrei să-i spui, am rumenit în tigaie ceva salam crud-uscat de vită amestecat cu porc. Pentru rumenire adecvată, am tăvălit nişte unt de casă, adus tocmai din vârf de munte, şi am presărat chimenul. Băi ce aromă a început să plutească prin bucătărie. Ştergându-mă de bale, am terminat de bătut ouăle până au făcut spume peste spume şi le-am răvăşit în tigaie până au deprins o culoare turbată de galben-auriu-maroniu. În tigaia super încinsă şi cu urme de grăsime de la omletă, am întins două felii de pâine. Mai precis, cu ele am şters pâna la ultima dâră de grăsime din tigaie şi apoi le-am lăsat la prăjit. Când stăteau cu burta-n jos, le-am tras pe spate un praf de sare de mare cu rozmarin şi ceva busuioc. Îţi povestesc imediat mai departe, dar stai să înghit încă o dată în sec. Pe alt ochi de aragaz, fierbea apa pentru ceai. Când am întors feliile de pâine, am turnat şi apa opărită peste o combinaţie de mentă cu fructe de pădure şi o felie babană de lămâie tăiată pe jumătate, că nu dorea sa intre în halbă. Da în halbă, ce te miri? Aşa se bea responsabil... ceaiul. Să revin la nebunica de omletă. Am înghesuit-o pe farfurie lângă o roşie (mi-e dor de o roşie de la ţară, fie mică sau mare, dar să fie roşie de la ţară), un ardei capia şi un castravete. Chimen rumenit (dacă pot zice aşa) în omletă, rozmarin şi busuioc pe pâinea prăjită, şi abur aromat din halba de ceai. Nemaipomenit pentru o dimineaţă rece şi ceţoasă.
Bafta şi mic dejun aromat!
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu