Să te speli, singur, la cur...

    E momentul bilanțului. Ce dracu am făcut peste an, am făcut bine, am făcut rău. Am realizat X% din ce mi-am dorit, sunt sus sau jos, sunt concav sau convex. Sunt vesel sau trist. Pe naiba, trebuie să rămâi vesel indiferent ce ți se întâmplă, dacă ești pe budă sau pe scenă.
   E momentul bilanțului și momentul urărilor. Peste ani, am auzit cam aceleași urări, clasice de altfel, dar și o grămadă de urări trăsnite. De la tocitul "La mulți ani!" și "Să ne vedem sănătoși!" până la cele mai aiuristice, de moment sau gândite la un fum. Până acu' ceva vreme, să tot fie vreo patru sau cinci ani, aveam damblaua să urez "Să te văd în vitrină la loto!". Adică să-ți văd poza, nu cu mașina sau bicla prin geamul loteriei, ci să-ți văd moaca zâmbind extaziat/ă ca într-un orgasm frenetic de vreo treizeci de minute (ca la porci) cu o bucată de hârtie pe care să scrie că ești fericitul câștigător ale unor obligații față de rude și prieteni, cunoscuți sau nenăscuți.
   Ei bine, de câteva săptămâni m-a apucat o sinapsă și m-a scuturat ca la '77 și am scobit-o din găvanele neuronului ciușdit după colțul occipitalului, că-i de bun augur să-ți urez cam așa:
 Să te speli, singur, la cur cu apă caldă până la o sută de ani!
   Hai să le luăm pe bucăți, o țâră. Să te speli la cur, și până la o astfel de vârstă, e clar că-ți lucrează cerebelul de minune. Ai habar de ce mergi la baie, cadă, duș, lighean sau bideu, mă rog, unde-ți place și unde poți. Lucru clar este că nu te prea scapi pe tine, așadar nu arzi banii aiurea pe scutece (nu vreau să fac reclamă moca corporatistă). Pe de altă parte, încă te țin balamalele, poți să îndoi gât, mâini, picioare și mijloc. Deci, pot spune că faci sport de performanță pentru asemenea etate. Nu râde, că te văd peste câțiva ani, când o să privești bordura ca pe o mare provocare. În altă ordine de idei, să ai apă caldă, e clar că ai bani. Să plătești o chirie, sau o întreținere sau camera de la azil. Și cel mai important lucru, mintea nu-ți joaca feste, vezi și prima observație, pe de altă parte încă simți la ce-ți folosește curul sau ce poți face cu o mână. Sau cu amandouă.
   Baftă, și rămâne cum am debitat: să te speli, singur, la cur cu apă caldă până la o sută de ani!

PS
Adică o poză fără cur sau cu o baie omniprezentă. Să te speli la cur singur cu apă caldă până la o sută de ani, într-un loc de poveste, unde să-ți zburde inima, unde să-ți tihnească un pahar de vin roșu alături de o strachină colorată și oameni zâmbitori.
Baftă! (2)

Cu fața în sus.

   Cu fața în sus, pas după pas.

   Pas după pas, cu spatele drept, mă rog, mai mult lăsat pe spate, cu capul dat pe spate. Pas după pas cu fața spre CER. De sus, învolburați, în vârtejuri amețitoare, se pogoară mii și mii, aleargă, se fugăresc, care să ajungă primul. Îi vreau pe toți. Vreau să-mi biciuiască fața, să-mi răcorească simțirea, să-mi dea un delete. Vreau sa îngheț, să îngheț timpul, să îngheț totul în jurul meu, să privesc matricea, să fiu oriunde, oricând. Pas după pas, mă duc direct în ei, nu doresc să-i ocolesc, vreau să-i strâng în brațe, vreau să-i sărut, vreau... 

   Cu fața în sus, sorb fiecare fulg de nea. Sunt primii fulgi în aceasta iarnă. Parcă niciodată nu i-am aștept așa de arzător. Fulgi arzători! Mă pufnește rasul, dar așa-i, îi doream fără să știu, îmi era dor de ei, chiar dacă, știu sigur, maine dimineață nu am să-i văd așezați peste tot ca o inundație cu smântână, ca și cum orașul ar fi învelit cu vată de zahăr. 

   Cu fața în sus, pas după pas, o mie de veșnicii aș zburda printre fulgi. Printre fulgi și palmieri. Zâmbești? 

Baftă!

Gânduri (învălmășite)

   Învălmășeală. Cam așa este în capul meu. Gândurile se împletesc, n-au putere de a goni prin toate ungherele, sunt gânduri grele, pline de mâhnire, de tristețe neînțeleasă. Fuge doar o întrebare. Aleargă chiaun, zănatec, fără răspuns. De ce sufletele libere sunt îngenuncheate? De ce?
   Învălmășeală în cuget, în hotărâri. Pare simplu, fiecare om cu mintea-n faptul zilei aclamă hotărârea dreaptă și izbăvitoare. Oare? Așa-i? Așa-i de simplu? Sau avem hotărâre pentru cătușele imaginației, fiare cu care prindem visele, chingi pentru simțiri înnebunite de zbor. Ma întreb sau...
   Învălmășeală în trăire, de ce sa fim în șir? De ce să fim cu un anumit profil "cumpănit", care să dea bine? De ce să legăm limba-n gură, fără sunet drept? De ce să ne înnegrim inima cu oftaturi grele, născute din pricini greșite ale "drepților" în cugetări necunoscute?
   Învălmășeala oare zboară dacă vom gândi trăsnit de simplu, adică vom fi câte un Zorba-n fiecare?
   Gânduri învălmășite, fără răspuns... oare?
Baftă... simte, zboară, respiră!
   "Mă uitam la Zorbas în lumina lunii și mă minunam cu câtă vitejie și simplitate înfrunta lumea, cum trupul și sufletul îi erau una și toate, femeie, pâine, minte, somn, se îngemănau îndată cu carnea lui, voioase, și deveneau Zorbas. Niciodată nu văzusem o relație atât de apropiată a omului cu Universul."

Mall-ul vremurilor

   Mi-e foame, nu-i o noutate, sunt hulpav, îmi place să mănânc și dacă se nimerește și ceva colorat...
   Încep al doilea mic dejun, dacă-i pot spune așa, prăjesc două felii de pâine, întind untul și încep să pun icre negre pe o felie și icre roșii pe a doua felie. Se potrivesc de minune și câteva roșii cherry. Cum de am am ajuns la astfel de bucurii în farfurie?

   De mult n-am mai ajuns prin obor, oborul de sfârșit de săptămână. Obor, târg, numește-l cum îți vine mai ușor. La noi, pe malul Dâmbului, se ține oborul din vremuri de mult apuse, de fapt, vatra orașului se află pe malurile pârâului Dâmbu, actual în partea estică a orașului, la ieșire din Ploiești spre Bucov, de aici și denumirea zonei de Bariera Bucov. Acum un an, într-o hotărâre de moment am purces la vizitat oborul, alături de un prieten, la fel ca la un muzeu. Pregătit să-mi umplu minte cu imagini și arome. Le-am recunoscut, așișderea cu tot ce știam din vremurile gri. Acum, la un an distanță, zic că trebuie să mișc din glezne, să ne bucurăm de Soare și de viermuiala lumii, de coloritul neaoș, și de ce nu, să ne punem în desagă ceva bunătățuri.
   Viermuială, aglomerație, larmă, râsete, tocmeală, poftiri la negoț, refuzuri politicoase sau înțepate, tocmeli la sânge și înțelegeri din priviri... o lume vie. Cereale, lemne, fructe, conserve, haine, piese de mașini, radiouri de pe vreme bunicului, macrameurile bunicii, pantofi recuperați de la ghenă, căciuli de blană, jucării nătânge, lucruri desperecheate, cărți din toate timpurile, pește afumat, produse de curățenie, topoare, aspiratoare manuale...
   Toate timpurile la un loc, oborul este mall-ul vremurilor trecute, timpului prezent și al viitorului neștiut, al oamenilor cu speranță și căutare, speranță de supraviețuire sau trăire în hățisul zilnic, oameni cu căutare amară sau sclipitoare în ochi, oameni cu portofele burdușite și oameni vânt în buzunare. Speculanți înțepați, producători hotărâți, bețivi pricepuți la toate treburile lumii, precupețe gureșe, manglitori cu privirea vie, fermieri cu mâini bătucite de muncă, gardieni plictisiți, oameni și indivizi... Este locul unde vei auzi vorbe de ocară în înțelesul fiecăruia, locul unde vei auzi pilde de pătruns în esența cunoașterii simple ancestrale, locul sfaturilor prețioase sau de îmbrobodit naivii, locul unde vei avea auzul gâdilat de vorbe hâtre cu înțelesuri spumoase, vorbe muntenești sau moldovenești, chiar graiul bucovinenilor cu dor de România.
   "- Dacă este buna dulceața, voi veni să mai cumpăr.  
     - E bună, feciorii mei mănâncă clătite cu dulceață de la crapă fălcile!"
Hm, clătite, bună treabă, dar poate o avea și ceva numai bun pentru însoțit niște papanași.
Baftă, nu-ți refuza o plimbare în mall-ul neaoș!

Contemporan

   Mulțime, agitație, chicote, glasuri de copii, părinți cu limbrici, mai rău ca cei mici.
   Tocmai ce se așezase un țânc pe piciorul lui, intrase pe ușă de ceva vreme și lumea se mai liniștise, nu mai erau agitați, carbogazoși, adulții mă refer, ci se transformaseră în adevărați japonezi superândemânatici în folosirea gadgeturilor mici și deștepte. Hai că am deviat. Era vorba de o acțiune, o întâmplare de poveste. Doi comentatori, doi sporovăitori, doi dătători cu părerea, adică doi cusurgii, doi moși de la balcon care râd orice s-ar întâmpla și-și mușcă pumnii de zor ca să nu fie dați afară din sală... Ei bine cei doi, povestesc în timpul timpului... adică... când se întâmplă întâmplări și se petrec lucruri, și... Și sinapsele își fac de cap, și aberează, și trăznesc cuvinte încrucișate, și... "Cum este? Păi, nu știu, omniprezent... cred. Da? Păi da, este contemporan cu timpul!" Contemporan cu timpul! Și așa încep să alerge impulsurile electrice, neuronii dansează, cuvintele se înșurubează...
   Adică actual, adică prezent, adică odată cu clipa... râzi și respiră, contemporan cu timpul.
   Moșul scoase un alt cadou din sac, mereu la fel, contemporan cu... deja cunoști vorba.
Baftă!

Lacătul și apa

   Lacătul și apa, pare antagonist. Lacătul te oprește, te baricadează, te încuie, te limitează, îți barează imaginea, gândul, visele. Pe când apa, îți trimite gândul departe, la visare, poate chiar melancolie, dar la fel de bine exprimă viața, esența vieții, curățenia trupească, chiar sufletească. Apa îți gâdilă simțurile, cât de incoloră, inodoră și insipidă am învățat la școală, că ar fi, dar apa îți dă ghes la zburdat, cu toată ființa, că ești la mare, la scăldat la un ștrand sau bălăceală la râu.
   Lacătul și apa. Nu poți pune lacăt apei, este ca și cum ai dori să pui lacăt inimii și minții. Poți?
   Lacătul și apa. Nu știm de unde a plecat ideea, dar știm că undeva, deasupra Senei, câte două suflete și-au jurat legământul, și-au promis ființa printr-un gest simplu (tehnic vorbind), chezășia gândului fiind un lacăt prins de pod, simbolic. Oare apa, martor viu și omniprezent, va susura în vale și va da de știre lumii de jurământul sufletelor nebune?
   Lacătul și apa. Plimbare pe tărâm străbun. Pas după pas, iscodeam pe fugă, zorit de apusul iminent, niscaiva imagini pe care să le încarc în memorie, și de ce nu, să le stochez digital în inconștientul electronic. Încă un pas, o întoarcere lentă și ceva mi-a sclipit nefiresc, într-un loc aparent lipsit de suflu romantic, ci patronat doar de dorința ascunsă în crearea unei opere abstracte. Un morman de fiare vechi, mai mult sau mai puțin contorsionate, erau pavăza unui legământ.
   Lacătul și apa, o chezășie și o trăire. Lacăt însemnat, la loc de privit ascuns. Apa vie privită din loc ascuns. Jurământ și viață. Legământ și vis. Chezășie și nebunie.
Baftă, simte!

Cafeaua vieții

   'Neața, bei o cafea? Sau... cafeaua de dimineață. Mă gândeam că este transpunerea vieții... cafeaua. Ba e dulce, ba e amară, ba e fierbinte, ba e neagră, ba e spălătură de ibric, ba e scurtă, ba e lungă, ba e cu ghimbir, ba e marghilomană, ba e cu scorțișoară, ba e ... Mereu altfel, mereu diferită, mereu surprinzătoare, sau catifelată și parcă te îmbrățișează cu căldura ei. Cafeaua-i ca viața, și parcă-i mai bună, mai frumoasă, băută cu poftă, cu nesaț, cu puțină nebunie în prag de ziuă.
   Bunică-mea avea o pasiune pentru cafea, pot spune că o trăia ritualic. Neapărat făcută cu caimac, la ibric, servită din ceșcuță cu farfurie, în mod normal fără zahăr, dar întovărășită de o chisea cu dulceață. Câteodată, atunci când nu aveam dulceață, ne bucuram de miere. Miere de toate felurile și culorile, miere descăpăcită de bunicul meu. Ei bine, dulceața trebuia însoțită de un pahar mare cu apă rece. Savoarea era de nedescris, iar limba începea să se învârte și să se dezlege, pornea la povestit și la tăifăsuit. Era așa de pișicheră, încât prietenii preferau să bem cafeaua în bucătăria bunică-mii, în loc să ne pripășim prin nu știu ce bar sau cafenea vălătucită de nori grosi de fum.
   Cafeau dezleagă simțurile, cafeaua zbughește prin ungherele minții și-ți trimite visele în călătorii colorate, cafeaua-ți inspiră gândurile și-ți leagă vorbele lângă cei dragi.
    Baftă, să ai parte de o cafea aromată!

 

Muzică & trafic

         Mașini cu nemiluita, bară la bară. În față, în stânga, în dreapta, în spate, peste tot. Ce dracu să faci într-o astfel de situație? Radio? O idee bună, chiar foarte bună, excepțională, dar asta doar în situația în care nu s-ar repeta melodiile și cântăreții ca la o placă (mă refer la un vinil, adică chestia aia rotundă care se învârte pe un pick-up, nicidecum la treaba aia de-o fixezi în gură cu gel lipicios) stricată. Vorba bancului, da vreau, da vreau, da vreau... Noroc cu tehnologia, bagi un supozitor "cipat" în fanta mică și electronizată și instantabrusc te vei bucura pe loc de muzică pe gustul tău, îndesată de cu seara sau mai știu eu când ai avut chef de butonat prin meandrele concrete ale muzicii.         Așa că dau pe un post de radio, unde aud două glumițe și apoi revine veșnica banalitate. Al doilea post de radio, aceeași poveste, și tot așa până încep să învârt prin micul supozitor cu memorie enciclopedică. Mă opresc la niște ritmuri îndrăcite, de începutul anilor '90. Ce să vezi? Parcă traficul se relaxează, începem să ne mișcăm, apar și gaborii în intersecții - ce chestie, nu mă așteptam să fie atât de polivalenți. Minune! Ce poate face un pic de muzică! Stau și mă gândesc, acum am pus Skid Row și au început să se învârte treburile, data viitoare daca pun Sepultura, oare ne mișcăm mai elegant, mai energic?
Baftă!

https://www.youtube.com/watch?v=ylbmc1hAofg

Viata plina de culoare

         Crezi in tine, si zambetul iti colora fata, sufletul si viata.
         Zambeste-ti, si vei topai in sufletul tau. Zambeste-i, va topai in sufletul sau. Zambeste-le, si vor topai in sufletele tuturor. Crezi in tine zambind, si viata-ti colorata va fi. Clovnul vietii tale, tu esti. Clovnul munceste pentru a crea zambetul tau, asa, si eu, si tu, si el, si ea, si oricare, poate fi creator de zambete si de incredere. Zambeste si topaie, lumea nebun te va crede, sau poate nebun de viata.
         Scobitori, mere verzi, cafea sau ziar, nu-i lucru mare, dar zambet senin poate naste, nu-i musai sa-ti contorizezi gologanii-n preturi pentru zambete si topaituri.
         E simplu sa-ti zburde atomul in vene, zambesti, topai si crezi, un pic de nebunie spumoasa nu strica nimanui, nici tie, nici lor... nimanui.
         Bafta si viata plina de culoare!

         

Rocker

                Simplu... ROCKER! O stampila, un epitet... un salut. O fiinta, un stil de viata... un eliberator. Un spiritneinteles, un spirit aparte... un spirit fauritor. ROCKER!
                 Vei spune ca am plecat cu pluta, ca faptele din ultima perioada ma imping la adulatii gratuite, dar cine ma cunoaste, stie ca am plecat la drum cu ritm de chitara electrica-n minte si fredonam "pe tevi la Nord" de la Beatles si Elvis pana la Queen si Metallica. Ma rog,asta-i mult mai puti important. Important este ca ROCKER-ul a dat startul la tumultul vietii anilor '50,  a colorat visele tinerilor de dupa marele razboi. Tot ei, ROCKER-ii au amutit tunurile in Vietnam. Si daca stai intr-un cot si gandesti mai mult de o secunda, ce ascultai in anii '80 la bairame si discoteci? Balade, cantece care-ti alinau dorul de zbor liber al sufletului, si visai cand ascultai in "video-discoteca" acordurile formatiei Europe cu The Final Countdown. E, utie ca numaratoarea a reinceput, si asta tot datorita unor ROCKER-i, si din pacate, iar, cu sacrificiul suprem.
                   Bucurie, Pace, Libertate si ... Corectitudine.
Bafta si restart la vise si impliniri!
https://www.youtube.com/watch?v=9jK-NcRmVcw

        

Cu vara-n minte

         Slalom printre rafturi, branșe și gondole. Slalom printre oameni gălăgioși, slalom printre hostese și promoteri, slalom printre gânduri. Lista se odihnește pe măsuța din sufragerie. Eu împing de zor la căruț și în tandem la idei. Apă, legume, fructe, detergenți, brânzeturi și iepuri. Da, îmi dă ghes să fac ceva cu iepure. Slalom printre rafturi și oameni. Ia uite, creveți! Da vreau, da vreau, da vreau. Simt miros de apă multă și sărată, simt miros de nisip umed, simt miros de portocali, simt miros de Pil Pil, simt miros de Soare, simt miros de vânt mângâitor, simt...
            Patru căței de usturoi, tăiați mărunt, mărunt, doi ardei ca ăia iuți, dar îți spun că erau pârâți rău de tot, piper răzvrătit și sare de mare. Pe toate le-am așezat la rumenit într-o crăticioară în care bălteau câteva linguri de ulei din măsline. În altă crăticioară am pus la fiert ceva apă, rece de la robinet ca să nu mi se aplece, pentru paste colorate: galbene din grâu dur, verzi cu spanac și roșii că sunt cu... roșii. În altă crăticioară am pus apă la fiert pentru... creveți. Apoi, după ce am opărit creveții, preț de vreo zece sau cinsprezece secunde, că nu știu dacă număr corect, cu viteza potrivită, i-am plimbat câteva ture printre usturoiu auriu și la sfârșit i-am învelit cu pastele multicolore.
          Farfurie, paste și creveți. După câteva minute, doar farfurie. Așa am învățat de la bunica.
          Baftă și papă tot, ca să te faci mare!  

  PS
Vine vara, bine-mi pare!

Legume-n paste

              ... sau paste-n legume. Aș putea spune că "asta-i întrebarea". De când orăcăim prima oară, ne dorim să băgăm ceva d'aele gurii în...gură. De foame, de plăcere sau de curiozitate. Oricare variantă este preferabilă mâncatului... cu forța. Ei bine, acum am vrut să-mi prepar ceva în fugă, să mănânc în fugă, să mă satur în fugă și să mă desfăt în fugă. În fugă... oarecum. Eram terminat precum o baterie chinezească.
               Venit acasă, în fugă, obosit de-mi tremurau gladiolele la fiecare pas, cu chef de potolit mațele, așa că am deschis pe rând ușile de la frigider și de la cămară, una câte una, și le-am închis rapid, una câte una, atât de iute încât Ben Johnson ar fi fost un leneș pe lângă mine.  Așa, în fugă, am pus mâna pe ceva spaghete din țara cizmei, o roșie babană, un ardei căpiat și unul galben (cam tras la față saracu'), o juma' de cățel de usturoi, doi ardei pârâți, ulei de măsline (tot din cizmă), sare de mare, piper zăpăcit și pastă de ardei... iute de-ți ies flăcări prin toate găurile. Într-o cratiță din inox, și aici este o mică poveste, m-am pus pe încins, rumenit și aromatizat, toate bucatele povestite mai devreme. În același timp, apa pentru paste începea să boscorodească de zor, tot într-o cratiță din inox. De ce inox? Smalț nu sare, așișderea nici teflonarea. În fine, după timpul prescris de către producător, adică vreo opt minute la număr, pastele erau pregătite să facă marele salt în cratița cu nebunii multicolore si aromate. Zis și făcut.
                 Se pare că atunci când gătești, te saturi doar cu mirosul. Cine, nu știu, că la mine nu se potrivește așa că se știe ce a urmat, halire în stil viteză, două porții la număr... cu pătrunjel.
                  Baftă și spor la cratiță!  

Pe post de cafea

Dimineață, foarte de dimineață, atât de dimineață încât și cocoșii pică de pe gard și Soarele se întoarce pe partea cealalaltă fără să dezlipească, încă, vreo pleoapă roșiatică peste Câmpia Română. Dimineața naturii nu se potrivește cu dimineața omului, natura vrea să mai dormiteze un pic, dar omul dorește din străfundul puțului gândirii, să dea bice pe scări, pe troatuare, prin stații de autobuz și pe asfaltul șoselelor. Dând din butoane, am realizat altruismul șoferului neaoș. El se gândește așa, măi tovarășe de drum, poate nu ți-ai băut cafeaua acasă, din lipsă de timp, din lipsă de gaz la aragaz, din cauza unei defecțiuni a cafetierei, sau poate chiar nu ai cafea acasă, păi atunci, de ce să nu te ajut să ajungi energizat la muncă? Ia de aici, una pereche proiectoare de ceață în ceafă, nu contează că-i limpede aerul iar ceața o găsești doar pe Tamisa. De ești în spatele unui altruist vorace (de parca ar fi un haplea modern), vei învăța o nouă tonalitate de roșu, una de-ți sfredelește cereberul mic. Mai dai de un alt altruist, unul care-ți va pune la încercare dis-de-dimineață perspicacitatea, logica și metodele de calcul a mijloacelor aflate în mișcare. De ce crezi că el circulă pe banda a doua, cu șaizeci de kilometri pe oră, în afara localității, fără să aibă măcar o muscă în fața lui, adică în fața mașinii sale? Hai, uimește-mă! Sau altul, care vrea să faci gimnastică, pe nepusă masă, când el, marele virtuoz al pedalei din mijloc (sau cea din stânga pentru cei dotați cu chestii automate) o stârcește de podea, uite așa, tam-nesam, că-i țârâie telefonul crizat și trebuie neapărat să vadă ce-i cu digiții ăia nervoși. Apăi, după atâția altruiști, ai idee cum ajungi la birou? Rupi cafeaua în două! Ca și concluzie finală, cafeaua poate fi înlocuită cu succes, nu doar cu o porție de ceai, ci și cu multă lumină și dragoste din partea aproapelui biped, dar motorizat.
Hai baftă și dimineți plăcute!
PS
telefonul nu vrea sa bea cafea... deocamdată

Macedonia, întoarcerea în timp

Mulți încearcă să se întoarcă în tinerețe, în adolescență sau în copilărie. Mă tem, sau nu, dar nu știu când se va reuși, sau dacă se va merita. Dacă o astfel de călătorie, pare de domeniul literaturii de anticipație, atunci să ai în vedere că te poți întoarce în timp, prin lumea reală, prin toate simțurile pe care le poți percepe acum. Vrei să simți atmosfera târgurilor de acum zeci de ani? Vrei să-ți conduci pașii, agale, pe dale de piatră înșirate pe ulițe strâmte și întortocheate? Vrei să afli larma Lipscaniului de altădată? Vrei să simți aroma semințelor sau nucilor prăjite? Vrei să sorbi un ceai sau o cafea la ibric, așa cum doar în vremurile de demult se pomenea pe meleagurile noastre? Vrei să înveți și ceva istorie? Vrei să te relaxezi într-un amalgam de modern răstălmăcit aparte, dar îmbinat cu tradiționalul creștin împletit cu cel musulman? Vrei să te bucuri de culoare și simplitate?  Să știi ca drumul nu-i o corvoadă, de vrei să-l faci cu mașina, prin Bulgaria, vei ajunge de îndată, și cu costuri corecte. Surpriză, în majoritatea locurilor vei putea plăti și cu euroi, nu doar cu denari sau cu plasticul mic și dreptunghiular. Dacă tot ajungi acolo, testează-le vinul și brânza, n-o să regreți. Dar dacă vrei să tragi poze-n public, ai să citești pe chipul oamenilor dacă sunt de acord sau nu, iar în majoritatea magazinelor cu vechituri, chiar vei fi invitat să-ți arăți măiestria în butonarea camerei. Ce să mai, inima în dinți și purcede la drum, te vei întoarce în timp, vei trăi timpurile bunicilor. Pentru toate astea trebuie să faci un popas de minim o zi în Skopje și încă unul mai la sud, în Ohrid. Aici nu strică un popas de cel puțin două zile. Dacă în Skopje vei avea bătaie de cap în trafic ca în Bucureștiul de până acum zece ani, în Ohrid vei fi îmbătat de multitudinea culturală, de jocul culorilor artificiale și naturale, de încrengătura modernismului cu tradiționalismul neaoș. Ce să mai tura vura, viață curioasă dar plăcută, trai ciudat dar colorat, orânduiala aparte dar savuroasă, atmosfera balcanică pură.
Baftă și călătorie sprâncenată!

Aleg, alegi...

Cum spunea un mare clasic, "am văzut lumina zilei într-o noapte fără stele", ete, așa să iei la cunoștință că de atunci tot aleg. Prima alegere a fost pe ce parte să-mi atârne capul când stau la orizontală și urlu din toți rărunchii. Păi ceva mai târziu, am început să triez mâncarea. Ce-mi place și ce este câh, mă rog, pentru mine. Au trecut ceva zile sau luni, și am început să optez pentru anumite jucării. Alea colorate și sunătoare, că alea-mi făceau zâmbetul cât casa pe față și nervii praștie părinților și bunicilor. S-au mai trecut ceva primăveri și am început să sortez distracțiile, să le dau de gard pe alea "academice" și să mă zbengui în ceața gri a timpului obtuz. Păi da, că zbenguiala este cea mai dragă sufletului tânăr, parcă ai mânca mere verzi toată ziua. La ceva vreme, m-am hotărât că niciodată n-am să străbat lumea singur. Clar!  Altă data, într-o vară, am decis să-mi schimb părul, că năravu-i lipit de tine ca marca de plic. Și am reușit, definitiv. De curând am stabilit să revăd crepusculul cum îngemănează noaptea cu ziua prin răsărit. Ia ghici? Am reușit? Da, am reușit, să stau lipit de pernă un sfert de oră în plus, suficient cât să se ducă pe copcă tot ce-am stabilit. Apăi dacă ai bile și sânge în instalație, adică cojones și pitici pe creier, adică să te simiți un pic tâmpițel, te-ai apucat să alegi, păi optează pentru ceva ce poate tria în secundele de viață, trăirile bune sortate deja de cele umbrite de cumpănirile grăbite-n prag de neștiință. Și nu uita, indiferent de ceea ce alegi sau doresti, you'll never walk alone!
Baftă!

Dimineață aromată

Ce-ți dorești atunci când soarele începe să se furișeze printre gene și-ți dă un ghiont în iris? Un somn mai lung? O zi plină? În orice caz, îți dorești o zi bună, o zi cu suflet. O zi cu suflet, o zi în care simțurile să-ți fie alintate, să simți că trăiești din plin într-o lume colorată și aromată. În lumea largă, lângă tine și la tine în farfurie. Uite așa, cu aromă-n gând, am pus de o cafea parfumată îmbogățită cu un praf de scorțișoară. Când rotițele au fost suficient gresate, am pornit la luptă în bucătărie. Nu există zi fără lupte cu cărnuri, fructe și legume. Acum am pus ochii pe roșii și mozzarella, adică să cuceresc o salată caprese. Da, simplă, gustoasă, colorată și aromată, dar nu în orice fel, ci în stil pur neaoș, amețit de inovație și curios de combinativ. Am feliat roșiile și mozzarella, dar nu le-am tolănit, așa fad, pe farfurie, ci am inserat între porțelan și roșie, una felie de mușchi țigănesc. Atât de subțire încât puteai zări cerul însorit din miezul unei nopți urbane. Pentru gust și textură. Apoi, că nu s-a terminat gândul nebun așa de brusc, am înfrățit busuiocul cu mărarul verde și înmiresmat, iar peste toată etalarea din farfurie, am fluturat un praf de piper multicolor. Uleiul de măsline a plimbat aromele, de pe o parte pe alta, până le-au contopit într-o vâltoare de simțuri trezite la viață în muguri de zi însorită. Ce mai rămâne? Un mârâit de plăcere!
Baftă și o zi aromată!