Fiind încă în concediu, am considerat că timpul este prea prețios pentru a-l arde pe nesimțite. Cel mai bun semnal că trebuie să întreprinzi ceva, și să nu pierzi timpul tăind frunză la câini, este stomăcelul. Fiecare a simțit pe propria piele ce înseamnă neglijarea lui. În momentul în care refuzi să-i îndeplinești așteptările, îți răspunde cu monedă înzecită. Dă drumul la neliniște, agitație, apoi începe să-ți dea muzică de cea mai proastă calitate și de multe ori, chiar și pentru auditoriul din jurul tău. Numai povestesc de momentele de pauză în gândire, te uiți în gol și nu pricepi ce se întâmplă, totul dintr-un motiv simplu: lipsă în magazie. Așa că, ieri, m-am apucat de pregătit aprovizionarea. De la negustoreasa obișnuită, am umplut două sacoșe cu salată, castraveți, roșii, ceapă verde, ardei gras și ardei verde. Ulterior, am făcut stație la magazinul de cărnuri aviare proaspete, unde am îndesat în transportorul nedegradabil, patru pulpe dezosate de la curcani bine hrăniți. Restul, ce mai aveam nevoie, mă aștepta acasă. Una bucată tocător mare, lat și lung, tolănit pe masă, bucățile scoase una după alta și condimentate. Așa am început. Sare de mare, piper negru și măghiran, cu toate prăfuind și pe o parte și pe cealaltă, a fiecărei bucăți de carne. Măghiranul, nu are o aromă foarte profundă, cât dă gust puternic, ușor picant și amărui. Pentru a domoli puțina amăreală, în tavă, am înecat carnea în apă. După circa o jumătate de oră, am pus câteva bucățele de usturoi plesnit dar necurățat și cam o cana de vin. Adică, circa doua sute mililitri. În același timp, am răsucit fețele cărnii, sus a devenit jos, și jos a devenit sus, pentru a nu avea ceartă între proteine. Sa nu fie unele mai umflate și altele mai uscate, să se bălăcească amândouă fețele în aceeași zeamă, devenită în timp un sos suculent numai bun de băițuit. La sfârșit, cam la o oră și un sfert, n-am rezistat tentației să-mi împlânt cuțitul și furculița într-o bucățică de carne frăgezită. Gustul? No comment. Mă uit la ceas, mai sunt câteva ore până sosește Cătă, timp suficient pentru ca magazia să se golească cât de cât, potrivit pentru o nouă livrare ușor aromată. Momentul a venit...Cătă "ninjălește" legumele iar eu fac cea mai grea operațiune. Vâr carnea în microunde, că nu mai am răbdare de pândit cuptorul. Cu magazia așezată, dar nu ticsită, și în poziția sirenă, începem sportul preferat al românilor: alergatul irișilor în sincron cu imaginile de la televizor.
Baftă și nu exagerați cu caloriile seara!
Ce bunatate....
RăspundețiȘtergere