sâmbătă, 28 februarie 2015

Nu-i papara, dar ar vrea

Când trec pe sub Pietricica, trag la Nea Radu, măcar pentru prânz sau cină, dacă nu şi pentru odihnă. De-mi întind ciolanele pe acolo, dis-de-dimineaţă mă energizez cu o papară. Ştiu că pe la noi, pe la sudişti, papară înseamnă a o încasa de la cineva, a o lua pe coajă, a mânca bătaie, dar eu prefer papara moldovenească. Adică o nebunie de ouă (în cazul nostru, de ţară) smotocite cu ardei, ceapă şi nu mai ştiu eu ce legume, o babilonie colorată şi aromată. Crede-mă pe cuvant, o papară moldovenească şi o felie de pâine de casă cu o cană de iaurt... e mai mult ca suficient, nu-ţi mai vine să faci nimic. Ioc activitate, doar să-ţi gâdili nările cu o cafea şi să-ţi plimbi ochii prin ştirile zilei. Cam aşa ceva am încercat într-o dimineaţă. Doar pe juma' mai bine zis. Adică doar papara, fără ştiri, fiind pe repede înainte. Am îngemănat doua ouă care au fost trei. Nu sunt nebun, ştiu ce spun, un ou a avut două gălbenuşuri, se vede că a fost distracţie în coteţul cu pricina, erau ouă super-mega-ultra naturale. Le-am zăpăcit bine de tot, ouăle, cu niscaiva piper multicolor şi două tipuri de brânză. Branză de capră maturată şi brânză de oaie proaspătă, chiar untoasă. În tigaie, am pus la părpălit niţel, o juma' de ceapă galbenă şi juma' de ardei căpiat roşu ca focu', înmuiate în niţel unt şi prăfuite cu puţină sare de Cacica. La nici un minuţel, am venit peste ele cu muşchiuleţ afumat tăiat fideluţă. Am fost pe post de morişcă câteva secunde, am tăvălit ouăle cu brânză şi iar câteva secunde de morişcă, apoi preţ de juma' de minut linişte în tigaie, stins focul şi gata. Ce a ieşit?
Baftă şi hai la masă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu