Stere, iarna.

Am prins o zi faină. Soare, şi nu d'ăla cu dinţi, vânt slab, ca o adiere, iar lume aproape deloc. Superb pentru o plimbare de dezmorţire. Linişte, atât de linişte înât în depărtare auzeai pocniturile vânătorilor. Or fi fost după iepuri sau fazani? Parcul era la ofertă, doar pentru tine, cu aleile stingher de singuratice, parcă tânjeau după larma copiilor, şi acoperite de gheaţă, parcă dinadins pentru a merge agale, pentru a savura parcul şi el, parcul, să-şi savureze oaspeţii răsfiraţi. Pe ici, pe colo, câte un gheţuş, numai potrivit pentru o alunecare ca-n copilarie. Un, doi, trei, paşi mari, cu elan şi apoi lăsat uşor pe vine, ca să pari mai aerodinamic. Super senzaţie. Pomii te îmbie să le dai târcoale, aproape de ei mirosi umezeala verde. O combinaţie ciudată, care nu aş putea să o redau altfel. O umezeală verde şi proaspătă. Pomii au un rol important în aceste zile, se transformă în adevărate cazemate sau locuri de pândă pentru a desăvârşi o bulgăreală zdravănă. Pas după pas, ajungi imediat într-un loc deschis care te atrage către un alt joc al copilăriei, la... la un om de zăpadă. Mai mic, mai năstruşnic, mai haios. E gata, chiar este trăznit. Hai, hai să mergem mai departe, să dam un ocol de parc. Un pas, doi. Lacul îţi fură ochii. Este de un alb imaculat, un alb pigmnentat pe margine ici şi colo,  de statuile de trestii rebegite, pare părăsit de orice strop de viaţă. Dar, mai ăncolo, la ecluză, prinde viaţă, parcă vrea săţi spună ceva despre primăvară. Dar ea, primăvara inmiresmată, eset departe, tare departe. Clipocitul este pregnant, stăruitor şi vesel, chiar e vesel. Apa se strecoara printe malurile ninse, parcă chicotind. Pârâiaşul este neaşteptat de zglobiu, parcă şi restul păduricii prinde viaţă în jurul lui, pomii parcă se apleacă să-l salute. Deodată zarvă, uite, uite, uite ce mari, albi şi frumoşi sunt. Sunt chiar doi. Doi dulăi albi, albi imaculaţi. Sau sunt doi pui de urs polar? Statui... încremenesc la primul semn. Te fac să-ţi doreşti o cabană, o cabană numai a ta, la margine de pădure, undeva la munte. Un ghiont mic în stomăcel mă trezeşte, îmi aduce aminte că trebuie să încheiem plimbarea, că trebuie să ne aprovizionăm cu ceva calorii. Le cunosti, caloriile zic, sunt bestiile alea mici care se pitesc in sifonier si-ti micsoreaza hainele de te fac să spargi oglinda şi portofelul.
Bafta şi plimbări relaxante!