duminică, 18 ianuarie 2015

Ciocolată a la hai-hui

Ce să zic şi cum să zic? Să mai spun că sunt gurmand? Nu mai are rost. Să mai spun că sunt pofticios? Este evident. Să-ţi spun ultima trăznaie? E de acum fix juma de ora. Asta, da, dacă ai chef şi la dispoziţie câteva minute. Chestia cu ciocolata preparată în casă a inceput mai demult. Mai mult ca o idee de genul "aşa vreau şi eu să fac", idee înrădăcinată acum câteva luni, după ce am zărit-o la tv-eu pe Lorraine Pascale.  E fa-bu-loa-să! Ce combinaţii face, ce alăturări de texturi, arome şi ingrediente... Fabulos! Poate sunt imparţial, dar tipa m-a captivat din primul episod în care am văzut-o, episod în care a preparat câteva batoane cu ciocolată, din ciocolată deja preparată, din comerţ, la care a adăugat o mulţime de bunătăţi. Aşa a început ciocolata de azi. O poftă, un gând şi ceva mâncărici. Fără limbrici! Acum o săptămână am zis să cumpăr ingredientele, am ajuns la casa de marcat şi am constatat că am uitat, ce să faci senil deja. Alaltăieri, cam acelaşi lucru, rezultat parţial, am luat doar ciocolată şi merişoare. Iniţial am dorit mai multe lucruri, dar am tot tăiat de pe listă, şi nu de zgârcit sau din motive de îngrijorare vis-a-vis de complementaritatea ingredientelor, dar vreo două le aveam acasă şi am hotărât să fie totuşi mai simplă, să văd cam ce iese şi apoi să-i aduc completări. Dacă or fi bune sau rele, om vedea. Mai e o chestie, se pare că organismul cere dulce, aşa cum cere odihnă, mâncare sau tăvăleală, aşa cere şi dulce, dulceţuri şi dulcegării. Aşadar, am luat o crăticioară, am pus-o peste altă crăticioară în care fierbea apă chioară de la robinet. Pe de altă parte, în caserole de plastic am pus hârtie de copt, şi am presărat, ca un covoraş colorat de poveste, nuci şi merişoare. Merişoaerle efectiv le-am împrăştiat prin "incintă". Câteva nuci le-am fărâmiţat la mână, iar restul cu ajutorul ciocanului pentru şniţele, doar prin presare. Când ciocolata de menaj fărămiţată a început să se topească, am adăugat câteva felii de unt, cred că au fost în total cinci, totodată învârtind de zor în crăticioară. A urmat laptele praf, nu mult, cred că în cele două tranşe am presărat vreo cinzeci, maxim şaizeci de grame, acompaniat de "bâţâiala" de rigoare cu lingura. Lingură metalică, aşa zice lumea, că ar fi mai bine în comparaţie cu una de lemn, controlezi mai bine umiditatea. Învârtit, stop. Învartit, stop. Prea mult n-am continuat, aveam o baltă-n gură de naviga Titanicul cu aisberg cu tot, aşa că am luat de pe foc, adică de pe aburi, şi am turnat în cele două caserole, caserole care au trecut în pas vioi pe balcon, la rece. Cam după trei sferturi de oră, am spionat caserolele. Ele ziceau că e totul bine, că ar dori să mai stea la răcoare şi să nu-mi fac griji, ca vor fi ale mele. Băi, şi aşa a fost. Nu chiar tot, dar... Şi pe bune, am rezistat până a venit şi Cătă. Gustul...ciocolată cu o tentă fină de lapte, împletită cu un uşor acrişor şi savoare de fruct lemnos. Textura... consistentă, fermă, nu dură, cu întrepătunderi alternante de moale şi granulat.
La noapte voi visa ciocolată. Multă. Cu de toate!
Baftă şi îndulcire de vis!







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu