Să o iau de la Adam şi Eva. Am o fobie, da' belea nu glumă, pentru oasele, oscioarele şi alte lucruri mici şi înţepătoare care se dezvoltă într-un peşte. Din această cauză, savurez un peşte doar dacă este pitit într-o conservă, file (dar verificat) sau mic şi prăpădit, tăvălit prin ceva şi prăjit până oasele devin poveşti nemuritoare. Ultima găselniţă, pentru a-mi potoli pofta de chestii gustoase ce sălăşuiesc sub apă, m-am lansat cu capu' înainte printre creveţi, calamari, caracatiţe, scoici şi alte năzbâtii care-ţi extaziază vălul palatin. Aşadar şi prin urmare, am trecut la verificarea unei reţete: zacuscă cu/de/din peşte. De ce? Că nu are oase! Dacă o zacuscă normală, doar din legume, o ştie toată lumea, zemoasă, niţel aromată, numai bună de întins pe pâine, pe asta nu ştiu cum să o recomand. E ceva mai păstoasă, dar nu seacă. Mai profundă în aromă, dar nu supărător. Miroase a peşte, dar nu-l prea vezi. Simţi gustul de peşte, dar nu-l identifici precis, la punct şi virgulă. În mod normal, ai lua o furculiţă, eventual un cuţit şi ai întinde-o pe pâine, dar... Dar cu pâine prăjită... O îmbinare de texturi, o nebunie! Dar dacă nu era seară, aş fi halit tot borcanul. Aşa că am lăsat şi pentru dimineaţă, doar pentru o dimineaţă, am pus alăturea câteva măsline, roşii cherry şi brânza de capră. Combinaţia? De belea! Super-mega-ultra delicios!
Baftă şi savoare!
PS
Dacă ai pofte mai potolite, dar un pic picante, încearcă zacusca de vinete, o să mă pomeneşti pentru sfat.
https://www.facebook.com/camaradinpoveste?fref=ts
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu