miercuri, 4 februarie 2015

A+A=P=OF

ATITUDINE + ATENŢIE = PROFESIONALISM = OAMENI FERICIŢI
Am avut ghinionul să mă plimb prin câteva spitale din România. Începând cu mici accidente, gen ruperi de degete, până la operaţii, din care una... Ce vă pot spune, e că am memorat un nume de medic, un nume care-l visez, un nume care îmi aduce aminte de clipele nedorite din copilărie, dar acel nume îmi aduce aminte că-i datorez parte din ce sunt: Maria Tzvetkova. Un nume care îmi spune că orice medic poate să fie calm, să vorbească pe limba oricui (în acele vremuri aveam şase ani şi înţelegeam ce s-a întâmplat şi ce trebuie să fac în viitor), şi să zâmbească (atunci când trebuie) din suflet nu datorită plicului, a gradului de rudenie sau din cauza/datorită unei recomandări. Cu "/" deoarece eu văd unele lucruri ca o normalitate diferită. În antiteză, un nume care-mi declanşează repulsie, nu doresc nici să-l amintesc, "mare chirurg" la "judeţean" Prahova, şef de secţie, care nu mişcă nimic până nu se mişcă ceva. Poate s-a schimbat, dar mă îndoiesc.
Acum, după ce am petrecut juma' aproape două zile într-un spital pe plaiuri îndepărtate, cu adevărat spital, stau şi mă gândesc, ce naiba trebuie făcut ca să însănătoşim nu doar sistemul medical din ţară noastră, ci şi relaţiile interumane şi atitudinea personalului medical, indiferent de profesia, gradul şi/sau funcţia avută. Cu mici excepţii, avem de furcă, nu glumă. Cum ar fi să ai o programare la doctor, programare care să se respecte, să fie ceva diferit doar dacă apare o urgenţă (cu adevărat urgenţă, nu cafea cu poveşti de shoping sau "pila" lui cutare care trebuie băgată în faţă), să discuţi cu medicul ca şi cum ai povesti la o cafea aromată şi aburindă, într-o linişte desăvârşită, despre itinerarul unei călătorii. Itinerarul fiind de fapt informare despre ce ai şi ce trebuie să faci în viitorul imediat şi în cel îndepărtat, ce te doare, totul de-a fir a păr. Una peste alta, după ce-ţi faci gânduri de costuri extra (din varii motive: eşti departe de ai tăi, capitalism, bariere lingvistice, etc) să-ţi facă un plan de analize adecvat şi mai prietenos cu portofelul tău. Adică nu s-au aruncat nici o secundă la analize cu costuri suplimentare. Ioc. Nimic. Zero. Ce se întâmplă la noi? Mai fă şi aia, mai bine aia că este mai scumpă, etc. Despre servicii, fără cuvinte. Un exemplu elocvent. Eşti în ţară, mergi la cabinet şi trebuie să-ţi potrivescă câţiva electrozi/senzori pe piele sau pe cap. Ce faci la sfârşit cu "maclavaisul" de pe tine? Ţi se oferă un şerveţel. Poate două. Dar ce spui dacă eşti invitat într-o încăpere apropiată, asemănătoare cu un mic coafor, unde eşti spălat la cap şi frezat? Ceva păreri? Altă treabă, în interiorul spitalului să ai un restaurant. Atenţie, nu cantină. Cu preţuri corecte. Bine, bine, o să-mi spuneţi că sunt bani la mijloc, adică pe bani. De unde vin banii? Adevărat, dar nimeni nu te obligă să te răţoieşti, nimeni nu-ţi comandă să mergi la muncă cu o figură de parcă-ţi curg pe limbă lămâi după lămâi. Cum draq să progresezi? Cum să te recomande cineva? Să-ţi iubeşti munca, e aşa de greu? Încă o chestie, vindecarea începe de la suflet, aşa-i? Calm, răbdare, atenţie, zâmbet!
Mulţumesc Murat Aksu şi Irina Kaim!

PS
Încă o chestie despre servicii la o clinică particulară: cât draq costă o apă şi o cafea, sau un ceai?
Dar un zâmbet?

Un comentariu:

  1. Dupa principiul regasit in basmul romanesc "un ochi plange, un ochi rade" ma si bucur pentru ca ai avut ocazia sa experimentezi si o alta abordare, dar imi pare rau ca a fost nevoie de un asemenea context. Tot in "basmul" romanesc se regasesc elemente ca plicul, zambetul fals, cointeresarea directionata subiectiv, lipsa de concentrare in caz de insuficienta...monetara, ignoranta cu iz de aroganta marsava etc. Te face sa te intrebi...oare ce a determinat oamenii sa reactioneze atat de diferit? De ce turcii stiu sa fie sensibili, iar romanii duri sau de ce francezii pot fi politicosi si romanii ignoranti? Stau...si atat. As fi vrut sa spun ca gandesc, dar risc sa fiu subiectiv. Totusi, imi permit luxul macar ocazional: intr-o societate in care singurul lucru care lipseste desavarsit este respectul (acceptiune larga a termenului), nu vad rostul unor comparatii! De ce ai compara o amiba cu un laptop? Exagerez premeditat si nu imi explic cum de nu am reusit sa ne autodistrugem pana acum? Ca natie. Orice nava fara sistem de navigatie si pilot, loveste eventual un obstacol. Presupun ca acest lucru s-a intamplat doar ca asocierea mea cu nava a fost gresita...ar fi trebuit sa ma gandesc la ceva organic, nevertebrat poate...mulabil, torsionabil, pliabil...daca ai un plic! Oricat de mult as ura acest sistem si mai ales lipsa valorilor reale, sunt obligat sa traiesc in el. Ramane speranta...bineinteles nu la mai bine, ci la evolutie. Ori la evolutie personala-ceea ce imi va permite sa absorb socuri, ori la un fel de minune a naturii-primul caz in care o nevertebrata "creste" coloana vertebrala. Si cum cursul vietii mele nu este atat de lung pentru a ma bucura de minuni, pariez pe puterea de absorbtie. Am si un citat (ca orice "cronicar" de ocazie cu respect de sine) care sa exprime ce simt: "In loc sa fugi de furtuna, mai bine inveti sa dansezi in ploaie"! Si gata. Am fost ambiguu suficient. Merg sa ma ...amestec in multime!

    RăspundețiȘtergere