sâmbătă, 14 februarie 2015

Cu sacul la Cornul abundenţei

La Cornul abundenţei să te duci cu sacul. Cu sacul de vise, e nimerit, dar şi cu sacul potrivit să-l umpli cu bunătăţi, iar sacul minţii să fie poaspăt şi încăpător. Visele din poveşti vor deveni realitate, de vei privi atent în jurul tău, de vei închide ochii şi vei asculta murmurul babilonian al străzii, de vei inspira explozia de arome orientale, de vei gusta dulcegăriile variate, de vei asculta cu toate simţurile. Recomand să-ţi alegi loc de odihnă al oaselor undeva în zona Fatih sau Beyoglu, astfel vei fi aproape de tumultul ameţitor, de vraja originală a precupeţilor de tot felul. Şi crede-mă, îţi vei dori odihnă, oasele îţi vor trece prin piele, călcâiele îţi vor arde iar gleznele se vor revolta. N-o să te opreşti usor din plimbare, din rătăcire pe străduţe înguste şi aiuritoare. Vei dori să vezi mai mult, şi acolo şi încolo şi apoi dincolo. În orice parte vei privi. opreşte-te şi savurează o baclava sau un cataif, mai urneşte-ţi trupul ceva vreme şi apoi dezmiardă-te cu o cafea turcească sadea. O să înţelegi că nu-i rost să dai bani pe energizante. Mai pune-n sac şi ceva prăjituri, ştiu că ai auzit de franţuzi, belgi sau helveţi, că au ciocalată în mii de feluri nebănuite şi nevisate, dar nu-ţi va părea rău de vei încerca ceva local. O vei mai face, şi nu o dată, promit. Dulce, foarte dulce, exagerat de dulce. Sau nemaipomenit de dulce. Sper să nu ai mofturi la mâncare, să le uiţi de vrei să te îmbogăţeşti. Privitul nu-i de ajuns, gustă. Din orice. Şi profită de mergi în ceată, să cereţi feluri diferite, să vă îmbătaţi cu arome, gusturi şi culori. De setea te va înghionti, nu-ţi face griji, găseşti apă şi ceai de îndată, sau sucuri naturale, pe loc preparate din portocale, lămâi sau rodii. Vei simţi că pluteşti între ere, modernul, clasicul şi vechiul devin totuna, vei simţi universul pământean globalizat, vei vedea lumile rasăritene şi apusene întretăind-u-se. Vechi şi nou. Modern şi tradiţional. Original şi imitaţie. Orice aş povesti sau te-aş sfătui, tot nu va fi de ajuns, aşa că trage aer în piept şi aranjează de-o plimbare. De vrei pe grabă să ajungi, o oră zbori şi ai ajuns, de vrei să-ţi slobozeşti privire pe meleaguri nebătute, ai grijă la Stambul, şoferii-s mai grăbiţi. De povestit aş mai avea, dar prefer să-ţi las ochii să-ţi zburde prin poze neîndemânatice, aş vrea să-ţi grăiască mult şi bine, căci timpul ce trece îmi dă ghes la altă plimbare.
Baftă şi sac pântecos!
 Supă de linte
 Carne de vită cu mazăre, dovlecel, ardei, ceapa lângă orez
 Un fel de cataif cu cremă de unt şi brânză
 Sărmăluţe de orez, la fel pomenite şi de ei 
 Orez cu lapte 
 Salată de murături
Nici halva, nici rahat  - o nebunie dulce
 Ce-ţi doreşte sufletul - partea întâi
  Ce-ţi doreşte sufletul - partea a doua
  Ce-ţi doreşte sufletul - partea a treia
 O chestie călduţă şi dulce, însiropată în miere
 De toate dintr-o privire - 1
 Înghite în sec, şi mai departe.
 Fresh, fresh, fresh!
 Biluţe cu îngheţată şi sos de ciocolată sau profiterol băştinaş.
 Ajunge? E suficient?
 La comandă! Praline pentru toată lumea!
 De toate dintr-o privire - 2
 Rahat, rahat, rahat! Cât mai mult rahat!
 Bonus... îngheţată!
 Dacă-ţi e dor de-un mic, dar un mic mare şi pişcăcios.
 Spectacol cu îngheţată.
 Tort de biscuiţi cu ciocolată neagră.
 Ce doreşti?
 Proaspăt, proaspăt. De la un nene din poza de mai jos
 Pescari în toată lumea, câtă frunză...
 ... şi iarbă.
 Ia scoica neamule!
 Peşteee, hai la peşte!
 Din undiţă în farfurie.
 Gogoaşa, gogoaşa cu tot cu gaură!
 Ai chef de tocmeală?
 Câte una pentru fiecare.
 Cine a fost primul?
 Poftiţi, poftiţi!
 
 Cafea sau ceai? Ceai, ceai mult şi aromat!
 Un pui de somn?
 Mda, vreau şi...
 O dorinţă, o dorinţă, o dorinţă...
Amalgam de istorie - 1
 Amalgam de istorie - 2
 Înghesuială
 ...
 Unde sunt?
 
 Ceafa mea!
Oraşul pisicilor
 Dus-întors sau întors-dus?
 Ole!
 Impala. Chevrolet Impala!
 Vechi şi nou, istorie şi prezent
 Răcoare şi odihnă.
 Întrepătrundere.
 Cât e scorul la Glasgow?
 Episodul infinit plus 1
La revedere!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu