duminică, 1 februarie 2015

Muieţi-s posmagii?

Ajutoare! Ajutaţi-ne! N-ai ceva pentru mine?
Chiar aşa de neputincioşi, de negânditori, de delăsători suntem? Aşa popor de handicapaţi suntem? Mă uit la televizor şi mă enervez pe clipă ce trece. Se reamintesc, pentru cei cărora le zboară gândurile aiurea după fluturi beţi, clipele imediate sfârşitului de '89. Să te cafteşti cu tot satul pentru un tricou? Să-ţi spurci vecinii pentru o conservă de carne? De ce? Că a venit de nu ştiu unde? E, păi chestia asta cu neştiinţa, este valăbilă şi acum. Câţi au ieşit din ţarcul lor? Crezi că atunci, în acele vremuri gri, nu aveai de unde să înveţi ceva despre ce-i în lume? Întradevăr, nu mai gemeau magazinele de bunătăţuri de vreo opt sau nouă ani, puteai să dai o tură dor prin balcani, dar chiar aşa de tâmpiţi să fim? Alta la mână, ne povestesc străinii ce au găsit în primele luni de după Decembrie '89. Dacă scrutezi zarea, regăseşti şi acum. Curţi împuţite, bipezi leneşi şi beţivi zăcând pe uliţe neasfaltate cerşind o cinzeacă. Bagă o drumeţie prin ţară asta şi priveşte în stânga şi în dreapta. Ce vezi? Câmpuri şi dealuri lăsate de-a-n curulea, fără nici o noimă, chiar dacă au proprietar. Munca-i grea, dă-o dracului. Hai şi prin oraşe. Nici aici nu sunt toţi breji. Gunoaie de orice fel la orice pas, cu mici excepţii le găseşti în orice colţ de ţară. Chiştoace, ambalaje din plastic, şi chiar pungi cu gunoi menajer aruncate de-a-n boulea pe la colţ de bloc. Nu mai vorbesc de ceea ce găseşti în jurul tomberoanelor. Chestie de bun-simţ, de respect pentru tine şi ceea ce te încpnjoară. Odată mă întorceam spre ţară în urma unei maşini înmatriculată la noi, plină de concetăţeni. Au avut un comportament corect, normal, până la vreo doi kilometri în interiorul ţării, când au început să zboare pe geam cutii de suc şi bere, însoţite de chiştoace şi hârtii. Comentarii? De ce să nu vină ceva străini să ne faca ţara frumoasă? Cu banii lor, normal, ce draq, cu munca lor, cu abnegaţia lor. De ce să punem mâna pe lopată, pilă, sau caiet? Ce-i aia conştiinţa muncii? Suntem meşteri la făcut cocârţ din ce vrei şi ce nu vrei, ne suflecăm mânecile la orice muncă legată de producţia basamacului sau a vinului de buturugă, dar o mătură şi un târn pentru o uliţă curată? Muieţi-s posmagii?
Baftă!
Poţi citi băutura sau te citeşte ea...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu