duminică, 26 ianuarie 2014

Ana Maria sau Făptura și emoțiile

Să vă povestesc despre cele petrecute ieri, e foarte greu. E foarte greu dintr-un singur și simplu motiv: mie atât de foame încât nu se mai aud lătrând câinii în Giurgiu. Așadar, mă apuc mintenaș de o tavă cu sandwich-uri. Azvârl în viteză feliile de pâine în tavă, aplic imediat câte o feliuță de piept de porc fiert și afumat, peste care lipesc o felie de cașcaval afumat. Peste acestea presar busuioc urmat de fâșii, roșu intens, de ardei gras umezit cu câteva picături de ulei din măsline, presar sare de mare și piper curcubeu, după care vin cu mușchiulețul file, peste care așez o felie de cașcaval de capră. La două lucrări presar chimen, așa de curiozitate. Pitesc tava în cuptor preț de cam trei minute, o scot la verificat și constat ca este momentul perfect pentru alipirea unei feliuțe de roșie. Având cuptorul încălzit din timp, totul a decurs rapid. M-am așezat frumușel în fața unei farfurii cu trei sandwich-uri, și da, recunosc, a fost nevoie de al patrulea pentru liniștirea tremurului din burtică. De gust n-am ce să spun, a fost superb, ușor aromat, cald, pâine crocantă și învelișul moale. Despre cele doua sandwich-uri cu chimen ... îmi pare rău că nu am folosit mai demult, este ceva fantastic vorbind strict despre percepția mea. Un sandwich cu chimen este nemaipomenit. Fiind sătul, mă tolănesc în poziția sirena (normal, nu dragi colegi?), acompaniat de cafeaua caldă și îmbietoare de taclale. Așadar, ziua de ieri a început foarte fain pentru ochișori. Albul era fermecător, fulgii dansau în aer iar acestea combinate cu căldura casei te trimiteau în visare. Numai că avem treabă, mașina trebuie deszăpezită și să întindem ceva textile sub fierul încins pentru a ne prezenta cuviincios la întâlnirea cu Ana Maria. Cobor sprințar la dat zăpada de parcă aș fugi la săniuș. După câteva momente apare Cami, care-mi explică în doi timpi și trei mișcări, nepotrivirea dintre postarea despre zăpadă și faptul că dragii cumetri se războiesc cu omătul pe cărările patriei, fiind în posibilitatea de a lipsi la magică întâlnire. Cu peripețiile de rigoare, născute din graba unora, indolența "șoferilor profesioniști" din trafic și din micile scăpări ale altora, ajungem aliniați în fața preotului. Nu știu de ce asud în continuu. Ba da, m-am prins. De vină e zgaiba din brațe. Este al patrulea prunc botezat, dar primul pe care-l țin în brațe. Dulceața nu spune nici pâs, n-are cum de altfel...doarme atât de liniștit. Mă rog, pentru ea, că pentru mine sunt emoții cât China. Preotul mă anunță șoptit ca trebuie să țin odorul pe brațul drept. Adică trebuie sa fac schimbarea, așa, când toată  lumea se uita la noi? Uf, din paisprezece mii de mișcări stângace, se rezolvă. Părintele ne spune ce știe el mai bine, îl cred pe cuvânt, dar eu nu mă pot concentra la nimic. Colac peste pupăză, Bogdan face poze strâmbe, adică se strâmbă la mine. Cum naiba - scuze părinte- să stai serios cu atâtea emoții și îndemnuri la hohote nestăpânite. Mă lepăd de Aghiuță, facem ceva raliu prin biserică și începem să ne arătăm interesați de cristelniță. Ce face zgaiba, orăcăe sau nu? Bineînțeles că da. Frățicăăă, are niște plămâni, mai ceva ca tribuna a doua de la Ilie Oană. Doamne ajută! Fugim către cârciuma anunțată din timp. Fugim, așa plastic vorbind. Viteza crește amețitor la patruzeci de kilometrii pe oră, numai bine pentru a începe încetinirea că se termina drumul. Eram aproape trei mașini pe drum. În capătul drumului se găsește vigilenta poliție. Păi, d'aia este capăt, ma rog, a devenit capăt de drum un giratoriu. Se înțelege limpede că nu poți evada din oraș, stihiile sunt dezlănțuite și opresc orice suflare de la o astfel de tentativă. Totul decurge minunat, parcare asigurată, băutură pentru domni și doamne, mâncare de la o extremă la alta, pe alese. De la bobițe mici negre și roșii, ambele de pește, până la omniprezentele sărmăluțe. Sarmale să fie! Și dacă credeți că emoțiile au dispărut definitiv după plecarea din biserică, vă înșelați. Cu gândul pironit în petrecere am uitat de ursitoare. Dacă vă spun că îngerașul comunica cu ele, cu ursitoarele, o să credeți că mi s-a troienit neuronul. Ori, să știți, eu va zic cu certitudine: micuța minune zâmbea la cele spuse și uneori făcea ochii mari, mari, mari, parcă absorbea fiecare cuvințel. Ptiu să nu fie de deochi. Emoțiile părinților? No comment! O să le vedeți în poze și-n "celuloidul" de la Aurel. Peste ani vom povesti toți această zi, cu puls alert, și plin de mulțumire: părinți și bunici, nași și fini, unchi, veri și prieteni de nădejde. Dansul, sau cum vreți sa le spuneți unor mișcări zbuciumate din mâini și picioare, ajută la alungarea emoțiilor, alungare desăvârșită și cu ajutorul lui Bachus. Pentru prichindeii care vă înconjoară, dacă doriți liniște, să aveți pregătite baloane. Multe, foarte multe și colorate. Asigurat vor păpa tot și vor fi la sfârșit de petrecere ca niște baterii 777.   Ziua începuse cu gânduri neliniștite, cine vine, cine nu ajunge? De ce ninge așa tare acum? Dar vorbele preotului au schimbat înțelegerea despre nămeți: la botez de plouă sau ninge înseamnă rod bun în viață. Îți mulțumesc făptură dragă, pentru emoțiile trăite și-ți doresc viată frumoasă petrecută-n fericire și sănătate!
Baftă și să vă bucurați de îngerii din jurul vostru!  

4 comentarii:

  1. Multumim nanule pt emotia de a citi aceste randuri...multumim mult ca existati in viata noastra va iubim mult

    RăspundețiȘtergere
  2. Vezi tu inca o potriveala (pe langa faptul ca ne numim Liviu/Silviu, suntem pletosi, etc.)!!! La sfarsitul asta de saptamana am crestinat si noi un "ghem", un baietel - Eduard Gabriel, al saptelea crestinat, venit in ordinea fireasca (pentru finii nostri) - finut, finuta, finut, finuta, finut, finuta si finut.
    Felicitari si sa va traiasca finutii! Va pupam!

    RăspundețiȘtergere
  3. Doamne ajuta! Sa fiti snatosi si fericiti, sa va bucurati impreuna de tot ce este mai frumos in viata.

    RăspundețiȘtergere
  4. Citind aceste randuri am retrait emotiile zilei de sambata. A fost o zi minunata (chiar daca vremea a vrut sa fie altfel) iar noi ne-am simtit super. Am fost alaturi de prieteni, deci cum sa te simti altfel? Si sa nu uitam piesa de rezistenta: ANA MARIA - cel mai cuminte copil ! Sa va traiasca si la cat mai multi fini si finute!

    RăspundețiȘtergere