Prânz la șnițele

Cu ce începem? Da, începem cu un suc acidulat pentru gâză (știu că nu este sănătos, dar merită, așa ca un premiu), o apă plată însoțită de o cafea neagră pentru mine și pentru tine? Eu vreau o bere cu trandafir la draft. Acestea până vine supa. Juma' de supă de pui cu tăieței de casă și cărniță de pui pentru gâză, porție întreagă din aceeași zeamă, dar completată de verdețuri pentru mine, și pentru tine? O ciorbă de burtă cu tot ce-i trebuie. Mă uit lung pe fereastră și în colțul gurii, un zâmbet își face simțită prezența. Mă amuz cât de ferm am fost când am decis unde mâncăm. Afară e destul de melancolic, soarele abia se întrezărește, vântul nu vrea să deranjeze niciun fir de praf, iar temperatura este potrivită mai mult pentru luna Aprilie. Inițial am vrut să plecăm la pas spre centru, să tăbărâm pe un restaurant plasat la bulevard, apoi să combinăm plimbarea cu căutarea unui loc unde să ne dezmierdăm cu o cafea aromată. Cel mic a fost tare bucuros, în gând cu noi: "Nu, nu vreau acolo, vreau la șnițele, te rog tatiii, te rooog." Exact cum bănuiam, de fapt, am ajuns să privesc încă o dată caricaturile lui Popas. Am închis portierele cu viteza melcului și am purces la marginea orașului. Mă gândesc ce să înfulec după supă. Aș dori și desert, știu că au niște clătite sănătoase. Dacă cer juma' de porție și pentru mine, ospătarul își va face cruce? Sau va avea acel rictus pe post de zâmbet, prin care vrea să-mi traducă înțelegerea lui pentru portofelul meu? Zemurile au dispărut energic din farfurii, semn că vom ataca următorul fel cu suficient elan, poate rămâne suficient elan și pentru desert (nu pot să-mi iau gândul de la clătite). Păcat că la această oră nu a venit gurista, cântă foarte bine, a fost chiar în fazele finale la concursul mult aplaudat, la cei din Pache. La masa de lângă noi încep să curgă persoane dichisite, cucoane gureșe și domni cu ochi sclipind la gândul udelilor ce-i așteaptă în următoarele ore. Bun, continuăm cu porție tăiată de șnițel cu pastă de cartofi pentru gâză, tortellini cu patru brânzeturi pentru mine, iar pentru Dani o tochitură "mda, o tochitură aș  dori, nu am mai balotat de mult așa ceva". Mă uit împrejur, două mese ocupate de cupluri tinere, în rest familiști. Se simte tihna acestui loc, regret că nu am prins loc la divanuri, aș fi traaas o tolăneaalăăă. Da, da, știu că la masă nu se cuvine, dar vreau sa trândăvesc un pic, un piiic, măcar zece minute. După o masă atât de gustoasă și îndestulătoare, merită și burdihanul poziția de drepți, dar la orizontală. Încep să atac tăvița cu paste și brânzeturi. Poate vă întrebați ce tăviță, păi da, în tăviță, că sunt făcute la cuptor. Așa că mai întâi le mirosiți îndeluuung, le zmotociți și le răvășiți bucățele,bucățele, apoi începeți să le devorați, altfel o să admirați în oglindă limba, nicidecum frizura, o să numărați bășicile de pe limbă. Într-un final apoteotic, desăvârșesc lupta din tăviță și trec indubitabil la cafeluță. Savurez cafeaua cu gândul la bărdacele de acasă. Mereu mă frământă același gând: de ce nu se oferă la localuri cafea în căni de două sute mililitri? Să fie ca la bere, de 0,25 sau 0,33, nu! De ce să comand două cafele, uitându-mă mereu după ospătar sau după barman , când aș putea să-mi oglindesc fața-n cafea ca acasă. Vă dați seama ce economie de pingele pentru ospătari? Nu mai zic, că stând sucit la masă ca să te vadă jupân birtaș, comesenii trăiesc cu gândul, nefondat de altfel, că nu te interesează cuvântarea lor. Așadar, să fie cafea cât pentru doi sau trei la un loc, să simt cafeaua inundându-mi gâtlejul, nu să stau tâmp cu privirea ațintită în fundul ceștii: aici a fost cafea!? Eh, trebuie să ridic ancora. Ospătărița miorlăi un "poftiți" către Dani, în momentul în care-i înmână pachetul cu tocăniță. Bineînțeles că nu a putut să dovedească tochitura, ce dovedit zic eu. A mirosit-o îndelung, a oftat și s-a uitat întrebător pe sub sprâncene, dacă o poate lua acasă. Ciorba de burtă cu de toate îl dovedise. Desert. Ioc desert, unde să-l pitești, în care cotlon de burdihan? Totu-i ocupat. Nu mai spun că piciul, cu o privire de cățeluș plouat îmi spune că-mi lasă niște șnițel dacă vreau, de parcă nu-l cunosc. E torpilat, aproape scufundat. Bine, bine, sus ancora, nu mai zăbovim nicio clipită.
Cititorule, dacă vrei să vezi cele mai năstrușnice șnițele, purcede pe drumul de Ploiești către Păulești, n-ai cum să ratezi, restaurantul e pe dreapta, după brutărie. Pentru zeamă cere ce-ți dorește suflețelul, dacă ești curios de gusturi noi, încearcă supa cu spanac și tortellini. Pentru partea de cărnuri tăvălite și prăjite, alege pe-ndelete, cel al casei, este o splendoare, dar preferabil sa fii flămând bine.
Baftă și siestă dulce!