Tava de seară

Dimineață am recuperat mașina. Se odihnea de sâmbătă, era extra, mega, ultra suficient. Am îndrăznit alături de Dani să ne repezim în lupta cu nămeții. Înarmați cu una bucată perie și una bucată racletă, ne-am avântat cu elan într-o elaborată munca. Apoi, cătinel, în drum spre casă am umplut o traistă cu ceva alimente necesare unui prânz. Odată cuprins în febra tastelor, timpul a zburat mai ceva ca în reclamă, și ne-am trezit flămânzi de-a binelea. Avantaj pentru ce-l care sare primul cu furculița în ce rămăsese de ieri. Adică, eu, cu foamea potolită încep să cuget la ce preparat să mă avânt. După cum discutasem cu iubita mea consoartă, de foamea va fi mai tare ca voința mea, trebuia să gătesc cei doi mușchiuleți care ne făceau cu ochiul din frigider. Bine, trec la luptă dar nu singur. Mimând urgența preparării, ora târzie și alte bazaconii, solicit ajutorul neapărat al lui Dani. Ce era de făcut? Se bagă la curățat cartofi și usturoi. Ce a fost mai "greu" am făcut eu. Am privit foarte atent fiecare bucățica de carne. Ceva din fibra ei trebuia să-mi spună cum vrea să fie gătită. La dry C..., înăbușit în cratiță sau tolănit în tavă? Îmi șopti mustind de plăcere că dorește în tavă. O fi fost telepatie, empatie sau nebunie, asta nu știu, dar sigur cineva îmi citește gândurile și-mi potrivește interesul cu o ciozvârtă de carne. Fie ca tine zic, și încep să o tai bucățele, asa cam de cinci centimetri, după care le-am tăiat la jumătate pentru a-și dubla suprafața și să scadă în grosime. Ehe, am învățat de data trecută că nu trebuie sa fie prea gros. Pe fundul tăvii, creez un tapet compact de felii din cartofi. Presar din belșug rozmarin și busuioc. Peste cartofi, așez carnea deja condimentată cu sare de mare, piper multicolor, cimbru, și fulgi de chili. O halbă de jumate' plină cu apă o susur atent printre bucățele, după care completez cu vin alb demisec. Nu mult, doar un pahar. Morcovii, ceapa și usturoiul, toate hăcuite, vin să completeze proteinele de porc. Ultima schemă din arsenal, este învelirea cu un rând de felii de cartofi aromatizați cu rozmarin, busuioc și un praf de sare. La sfârșit acopăr cu folie de aluminiu, astfel fiind, tava este pregătită de supliciul din cuptorul încălzit din timp. Timpul recomandat este de o oră și jumătate. Dar vă spun sincer, niciodată în bucătărie nu mi-a reușit același lucru de două ori identic. Dacă se pune, identic, măsurat din ochi, jur că a ieșit la fel chiar de mai multe ori. Așadar, după cam șaptezeci de minute, un miros se insinuă din bucătărie. Mă duc, cu viteza luminii, să verific posibila tragedie. În bucătărie este cald, mai cald decât aș dori. Un miros ciudat mă-nconjoară și se înfige adânc prin nări direct în creier. Ridic ușor un colț de folie, aburul zbughește nebun spre înaltul camerei. Văd un colț de cartof, mai ridic un pic și zăresc o șuviță de carne. Hotărât lucru, eu nu mănânc nimic, prefer să mănânc doar tărâțe. Casa începe să semene cu un stup. Zumzet continuu, prichindel, unchi, bunică și soție, toți au o opinie. Sfios anunț că bucătăria-i poate găzdui, că tava-i caldă. Mă pitesc în sufragerie, mă înarmez cu telecomanda sub pretextul că știrile sunt fruncea importanței, iar foamea nu-mi dă târcoale. De ce se chicotește? Așa de grav să fie? Oare construiesc o laudă de îmbărbătare? Ioc! Este o victorie colosală, doi bucătari jumate mă laudă cu gura până la urechi. Carnea fragedă și parfumată iar cartofii pătrunși și aromați le-au cucerit inimile. Încrederea fiind recăpătată, promit că voi repeta experiența în bucătărie. Că va fi ceva din carne, paste sau desert, asta nu știu, dar sigur experiența se va îmbogăți și am să vă dau de știre.
Baftă și căldură, distrați-vă gătind!