joi, 21 aprilie 2016

Forța și Bărbosul

   Păr alb, lung. Barbă albă, lungă. Nori albi, pufoși. Sună cunoscut, așa-i?
   Ușa-i mare, grea, din blăni de lemn. Scârțâie înfundat. Dată-n laturi, eliberează miasme-n adierea de aer tămâiat, închis, umed. Aer întunecat. Oare? Da, chiar așa se simte, parcă ar fi întunecat. Aerul. Ridic privirea, sus, sus, sus de tot. Ceafa începe să pârâie, parcă aș dori să o frâng. În stânga, în dreapta. Nu-i. Doi pași. Doi. Este acolo sus, mâna-i face un semn, parcă-i vie. Nu mă vede. Oare?
   "Uite Gogule pe-a cincea!" Praf și haos mut. Privesc în stânga, încearcă să iasă. Pivotez pe fund și zbor ușa cu o lovitură dublă. Scirocco, Trabant, Aro 244, stâlp, lume, zarvă, uniforme, Soare, căldură. Doar mâna dreaptă vrea să-mi spună ceva. Am simțit o atingere calmă. Mă întorc. În sus, în jos, în dreapta. Nu-i nicăieri. Oare?
   "Dacă m-ai întârziai douăzeci și patru de ore, te pupa mă-ta rece!" Pe bune!? Zdreanță ordinară! De trei zile stau și aștept, fără șpagă nu miști un deget! Dimineață zâmbitoare. Soarele, tot el, mă mângâie călduț. Aurel a avut dreptate, o să găsească doar sacoul. Sunt stors, mai rău ca o baterie chinezească, dar ceva îmi mângâie creștetul. Mă-n torc, cu greu, transpirând din două mișcări de pleoape. E Soarele! Oare prin el îmi vorbește?
   "Ești nebun!? Abia m-am trezit, nu-s gata... Ne vedem în două sau trei ore, mergi și bea o cafă tare, că nu știu cum dracu' ai ajuns așa repede! Mai avem o grămadă de drum, bea o cafă" Îmi întind picioarele pe sub masă, savurez cafeaua alături de un Lucky. Mi se pare fantastic! Da, da... Peste cinci sute de kilometri în nici șapte ore, când dracu' or să facă ăștia autostradă? Sorb cafeaua pe-ndelete și tresar. Un fior rece îmi zbârlește ființa. Îmi aduc aminte de camion, l-am ferit în ultima clipă. Parcă am văzut prin TIR, cu un AVN combinat cu raze X. Ce ciudat. Apoi, tot drumul am privit stelele. Arătau fantastic. Acolo, departe, printre stele vreau să ajung, să le ating, să scrutez în negura vremurilor prin lumina orbitoare a...
   "Hai Adiță, mai este puțin!" Panta abruptă, aproape verticală, ne-a provocat. Și, noi, am provocat soarta. Asudat privesc spre vârf. Îl zăresc, pare al dracu' de departe. Iar Soarele, Măritul Soare privește curios la noi. Pătrunzător de curios. "Îl scap! Futu-i m***** m****!" Cu multe *. Respir adânc, privesc în dreapta, și-l văd. Un mănunchi de iarbă grasă și groasă, tocmai aici. Un smoc de iarbă. Atât. Oare m-a vazut?
     "Mamă, du-te și vezi-ți de treabă, noi suntem bătrâni și stăm în negru, dar totu-i în suflet și în minte, nu în ce vor să arăți." Cam așa a glăsuit. Am crezut-o, a vorbit din suflet. Îmi port pașii pe aleile umbrite, mi-e dor de el. Îi fac cu ochiul, știu că nu mă vede, și-mi port pașii spre ieșire, spre ziua de maine. O adiere mă îmbrățișează. Oare am să-l mai văd?    
   Înțeapă! Tot pieptul îmi este plin de ace. Simt miliarde de ace. Uf! Sper că mă aude cineva, ce se întâmplă cu mine? Mmm... Miroase a cafea. Cafea proaspăt râșnită și abia luată de pe foc. Sunt acasă! Printre pleoape zăresc o lumină difuză, de neon chior. Și două femei, în halate albe. Sporovăiesc. " Stai cuminte, nu te mișca. Ești bine? Ți-e sete?" A, da, încep să-mi aduc aminte. Lumini puternice, Mama și Mamaie, asistente, doctori. N-am zărit pe nimeni cu barbă. Oare?
   "Forța să fie cu tine!"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu