biserică, religie, Credință

   E Duminică. Se spune că-i zi specială, Sfântă. Nu prea m-am apropiat de taste în ultima vreme, nu pentru blog, nu știu de ce, gândeam subiectul, mi-l imaginam așezat în rânduri, rânduri, dar nu știu de ce, nu am ajuns la partea asta. M-am oprit în fază incipientă. Poate-s mulți ce-mi vor umple frigiderul, dar am niște gheruțe în burtă care-mi dau impuls sa mă răcoresc, chiar în public. Cui nu-i convine, sa nu citească, e liber să comenteze, dar fără să mă înjure de neam și mamă,să nu mai urmărească nimic hai-hui, să...
   Acu' mi-a sărit muștaru', și rău de tot. Nu știu cât de îndreptățit, dacă luam ca linie de viață și gândire, vorba lumii de prin Țara Românească, dar din punctul meu de vedere...
   Anii trec, mai lent, mai iute, îți mai aduci aminte câte ceva, câte ceva nu. Nu am fost (până acum, și nu știu nici dacă voi fi de acum în colo) un habotnic, un practicant fervent al ortodoxiei. În general m-am intersectat cu biserica la evenimentele hotărâte în ultimii doua mii de ani. Adică botez, nuntă și înmormântare, ca deh, așa-i orânduirea. Chiar am vizitat în perindările de prin toată Țara Românească, niscaiva biserici dar în mod deosebit, mănăstiri. La unele lăcașuri am admirat arhitectura, la altele povestea locului, și la câteva am simțit atingerea unei energii de neexplicat. Fiecare o numește în felul său, în înțelegerea sa, și nu am zis nimic de Credința oricui, că-i laică sau mai știu eu cum. Știu, multă lume este indignată de ceea ce fac capii bisericii, care flagelează constant Religia. Încet, încet, am început să ignor acțiunile bisericii, a devenit din ce în ce mai mică, ca un om mic interior, bicisnic, egoist, mârșav, pervers, și aș putea să scriu câteva rânduri fără să mă repet. Ce mă face să expun așa? Când ați vizitat Putna și chilia lui Danil?
   Prima dată, un Călugăr cu har, meditativ, veghea să nu apară nedezvoltații din toate zările, cei cu dorință de scrijelire a emanațiilor orgasmice pe câte o bucată de chilie. Liniște, contemplare.
   A doua vizită. Înserare umedă, plimbare cu prietenul, lacăt. Liniște, poate chiar normalitate.
   A treia dată. Tiribombe, fanfară, zaiafet. Microbuze, călărire de chilie și pozare de stupizi agățați de cruce. Bomba, bombelor, ma repet, din punctul meu de vedere: un călugăr ce-și odihnea oasele pe un scaun și vindea magneți ÎN CHILIE! Nu fac poză unu-i adunător de arginți, nicidecum în așa loc! Înțeleg, mai mult ca niciodată, că orice credință are un preț, că-i debilizare la comun (cel puțin în zilele noastre), că-i mod real de făcut averi pe cârca SPERANȚEI! Se poate vinde orice, oricui, oricând și oriunde, dar așa fără de demnitate și respect? Trebuie să ne căciulim în fața unor pârdalnici care slobod cuvinte tălmăcite și ne jură eliberare? De unde? De ce să-i plătesc limuzina? De ce să-i plătesc fireturile?
  Amăreală-n gând și suflet. Pas după pas, ajung la Putna. Batmani cu cruci aurite, mari, imense, uriașe, gigantice,  de cel putin douăzeci de centimetri! Pe bune!? Cu cât o ai mai mare, CRUCEA, ești mai clar văzut de Doamne-Doamne!? Îți pupă enoriașii poala mai cu sârg?
  M-am scârbit așa de tare, încât mi-a fost lehamite să-i trag și-n poză.
  Pentru ce să susțin biserica? Pentru ce să dau vreun șfanț? Pentru ce atâta lăcomie? Oare așa se cumpăra locul în RAI? Sau primești un loc în față? În fața cui?
  Pentru ce?
  Totuși, vreau să rămân cu o altă imagine-n minte.

   Cândva, cu ceva peste douăzeci de ani în urmă, eram necăjit, chiar frustrat pe întâmplările vieții.    A venit lângă mine și mi-a mângâiat sufletul, mi-a luat amarul din piept: trebuie să fie la tine-n minte și-n suflet, restu-i fală! Mergi și desfășoare-ți mosorul!

   Baftă, fiecare-i cu a lui!