vineri, 7 februarie 2014

Roma - episodul doi

Așa... hai să ne plimbăm. Am stat suficient, prea multă odihnă strică la fizic dar și la "mansardă".
Vis-a-vis de Columna lui Traian, se găsește Altare della Patria, un monument fastuos ridicat în onoarea regelui care a unificat Italia, Victor Emmanuel. Mă gândesc dacă strămoșilor noștri li se poate dedica un edificiu reprezentativ.
Lumea se ferește, se apleacă sau îngheață-n loc atunci când dorești să faci o poză și din întâmplare se intersectează cu tine. Campionii sunt asiaticii, campionii clicurilor dar și al aparatelor. Cele mai sofisticate mașinării și cele mai mari "tunuri" le vei vedea mereu în dotarea lor. Carabinierii, cei în uniformă, abia dacă îi zărești, stau deoparte și-ți răspund politicos la orice întrebare, te îndrumă binevoitori pe direcția dorită sau către persoana abilitată să-ți satisfacă eventuala curiozitate. În fața impunătoarei clădiri, se găsește Piazza Venezia, unul dinte cele mai aglomerate sensuri giratorii care l-am văzut vreodată. Mașinile mârâie agitate însoțite de bâzâitul strident al scuterelor. Nici o uniformă nu vei regăsi pe post de semafor sau dirijor în aparenta nebunie zgomotoasă. Ne tragem sufletul preț de cinci minute, ne sfătuim în acest răstimp ce să dăm de lucru la burtică. Trebuie să-i dăm, că el ne dă tuturor o frumoasă simfonie, ce-i adevărat cam nedorită. Reîncepem periplul cu hotărârea ca la prima tavernă tradițională care însumează dorințele noastre, vom poposi pentru ostoirea foamei năzdrăvane. Pornim pe Via Corso cu gândul la o scurtătură spre Fontana Di Trevi. Până una alta, cine este amator de modă în cel mai pur stil italian, recomand plimbarea pe Via Corso - ce zici Mari?  dar cu cardul adecvat în portofel - sau cu mătușa Tamara de mână. Cam la jumătatea bulevardului, cotim la dreapta spre fântâna amintită și ieșim din larma citadină. În nici zece metri, parcă am intrat în altă lume. Străduțe strâmte, pe alocuri desfundate - ce seamănă cu centrul vechi al micului Paris - cu turiști puși pe captat instantanee din viața relaxată a localnicilor. Zărim un restaurant, ne face cu ochiul, ne atrage, cred că roșul de afară a fost de vină. Avea niște felinare roșii pictate superb, cu auriu. Jur că este restaurant și nu altceva. Intrăm, căldura năvălește și ne dă ghes la picoteală. Pentru moment uităm de umezeala de afară. În timp ce parcurgeam paginile scrise mărunt și bilingv constat momentul bizar. Ne-am dorit ceva tradițional, ajungi la Roma și mănânci într-un restaurant chinezesc. Înțelegem până la urma de ce. Ne aduce aminte de vacanțele iberice, de Wok, de restaurantul în care năvălim aproape zilnic să ne înfruptăm cu fructe de mare și legume trase la wok sau făcute semi-picant la "plancha". Trei feluri de paste din orez (unul cu creveți bineînțeles), carne de vită, pachețele de primăvară și normal, pentru mine... o supă "thai".
Mmmm, fericirea s-a născut între oameni dar cu ajutorul bucătăriei. Creveți și fâșii de calamar cu mirodenii nebănuite, toate amestecate și fierte în felul lor, numai de ei știut. Ce a mai lipsit? Pui de caracatiță și un amestec de stridii, midii și scoici. Cu burtica liniștită am încercat să ne punem în mișcare, cam greu, ca un diesel din veacul trecut, dar reușim ajutați și de aerul răcoros. Deodată, din apropiere se face simțită larma, râsete și apelări în limbile Babilonului, semn că ne apropiem de piața Trevi, cea care găzduiește fântâna cu același nume. Ca în Matrix, întorc capul spre stânga pentru un răspuns în plin dialog, când... privirea-mi rămâne pironită într-o vitrină iar corpul începe să se miște în timpul lui clar și separat definit. Totul devine vag în jurul meu, câmpul vizual este îngustat și focusat pe ceva anume din vitrina. Atenția către restul lumii tinde fulgerător către zero. "Sanctuarul" Ser Jacopo, este în fața mea. Găsesc într-un cotlon al minții puțină concentrare, atât cât să pot anunță echipa de iminenta-mi dispariție după ușa masivă de sticlă cu canat din lemn de stejar băițuit stacojiu și super lustruit. "Bon giorno" mă întâmpină o voce puternică și fermă, tabagică, calda și prietenoasă, o voce însoțită de-o barbă deasă acompaniată de ochi negri calzi dar pătrunzători. Stingher, încerc să încheg o discuție despre calitatea pipelor, instinctul de vânzător își face simțită prezența. Omul din fața mea nu este deloc ofensat de întrebările adresate, poate prea curioase și îndrăznețe, este chiar interesat cu ce poate să-mi compare produsele...create de mâna lui. Sunt blocat, abia mai pot bâigui ce vreau...aș vrea tot magazinul și o săptămână în atelierul care se zărește după cortină, undeva în spate. Și, Ser Jacopo, doresc să vin cu un prieten (are mâini măiestre pentru pipe), să ne arătați din tainele dumneavoastră.
Aleg din ochi o pipă full-bent, privirea-mi este citită clar și fără perturbații (mulțumesc Iubi), aptă pentru filtru de nouă mm și cu o strângere prietenoasă de mână ne salutăm de rămas bun. În sinea mea aș dori să ne revedem, măcar așa, la doi ani dacă nu se poate mai des. Fac stânga la ieșirea din magazin, strângând ferm cutia prețioasă, spre așteptata întâlnire cu fântâna făcătoare de minuni , moment în care sunt anunțat: "să știi că fitu' a zis: Tati e în magazinul de pipe cum sunt eu în magazinul de jucării". Zâmbesc și cred că licărul din ochi este pe înțelesul oricui. În definitv, trebuie să fim mereu copii în suflet. Ne apropiem tiptil, împărțim monezile și fiecare începe să-și cugete ruga către zei.


Toți suntem expeditivi, febril facem și poze, doar mai avem multe minunății de contemplat, numai cel mic stă statuie cu ochii închiși. Așa de profund și expresiv își trăiește momentul, încât o pereche de asiatici începe să-l imortalizeze. Ce să faci, prichindeii au mereu dorințe mari, numeroase și importante. Ce te va lăsa uimit mereu la statuile omniprezente? Detaliile. Scanez ansamblul statuar și nu găsesc nicio chichiță acestei opere baroce finalizată la mijloc de secol XVIII, construcție amplasată la capătul unui apeduct din primul secol cu ani pe plus. Vei vedea fiecare venă, fiecare articulație, mai că aștepți prima mișcare, să vezi caii de mare nechezând mânați de Neptun și celelalte personajele să povestească tot ce au zărit în lungul timp petrecut în fața oamenilor trecători.
Dragii mei, vă poftesc la dorințe. Că sunt trăznite sau comune, sper să le împliniți cu fericire. Acum eu îmi doresc să văd și alte frumuseți etalate de-a lungul și de-a latul lumii.
Baftă și dorințe frumoase!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu