Întoarcerea în țară a început în seara precedentă, luat rămas bun de la cei care nu o să-i vedem a doua zi, baftă Sorin, împachetat și aranjat tot calabalâcul. Dimineața, după sorbirea unei cafele, tare și cremoasă, marca Geta, ne aruncăm în caravană și pornim la drum. Ne însoțește un soare magnific, care ne face să regretăm din plin lipsa lui în primele zile. Pornim la vale, sub ochii noștri se desfășoară, în depărtare, măreața Romă. Ochesc autostrada către casă și încep să-i dau pedală. Taca, taca la taclale, constat pe pancarte un înscris ce-mi dă fiori: Napoli. Foarte fain, merg tot spre sud. Redresez situația și încep urcarea, către nord. Drumul este străjuit de coline "împădurite" cu clădiri foarte vechi: case, conace și castele. O cale ferată ne însoțește, paralel cu autostrada, pe un segment destul de lung, timp suficient sa constat diferențe colosale între garniturile de tren neaoșe și cele venetice. Ale noastre le poți depăși chiar în marșarier de ești mai dibaci în ale volanului, pe când ale lor... dacă clipești des, rămâi cu imaginea spatelui ultimului vagon. Și atenție, merg pe autostradă cu viteza legală, nu pe Magheru la oră de vârf. O altă diferență: și data trecuta și acum, atât dus cât și întors, a plouat pe parcursul a mai multor sute de kilometri. Ce să vezi, mașina arată aproape ca scoasă din spălătorie. În spațiul Carpato-Danubiano-Pontic, ai toate șansele să dai în ulcer din cauza nervilor născuți de cheltuiala în zadar pe spălarea transportorului motorizat. Legat de calitatea asfaltului, am auzit pe mulți plimbăreți: drumuri ca ale lor, ale italienilor, n-are nimenea. Poate fi adevărat, dacă stai doar pe autostradă. Fals dacă ai ieșit de pe autostradă. GPS-ul vrea să-mi verifice nervii. În apropiere de Ljubljana arată candid că Ploiestiul este în același loc cu Zagreb. Respir adânc, și-l privesc cu un zâmbet sadic cum se stinge energia în el, așa, pitit în cotieră. Să nu-l mai văd și să nu o mai aud pe tanti care nu știe altceva în afară de recalcularea rutei, doar x metri la stânga sau la dreapta. Ochesc panourile direcționare, traseul îl știu ca pe apă, noroc că am mai trecut prin zonă, avantajul statului în dreapta - mulțumesc Alin, și ies lejer spre Maribor. Tipul zboară ca nebunul, și fac socoteala cum am pierdut circa trei ore din cauza electronicii și a ploii abundente care a stânjenit traficul începând de la Firenze. Lucru care forțează oprirea, pentru pătuț, la Arad. Astfel, în loc să ajung acasă dimineața, abia atunci reporneam motorul. Atenție, Vineri pleacă din Italia toate TIR-urile posibile și imposibile, în coloane interminabile, lucru care vă întârzie garantat și foarte important, atenție la radare. Sâmbătă dimineața, de la Arad la Deva, cred ca au fost peste cinci echipaje, lucru care va face o persoană să fie fericita posesoare a unei stații + antenă la un preț bun. După parcurgerea a doua segmente de autostradă, da frate, începem să avem autostrăzi neaoșe, trecerea munților cu schimbări frecvente din prima în a doua, ieșim în câmpie, în line dreaptă, spre casa. O ultimă oprire înainte de finiș. Frigiderul acasă este mai mult decât sexi, așadar facem popas la cârciuma preferată, pentru o supă de pui cu tăieței de casă. Superbă...gustoasă...sățioasă...aromată...aburindă...ca la mama acasă. De vrei sa verifici, cum intri în Ploiești dinspre Câmpina-Brașov, în cartierul Albert, pe dreapta, vei găsi Nabucco. Recomand și pui cu ardei gras la tigaie, paste vegetariene picante sau bulz și ... și tot ce vrei.
Ajunși acasă am făcut ce-am știut mai bine - beznă totală și somn de voie. Unsprezece ore.
Sincer...dacă aș putea, acum aș fugi în altă călătorie motorizată.
Baftă și concedii minunate!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu