Spaghetti no. 5

Cum am prins o zi acasă, cum am dat iama prin cratiţe. Dar, de data asta, constrâns de Zeul Stomac şi întârzierea năzdrăvanului. Pe bune, cu oricine o mai scoţi la capăt, dar cu  Domnul Stomac, dacă vrea el să fie contra, păi este contra până te îngenunchează, eu unul m-am convins. Te învărte, te zăpăceşte, te doboară ce să mai. Trecuse ceva timp de la ultima încărcare aromatizano-hrănitoare, răstimp în care am făcut o droaie de treburi, şi nu stau să ti le înşir, că ori nu mă crezi ori mă trezesc cu peţitoare. Aşa că... că am pus mâna iute pe o cratiţă pe care am umplut-o de grabă cu apă, şi ţuşt cu ea pe foc. În timp ce apa se străduia să ia viteză în grade, eu şi cu mine, îmi frecam mintea ce naiba să pun pe lângă paste. Mă uit în frigider, el la fel, şi-mi atrage, şi el, atenţia că-i chiorăie maţele de zor. Mă uit în cămară, aşişderea. Păi bine Livache, o meriţi cu vârf şi îndesat, nu bagi, nu scoţi. Mă întorc la frigider, uite ceapă verde, uite şi ardei căpiat. Nu-i de ajuns! Ietete, am pus laba şi pe un sos Arabiata, pe un plic de chimen şi normal ca piper multicolor şi sare fină neaoşă. Pastele? Sunt gata, la scurs cu ele, apoi în cratiţă am sfârâit niţel ulei de măsline, cred că vreo lingură mai pântecoasă, şi în el am băgat la băiţă ceapa, ardeiul, chimenul, sarea şi piperul. Învârtite de trei ori şi apoi înfrăţite cu sosul înroşit. Ce urmează? Tăvălirea pastelor, preţ de câteva piruete prin sos şi apoi umplerea unei farfurii. Gata? Nu, că după o masa colorată, aromată, uşor iute şi săţioasă, se potriveşte de minune o cafea opărită. Iniţial am dorit să umplu o ceaşcă, dar prea puţin volum, aşa că o cană prietenoasă şi bulbucată a sărit în ajutor. Aş mai fi dorit ceva, un dram de cognac, dar...
Baftă şi răsfăţ!