sâmbătă, 13 iunie 2015

Ce afli la cafea?

Unde preferi să-ţi bei cafeaua de dimineaţă? În bucătărie la o ţigară? Ce dracu afli în bucătărie? Îţi bâzâie un radio în urechi despre toţi tâmpiţii din palatele politrucilor, sau toceşti amprentele pe câte un telefon inteligent? La birou dând clic după clic? Nici aşa nu-i prea bine, ba îţi zboară mintea, ba nu-ţi zboară de loc şi baţi pasul pe loc. Pe prispă la ţară? Acolo unde-ţi cântă păsărele şi-ţi susură pârâiaşul în urechi? E, acolo la ţară iei cunoştinţă cu imaginaţia brută, dar neaoş savantă, colorată şi de nestăvilit a ţăranului român. Afli cum trebuie să-ţi zâmbească ziua cu sau fără Soare, cum râde viaţa de moarte din orice poziţie, faptă, vorbă sau snoavă, că trebuie să culegi "Doamna Ţigăncii" că-s ţâncii de faţă, sau că vei culege "roşii la revelion" că n-ai potrivit alesul ca şosetele pe picior, şi că ţi-ai rupt călcâiul la ciorap, d'aia te doare capu'. E, cum le potriveşte românul, cum le concentrează-n vorbă atunci când fapta-i nepotrivită. Adică, îmbeţi aiurea gâştele, te gândeşti că-s duse la Sf Petru şi le jumuli pentru perne, iar pe seară le zăreşti golaşe pe uliţă. Hai!? Cafeaua? Da, cafeaua s-a răcit, iar burta s-a întărit, lacrimile din râs au rostuit obrajii în loc de rouă. Altă cafea pe vatră, altă snoavă.
Baftă şi amuzament dis de dimineaţă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu