pulpa curcanului înecată în legume

Astăzi, două lucruri mi-au dat bătaie de cap, dar d-aia, infernală. Așa de presante, de stringente și de sâcâitoare, încât nu știu nici când am băut a doua cafea, darămite prima. Să le luăm pe-ndelete, primul lucru de rezolvat, era bătutul cu sârg în tastatură. Am atâta de alergat prin laptop, că aș dori să echivalez cu o alergare prin parc sau coclauri rătăcite, se poate? În felul ăsta cred că mi-aș atinge țelul, țelul de a strânge un pic cureaua. La propriu. Al doilea lucru, de care nu scapi fie ce-o fi, este foamea. Măi băiete cucuiete, de asta nu scapi decât odată, și atunci de tot. Așa că a trebuit sa îmbin și una și alta, fără să știe una de alta. Când am luat o pauză de vedere-n sticlă, am zbughit în bucătărie și am pus carnea la aromat. Adică pulpa de curcan dezosată. Nu una ci patru bucăți, mari și sănătoase, că deh, parcă vine vremea foametei. Le-am curățat după cum am crezut eu de cuviință și le-am tolănit într-un vas de sticlă neînfricată de căldură. Am presărat sare de mare, piper multicolor, puțin praf de chili și cimbru. Am lăsat la fezandat, de parcă ar fi fost fazan, și am tulit-o la tastatură. După ceva vreme, când a început iarăși alarma, burtica răcnea și șuiera ca trenul în gară, am trecut la pasul următor. Curățat de grabă doi morcovi, nici prea mari, dar nici prea mici, apoi tăiați feliuțe, feliuțe. După morcovi, am tăiat trei fire de ceapă verde în bucățele, nu mai lungi de un centimetru. Usturoiul l-am plesnit, că așa zice la postul tv dedicat gurmanzilor. Mărarul a urmat, rupt în fire mici, și presărat de colo colo. Totul este uns cu ulei de măsline și apoi învelit în apă, timp în care, cuptorul începe să-și facă datoria. Mă așez rapid la taste, nu fără însoțitor de liniștit foamea. O minunăție de cozonac asociat cu o bărdacă de apă rece. Acum, după îndestulare cu cocă dulce, pot suporta, destul de calm, mirosul ce începe să-și facă de cap prin casă. Se ivește insinuant, și ușor, ușor, devine îmbietor și amețitor. Nu. Hotărât zic, nu. Nu acum, doar am înfulecat ditamai dulceața de cozonac. Timpul trece aiuritor de repede, am reușit să mă detașez de absolut orice, și mă uit cu uimire la ceas. Cronos este mare magician. E deja timpul să plec după năzdrăvan. Plimbarea pe-nserat prinde de minune, aerul răcoros îmbie la mișcare ușoară, potrivit pentru poftă de mâncare. Poftă care crește alarmant, parcă se transforma în amețeală, când încep să urc scările. La fiecare etaj miroase a ceva. Mâncăruri felurite, arome nebănuite. Finișul este aproape. Farfurie, cuțit și furculiță, friptură cu legume și brânză de oaie. De oaie pierdută-n munți, departe. Mai am putere de-un clipit. Gata de luptă. Aromă de friptură, împletită subtil cu mărar și usturoi, însoțit subțire definit, de superbul cimbru. Textura...corpolentă și pătrunsă la interior, o crusta arămie la exterior. Zece, noua, opt...zero. Zero. Nu timpul, ci farfuria. E nud.
Baftă, imaginație & gust!