multicolor și bicolor

Ieri dimineață, știind ce mă așteaptă, adică cheltuială mare de energie prin atenție distributivă cu gonetă hiper-maxi-ultra-mega prin taste și timp pe sponci, am hotărât să-mi încarc bateriile temeinic. Să nu devin o chinezărie d-aia, știți voi, 777 bună de ultimul drum ci să devin o adevărată bombă, energetică, normal. Aveam de ales mai multe variante, să beau un energizant, dar nu-mi plac chimicalele, să trag cafetiera lângă mine, nu-i rău... dar ce mă fac cu "motorașul", sau să mă alimentez cu proteine. Din belșug și amestecate. Pare cea mai viabilă și sănătoasă opțiune. Fiind născut cu atracție puternică și neostoită către plăceri gustative, gândul îmi dă ghes către noi provocări, noi încercări sau vorba lui Dani, noi probări. El mereu spune că totul trebuie probat, încercat, că nu ști când se mai ivește ocazia sau ce minunăție ratezi. Datorita lui am devenit mare devorator de mici mergători prin mări și oceane, ăia mici și portocalii, cu ochișori foarte mici și negri însoțiți în vârf de cap, de niște mustățele-antenuțe. Gata, că mi se naște Niagara în cavitatea bucală pe alt subiect, de altfel intangibil acum.  Așadar, zis și făcut. Înșir pe masă: una bucată tocător, trei roșii nici mari dar nici pipernicite, un ardei gras și portocaliu, patru ridichi de lună, juma' de castravete lung și țăpănos, juma' de ardei iute și verde ca bradul toamna, două fire de ceapă verde, crudă și suplă, un fir de mărar stufos, un fir de pătrunjel arătos, sare de mare, piper multicolor și ulei de măsline. Nu știu dacă am uitat ceva, dar verificăm de-ndată. Roșiile le feliez atent, ca la măsurare să nu se certe între ele, le împrăștii prin castron și le prăfuiesc cu sare și piper. Iau ridichiile de coadă, le tai mustățile, le înjumătățesc și apoi le feliez. Castravetele îl tai în lung și-l feliez pe secțiune verticală. Ardeiul dolofan, îl sfârtec pe jumate', apoi îl fac șuvițe, șuvițe și-l alătur ridichilor, castravetelui și roșiilor. Toate amestecate așa, una-n stânga una-n dreapta, învârtite un pic pe loc. Ardeiul mic și iute, născător de senzații tari, l-am drămuit cum se cuvine: feliuțe mici, micuțe de le pierzi în catare. Mărarul l-am cules firicel cu firicel și apoi l-am spălat. Cine așa face, așa pățește...îl pierde printre degete la spălare. Varianta doi, adică cu bis: un fir de mărar clătit sub jet de apă rece și apoi cules fir cu fir și presărat în castron. Văru' pătrunjelu' la urmat de-ndată, cu aceeași schemă de pregătire. Ceapa verde am culcat-o pe o parte, una lângă alta, am scurtat-o de mustăți și de vârfurile sparte și-am tăiat-o după cum bine știți: în bucățele nu mai lungi de un centimetru, cam așa zic eu. Toată adunătura de legume a primit o învârtită, ceva mai serioasă, că a fost și unsă cu spor ... doua gâl-gâl de sticlă de ulei.. La sfârșit am fărâmițat ceva brânză de oaie, grasă și untoasă, d-aia de oițe uitate-n loc de munte. Înca o învârtită și totu-i gata de înfulecat. Stop! Lipsește ceva. Aha, știu, ceva cărnos, mai musculos. Repede, repede feliez mușchiuleț crud uscat, mamă ce uscat. Așa de uscat că trebuie sa inovez, să schimb unealta tăietoare. Din ochi, aleg cuțitul de brânză, ala de la H..., și tai fin și subțire ca la master c... Castron și farfurie. Multicolor și bicolor. O minunăție!
Baftă și mic dejun fantastic!
PS
urmează o nouă sesiune de sandwich-uri calde, o promisiune trebuie respectată!

Din păcate poza "după" nu relevă cu adevarat realitatea.