luni, 10 martie 2014

prima zi de primăvară

Gonetă. Adică viteză mare, cât de mare se poate, pe o autostradă neaoşă vizată de vestele galbene posesoare de maşină supersport fără girofar. Asfaltul rece şi gri se întinde lung şi slăbănog, se pierde în zare, urmărit de linii albe. Albe şi reci. Mă joc în gând cu ideile, încerc să aşez înfăptuirea lor pe o logică de fier, când ceva îmi întrerupe învălmăşeala din cap. Parcă-mi face trei puncte de suspensie. E ceva în aer, ceva ce zboară şi nu prea, "decolează" greoi, e mare, chiar foarte mare. E uliu? N-are cum, ce văd, are aripi mari, lungi. Aha, e un pescăruş pierdut pe râu sau micile bălţi din jur. Nici. E mai mare, mult mai mare. E o barză. Băăăi, e o baaarzăăă, trezeşte-te! E primăvarăăă! Treeziireaaa! Mama Natură nu ne minte niciodată. Ea, ştie cu precizie demnă de cel mai mare ceasornicar, de altfel este ceasornicarul suprem. Dacă Mama Natură a trimis berzele în Câmpia Română, înseamnă ca a urat drum bun Babei Dochia şi suratelor ei şi a sfădit cu Nea Ilie să dea numai ploaie, fără lapoviţă sau zăpadă. Dacă prima barză era solitară, stingheră, poate era deja la locul de odihna, la locul unde îşi va învăţa urmaşii să zboare. Era un semn de primăvară, un semn ce va fi întărit de suratele ei. La numai câţiva kilometri distanţă, un stol, un stol adevărat, în zbor în  înaltul cerului nu în jurul propriului cap, vestea trufaş primăvara. Încep să scormonesc în minte, deschid pe rând sertarele, dacă mai sunt şi alte semne de primăvară. Da, daaa. Sâmbătă zărisem la Mari, în curte, ghiocei. Nu un smoc, ci mulţi, mari, semeţi şi viguroşi. Berze şi ghiocei, ce lipseşte? Soarele! E acolo, ştiu, pitit după nori. Ne frământă, ne creşte dorinţa de EL. În curând...soare, berze şi ghiocei. Egal: cald, zâmbet şi frumos. Să vă spun şi semnul de primăvară citadin? În orice oraş îl veţi regăsi, vă asigur. Mergeţi cu maşina tiptil, tiptil şi veţi simţi semnul de primăvară... montat în preajma "zebrelor" dar şi în locurile mai puţin aşteptate. Deh...e primăvară!
Baftă şi zile însorite!

3 comentarii:

  1. Duminica dimineatza ...Domnul Soare a incercat ceva...nu i-a mers prea mult...dar sigur va mai incerca si va reusi! A venit primavara!!!!! P.S. Ai stat si tu de vb cu barza??? Sigur nu-i gluma, nu???

    RăspundețiȘtergere
  2. Ati vb cu barza doar despre primavara nu si despre copii nu :-) ? asteptam soarele sa iesim la plimbare....

    RăspundețiȘtergere
  3. Da, daaa. Am vorbit cu Doamna Barza, doar la figurat. :)

    RăspundețiȘtergere