miercuri, 29 octombrie 2014

Toate-s bune şi frumoase!

Am fost la târg, la târg de fiare pe roţi. Am fost să-mi clătesc ochii, să văd ce naiba mai născocesc marii producători, cei de volum şi cei măreţi în calitate. Toate-s bune şi frumoase dacă ai loc de parcare. Dacă mergi de dimineaţă, după ce te cafeleşti, găseşti locuri berechet. Toate-s bune şi frumoase dacă-i soare şi frumos. Cine naiba a gândit târgul în mijloc de toamnă, în hale imense ce cu greu se încălzesc, colac peste pupăză, un vânt de-ţi crăpau urechile şi începeai să boceşti mai dihai ca la telenovele. Toate-s bune şi frumoase dacă vânzătorul îţi zâmbeşte. Eu asta n-am să o înţeleg, de ce mergi la târg, ca expozant-vânzător şi uiţi acasă sau birou, zâmbetul, cheia către client. Clar că ai parte, ca expozant-vânzător, de enşpemii de întrebări de la enşpemii de ciudaţi, şi cumpără poate unu singur, doar un amărât sau chiaun provincial pierdut în gânduri mii şi mii. Toate-s bune şi frumoase, dacă ai bani pentru ce-ţi pofteşte sufletul. Eu aş vrea un Volvo sau un Jaguar. Dar n-am marafeţi, aşa că mă uit lung, al naibii de lung. Toate-s bune şi frumoase, dacă ne-am socoti un pic. Una peste alta, am găsit una bună şi frumoasă pentru pofta inimii, una bună şi frumoasă pentru pofta minţii, şi una bună şi frumoasă pentru pofta parcărilor neaoşe.



Mică pe dinafară, mare pe dinăuntru!
Baftă, să ai una bună şi frumoasă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu