Eu circul, tu circuli... el înjură

Şi tot aşa.
Trebuie să ne mişcăm, mereu, din punctul A în punctul B. De ce? Pentru că aşa e viaţa şi că putem! Mai nou, de vreo câteva mii de ani, şi că trebuie... trebuie să ne mişcăm fundu' la muncă. Unul merge cu auto-pingeaua cu toc sau fără toc. Câte unul dă la pedale, mai cu foc pe o biclă mai modernă cu 'nşpe mii de foi şi pinioane, sau mai cu hotărâre, pe un troglodit de Tohan. Altul mârâie şi pârâie asurzitor pe un mototr. Mai se învârte câte unul, pe "ştrase", cu maşina. Că aşa-i job-ul, că a câştigat la loto, că a muncit pe brânci sau a dat cu tifla (nouă sau statului), nu mai contează, cert este că mulţi se dau cu volanul. Mai sunt, mulţi, cei mai mulţi, care fac sport extrem, dimineaţa, la prânz şi seara. Visătorii lumii mai bune (cea de mâine că azi e închis), sunt cei care se suportă unul pe celălalt, unul pe toţi şi toţi pe unul, în mijloacele de transport în comun, adicătelea autobuz, troleibuz, tramvai şi pentru cei mai norocoşi... metrou. Ehe, despre tipul ăsta de deplasare, cu mecanizatele comune, e poveste cu multe peripeţii, de la plecare până la sosire, de vara până iarna. Îmi aduc aminte de dimineţile în care împingeam la fund de zor, să prind autobuzul de fără zece, că altfel ciuciu prima oră de şcoală sau lăfăitul cu cafeau aburindă înainte de primul client. Îmi aduc aminte de înghesuielile de la prima oră, când toţi deveneam lotul naţional de rugby. Îmi aduc aminte şi de miasmele din tipul verii, când preferam de multe ori să o iau la picor preţ de patru sau cinci staţii, fără să mă gândesc că sunt treizecişicinci de grade la umbră. Cum să-ţi povestesc, de toate astea mi-am adus aminte aseară, brusc şi instantaneu. Şi din păcate, nu cu mare plăcere, cu toate că se întamplau, vorba cântecului, atunci când eram tânăr fecior şi nu găseam vreun gologan în buzunar. Apăi, de ce? Că în toată povestea asta cu circulatul, cu călătoria prin şi cu autobuzul, mai găseşti şi nişte exemplare bipede, o încrucişare între moluscă-porc-bizon-hienă-şarpe-rahat. Scuze, ultimul nu este o fiinţă conform ştiinţei actuale, dar eu ştiu că este viu, se transformă şi pute rău, în povestea asta, îi pute creierul. Cum e să ai parte de un fizic matur, nici copil de dai cu capul de masă, dar nici bătrân lovit de Alzhaimer, aşa matur către tânăr, să ai grijă de tine, nu dezlânat dar nici marţial, să mai şi posezi un limbaj cuviincios, limbaj dublad de mult bun simţ? Cum ar fi? Cred că aş descrie un om normal cu ţigla pe casă. Dar ce se intamplă, dacă, uite aşa, ceasul-rău-pisica-treisprezece, te întorci de la muncă, ţi-a expirat abonamentul dar ai bilet (şi unul şi celălalt decontat de firmă), n-ai de ce să nu-l foloseşti, şi ai uitat luat de griji, să-l compostezi. Să-l bifezi, să-l înregistrezi, pe scurt... să-l validezi, şi dai nas în nas cu un posesor de legitimaţie, burtă, ceafă lată, miros pestilenţial, vocabular invalid şi o singură circumvoluţiune susţinută de o singură sinapsă? Şi, colac peste pupăză, tu eşti femeie! Crezi că "mirifica" vietate molusca-porc-bizon-hiena-şarpe-rahat o să-ţi sărute "mânuşiţele"? Ioc! Şi, nu că ar exista astfel de pretenţii, deoarece ai greşit şi vei plăti. Eu, tu, noi toţi, trebuie să respectăm ceva legi, şi aici doresc să rectific un pic, acel cuvant... noi. E vorba de noi, cei care prestăm ceva în viaţa asta nebună, nu fac referire la tagma ciorditorilor, fie ei buruieni din capu' statului sau găinarii de zi cu zi, că ăştia sunt iertati de zor, inclusiv cei din autobuz. că deh, sunt mulţi şi tari în clanţă. Să te ferească sfântul, în autobuz (să văd eu buruiană de politician mergând la muncă cu aşa ceva, că-l aplaud la scenă deschisă), să mai fie şi ceva ţigani, că eşti comparat cu ei de parcă toţi sunt lepra societăţii. Mă rog, femeia plăteşte pe loc, fără să crâcnească, ştiind că a greşit, dar să vezi norocul prostului, al burtosului-nevertebrat, noroc cât Asia de mare. De ce? Că femeia era singură, fără soţ iar lumea din jur fără spirit cetăţenesc. Păi, daca era barbacsu', îl păgubea de vreo două, aşa cum ştie el să ofere cu vârf şi îndesat, de băga trogloditul mâncare într-însul cu paiul, preţ de vreo doi ani. Ştiu că nu sună pacifist, deloc, şi nici nu doream aşa ceva, dar aş vrea să ştiu cum dracu' sunt angajaţi astfel de specimene? Ca şi controlor de bilete, nu e nevoie să fii absolvent de filologie sau limbi străine, ci de absolvenţi ai celor şapte ani. Şapte ani de acasă! De întâlniţi vreun astfel de biped, hai să-l facem de poveste, ca pe toţi cei de parchează aiurea, şi ca pe bizonii de-ţi dau fleşuri, şi ca pe...
Te pa şi lucididate!

PS
Fetelor, hai să daţi o tură prin sala de forţă sau karate, sau dacă nu, măcar folosiţi gentuţa din dotare... zbang peste ochi şi-n secunda imediată un pantof în globuleţe!  
PPS
Păcat de oamenii din spate, adică de acei oameni care trudesc de la cinci dimineaţa ca să se învârte roata pentru noi... toţi.