V-am cam pişat cu Braşovul, dar la fiecare vizitare găsesc o altă faţă, un alt secret, un alt motiv pentru care să-mi trimită paşii prin alte cotloane. Destul de des aud că oraşul meu, al fiecăruia în fapt, este o aberaţie comunistă cu puţine rămăşiţe ale trecutului, puţine urme ale înaintaşilor, şi totodată, că în orice oraş conteporan nu ai avea unde să-ţi pierzi paşii, să-ţi arzi caloriile, să-ţi petreci clipele fericirii adolescentine sau toamna vieţii. Pe bune? Pe de altă parte, am întâlnit exaltaţi care decretează cu ardoare, că urbea lor este cea mai cea. Pe bune? Cum am redescoperit că Ploieştiul oferă locuri pentru patru sau chiar cinci weekend-uri, consecutive, de petrecere în aer liber, aşa descopăr noi plăceri oculare hoinărind hai-hui pe la poalele Tâmpei. Aveam un vis, visul de a scana Braşovul de pe delul cetăţii, deal scotocit cu privirea în urmă cu câţiva ani, chiar de sus de pe Tâmpa. Dar ştii cum se întâmplă de multe ori, pregăteşti din timp, calculezi, analizezi şi planifici, dar nu-ţi iese, ioc. Ba trebuie să ajungi în altă parte, ba nu mai pleci şi nu în ultimul rând... vine ploaia. O bună bucată de timp, se ştia, mai că nu trebuia să priveşti la meteo, ca vine ploaia. De unde să ai habar? Păi vin Vlăscenii la Braşov! Ete, de data asta, am potrivit-o de minune. O zi faină, cu umbrar rotativ sus pe cer şi termometru prietenos. Aşa că am luat-o la picior către cetate. Drumul e bun, potrivit pentru leneşi, bine asfalatat, superb şerpuit, cât să nu mesteci mult în mămăligă, doar stai în a doua şi urci tiltip. După un viraj de dreapta, frate cu acul de păr, ochii prind a citi istorie pură.
Cu greu am rezistat tentaţiei de a intra în cetate. Gândul că pot vedea cavaleri în armuri, lănci, scuturi, tunuri sau arbalete mă împingea către poartă de parcă nimic nu mai conta. Dar ce să vezi, mama natură a îmbrăţişat dibăcia omului şi a rezultat o privelişte care-ţi trimite mintea în altă hotărâre. Să faci un tur, să vezi ce se apară, cum şi de ce.
Nu ştiu cât noroc stă după fiecare, dar aflăm că restaurantul din cetate este închis, dar pazitorul ne invită la un tur de recunoaştere şi-şi goleşte desaga cu ştirile ultimilor ani în timp ce paşii ne sunt călăuziţi printre ziduri, pe scări întortocheate, sau la creneluri ameţitoare. Din loc în loc, privrea este frântă, violată de câte un aparat de aer condiţionat înfipt lângă grindă sau de prezenţa unor candelabre potrivite mai degrabă în gara unui orăşel uitat de lume.
Ghidul cu ochi de vultur şi vorbă liniştită.
Pe urmele străjerilor.
Un pocal, dau un cal pe un pocal.
Istorie prin toţi porii.
Era cândva o apă rece, dar s-a dus.
Lipseşte o masă lângă un scaun şi un cavaler în armură strălucitoare.
Cerberul neînfricat.
Unde?
Acolo?
Poate am prins ceva în poze, dar merită să-ţi toceşti pingeaua până sus la cetăţuie. Şi mai mult, merită să te întorci în larma zilei prin pădurice, nicidecum pe şosea. Dacă la dus, pe stradă, zăreşti bucăţi din istoria oraşului, la vale, prin pădurice, te vei rupe de tot ce este modern. Uite aşa, brusc!
Mărturia omului dispare brusc.
Efervescenţă şi linişte, dualismul naturii.
Etatea...unu, doi, trei...
Energia se transformă, nimic nu se pierde.
De urmezi calea din pădurice, te vei odihni în altă oază, o oază plină de gângurit penat, îmbrăţişări adolescentine şi contemplări mature.
Imaginaţie!
Trubaduri moderni.
Trubadurul timpului.
Ehe...
Magazin-cafenea cu ştaif.
Culoare şi aromă.
Dacă faci o medie, ai o temperatură bună: cinspreze de afară şi patruzecişicinci din ţoi.
Făurari de frumuseţe.
Făurari de plăceri copilăreşti.
Ai recunoscut din prima, aici te porneşti, te opreşti sau te odihneşti.
Baftă şi relaxare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu