Terapie cu bere

Nu m-am scrântit, chiar cred într-o astfel de terapie şi m-am lămurit de etapele ei, şi de ce. Dacă nu eşti un băutor-cunoscător al zemurilor cu hamei, îţi propun să începi cu o bere soft. Soft la preţ. Cea mai ieftină, cea mai cea dintre toate berile îndesate în bidon din PVC. Aş recomanda pentru etapa a doua, o bere îmbuteliată în cutie din tablă, tot aşa, cea mai ieftină dintre toate nebuniile din piaţă, ai să găseşti, invariabil, o bere cu etichetă sclipitoare şi cu denumire ori ultra-mega-extra neaoşă, ori cu nume germanizat forţat, silit chiar siluit. Pariu că vei avea discuţii cu propria ceafă, că te presează, că te doare, că te arde, că... Etapa a treia, este o etapă potrivită pentru o bere rece, rece, rece, îmbuteliată în sticlă. În sticlă de juma', şi să fie blondă cu preţul asemenea celor pomenite mai sus. Ai şanse mari să dai de prima bere născătoare de furnicături, adevărate furnicături, pe limbă. Pentru explozii în omuleţ, mai ai o ţâră de aşteptat, nu mult, doar până la etapa numarul patru. Berea tare, aproape ca vinul. Etapa numărul patru implică şi o beţie pe cinste, beţie reuşită din cele mai puţine beri consumate pe timp de măsurare a nebuniei. Şapte, chiar opt grade, cam pe acolo se situează o bere straşnică, amară şi viguroasă. Tu? A doua zi? Straşnic legat de pat, cu o coadă de pisica-n gât şi pleoape viguroase. Viguros împletite. După o pauză forţată de jurămintele arzătoare, că nu vei mai bea o astfel de bere, şi anume, fără socoteală, e cazul să ţopăi la etapa numarul cinci. O bere spumoasă, proaspăt scoasă din butoi. O halbă, două halbe, un metru de halbe, o cizmă cu bere sau o glastră cu bere rece, rece, rece. Şi alune de pământ sărate... potroacă!  A doua zi dimineaţa? Apă la temperatura frigiderului, şi fără promisiuni care nu se vor onora peste timp.  Vine etapa numărul şase, pe şustache, pe şest, pe muteşte, pe tăcute. O bere mică, la sticlă, promovată intes la teveu şi să fie de sorginte vestică. De ce? Ca să începi să percepi şi să pricepi gustul unei beri corecte. Tocmai ai ajuns la pasul şapte, unul mare. Pe calapodul anterior dar treci de la blondă la o brunetă. Un sector nou, o târă mai pretenţios, care cere două-trei zile de exerciţiu. Gustul? Diferit, aproape de nerecunoscut darămite şi de comparat cu o bere populară. Pasul opt, sărim pe nefiltrate. Mama berilor! Berea dătătoare de fluturaşi în burtă şi mâncărimi în fund şi-n portofel. Eşti capabil de telefoane la ore nepotrivite şi plăţi de curierat, de pisat colegii la cap să te ducă şi să te aducă, să-ţi trimtă una-două, în doi timpi şi trei mişcări. Şi să nu-ţi mai raspundă la telefon! Dacă ăsta-i pasul opt, mai vine nouă, după? Da, e berea nepasteurizată, proaspătă şi fragedă ca viaţa la douăşunu' de ani. Ultima baută? Nu mai ştiu, s-a aşezat praful pe gânduri. Eram la un taifas, prin nouăjnouă, şi citeam cu bucurie pe etichetă; bere AZUGA. Şi mai citeam aşa: termen de garanţie, patru zile. Amice, mă opresc aici, mă duc să-mi iau un şerveţel, o baveţică ceva, că berea la care poftesc... e dusă, e topită, e amintire. De ce le-am luat aşa, în ordinea asta? Aşa am simţit că-i drumul drept spre înţelegerea gustului, calităţii, unei beri cu caracter, unei beri care să-ţi gâdile omuşorul şi să-ţi bucure seara alături de familie şi prieteni. Dacă ai sări direct în a mai bună, a mai lăudată dintre toate, oare ai putea-o compara? Ai înţelege-o pe deplin? Ca la maşini, dacă nu conduci o Dacie din optzeci, ai simţi pe deplin tabla care îmbracă o sută de cai? Ai aprecia timpul care te petrece în viaţă?
Baftă şi pas cu pas către relaxare!

PS
De la un program deşteptat de către englezi, am înţeles că, berea, te ajută să scapi şi de paraziţi, adică de limbrici. Deci, nu o să-ţi rupi mâna niciodată!