miercuri, 8 aprilie 2015

Amantlâc alimentar sau ghiveci nebun

Pe vremurile în alb şi negru, găseai în toate magazinele alimentare nişte borcane dolofane pline cu legume numa-i bune de răsturnat în cratiţă. În afară de roşii, toate celelalte erau legume neaoşe, aveai vinete, vreo două feluri de ardei, ceva dovlecei, fasole sau mazăre şi verdeţuri. Era felul de mâncare fast food de post al acelor vremuri, sau numai bun pentru cei lipsiţi de imaginaţie în bucătărie, sau şi mai şi, pentru cei sătuli de cratiţă. Apropo de ultimii, se pot divide în cei sătuli pentru că asta le este treaba, meseria, şi ceilalţi care nu o suportă în nici un fel. Eu habar n-am în care parte să mă bag, dar îmi aduc aminte de o vorbă de-a bunică-mii care glăsuia în momentele de dinaintea timpului gătelii prin bucătărie: ce dracu, inventează ăştia de toate, numa' o pastilă pe post de mâncare nu inventează. Da,da, scuze pentru cuvântul definitoriu în apelarea sfântului decăzut, dar ce să-i faci, unii suntem mai aplecaţi către biserică, alţii doar către religie, iar alţii mai laici, cum s-ar spune mai cu scriptura mai cu Darwin, fiecare cu ce-l doare. Ce zici, să ai un raft cu pilule de porc, pui sau creveţi, salată, peşte sau fasole, un ghiveci de pastile. Cam aşa este şi cu "amantlâc"(se foloseşte dar nu există) adică o încurcătură interacţională între doi sau mai mulţi indivizi, un ghiveci relaţional, exact cum se întâmplă şi cu legumele încurcate şi amestecate. Acum mă gândesc, şi ciorba este un ghiveci? Dar un ghiveci cu zeamă multă? Dar piftia, este un ghiveci mai rece? Mai posac? Eu unul, am ajuns la un ghiveci colorat, meridionalo-carpatin, venetico-neaoş, corcitura corciturilor, netezirea creieraşului.
Cum? Uite aşa! Am pus o idee (personală) lângă alta sugerată şi lângă încă una exprimată drăgăstos, şi aşa am ajuns la o tigaie plină cu cârnăciori proaspeţi îmbălsămaţi în unt şi ulei de măsline, şi înmiresmaţi cu ceapă, cimbru şi busuioc.
Aşa am dat startul. Apoi, am deşurubat un borcan cu o chestie interesantă, primă apariţie, care conţine pastă de roşii cât cuprinde, ciuperci de pădure, ceapă şi încă ceva legume în procente mici, micuţe, atât de mici, încât cred că a costat mai mult tuşul tipografic.
Legume am zis? Păi legume să fie. Fuga la frigider, şi retur agale cu gândul agăţat pe undeva, nu mai ştiu pe unde. Doar roşii şi morcovi, atât mai am. Dar... ding-dong... avem ceva în congelator, şi anume...
un amestec de broccoli, conopidă şi morcovi şi încă unul cu orez, morcov, ardei, porumb, mazăre şi numai ştiu, şi nici nu mă duc la gunoi să citesc de pe ambalaj. Nu mă duc şi pace, că apoi nu mai ştiu ce să scriu, deh, hardul plin. Aşa, am rămas la pasul următor, adică pastele. Da, ai citit corect, paste, adică nişte tagliatele bune, bune, bune, care se fierb repede, repede, repede, şi le amesteci cu ce vrei, că nu se lipesc deloc, deloc, deloc. Ioc!
Am uitat să-ţi spun, astea le-am fiert în paralel, vezi ce ne iubeşte tehnologia? Tra-la-la, aragaz cu patru... Până să răstorn pastele peste tot acest amestec ciudat, dar crede-mă, nebunie de aromă, am mai dat şi un praf de piper şi unul de sare. Ăla de sare, mic, un praf mic, mic de tot, că am mai dat şi la paste. La sfârşit, am mai învârtit tot amantlâcul, mai domol, mai vârtos, mai pe stânga, mai pe mijloc, şi pe faţă şi pe dos şi... gata!
Baftă şi bagă-ţi minţile-n cap, papă păpică proaspătă!
PS1
într-o juma' de oră şi ceva, hai, poate în patruzeci de minute sau în trei sferturi de oră, îţi prepari o masă caldă, colorată, gustoasă, aromată şi săţioasă.
PS 2
Dacă ai cumva pornire de a ţine postul, e bine, acum vezi câtă putere ai.
PS 3
Baftă, şi Paşte liniştit!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu