luni, 17 noiembrie 2014

Gândul liniştii şi al speranţei.

Mă încearcă un gând de linişte, de speranţă, chiar de împlinire. În urmă cu trei săptămâni ştiam că speranţa mea va fi năruită încă din primul tur. Doamna Macovei avea susţinere puternică în on line, şi atât. Am insistat şi m-am întristat. Cetăţeanul a crezut mai mult în televizor. Păcat. Am vrut să văd dacă am ce cumpâni pentru turul doi. N-am avut, a fost simplu ca "Bună ziua!", am ales dintr-o zvâcnire, am plusat, am crezut în ceea ce părea o utopie. La nivel declarativ mulţi doreau schimbarea, dar, privind în ochii lor, citeai neîncrederea, frica de furt, frica de "dă-o draqu, iară-şi au facut-o lată". Pic cu pic, vorbă cu vorbă, lumea a înţeles că-i posibil, ce-i adevărat că a contat şi fiecare greşeală a roşilor. Nu ştiu pentru ce, cu ce gând, a fost făcut fiecare vot către Klaus W. Johannis.
Poate pentru că:
- minciuna putea fi legiferată
- copy-paste putea deveni o activitate de prestigiu a fiecărui biped cu tupeu
- la televizor ar fi devenit o banalitate să înjuri şi să faci şpagatul "în direct"
- am fi mers pe autostradă spre Transilvania şi Moldova, undeva prin 2100
- lumea este speriată de "cel puţin 100 000 noi locuri de muncă în 2014"
- fiecare prostie văzută de populaţia frământată de grija zilei de mâine, politicienii ar fi prezenta-o ca o mare realizare
-  să iei la mişto autorităţile statului ar fi devenit ceva banal şi normal
- furtul ar fi devenit probă olimpică pentru politicieni
- bătrânii şi bolnavii au devenit cobai pentru Ministerul Sănătăţii
- şcoala a devenit frecţie la picior de lemn
- viaţa în România a început să semene a documentar despre supravieţuire
- pâinea, cartoful şi fasolea au devenit alimente de bază
- moda pentru mulţi înseamnă "Ce a băgat la 38?"
- muşchiul file devine delicatesă
- pentru majoritatea covârşitoare, trecerea graniţei înseamnă mersul la spart pietre, înăsprit  mâini pe câmpuri sau spălat vase, bude şi moşi la cur.
- banii, munca, sacrificiul celor de mai sus, sunt luate în balon, în glumă, în batjocură
- politicienii sug cu nesaţ banii tuturor, legal şi ilegal
- bă, îhî, mda, fă şi alte manifestari bâlbâite şi scuipate cu otravă, pot deveni salutări de întâlnire
dar, în special, pentru că:
- ROMÂNUL începea să devină mâncător de pomeni electorale
- ROMÂNUL tânăr e în pericol să devină cocalar
- ROMÂNUL începe să devină trântor, plătit să spargă seminţe în faţa porţii sau la scara blocului
- ROMÂNUL începea să fie traficat pe bandă rulantă în interesul baronilor locali
- ROMÂNULUI neascultător i se bagă pumnul în gură
şi atunci,
- ROMÂNUL A DESCHIS OCHII
- ROMÂNUL A ÎNCEPUT SĂ GÂNDEASCĂ
- ROMÂNUL A ÎNCEPUT SĂ VISEZE, SĂ SPERE
- ROMÂNUL A ÎNCEPUT SĂ-ŞI CEARĂ DREPTURILE
- ROMÂNUL A ÎNCEPUT SĂ DEVINĂ RESPONSABIL
acum trebuie ca
- NOI SĂ ZÂMBIM
- NOI SĂ NE UITĂM ÂN OCHII CEILUILAT FĂRĂ SĂ FIM MITOMANI
- NOI SĂ MERGEM MAI DEPARTE
- NOI SĂ MUNCIM MAI BINE
- NOI SĂ IUBIM DIN NOU ISTORIA
Nu va curge lapte şi miere, dar cu o gândire articulată, cu acţiuni pragmatice şi onestitate în simţire şi manifestare, vom putea redeveni mândri de NOI, mândri de ROMÂNIA, demni în faţa lumii, astfel vom regăsi drumul către mai bine, către un viitor plin de speranţă, vom vieţui mai liniştiţi.
Acum, pun capul pe pernă mai senin, cu speranţă renăscută pentru picii noştri.
Baftă, linişte şi speranţă!
PS
Doamne fereşte ca visele să fie spulberate. ROMÂNUL nu uită!










Un comentariu:

  1. Dincolo de orice transpunere in peisajul politic si mai ales departe de nuante politice, insist sa respect parerile altora cu precizarea ca nu am de ales in ceea ce priveste opinia proprie. Respect oamenii, imi place sa sper, imi place sa fiu mandru. Cu cateva precizari. Respectul a disparut cu ceva timp in urma, speranta a devenit atat de palpabila si stravezie incat stiu deja ce spera 99% din utilizatorii de sentiment, iar mandria este un hibrid de concepte...aroganta alaturi de grandomanie si grosolanie... Sau eu sunt subiectiv. Sau sunt tata. Sau...pur si simplu sunt obosit. Ironic este un singur lucru: perceptia distorsionata a realitatii si uitarea sunt SINGURELE care au valente de numitor comun. Si pe astea le numim perseverenta. Iertarea vine dintr-un singur loc...pacat ca vine, fara exceptie, dupa.... Aproape ca imi este teama sa am dreptate, iar singura mea speranta este sa ma insel!

    RăspundețiȘtergere