Hai, se poate!

Citeam nişte chestii pentru muncă. Chiar erau interesante, dar simţeam că citesc în van, că înţeleg cuvintele dar nu înţeleg sensul. Nu mă concentram, mai bine zis nu mă puteam concentra suficient. Simţeam o nelinişte interioară, o nelinişte nedefinită pe moment. Am luat o pauză, gândindu-mă că voi putea să mă relaxez. Am dat ceva butoane prin presa sportivă, apoi prin reţele de socializare. Neliniştea mă urmărea, îmi susura în creieri, îmi strivea scăriţa şi ciocănelul, îmi dădea crampe în sinapse, mă urmarea ca o umbră. Ceva de care ori cât ai încerca, nu vei reuşi să scapi. Neliniştea asta stresantă, are şi un nume... măria sa plagiatorul suprem, prinţul vrăjelilor, contele minciună... victor ponta. Neliniştea asta este agasantă, omniprezentă şi tinde să devină eviscerală. Să escaladeze şi să bruscheze viaţa, viaţa mea. Cred că şi viaţa ta, şi a lui, şi a ei, şi a lor, a tuturor. Este neliniştea pentru ziua de mâine, ziua mea şi a ta, a copilului meu şi al tau. O nelinişte mincinoasă, hoaţă, perfidă, josnică, otrăvitoare şi subversivă. Neliniştea asta are o mie şi una de feţe, feţe schimonosite de rânjete bete de putere, feţe înveninate de curvăsăria banilor, feţe cu spaimă întipărită de frica de puşcărie. Neliniştea asta, o putem strivi ca pe un purice, goni ca pe o javră turbată, o putem stinge cu calm, linişte şi luciditate. Putem fi liniştiţi nu nervoşi, putem fi calmi nu iritaţi, putem fi hotărâţi nu sfioşi, putem fi noi nu nişte neghiobi, putem fi senini nu prădalnici şi hapsâni, putem fi veseli nu trişti, putem fi călători nu priyonieri în propira casă şi ţară, putem fi cu speranţă în suflet nu posomorâţi fără un şfanţ în buzunar, putem fi frumoşi nu încruntaţi cu privirea tulbure de durere, putem fi prieteni cu orice din corice colţ de ţară, putem fi surâzători nu strâmbi la suflet, putem fi cu soare în ochi în plină toamnă arămie. Pentru toate astea, trebuie să fim puţin activi, să ne plimbăm puţin în Sfânta Duminică, să facem un mic gest, să ştampilăm propriul viitor. Viitor meu, al tău, al lor, al nostru. Vreau să mă pot uita în ochii fiului meu, vreau să pot vorbi cu el fără de frică. Acum zâmbesc, simt că pot, că ştiu, că vreau. Tu?
Te aştept la alungarea neliniştii, nu fi leneş şi obedient, hai să pregătim o iarnă ca-n poveşti, un viitor senin şi, în timp, să avem riduri doar de înţelepciune.
Baftă şi zâmbeşte, se poate!

indicativ	prezent	eu pot
		tu poţi
		el/ea poate
		noi putem
		voi puteţi
		ei/ele pot