duminică, 3 august 2014

Salată lichidă

Cald, al draq de cald, atât de cald că nu ai habar în ce direcţie să o apuci. Am îndrăznit să ieşim din casă totuşi, să ne pitim, într-un hypermatket capitalist, după care ne-am refugiat pentru prânz la M&M în curte. Frăţică, dacă vrei să te hrăneşti, să te energizezi şi să te mai şi răcoreşti, se ştie! Cea mai potrivită alegere este o salată. Dar dacă o faci lichidă? Cum aşa? Păi, uite aşa, aduni tot ce-ţi trebuie, adică, roşii, ardei galben, ardei capia, ceapă, usturoi, frunze de ţelină, piper, ierburi aromate italiene (d'alea la râşniţă, că încă nu ne-am mutat în ţarile calde), castravete (d'ăla lung, băţos dar zemos) şi cred că am terminat lista. Duşate din belşug şi tăiate mărunţel, aruncate în agitatorul electrizat, păstuite bine, bine, şi apoi vârâte în frigider. Respiri adânc, şi te apuci între timp să-ţi mai pregăteşti ceva în farfurie, poate esti mai vrednic în mânuirea furculiţei şi e păcat să aştepţi degeaba, aşa numărând frunzele din corcoduş. Am zăpăcit repede şi o salată, solidă, cu tot ce-i trebuie, inclusiv seminţe de in şi ulei din măsline adus tocmai de la origini, şi e cu origine documentată, controlată şi aprobată de bunul gust. Uite aşa, toţi şase (păi ce credeai, că aşa ceva se zămisleşte şi se topeşte în pântece fără împărtăşirea părerilor între prieteni?), am moşit câte ceva fiecare, unii salata lichidă, alţii cea solidă iar pentru final alţii au pregătit masa şi cărniţa, cu bis! Pe coasta de sud a Iberiei este originea acestei salate de băut, acolo unde-i cald şi bine, se numeşte gazpacho, şi mulţumită lui Nico am învăţat să preţuim această supă rece, reconfortantă şi aromată, sănătoasă şi bine venită nu doar pe vreme de vară fierbinte.
Baftă şi înfruptaţivă pe îndelete!


Un comentariu: