Glonţul

Acum ceva zile, am văzut un documentar despre gloanţe. Ce se întâmplă atunci când un glonţ trece prin mai multe materiale, ce se întâmplă când un anumit glonţ, de un anume calibru sau material, penetrează material după material, ţesut natural sau artificial, sau apa în diferite stări de agregare. Apă în diferite stadii de agregare. La fel şi viaţa. Şi eu, şi tu, şi ei, adică noi toţi, am auzit în limba maternă sau mai stiu eu în ce limbă modernă, comparaţii sau metafore cu şi despre viaţă. Viaţa este ca vinul. Viaţa are suişuri şi coborâşuri. Viaţa nu este doar în roz. Viaţa este un munte pe care toţi trebuie să-l urcăm, şi fiecare din noi poate continua până a doua zi dimineaţa. Dar dacă vom compara viaţa cu un glonţ. Adică viaţa nu are curbe în nici o direcţie a spaţiului, gravitaţional sau nu, nu descrie traiectorii descendente sau ascendente, nu te dă de pereţi şi nici nu te buşeşte de podea. Nu! Bine, o să-mi spui că şi glontul are o traiectorie descendentă. Nu! Nu avem gravitaţie, avem doar energia de start, ca la naştere. Doar merge mai departe, înainte, neabătut. Ca şi viaţa, la fel şi glonţul, se va opri, va avea un finiş, de poveste... sau nu. Ca un glonţ să fie mai performant, să penetreze mai abitir ca ori care alt glonţ, trebuie să aibă un armurier cu ştaif, unul cu mâini şi minte meştesugite. Cam aşa trebuie să fie primul profesor. Să-ţi făurească o formă potrivită, să-ţi dea o idee despre ce te aşteaptă. Apoi, vine arma. Unde-ţi îndrepţi glonţul? Către o ţintă facilă sau... Viaţa-ţi freamată sau... 

Te pa!