joi, 25 septembrie 2014

La tavă, punct.

Preparatele la tavă sunt binevenite în zilele geroase, crează o atmosferă caldă, familială şi un miros... un drag de masă...
Bine, în una din zilele trecute, am dat start la un astfel de gând, adică hai să-l pun în practică. Toată afacerea în treaba asta, atunci când vrei să pui ceva la tavă, în cuptor, este să nu-ţi fie foame. E invers ca la cumpărături. Dacă la cumpărături te duci cu maţele gheorţăind de foame, pui de toate în coş, una peste alta, vrei nu vrei, spargi cotele de avarie din  buzunar, că deh "urlă foamea'n noi, tra, la, la,la, şi cu ea urlăm şi noi, tra, la, la, la". La găteală, trebuie să ai stomacul aşezat, să nu-ţi dea ghes nici un gând de grabă, de zor netrebnic, trebuie să-ţi aşezi gândurile pe cât se poate. Aşa că, după ce-am înfulecat niscaiva răcituri, am purces la aşezat în tava din sticlă neînfricată la temperaturi mari: un strat de cartofi tăiaţi felii urmat de feliuţe de morcovi aruncate cât de cât simetric, fâşii de ardei gras, unul galben şi unul mai pezevenchi, aşa mai verde închis, piper multicolor şi sare de mare, frânturi de usturoi aruncate prin toate cotloanele tăvii, ceapă fideluţă presărată de colo-colo. Peste toate astea, am aşezat feliile de cotlet ninse cu măghiran din belşug, apoi, am aruncat printre bucate un ardei iute feliat, ineluşe, ineluşe. A urmat rândul doi cu felii din cartof, cu sarea şi piperul de rigoare. Două căni de apă şi câteva gâl-gâl-uri de ulei din măsline au întregit mixul de vegetale şi animale. Sincer, mă bătea gândul să pun şi ceva felii de ghiudem, dar am zis (din păcate, cred) pas, pun data viitoare. Între timp, cuptorul a început să se înfoaie, să răspândească o căldura îmbietoare la devorat mâncare, la ucis oale pline cu sarmale dacă se poate. Bag tava în cuptor, şi încep a socoti dacă e bine o oră sau două... oi vedea, zic, mă uit din când în când şi hotărăsc mai pe văzute, mai pe încercate, dacă este bun de scos şi ospătat. Trece timpul ca nebunul, acuşica trece ora şi hotărăsc că mai trebuie, dar să-i pun un pic de vin roşu, nişte fetească neagra d'asta muntenească şi câteva felii de roşie dodoloaţă pentru un gust mai împlinit. Mai trece aproape o juma' de oră şi zic în sinea mea... Livache, mai dai câteva butoane şi apoi e gata. Am mai dat câteva butoane, am mai tăiat, am mai rescris, am şters, am băgat ceva slide-uri şi m-am trezit că-i gata. Prezentarea. Dar, tava!? Zbang, un miros cu tentă de ars mă pocneşte în inima creierului, îmi rupe orice gând de linişte. Leit coiotul din povestea desenată, îmi pică faţa. Totul arată ca după o glumă nesărată. Am dorit o friptură la tavă, cu ceva legume şi cartofi uşor arămii, şi am o tavă cu ceva carne, pe undeva legume şi unii cartofi vulcanizaţi de sticlă iar alţii bronzaţi ca o piţipoancă neghioabă. Să o arunc, să nu o arunc, să gust să nu gust, ce draq să fac? Gust... mănânc... mă înfrupt! E belea de bună! Carnea... e carne la înfăţişare, a fost pătrunsă de ardei, usturoi, ceapă, cartofi, morcov şi mirodenii, un gust... Dar, acolo unde este şi ardei iute, e iuteee!
Baftă şi ochii pe ceas!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu