Plimbare către normalitate

   Obișnuim să ne plimbăm seara. De obicei căutăm străduțe pierdute și rătăcite, departe de zgomotul dintre blocuri și mirosuri fetide de eșapament. Nici nu știi cât de repede trece timpul, câți kilometri ajungi să parcurgi, atunci când călătorești cu ochii peste natură sau pe arhitectura clădirilor. În această perioadă, ai ocazia să te bucuri de gustul unei dude sau a unei zarzăre, chiar o vișină sau o cireașă. 

   Deunăzi, ne-am hotărât să facem o tură pe la Parcul Stere, cunoscut de noi, găzarii, ca Parcul Bucov. Ți-am mai povestit despre el, pe an ce trece arată mai bine, mai îngrijit, acum alta a fost plăcerea, descoperirea. Chiar, surpriza.

   Dacă în mod normal, doar Duminica este aglomerație și foarte rar Sâmbăta, iar în cursul săptămânii ai toate aleile pentru tine, acum... Chiar era lume. Parcarea era aproape pe jumătate plină, aleile erau colorate de foarte mulți copii, iar locurile de joacă râdeau în fel și chip, tineri care alergau sau pedalau, și oameni, nu prea mulți, la terase! 

   Pentru a ne bucura de tot ce ne înconjura, am trecut în revista tot ce am putut zări și ne-am oprit la o terasă cochetă, din lemn și pe malul lacului, unde am devorat la comun o porție de hamsii și una de mititei! Dacă-mi spui că prăjeala nu este sanătoasă, o știu, ne certam! Incredibil! Plăcerea terasei din copilărie, asta a trezit în mine! Au defilat prin minte, toate vremurile, terasele cu scaune și mese din tablă și margaritar pe jos, ale anilor '70-'80, apoi "plastificarea" anilor '90 și explozia teraselor-reclame ale anilor '00!
   Îmi era dor de plimbare-cină, de salutat paznicul, de mers pe sub tei, de... De normal!

Baftă, hai la plimbare! 
PS

ar trebui să fie o normalitate, plimbarea de seară, să iesim la o terasă să bem un suc, o apă sau o bere, să mâncam o înghețată, să ne plimbam fie vara fie iarna, nu să tocim telecomanda și canapeau în stilul Al Bundy! 😉

Părerolog pandemic

      Istoria titlului este foarte scurtă: lumea a intrat în vrie, ce-i drept, și din ceva motive serioase, altele cam dubioase, asta fiind părerea mea, cum s-ar spune într-un kich de banc - părerea mea personală!
   Lumea a intrat în vrie, și nu știe cum să reacționeaze. Nu toti. Părerea mea.
   Lumea s-a blocat în safe mode. Nu toti. Părerea mea.
   Lumea... E disperată. Nu toti! Părerea mea.
   Cu ocazia acestei situații, cam gri de altfel, am avut ocazia să aud o grămadă de păreri. Ba că-i groasă și ne ducem dracului de râpă și ne vom da cu bâta-n cap, ba că-i pură imaginație și este o diversiune a mahărilor din ordinul X sau că-i vrerea lui Y, ba că-i pe bune dar exagerat, ba că-i... 
   Nu cred că-i o problemă multitudinea multilateral dezvoltată (mamă ce amintiri) a ideilor și gândurilor emanate de fiecare dintre noi, ci forarea prea adâncă și rămânerea în ele mult timp, poate deveni păgubos. Băi, ce parere!

   Zic așa, că ăsta-i momentul să ne vedem la o cafea, să facem o miuță, să ieșim la o prăjitură, să sunăm pe cineva cu care nu am vorbit de un deceniu, să mergem pe dealuri, să ne urcăm în pomi, să râdem la două noaptea la o partidă de rummy, să ne vopsim pe față, să jucăm țurca, să râdem cu casiera, să facem orice ne aduce zâmbet pe buze cu oricare om care are nevoie de un zâmbet! Părerea mea de părerolog!
   Baftă, spune-ți părerea la un taifas!

Hai-hui sau Super Job!

   De mic copil am fost întrebat ce vreau să mă fac. "Ce vrei să te faci când vei fi mare"? În funcție de ce desene animate vedeam, sau ce carte mai citeam, sau ce persoana interesanta mai întâlneam, inspirația zburda în minte și răspundeam ba că spion, ba pilot, ba șofer, ba explorator, dar niciodată, mă, niciodată, că-mi doresc să fiu medic sau avocat! La un moment dat, am spus că doresc să mă fac: VIDANJOR! 😇

   Vidanjor îmi suna franțuzesc, tocmai începusem lecțiile de limba franceză la grădiniță și bonus câteva întâlniri cu vecina care făcuse școala la Paris, la pension, și orice avea legătură cu Franța și limba Franceză, pentru mine era poezie, era ceva mirific! Ce să mai, vis! Allez, OM!
    Mamaie, care este ca o icoană pentru mine, a început să râdă spumos, Tataie, făuritor de imaginație, îi ținea isonul, iar eu am căscat ochii ca la minunea cea mai mare de pe fața pământului. Cum, chiar ei râdeau de ce-mi doresc să devin!? După lamuririle de rigoare, m-am rotit pe călcâie și am șters-o în dormitor, la calaretii mei, la "caoboii" și indienii pe care și acum îi văd cu ochii minții. Parcă le simt și mirosul. 😃
    După ani și ani, am avut norocul să fiu hai-hui dintr-un capăt în altul al țării, bașca câteva țări prin Europa Centrala și de Est.
    Cred că ăsta-i Super Job-ul de pe lume, să cunoști mii de oameni și mii de locuri, să intri în contact cu oameni de felurite nații și condiții, să le cunoști cultura și tradițiile, să ai parte de bucătării felurite și să-ți mai bucuri ochii și cu munți și văi! 

   Măi nene, totuși stau și mă gândesc, că acum știu cât costă o manoperă de vidanjare, e mai bine să-ți porți gândul din copilarie!? 😉 
   Baftă, să ai parte de Super Job-ul tău!

Nostalgia investiției fotbalistice

   Sunt nostalgic!
   Îmi plac investițiile!
   Iubesc foarte mult fotbalul!
   Sunt nostalgic după investițiile în tinerii fotbaliști.
   De ce s-a putut momentul 7 Mai 1986? Steaua - Barcelona!
   Din același motiv din care s-a putut 11-25 Aprilie 1984. Dinamo - Liverpool!
   Din același motiv s-a putut 6-20 Aprilie 1983.  Craiova - Benfica!
   Investiția în centre de copii și juniori!
   Da, îmi poți spune că era totul centralizat, se dădea ordin de la București, etc,etc, și bla-bla-bla. Da, este adevărat, dar se poate și acum, sunt deja câteva exemple, nu doar la Ovidiu, București sau Ploiești, ideea este investiția în viitor și un management limpede. A, da, și o lege pentru sponsorizarea sportului juvenil! 😉
   Se poate! Să etapizezi investiția și profitul, nu să visezi că la doi lei scoți dimineața următoare douăzeci de lei 😉
   Sunt nostalgic.
   Îmi plac investițiile.
   Iubesc foarte mult fotbalul.
 Baftă, să visăm cu ochii deschiși și cu capul limpede!

Caloriile din șifonier

 1-  Da, să nu uităm că nu avem voie să ieșim din casă atunci când ne dorim și cât ne dorim. Dar, tot împărăția, ne dă libertatea de a ieși o dată pe zi să facem sport în jurul locuinței. Să ne învârtim în parcare sau pe alei, până învățăm și ultima crăpătură sau groapă din asfalt, fiecare pietricică și să memorăm toate numerele de înmatriculare din zonă.
  2- Dar, să nu uităm că avem sufragerie, dormitor, hol și scara blocului, spațiu și spații suficiente să facem tumbe și să țopăim în voie.
  3- Dar, să nu uităm că avem aplicații pe telefon, exerciții cu duiumul pe youtube, suficiente să visăm la un corp care ar face furori pe orice copertă de revistă fashion sau selfie demențial pe FB & Insta.
   4- Dar, să nu uităm că avem o grămadă de filme și seriale pe diferite canale de TV sau online.
   5- Dar, să nu uităm că poziția Al Bundy este foarte confortabilă.
   6- Dar, să nu uităm că avem ceva fain de îmbucat, ceva pentru care ne-am războit în magazin, am stat de pe un picior pe latul, la coadă, la casa de marcat.
   Dar, să nu uităm că în curând magazinele se vor deschide.
   Și? Și ce dacă?
    Pâi, da! Dacă nu te regăsești în punctele 1,2 și 3, ai șanse să te revezi în punctele 4,5 și 6. Așadar, eu cred că această soluție anti-pandemie, de a sta în casă, este opera producătorilor de haine. 😎
    Cum așa? 😱
    Pâi, dacă faci sport și silueta este mai ceva ca acum două luni, trebuie să dai iama în magazinele de țoale, dacă nu faci mișcare, caloriile intră pâș-pâș în șifonier sau pe sub piele, doar pe timp de noapte, și-ți micșoarează hainele sau îți umflă corpul, și tot trebuie să mergi la un magazin de boarfe ca să-ți cumperi ceva textile 😁 Dacă doar clipești, ai șanse să mergi la achizitie de huse auto!
   Baftă, scutură hainele de calorii!