Mâncare tradiţională

Mâncare tradiţională. Pe bune? Iată cum s-au adunat gândurile, după o zi plină cu de toate, întâlnire cu camarazi vechi, cafea aburindă, stors de creieraşi cu pălămide dar şi interacţiune relaxată, logică şi productivă cu creieraşe puse pe fapte mari, pedalat prin ploaie pe drumurile patriei şi finalizare cu o zeamă roşie de Tohani, tocmai în umbra munţilor. Ptiu drace, merg la sute de kilometri pentru a savura esenţă din glia de baştină. Apăi să-ţi spun de unde au venit gândurile astea. Un tip hulpav de viaţă mă-ntreabă de datul în butoane despre ceva papară pentru burdihan. Păi timpul a fost pe sponci şi inspiraţia dusă pe copcă. Aşa că, stând în poziţia scaun, şi aruncând ochii prin meniu, socot pe repede înainte că ceva nu-i potrivit. Păi, măi călătorule, de te duci undeva, departe de casă, ar cam fi potrivit să-ţi doreşti ceva bunătăţi d'ale locului. Cum mergi prin nordul ţării şi te înfrupţi dintr-o ciorbă Rădăuţeană soră cu Raiul bucal, sau te azvârli, pe malurile Dunării, cu furculiţa într-un peşte răpitor, sau pe la Miercurea Ciucului într-un gulaş frate cu orgasmul bucal, de ce n-ai face la fel oriunde te poartă ochişorii? Eu unul, mă consider un norocos, am putut colinda cam prin toată ţara plus ceva zări late pe continent. Dacă la iberici mă desfăt cu toate năzbâtiile mării şi uscatului, sau la itali rup cântarul în două datorită pastelor, pe la polaci sfârtec cârnaşi şi salate dulci, pe la noi de ce să nu zăpăcesc un bulz, sau o saramură iute ca iadul? Eu aş propune o lege, o lege a desfrâului culinar, să fie obligat fiecare cârciumar să pregătească minimum cinci sau şase bucate neaoşe, ale locului. Ce dacă eşti la un hotel sau o pensiune, la o cârciumă de centru vechi sau din colţ de stradă, să-ţi poată gâdila simţurile cu ce se face acolo din moşi strămoşi. Amice, la tine se fac sarmale din podbal? Sau ceva castraveţi umpluţi cu verdeţuri de vară? Sau placintă de dovleac? Poate ai o stână în apropiere, şi vrei să mă zăpăceşti cu un iaurt de capră! Oare crezi, că un călător fugit dintre blocurile gri, nu doreşte ceva ce să miroasă a bunici, a vatră şi fân proapăt cosit? Că-i corporatist sau turist de weekend, nu crezi că vrea să ude merindele cu o ţuică stoarsă din prune pârguite în dealurile tale? Sau să-şi tragă sufletul cu o socată înmiresmată? Cârciumare, scoate naibii cartofii ăia prăjiţi şi grătarele omniprezente, taie rândurile din meniu în care şniţelul este inventat şi răzinventat, din cărnuri banale şi blege. Culmea, gazdele la care trag deobicei, prin diferite colţuri de ţară, sunt gazde cordiale cu locaţii curate, dar aş dori să-mi desfăt simţurile cu ceva neaoş, ceva de acolo, ceva colorat şi aromat cu gust originar. Drept faptă nesăbuită, m-am răstit la o porţie de papanaşi, care fie vorba...
Te pa şi baftă!    

http://www.gustos.ro/sfaturi-culinare/bucataria-romaneasca/legenda-papanasilor.html

Glonţul

Acum ceva zile, am văzut un documentar despre gloanţe. Ce se întâmplă atunci când un glonţ trece prin mai multe materiale, ce se întâmplă când un anumit glonţ, de un anume calibru sau material, penetrează material după material, ţesut natural sau artificial, sau apa în diferite stări de agregare. Apă în diferite stadii de agregare. La fel şi viaţa. Şi eu, şi tu, şi ei, adică noi toţi, am auzit în limba maternă sau mai stiu eu în ce limbă modernă, comparaţii sau metafore cu şi despre viaţă. Viaţa este ca vinul. Viaţa are suişuri şi coborâşuri. Viaţa nu este doar în roz. Viaţa este un munte pe care toţi trebuie să-l urcăm, şi fiecare din noi poate continua până a doua zi dimineaţa. Dar dacă vom compara viaţa cu un glonţ. Adică viaţa nu are curbe în nici o direcţie a spaţiului, gravitaţional sau nu, nu descrie traiectorii descendente sau ascendente, nu te dă de pereţi şi nici nu te buşeşte de podea. Nu! Bine, o să-mi spui că şi glontul are o traiectorie descendentă. Nu! Nu avem gravitaţie, avem doar energia de start, ca la naştere. Doar merge mai departe, înainte, neabătut. Ca şi viaţa, la fel şi glonţul, se va opri, va avea un finiş, de poveste... sau nu. Ca un glonţ să fie mai performant, să penetreze mai abitir ca ori care alt glonţ, trebuie să aibă un armurier cu ştaif, unul cu mâini şi minte meştesugite. Cam aşa trebuie să fie primul profesor. Să-ţi făurească o formă potrivită, să-ţi dea o idee despre ce te aşteaptă. Apoi, vine arma. Unde-ţi îndrepţi glonţul? Către o ţintă facilă sau... Viaţa-ţi freamată sau... 

Te pa!

     

Lacul

Un lac este o oază de linişte. Ar trebui, măcar. După mulţi, foarte mulţi ani, am avut ocazia să văd o altă faţă a lacului Snagov. Ca şi în urmă cu mulţi, mulţi ani, lacul îţi oferă o desfătare pentru ochi, urechi şi chiar şi pentru nări. Dar... Dar nu în orice loc. Păsări, batracieni, "drone" naturale, peşti şi mamifere, arbuşti, stuf, pomi şi răgălii. Toate aceste fiinţe s-au unit într-un melanj magic, pentru a-ţi mulţumi că te străduieşti să le priveşti. S-au alăturat pentru a-ţi gâdila simţurile, pentru a putea rătăci într-un rai, real, palpabil. S-au vorbit să se însoţească în vremuri, până la sfârşitul lor, pentru a putea ca eu, tu şi ei, să ne putem dezmorţi oasele înţelenite în haosul contemporan. S-au întâlnit pentru a te fermeca, pentru a te face să-ţi doreşti mai mult, să trăieşti mai bine şi mai curat, mai sănătos şi mai vesel. Mai vesel! Aer, apă şi ceva pământ. Insuliţe şi canale, loc deschis şi loc ferit. Case, da, case peste case, case lângă case, unele adevărate opere arhitecturale, altele... Locuri de un verde îmbătător, verde natural străpuns de culori sintetice... gunoaie. Peisaj violat de găleţi pentru vopsea şi peturi de băutură ieftină, spălătoare de creier. Îmbuibaţi şi adormiţi. De prostie şi de kitsch. Să fie bling-bling. Totuşi, una peste alta, lacul Snagov, rămâne un loc nebănuit de prietenos, prielnic pentru îmbinarea plăcutului cu utilul, să-ţi limpezeşti o ţâră mintea şi să-ţi antrenezi amintirile din şcoală. Botanică, zoologie, chiar geologie. Ce este aia? Cum trăieşte? Dar acolo? Dacă vrem să avem grijă de noi, trebuie să avem grijă de ceea ce este lângă noi, culmea, este cea ce chiar încearcă să ne ocrotească.

Poţi sta în apropierea tumultului, dar într-o linişte deplină, o linişte...

Baftă, caută locurile liniştite de lângă tine!

PS

Mulţumim Jason Multipla Pink!

 

Sport, natura, tinerete.

Suna a limba de lemn? Suna desuet? Oricum ai dori sa denumesti, ideea e ca te trimite catre aer liber, miscare, prospetime, pe scurt... chef de viata. De unde mi-a venit? Ete, uite asa, strivind fesele de scaunul masinii, si tocind de zor amprentele pe telefon, in asteptarea nazdravanului la un concurs de limba Romana, aud deodata vacarm, chiote, aplauze si incurajari. Ce sa fie, ce sa fie? Pun pas dupa pas, pret de vreo o suta de metri si ajung la Bulevardul cu castani. Ce sa vezi? Copii ghiotura, parinti, bunici si matusi, frematau de zor, se agitau, care cum, unde, cand si de ce. Pai, pentru un concurs de alergare. Concurs pentru tanci de toate varstele, greutatile si pregatirile. Pici cat o bancuta, slabanogi sau rotofei, antrenati pe maidan sau doar pe scarile din bloc, cert este ca toti sunt cu ambitia turata la maxim. Sincer? Ma incearca o nostalgie, dulce si parfumata, despre alergarile din parc, din jurul blocului, sau din liziera de la Nord, din vremurile cul alb-negru, pionieri si Mihaela. Vremuri cand alergam din zori pana in seara, ne prafuiam din cap pana-n picioare si mancam fructe de pe unde apucam. Sport, natura, tinerete. Nu stiu cine a organizat, am zarit doar cateva pancarte cu icurajari pentru "tocilarii de la IL Caragiale". Ma bucur enorm pentru aceasta desfasurare sportiva, si ma bucur foarte mult si pentru incurajarile adresate celor silitori la scoala, si apropos Sport, natura, tinerete, indiferent de vartsa sau sex.
Te pa si hai la dat din glezne.                          
PS scuze pt eventualele balbe, telefonul nu-i pc  ;-)

"Bună dimi"

"Bună dimi" pe FB.
Nu pot spune că ador vreo reţea de socializare, dar FB-ul consider că este destul de reuşit, mai ales în situaţia când doreşti să păstrezi legătura cu cineva la distanţă, să ai habar de prietenul de peste ocean sau din vreun colţ de ţară, de ai poftă de ceva presă online sau să vezi instantabrusc moaca cuiva.
Sunt de acord şi cu cei care vor să-şi transmită starea emoţională de moment, înţeleg perfect pe cei care vor să-şi arate ultima cucerire turistică, culinară sau muzicală. Înţeleg şi aprob faptul că vrei să-mi arăţi lipsa de sinapse ale unora, mai ales dacă vorbim despre organele de conducere şi...
Mă rog, înţeleg multe postări pe FB, dar nu înţeleg postările cu două, trei sau patru cuvinte şi un gălbejit mic şi rotund, în care vrei să-mi spui că eşti bine, ai dormit fantastic de fain, micul dejun a fost orgasmatic bucal şi că ai un tonus cu care spargi munţii. Felicitări! Dar, că mereu există câte un dar, de ce eşti egoist/egoistă!? Dă şi mata de ştire lumii, ce te-a facut să zâmbeşti, ce ţi-a trecut prin faţa ochilor, încântă-ne cu ceva. Sunt atât de curios de imaginaţia fiecăruia, de materializarea bucuriei, încât, mă jur, abia aştept să redeschid FB-ul mâine dimineaţă. Şi încă ceva, eşti atât de răvăşit/ă încât nu poţi termina de butonat un cuvant? Vrei ca plăcerea dimineţii (mele/noastre) să fie răscolită, efectiv faultată, de ceva neterminat? Tu, cum te simţi când eşti neterminat/ă? Cât despre mine, dimineţile-mi clătesc ochii şi pe drumurile patriei, în lung şi-n lat, şi mă bucur nespus de revederea Soarelui în drum spre muncă, mă încarcă de energie şi-mi lipeşte un zâmbet imens pe moacă şi în moral.
Te pa şi să ai o zi/seară/dimineaţă de poveste!